Biblio Polis - Vol. 60 (2016) Nr. 1  
ARHIVA  
MISCELLANEA
Vasile ŞOIMARU
„Hora” lui Ion Bazatin la 50 de ani: un ansamblu folcloric de excepţie

După ocuparea Basarabiei, sovieticii au adus pe tancuri nu doar naționalizarea economiei, colectivizarea forțată și foametea organizată, deportările în masă, închiderea bisericilor, dar și rusificarea culturii naționale. Pe tancuri au adus și balalaika, baianul, pleaska. În colectivele coregrafice se monta cadrilul, hopakul, kazaciokul, mazurca ș.a., dar și de-ale noastre, zise populare, folclor cules cu sârguință pe asfaltul Chișinăului. Cel mai popular dintre acestea era Moldoveneasca, un dans artificial în ritm de sârbă, care avea puțin comun cu sârbele de la Vatra horelor, dans „nou” pe care kulturnicii îl impuneau tuturor colectivelor artistice, de la Ansamblul profesionist „Joc” până la cele de artiști amatori. Fustele fetelor dansatoare la acest dans trebuiau să fie de culoarea drapelului bolșevic, purpuriu. Din repertoriul colectivelor de dansatori pentru turneele din străinătate nu putea lipsi această Moldovenească și cel puțin o pleaskă rusească.
Prin anii ’60 ai secolului trecut au început să apară în rândurile muzicienilor și artiști autohtoni, curajoși și buni patrioți, care și-au riscat libertatea și cariera, punând în pericol destinele familiilor lor, oameni care au putut mișca lucrurile în bine, aducând rând pe rând la catedre și pe scene: acordeonul, vioara, cobza, țambalul, naiul, alte instrumente populare românești, înlocuindu-le pe cele aduse pe tancuri.
Tot din rândul acestora s-au găsit oameni care au readus pe scenele basarabene și adevăratele perle folclorice ale dansului popular autentic. În aceste condiții deveni iminentă apariția unei formații de dansuri populare cu un repertoriu exclusiv de la vatra horelor românești. Cel care veni cu ideea fondării, încă în toamna anului 1964, a unei astfel de formații folclorice, a fost muzicianul Alexandru Pihut, un adevărat profesionist al genului și neînfricat patriot al acestui plai, care în primăvara lui 1965 deja anunțase un concurs pentru viitorii muzicanți, vocaliști și dansatori.
În luna mai 1965 A. Pihut l-a convins pe coregraful Ion Bazatin de la Orhei să pregătească o echipă de dansatori pentru viitorul Ansamblu cu poeticul nume „Alunelul” (în mai 1969 i-au schimbat denumirea în „Hora”) de la Casa de cultură a raionului Frunze din Chișinău (azi sectorul Buiucani). Ion Bazatin deja fondase la Orhei și conducea cu succes Ansamblul de cântece și dansuri populare „Codru”, făcând o bună perioadă de timp, de trei ori pe săptămână, naveta Orhei-Chișinău, până la momentul transmiterii formației orheiene altui conducător iscusit, Tudor Cecati…
Au trecut doar doi ani de zile și tânărului ansamblu de dansuri folclorice, care avea deja un repertoriu bogat de cântece și dansuri populare, adevărate perle folclorice, descoperite în satele Basarabiei sovietizate, de harnicul și talentatul coregraf Ion Bazatin, i s-a conferit titlul onorific de ansamblu popular.
