Biblio Polis - Vol. 49 (2013) Nr. 3   
ARHIVA  
MISCELLANEA
Claudia PARTOLE
Splendorile artei

Har şi moştenire...

Cu o expoziţie surprinzătoare mi-a bucurat sufletul în această primăvară (5-12 aprilie 2013) Cristina Movileanu, o tânără şi înzestrată pictoriţă, dăruită cu har divin, dar şi cu o moştenire de talent de la părintele ei – regretatul artist plastic Vasile Movileanu, pe care l-am cunoscut şi despre care am scris de mai multe ori cu mare drag. Am avut o colaborare frumoasă cu el. Mi-a ilustrat câteva cărţi pentru copii şi, astfel, am avut ocazia să fiu de câteva ori oaspetele familiei Movileanu. În această casă am descoperit o atmosferă deosebită, părea că-şi are viză de reşedinţă în casa lor armonia şi dragostea, iar fiecare îşi împarte timpul şi se dăruie aproapelui. Am făcut cunoştinţă, bineînţeles, şi cu fetele Anei şi ale lui Vasile Movileanu. Cristina, mică pe atunci, manifesta un interes deosebit faţă de pictură, faţă de munca de creaţie a tatălui ei. I-am admirat primele desene. Vasile Movileanu mi-a şi spus, printre altele: „Sper ca această fiică s-o ia pe urmele mele!” Asta s-a şi întâmplat. Poate cu voia tatălui sau, mai curând, Dumnezeu a voit să-i înaripeze visul cineva apropiat care asemeni lui să povestească lumii ceea ce vede, dar în graiul cromatic.

„Asta o făcea Vasile Movileanu, asta a pornit să exprime şi fiica lui...” – acest gând mi-a încolţit în minte aflându-mă la vernisajul Cristinei Movileanu, după ce am trecut de câteva ori prin faţa lucrărilor expuse într-o ordine ademenitoare. Toate tablourile (mai mari, mai mici, mai impozante, mai timide...) impresionant de festive şi variate ca mesaj, tehnică şi stil; pline de un sentiment nou, temerar, totodată, trădând o mână iscusită şi o viziune proprie de expunere şi de exprimare cromatică. Încercam să găsesc explicaţie gândului care ţine de moştenire a talentului şi de continuitate a unei datorii „ancestrale” faţă de artă, faţă de sublim. Răspunsul îl căutam în lucrările Cristinei consacrate baştinei tatălui ei (Casă bătrânească, Căruţă cu cal la poartă), locuri unde a copilărit şi ea şi, bănuiesc, şi-a urmărit curioasă părintele când acesta surprindea clipa, ca un magician, înveşnicindu-i apoi trecerea fulminantă cu ajutorul pensulei. De asemenea, m-am oprit fascinată în faţa lucrărilor cu delicata tematică a Maternităţii. Prin lucrările În aşteptarea copilului, Mama şi copilul, pictoriţa redă, cu o fineţe specifică intuiţiei feminine, subtil, fără însă a trăda până în adânc mirificul, taina Femeii-mamă-iubită, Esenţa menirii acesteia! Pictoriţă a surprins şi a redat aura care ocroteşte menirea mamei, fascinantul dans al sufletului de femeie care aşteaptă, mereu aşteaptă...

„Prin ce va spurprinde ochiul lumii mâine această tânără, care azi încearcă să abordeze subiecte majore, dar şi simple; eterne, dar şi banale, trecând cu uşurinţă de la o manieră la alta, de la o modalitate de exprimare şi executare a subiectului la o alta... Şi de unde-i vin abilităţile, totuşi?” De parcă mi-ar fi bănuit frământarea gândului, Cristina Movileanu, în cuvântul rostit la deschidere a mărturisit: „Ca un mic hoţ urmăream cum lucrează tata. Şi atunci când eram la ţară, dar şi acasă, în odaia-i care îi servea drept atelier (căci tata n-a avut unul adevărat!), doar că pentru mine atunci totul era ca o joacă a imitaţiei. Până în momentul când el a trecut într-o altă lume, într-o altă dimensiune, când mi-am dat seama că l-am pierdut, că nu mai este. Iată, când m-am simţit părăsită de călăuza mea, mi s-a întâmplat ceva deosebit. Într-o zi, intrând în camera lui, în spaţiul care-i aparţinea, deodată m-am simţit învăluită de o stare inexplicabilă şi am început să pictez. A fost ca un mister! O binecuvântare... Părea că cineva îmi dirijează mâna, iar culorile curgeau ca o avalanşă cromatică. Nu mă puteam opri... Astfel, într-un răstimp incredibil de scurt, am creat multe lucrări...” Când povestea, vocea Cristinei vibra de emoţie şi, la un moment dat, n-a mai fost în stare să-şi stăpânească lacrimile. Zadarnic se rotea în juru-i (încercând s-o înveselească) cu o maşinuţă în mână, fiul ei cel drag – nepoţelul regretatului Vasile Movileanu, pe care, cu părere de rău, n-a ajuns să-l vadă. Dar poate că îl vede?! Precum ne-o fi văzut la vernisajul Cristinei Movileanu şi pe noi! Aveam impresia că, alături de portretul Tata, stă el, artistul trecut în lumea veşniciei, acolo de unde toate privite capătă o altă lumină şi o cu totul altă valoare decât aici în lumea Lumii. Şi-o fi admirat cu bucurie şi mândrie fiica – „capodopera” vieţii sale. Cu chipul senin, deschis şi surâsu-i nostalgic, enigmatic. Aşa precum a fost şi a rămas în amintirea mea Vasile Movileanu. Cristina, fiica lui cea dragă, cu siguranţă va spune lumii în graiul culorilor ce n-a prididit a spune el. O spun cu toată certitudinea!

