Biblio Polis - Vol. 49 (2013) Nr. 3   
ARHIVA  
REMEMBER
Claudia PARTOLE
Încă o stea în constelaţia copiilor-minune

Înainte de a trece într-o altă dimensiune, Steliana Grama şi-a luat rămas bun de la toţi prietenii şi colegii. De parcă şi-ar fi pregătit sufletul pentru cea mai lungă deplasare. Îmi imaginez cum a cuprins, a fotografiat cu albastrul cerului reflectat în ochii ei mari şi totdeauna curioşi toată lumea văzută şi întâlnită în calea-i – o lume cu perfecţiunile şi imperfecţiunile ei. Le-a filmat şi le-a luat cu ea: fiinţe scumpe, oameni, flori, spaţii dragi. Pe toate le-a luat. În inima ei deschisă toate şi toţi îşi aflau un loc. Cu drag şi pioşenie le-a luat! Asta era şi a rămas pentru mine Steliana. Astfel o păstrez. Ea, pentru mine, n-a plecat, e aici printre noi. Pur şi simplu, nu ne-am întâlnit de mult şi de aceea parcă aştept să ni se intersecteze întâmplător drumurile şi, ca altădată, să mă surprindă cu vocea-i de pasăre cântătoare: „Ce mai faceţi, doamnă Partole?” Întreba nu de dragul întrebatului, o interesa într-adevăr la ce trudesc colegii de condei, citea tot ce publicam şi eu, şi alţii. Nu şi-a luat rămas bun de la mine, dar cu siguranţă s-a gândit şi, intuiesc, m-a căutat insistent, dar... În agenda US figura un număr de telefon mai vechi. Regret, dar poate e şi mai bine, astfel Steliana pentru mine există, e precum s-ar fi retras în laboratorul ei de creaţie.

Am descoperit acest copil-minune al neamului prin intermediul unei emisiuni televizate. Steliana îşi citea poeziile, copilă fiind, cu atâta sinceritate şi dezinvoltură, încât m-a făcut să cred că va fi nu doar un poet mereu inspirat, dar şi o actriţă talentată. Apoi, i-am urmărit ascensiunea în literatură. O creştere frumoasă, fulminantă...

Poezia Stelianei Grama cucereşte prin firesc şi profunzime. Curiozitatea şi spiritul de observator al lumii o caracterizează în mod deosebit. De la primele versuri, scrise la o vârstă fragedă (incluse în volumul Curcubeul viselor), până la versurile care-i sunt cântate (Steliana a scris foarte multe texte pentru cântece, apreciate şi de compozitori, şi de interpreţi, dar şi de melomani), poeta îşi trădează marea-i dragoste faţă de tot ce se numeşte Creaţie. De altfel, este o poetă care a crezut cu toată dăruirea în Iubire – marea Iubire dintre oameni!... Steliana, bănuiesc eu, căutând „cheia veşniciei”, a descoperit pentru sine, dar fiind o fire altruistă a dăruit şi altora ceea ce a pătruns ea... Zic, a descoperit partea sublimă a lucrurilor şi a îndemnat prin lucrările ei – fie în versuri sau proză, să vadă şi alţii frumosul, să se bucure toată lumea de fiecare clipă. Ceea ce nu e uşor! Dar Stelianei Grama, care, deşi era o fiinţă firavă, de o tandreţe rară, i-a reuşit, fiindcă a fost nu doar o romantică, o visătoare, ci şi o temerară fiinţă luptătoare. Ea a lăsat un îndemn testamentar: a lupta! Dar nu e vorba de lupte violente, sângeroase. Poeta se referă la explorarea acestei lumi, la înălţare, la ascensiune şi cunoaştere a Marelui Adevăr prin căutări continue şi prin credinţă. Steliana, pentru mine, este şi învăţăcel la şcoala vieţii (dovadă volumul Curcubeul viselor), dar şi un maestru în cunoaşterea spirituală a Universului (mărturie fiind volumul intitulat sugestiv şi metaforic Rană de stea). Iată cum vede înălţarea Steliana: „Ne avântăm spre tăriile cerului – / Fiece oră, i-o oră astrală / Luptăm pentru triumful Adevărului / Pentru dreptatea Universală...” (Noi, romanticii). Îmi imaginez că una dintre dorinţele Stelianei – verbul ei preferat, a fost zborul – a zbura!

În acelaşi context s-ar putea medita asupra prozei Stelianei Grama, în care dânsa dezvăluie sentimente şi trăiri adolescentine într-o formulă dramatică, inedită. Ceva mă face să bănuiesc că lucra şi asupra unui roman consacrat acestei vârste vulnerabile. Ar fi fost ceva deosebit, sunt sigură...

Îmi era (şi mi-a rămas!) dragă Steliana! Iar descoperind cuvinte frumoase la adresa ei în Jurnalul suedez al Gabrielei Melinescu, am trăit un sentiment matern de bucurie, ca pentru propria-mi odraslă. Acest copil-minune, născut în Basarabia, m-a cucerit prin candoare şi maturitate şi cu durere în suflet m-a făcut să constat că suntem un neam care mereu plătim tribut prin ce avem mai drag, mai scump şi mai sfânt – copiii dăruiţi de Dumnezeu. Cred că Steliana Grama, care a împărţit acelaşi timp cu mine şi căreia i-au fost scumpe clipele (apropo de minunatul vers din Rană de stea: „...Secundele ca nişte melci / Li-s cochiliile deja cărunte...”), e acum în Constelaţia copiilor-minune ai Neamului Românesc. E alături de Iulia Hasdeu, de Nicolae Labiş...

Iar faptul că Steliana Grama nu şi-a luat rămas bun de la mine, mă face să aştept, să cred că într-o zi îmi va telefona sau accidental ne vom reîntâlni...

Claudia PARTOLE