Biblio Polis - Vol. 56 (2015) Nr. 1  
ARHIVA  
VIAŢA FILIALELOR / LIBRARY`S BRANCHES LIFE / ЖИЗНЬ ФИЛИАЛОВ
Maria GABOR
Omul potrivit la locul potrivit

OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT ÎN BIBLIOTECA „ALBA IULIA” 
(Jurnal deschis)

În ajun de Ziua internaţională a femeii, la 7 martie 2015, mi-am oferit un cadou de suflet, căutând un mesaj călăuzitor în aşezările providenţiale din întâmplările neîntâmplătoare.

De la staţia Universitatea Tehnică, imediat după intersecţia unde străjuieşte solemn statuia Mitropolitului Petru Movilă, m-am urcat în troleibuzul nr. 22 cu destinaţia ALBA IULIA. Să ajungi atât de repede la Alba Iulia, fiind în Chişinău, este un zbor pe care numai Oglinzile fermecate ale poetului Liviu Deleanu mi l-a pregătit, căci, traversând cartierul Buiucani, am coborât din troleibuz la staţia care poartă numele poetului. Era firesc să îmi aduc aminte minunata Mărturisire în versuri, dedicată de Liviu Deleanu femeii: „Femeie care-mi dai puterea / Să înfrunzesc ca un copac, / Cum să te-nvăţ s-auzi tăcerea / Mărturisirilor ce-ţi fac? / Cum să te-nvăţ să iei aminte / Acelor simţăminte tari, / Ce-ţi ştiu vorbi nu prin cuvinte / Ci-n graiul liniştilor mari?”

Cufundată în liniştea învăluitoare a amintirilor tuturor umbrelor de scriitori, poeţi, cărturari, personalităţi şi cititori iubitori de carte şi de cultură, care şi-au lăsat în acest ambient amprenta nevăzută a trecerii, am regăsit repede curtea în care se afla clădirea Bibliotecii „Alba Iulia”.

Am pătruns în interior cu acea sfielnică încărcătură evocatoare a mărturiilor de preţ, străluminate de memoria evenimentelor adunate în cartea Biblioteca „Alba Iulia” − un deceniu de prezenţă în comunitate (Chişinău, 2008).

M-a întâmpinat doamna directoare Elena Caldare-Roşca. Personalul bibliotecii de gen feminin era, totalmente, preocupat de publicul cititor, de restabilirea cărţilor la raft. Doamna directoare era de serviciu la propriu, astăzi, căci şi eu returnam o carte pe care o citisem, dar intrau mai des copii care veneau să întoarcă la bibliotecă cărţile citite şi să împrumute altele noi.

O fetiţă care se preocupa de aflarea unor surse de citit în care să găsească mai multe date despre scriitorul ei preferat, Hans Christian Andersen, m-a întors în timp, în trecutul îndepărtat al amintirilor mele din copilărie, de parcă anume acum trebuia să mă „reabilitez” în fetiţa aceasta cu codiţe împletite îngrijit într-o fundă trandafirie. Ea îmi amintea de emoţia mea de atunci, de altădată, când, la o altă seară de poveşti, tot într-o bibliotecă, recitam lui Moş Gerilă poezia Fetiţa cu chibrituri a lui Andersen şi aveam grijă să mi se vadă la gât cravata de pionier. Da, Doamne, am avut o astfel de grijă, căci, ca toţi copiii de atunci, trăiam bucuroşi amăgirile unor însemne.

Cu cravata de pionier în minte, mă întrebam aici, în sala mare şi luminoasă a Bibliotecii „Alba Iulia”, cum va fi fost la balul mascat intitulat Eroii poveştilor lui Andersen, din Tabăra de vara 2005 a bibliotecii? Ori de cât soare s-au bucurat aceste ferestre mari prin care priveam acum cerul cu nori, înZilele lui Ion Creangă la „Alba Iulia” şi cât de departe vor fi răsunat Hohotele de râs provocate de amintirea scrierilor lui Ion Luca Caragiale.

Doamna directoare parcă a simţit telepatic interesul meu animat şi, după plecarea elevilor, se aşază şi-mi povesteşte despre viaţa bibliotecii de la înfiinţarea ei, despre anii încărcaţi de evenimentele din aproape a două decenii de existenţă a bibliotecii, despre eforturile începuturilor, despre munca imensă, despre sprijinul şi contactele care au umplut cu istorie nouă prezentul latin al scrierii în limba română, aici, în Basarabia eliberată. Simpozioanele, taberele de lectură, cenaclurile literare, dialogurile între generaţii şi personalităţile care le-au umplut cu viaţă, cu trăire, dar mai ales serbările Unirii Basarabiei cu România m-au copleşit cu luare aminte.