Pictoriţa care urzeşte metafore cromatice...

Violeta Zabulica-Diordiev de fiecare dată fascinează prin originalitate şi fineţe artistică. Prin felul ei de a surprinde şi a fixa clipe şi stări ale trecerii fulminante, inoculând clipelor o forţă expansivă, tulburătoare. Este o pictoriţă înzestrată cu mult talent, are un har deosebit!

Lucrările ei, executate într-o manieră aparent simplă (nu simplistă!) abordează subiecte rupte dintr-o realitate fixată în albumul memoriei sau imaginată impresionant de fantezia pictoriţei. Fiecare creaţie a Violetei Zabulica-Diordiev emană o lumină şi o forţă energizantă incredibilă. De fiecare dată, privind aceeaşi pictură (fie cu păsări-oameni, fie cu oameni-flori; fie cu portrete cu lume bizară, care păşeşte pe nori sau are cactuşi în loc de păr pe cap...), descoperi un nou mesaj, un alt subiect. Ca într-un joc cromatic misterios, care dezvăluie o lume interioară a acestei lumi mascate. Lucrările, luate în parte, sunt nişte fragmente din spectacolul lumii văzute de unii, dar neînţelese de alţii. Apelând la un limbaj subtil al culorilor – un pastelat magnetizant, pictoriţa creează impresia imitării spectrului solar autumnal, când lumina şi căldura se ramifică în zeci de nuanţe fascinante, totodată împletindu-se cu mult calm ceea ce nu deranjează ochiul, nu supără simţurile. Veşmântul cromatic servindu-i Violetei Zabulica drept camuflaj în redarea mesajului încifrat, codificat, dar transmis metaforic sau alegoric. Maniera delicată şi subtilă a pictoriţei înnobilează materia. Pânza pe care îşi desenează Violeta imaginile pare să învie, devine un mic univers poetic, transmis într-un mod telepatic. Nu exagerez, asta e!

Marea pasiune a Violetei Zabulica-Diordiev, dar şi slăbiciunea ei, este alegerea pânzei – aceasta fiind cea mai simplă, cea mai efemeră – cartonul; precum şi exploatarea la maximum a creioanelor care, de fapt, incită şi antrenează fantezia copilului. Poate tocmai acest joc copilăresc – pueril, plin de candoare, inspiră tablourilor Violetei Zabulica-Diordiev un farmec aparte, un fel de a pătrunde uşor, fără efort, în misterele lumii. Graţie onestităţii şi strădaniei de a transforma ceea ce aparent nu are valoare în ceva inestimabil îi oferă pictoriţei şanse unice, rare. Prin lucrarea ei se fac minuni...

Chipurile de oameni cu măşti de păsări sau animale, reprezentate în multe ipostaze în lucrările Violetei (uneori întrupându-se în aceste personaje), îmi amintesc de Goya şi de Capricile sale, doar că personajele ei sunt mult mai umane, mai pline de loialitate, mai personalizate. „Monştrii” cuminţi ai Violetei Zabulica nu sperie, sunt personaje deghizate care redau o parte ascunsă a fiinţelor şi lucrurilor, care alcătuiesc această existenţă, dezvăluie pasiunile, viciile şi aparenţa simţurilor noastre exteriorizate. În lucrările Violetei Zabulica-Diordiev descoperi (vezi!) adevărata înfăţişare a unor trăiri cotidiene, dar şi festive, intime, citeşti mesajul unor gânduri tăinuite, ale unor dorinţe introvertite, pe care le recunoaştem fiind demascate cu multă sensibilitate şi spirit filosofic diluat printr-o ironie fină (estompată) şi umor rafinat de către talentata pictoriţă.

Lucrările Violetei Zabulica-Diordiev surprind, şochează, amuză şi trezesc o stare nouă, nebănuită şi tăinuită în noi... Am retrăit aceste senzaţii / clipe colaborând cu Violeta (ea fiind şi un ilustrator de carte pentru copii înalt apreciat la nivel internaţional), apoi fiind martora mai multor expoziţii de-ale ei şi, în sfârşit, iată o nouă, inedită explozie cromatică a pictoriţei care s-a produs în incinta Teatrului „Ginta Latină”, la Alianţa Franceză, purtând genericul În jurul cerului. Violeta Zabulica-Diordiev şi de astă dată apare într-o ipostază nouă care-i pune şi mai mult în valoare talentul. Deşi s-a scurs mult timp de atunci, revăd vernisajul ca pe un film cu lume dragă, cunoscută, dar şi mai puţin cunoscută şi dragă, cărora le văd sufletul. Aceasta o face, ca un magician pictoriţa: dezvăluie sufletul Lumii...

Claudia PARTOLE