* * *
În anul 2015 „Hora” regretatului Ion Bazatin a ajuns „cu bine” la jubileul său de 50 de ani. Am luat „cu bine” în ghilimele pentru că o jumătate din aceste cinci decenii de activitate artistică „Hora” a existat și a activat în condiții insuportabile: fără sediu, fără condiții elementare de repetiție, fără posibilitatea de a crește o generație tânără de dansatori, fără orchestră, fără măcar un acordeonist pentru repetiții, cu costumele naționale și încălțămintea procurate din propriile resurse ale dansatorilor. Transportul pentru concertele din R. Moldova, pentru turneele în străinătate, participările la Festivaluri naționale și internaționale, apărând onoarea R. Moldova (!), majoritatea s-au făcut cu bani scoși din bugetele mici ale celor îndrăgostiți la nebunie de dansul popular… Cel mai dureros e că acei 25 de ani de condiții insuportabile au coincis cu o altă aniversare, cea de 25 de ani de la proclamarea independenței R. Moldova, stat care nu a favorizat în acești ani nici măcar cultura națională și folclorul autentic. Mai marii zilei, responsabilii de cultură, bătându-se cu pumnul în piept că-s patrioți și iubitori de Neam, n-au catadicsit să coboare de la înaltele tribune ale congreselor partinice sau din fotoliile ministeriale la nivelul acestor oameni, de parcă au avut indicații de la șefii lor să lichideze ce a mai rămas din patrimoniul coregrafic național. Grăitor este în acest sens exemplul Ansamblului „Joc”, cel de neîntrecut în domeniu, care a stat ani de zile fără mișcare din lipsă de bani pentru supraviețuire și dezvoltare.
Nici până la independență Ansamblul „Hora” nu strălucea la capitolul „condiții de muncă”, era asigurat cel mai prost… Și după proclamarea independenței Ansamblul „Hora” a fost uitat de regimul zis democratic și național, neasigurându-i nici cele mai elementare condiții… „Cuibușorul de nebunii” al „Horei”, așa-zisa Casă de cultură a raionului Frunze, o fostă o biserică de pe Calea Ieșilor. După ce a fost demolată pentru construcția unui bloc locativ, „Hora” a trecut în multe alte sedii temporare, ajungând o vreme într-o clădire pe malul Lacului „La izvor”, apoi la Casa de cultură din Strășeni, mai apoi la Liceul „Prometeu” (director Aurelian Silvestru), în fine – ajungând în subsolurile Teatrului „Ginta Latină” (director – fostul dansator în „Hora” Tudor Țărnă). Este aproape incredibil faptul că printre primii dansatori-fondatori ai „Horei” a fost și regretatul patriot Gheorghe Ghimpu, dar ale cărui rude, ajungând pe culmile puterii, n-au ridicat un pai de jos pentru ca să-i lungească zilele colectivului în care a dansat „Badea Gicu”…
* * *
Printre oamenii importanți pe care i-am întâlnit în viață și care și-au pus amprenta asupra personalității mele a fost și coregraful Ion Bazatin. Întâlnirea noastră a fost o întâmplare absolută. Dar poate a fost programată de Însuși Dumnezeu. S-a întâmplat aceasta în ianuarie 1969, ca după cinci luni de repetiții intense, inclusiv o lună de repetiții zilnice cu Vladimir Curbet, conducătorul Ansamblului „Joc”, să plec în primul turneu al ansamblului „Hora” în Italia, interpretând alături de alți colegi consacrați, nouă dansuri dificile pentru un novice în domeniu.
Acel turneu, acea primă trecere a cortinei de fier dinspre imperiul sovietic spre Vestul capitalist, mi-a dat cea mai bună lecție de economie politică, care a spulberat multe din noțiunile economiei politice marxist-leniniste despre socialismul atotbiruitor, care asigură un nivel de trai net superior celui capitalist.
Cariera mea de dansator s-a terminat după un fantastic turneu în SUA și Canada (1979). Revenind acasă, spre bucuria mea, am aflat știrea despre confirmarea mea în gradul științific de doctor în economie. Numai că la prima întâlnire cu rectorul instituției am fost prevenit că-mi va fi dificil să obțin titlul de conferențiar dacă voi continua să mă ocup cu lucruri neserioase precum este… dansul popular. Plecarea mea peste Atlantic l-a pus în mare dificultate pe șeful instituției, așteptând cu sufletul la gură revenirea mea la Chișinău. Tremura sărmanul de frica neîntoarcerii mele din SUA, care putea să-i creeze mari probleme în cariera administrativă și științifică. (Adevărul este că am avut în viață mai multe posibilități să fac acest pas, dar niciodată nu m-am gândit nici pentru o clipă să părăsesc această palmă de pământ unde mă simt cel mai bine.)
