„CARE E ULTIMA CARTE PE CARE AȚI CITIT-O?…“

Abstract

           Poate ați avut și Dvs. ocazia să auziți această întrebare. Personal, nu țin minte să o fi auzit, în ultimul timp, cel puțin, atîta doar că mi-a amintit-o recent o rudă, o tînără angajată în sfera învățămîntului. Nu am găsit nimic deosebit în formularea întrebării, de nu mi s-ar fi spus că tocmai această propoziție inofensivă i-a fost fatală tinerei profesoare, pentru păstrarea postului la un liceu relativ prestigios din capitala noastră basarabeană. De fapt, i-a purtat ghinion, la o banală „atestare” profesională, răspunsul la întrebarea cu pricina, căci, oricît ar părea de ciudat pentru un filolog, mai tînara noastră colegă nu și-a putut aminti ce carte citise în zilele sau săptămînile dinaintea testului de calificare. Chiar dacă – vă asigur – doamna citește mult, citește mereu, în medie cîte o carte-două pe săptămînă, patru-cinci cărți pe lună, 20-30 de volume anual. Însă membrii comisiei de atestare nu știau aceste amănunte… Și dacă nu și-a amintit ce carte citise în ultimul timp, au dedus, fără ezitare, că doamna examinată citește cărți arareori sau poate numai ghidurile profesorului și alte tipărituri strict necesare în munca de toate zilele a cadrelor didactice. Nu vom discuta aici că examinatorii puteau pune și altfel problema, adică să-i pună vreo întrebare suplimentară, dacă doreau să afle cît de mult sau cît de atent citește literatură extraprogram; nu vom insista nici asupra amănuntului că doamna cu ghinion, adică cea examinată, ar fi trebuit să iasă cumva din situație – avînd mai bine de un deceniu vechime de muncă în sfera învățămîntului și cîteva „atestări” similare, fie și mai puțin severe. La o adică, putea să vorbească în fața comisiei despre orice altă carte, pe care a citit-o în cei vreo 30 de ani de vechime în ale lecturilor.