VALORI EUROPENE, VALORI PERENE

Abstract

               Istoria omenirii se prezintă ca un şir continuu, aproape că neîntrerupt de civilizaţii, cele mai multe dintre ele lăsînd cicatrice, însemne, urme, persistente sau abia vizibile, în memoria colectivă. De cele mai multe ori o civilizaţie se identifică cu un popor, şi mai des, cu un stat, ajuns, pentru timpul ori conducătorul său, la o formă optimă de organizare. Puţine civilizaţii au rezistat de-a lungul mileniilor; şi mai puţine sînt cele definite printr-o continuitate multimilenară. Caracterul efemer al civilizaţiilor (al statelor, al domniilor, al perioadelor de prosperare a unui sau altui popor) a fost remarcat şi de către marele nostru cronicar, poet şi învăţat, Miron Costin (1633-1691), în mai multe scrieri ale sale, dar cu o deosebită fineţe surprinde inevitabilitatea acestui fenomen în poemul Viaţa lumii. O face, este adevărat, prin prisma denunţării poetico-filozofice a vanităţii existenţei umane sau, cum precizează autorul însuşi: „…din toate stihurile [ce alcătuiesc poemul] să [= se] înţeleg [= reiese, se subînţeleg] deşărtările şi nestătătoare lucrurile lumii, şi viaţa omenească scurtă…” „Nu-i nimic să stea în veci, toate trece lumea, / Toate-s nestătătoare, toate-s nişte spume”, consideră învăţatul, avertizînd că „norocul [aici, probabil = destinul, soarta] la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul / Anii nu potŭ aduce ce aduce ceasul.” În ultimă instanţă, „vremea începe ţările, vremea le sfîrşeşte / Îndelungate împărăţii vremea primeneşte. Vremea petrece toate; nicio împărăţie / Să stea în veci nu o lasă, nicio avuţie / A trăi mult nu poate. Unde-s cei din lume / Mari împăraţi şi vestiţi? Acu de-abia nume / Le-au rămas de poveste”.