Pe „frontispiciul” frunţii distinsei mele interlocutoare, doamna Elena Caldare-Roşca, observ cum se contractă subtil cărări de gând destins. Nici urmă de laudă în toate cuvintele ei, ci mărturisire onestă, discretă şi responsabilă în acelaşi timp, exprimare firească, naturală pusă în lumină de personalitatea de care este conştientă profesional şi uman. Emoţiile participative la dialogul nostru îi netezesc malul sprâncenelor care se ridică atent, iar unda apelor puternice din privire străbate parcă însăşi sticla ferestrelor, fără să o spargă, căci îi simt în ochi năvala părerilor autoritare, responsabile. Timbrul hotărât al vocii, gesturile ei, expresia feţei care îi deconspiră sentimentele îmi dau bucuria întâlnirii unei personalităţi adevărate. Îmi spun interior: Doamna directoare a Bibliotecii „Alba Iulia” este Omul potrivit la locul potrivit!

Atât de firesc este tot ce spune, ce simte, atât de împlinitor pentru ce văd şi cunosc despre Domnia Sa, încât aş îmbrăţişa-o de drag, dar, ca să nu tulbur această trăire sfântă cu impetuozitatea mea, aleg să mă ascund în spatele versurilor poetei Leonida Lari, care îmi trec deodată prin minte:„Ningea bogat, ningea duios, / cu fulgi măşcaţi ca nalba, / pe când trăiam un vis frumos / La Iulia Alba” (La Iulia Alba). Parafrazez mental versurile Leonidei Lari, gândindu-mă la starea mea de acum, din Chişinău, la Biblioteca „Alba Iulia”, într-o zi ploioasă, dar tocmai de aceea bogată, prevestitoare de rod: „Ploua bogat, ploua mănos, / şiroaie precum salba, / pe când trăiam un vis frumos / La Iulia Alba.”

Trăirile toate îmi luminează stări de conştiinţă succesive şi reprezentările minunate îmi dezvăluie cu sens nou. Se aude iar clopoţelul de la intrarea în bibliotecă. Am răgazul să-mi adun copleşitoarele impresii trăite azi şi să recunosc că paginile gândurilor strânse atent de chiar doamna directoare, Elena Roşca, în cartea Biblioteca – o carte deschisă a sufletului (Chişinău, 2006) sunt mai mult decât o emoţionantă mărturisire despre activitatea instituţiei pe care o conduce, într-o viaţă, sunt expresia împlinirii unei nobile vocaţii pentru propăşirea culturii româneşti.

Zidul berlinez − crescut pe Prut!!! (de Elena Tamazlâcaru), îmi evocă acum neştiutele închisori interioare. Cartea – punte de legătură între două maluri (de Magda Cărăuş), îmi leagă malurile minţii de scara milostivirii din Cer faţă de acest pământ încercat. Biblioteca „Alba Iulia” – o candelă aprinsă pe pământul Basarabiei (de Petru Buburuz), îmi iluminează tricolor o catedrală de cuvinte în limba română, înviate ca prin minune, într-un treimic simbol: I. Timpul, Locul, Oamenii. II. Libertatea, Limba, Cartea. III. Zidul, Puntea, Candela.

Mă luminez de efectul asupra mea a acestei cunoaşteri şi înţeleg dintr-odată altfel de ce portretul Părintelui Arsenie Boca s-a vrut singur adus aici, în sala cu bustul lui Mihai Eminescu şi a lui Grigore Vieru. Ştia, pesemne, Sfântul Părinte Arsenie că voi afla aici oameni adevăraţi, iubitori de Cuvinte vii (Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Deva, 2006).

Cu o singură carte împrumutată de la Biblioteca „Alba Iulia”, Jurnal (1940-1944)cartea de memorii a pr. Paul Mihail, Părintele Arsenie mă conducea să aflu mai multe despre evenimentele petrecute în ziua de 28 iunie 1940, când dumnealui, aflat la Chişinău pentru câteva luni, ca să deprindă meşteşugul poleirii icoanelor de la meşteri iconari basarabeni, prindea ultimul tren ce pleca din gara de la Chişinău către ţară, în acelaşi tren aflându-se şi pr. Paul Mihail.

* * *

Clopoţelul de la intrare mă trezeşte ca un buzdugan lovind cu ecoul lui amplificat casa scărilor, în urcare. Ridic privirea şi zăresc mare pe peretele din faţă harta judeţului Alba, cu localităţile însemnate şi reperele-simbol ale locurilor. Mă opresc la punctul central: Alba Iulia. Focusez cu amintirea Poarta Cetăţii şi am dintr-odată în faţă scena intrării lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, pictată de Părintele Arsenie Boca pe peretele din holul Teatrului Naţional din Bucureşti. Trei locuri unite mental cu o singură vedere.

Se aude din nou clopoţelul de la intrarea în bibliotecă, alţi iubitori de carte păşesc pragul bibliotecii… „Ploua cu soare-n gând mănos. / La Chişinău sunt oare? / La Alba sau la Bucureşti? / Ce gând de sărbătoare / M-a strămutat cu văz real / Cărare şi potecă, / Să mă închin ca-ntr-un Altar / Aici în Bibliotecă!”

Maria GABOR,
profesoară