CARTEA, UN LUCRU SCUMP

Abstract

        Cînd vorbim ori scriem de carte, evocăm, în primul rînd, „vrejul de lumină” pe care îl emană, mai simplu spus – punem în evidenţă, primordial, virtuţile ei intrinseci de lucrare cu caracter informativ / cognitiv, estetic sau documentar, instructiv şi educativ, tăria (şi trăinicia) mesajului transmis de autor, originalitatea discursului scriitoricesc şi multe altele asemenea. Se mai pun în evidenţă şi prezentarea artistică, aspectul grafic, execuţia poligrafică, unii parametri tehnici: format, volum, mărimea corpului de literă. Mai rar însă, se fac referinţe la costul cărţii, la preţul ei, adică la cît de scumpă este o tipăritură. Aceasta, din motivul că în genere s-a considerat şi se consideră un mauvais ton, o manifestare a lipsei de bună-creştere a te referi (şi cu atît mai mult – a insista, a pune accentul!) la expresia valorică, financiară, a cărţii. Credem că modul acesta de abordare a lucrurilor conţine şi o marjă de eroare. Paul Valéry, o fire eminamente poetică, ce nu poate fi suspectată de pragmatism, afirma următoarele: „Cărţile au aceiaşi duşmani ca şi oamenii: focul, umiditatea, animalele, timpul şi... propriul lor conţinut”. E de mirare că în această listă – destul de cuprinzătoare – de inamici ai omului, respectiv, ai cărţii, faimosul poet şi estetician francez nu a pus şi... scumpetea, scumpătatea. Căci, orice s-ar spune, cartea este unul dintre lucrurile cele mai scumpe în existenţa omului. Viaţa noastră, în linii mari, pendulează între scump şi ieftin, între accesibil şi inaccesibil – ca preţ.