BIBLIOTECA - O INSTITUŢIE IDEALĂ PENTRU APROPIERI CULTURALE

  • Vlad POHILĂ

Аннотация

într-o frumoasă zi de septembrie am fostinvitatîntr-un liceu dintre cele mai prestigioase ale Chişinăului să ţin o prelegere despre evoluţia limbii române.Ţinînd cont de sugestia gazdelor, mi-am divizat lecţia, ceva mai lungă decît o oră academică, în două compartimente: prelegerea ca atare, apoi„secţiunea interactivă"sau, mai simplu spus, o jumătate de oră pentru întrebări şi răspunsuri. Nu m-a mirat întrebarea unui tînăr (prezentam prelegerea elevilor din clasele superioare): Cîte limbi se vorbesc pe glob? Prevenind din capul locului liceenii că e o întrebare la care lingviştii nu au încă un răspuns exact, am invocat cifrele care se vehiculează: oamenii vorbesc între trei şi patru mii de limbi şi dialecte. Următoarea întrebare a fost mai aproape de stilul juvenil de a aborda problemele: Dor cîte din aceste limbi ou şanse reale sa facă faţă competiţiei sau concurenţei, destul de dificile, din partea unor limbi „mari" ca engleza, franceza, spaniola, araba, ger mana, rusa?... Răspunsul nu putea fi altul decît acesta: tot mai puţine, în condiţiile în care, conform unor statistici oficiale, furnizate de ONU, anual mor, dispar, circa 50 de limbi, viteza acestei reduceri fiind pe an ce trece tot mai mare. Şi atunci, a întrebat o domnişoară, în contextul g loba Uzării, nu ar fi mai bine să „ne alipim"şi noi de vreo limbă mai mare... dacă nu de engleză, măcar de franceză sau spaniolă, care ne sînt înrudite?! Nu, nu e cazul, le-am spus acelor liceeni şi răspunsul meu nu se situa, în niciun caz la umbra unui patriotism excesiv, dar lipsit de realism. Nu, o spun şi acum, deoarece, cred eu, forurilepolitice şi culturale din lume, inclusiv artizanii globalizării nu promovează o politică de nimicire a altor limbii, culturi, identităţi etnice („mai mici"sau„mai slabe"decît cele enumerate), ci de apropiere a acestora, a unor apropieri dintre popoare şi dintre oameni în genere. Dovadă ne stă şi faptul că anul curent, 2010, a fost declarat, de către ONU şi UNESCO drept Anul internaţional al apropierii între culturi - ia nivel local, naţional şi internaţional.

Скачивания

Данные скачивания пока недоступны.
Опубликован
2020-07-15
Как цитировать
POHILĂ, V. (2020) «BIBLIOTECA - O INSTITUŢIE IDEALĂ PENTRU APROPIERI CULTURALE», BIBLIOPOLIS, 35(3), сс. 5-10. доступно на: https://bibliopolis.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/423 (просмотрено: 20май2024).
Раздел
Editorial

Похожие статьи

1 2 3 4 > >> 

Вы также можете начать расширеннвй поиск похожих статей для этой статьи.