Părăsind atunci „Hora”, am trădat-o într-un fel. Parțial aș putea fi iertat pentru acea trădare după drumurile de sute de mii de kilometri pe care le-am făcut prin românime și lucrările pe care le-am publicat după aceste călătorii. Mai mult, consoarta mea, Maria, pe care am întâlnit-o în „Hora” și mi-a devenit soție, și azi, după atâtea decenii, mai dansează, lipsind de la repetiții doar în timpul celor două sarcini pe care le-a purtat, precum și în scurtele perioade ale nașterii celor doi nepoței ai noștri…
„Hora”, desigur, nu s-a oprit la acel turneu fantastic în SUA și Canada. În următorii 36 de ani de activitate au mai avut loc încă 20 de turnee. În total, în cei 50 de ani de existență, Ansamblul „Hora” a avut mai bine de 30 de turnee pe patru continente ale Terrei: Europa, Asia, America și Africa.
* * *
În Ansamblul „Hora” am învățat nu doar a dansa horele. Aici am auzit pentru prima dată de glotonimul de limba română, de Suita de dansuri de pe Valea Mureșului și Suita de dansuri ardelene, despre setea de muzică populară românească a instrumentiștilor tarafului, interesul față de Radio București, TVR și LP-urile cu muzică populară sau ușoară românească… Deși a trebuit să treacă ani buni până la prima lectură a Istoriei românilor de Constantin și Dinu Giurescu, a operei politice a lui Mihai Eminescu, care au ridicat procentul „românizării” mele până la cifra de 100… Și nu numai mie… Noi am fost ­mulți, și cam toți am ieșit din Școala, numită „Hora” lui Ion Bazatin, români și punctum!
* * *
Acest articol este un fragment dintr-un studiu introductiv la albumul monografic Ansamblul folcloric „Hora”: 50 de ani de istorie în imagini, cu 300 de fotografii pe 144 de pagini, o lucrare dedicată memoriei fondatorilor Ansamblului „Hora”, dansatorilor și muzicanților, care au păstrat cu sfințenie folclorul autentic românesc, muzical și coregrafic, în Basarabia sovietizată, dar și în R. Moldova, zisă independentă…
Fiind limitat spațiul, voi prezenta în continuare doar numărul celor care au participat în colectivul de dansatori și în taraful / orchestra Ansamblului „Hora” („Alunelul”) în toți acești 50 de ani de istorie: numărul acestora a depășit cifra de 200 de oameni. Lista lor deplină poate fi consultată în albumul menționat. Mulți dintre cei care au stat la baza acestui ansamblu nu mai sunt în viață, îmbătrânind în așteptarea unei recunoașteri, a unei recunoștințe de la acest stat capturat de către oligarhii, „patrioții” și „naționaliștii” noștri nesătui… Au plecat la Domnul săturându-se de așteptat niște condiții suportabile de repetiții pentru „Hora” lor scumpă, iar alții se află și azi pe baricade, ca pe vremea sovietelor, apărând folclorul nostru autentic de influența masivă a „zdopilor și zdupilor”, a manelismului coregrafic, asupra dansului nostru popular…
Aceste două sute de horeni, dar și alții ca ei, au făcut tot posibilul ca „Hora” lor iubită să supraviețuiască și să activeze cu succes și azi.
Dumnezeu să-i odihnească pe horenii trecuți în lumea celor drepți!
Dumnezeu să-i ocrotească pe cei care și azi continuă să promoveze adevăratele perle folclorice ale dansului popular românesc!