Biblio Polis - Vol. 44 (2012) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
OAMENI ŞI CĂRŢI / ЛЮДИ И КНИГИ / PEOPLE AND BOOKS
Valeriu PASAT
Donez cu bucurie din munca-mi de asiduă cercetare...

Trebuie să vă mărturisesc că ideea de a face nişte donaţii de carte bibliotecilor noastre mi-a venit nu demult. În ultimul timp, am avut ocazia de a vizita mai multe localităţi din republică, de a comunica cu mai mulţi concetăţeni, oameni de diferite profesii şi opţiuni politice. În urma deplasărilor mele prin republică şi a contactului cu concetăţenii noştri, m-am convins că bibliotecile se află într-o stare alarmantă, deplorabilă – la compartimentul literatură în limba populaţiei majoritare şi, în mod special, al literaturii istorice.

Cred că unora le va fi greu să-şi imagineze, dar avem în republică biblioteci comunale, şcolare, liceale, dar şi raionale în care lipsesc cu desăvârşire cărţi elementare, adică generale, de istorie a Neamului nostru, ca să nu mai vorbesc de lucrări monografice privind anumite perioade sau personalităţile marcante ale istoriei. Tocmai din acest motiv am luat decizia de a face donaţii de carte pentru câteva biblioteci importante de la noi, cu scopul şi speranţa ca volumele donate să ajungă – de la o bibliotecă centrală – şi la alte biblioteci mai mici, situate în cartiere sau în localităţi mai îndepărtate de centru. Donaţia este alcătuită din lucrările scrise, elaborate sau îngrijite de subsemnatul în ultimii 20 de ani; unele au beneficiat de aprecieri în presa republicană, dar şi departe de hotarele republicii. Ele vizează, cu precădere, istoria noastră contemporană, procesul de sovietizare a Moldovei şi consecinţele ei, în general, dramatice, tragice, dar esenţial mi se pare că aceste lucrări ale mele sunt nişte păstrătoare ale memoriei colective, ale memoriei poporului nostru, căci ştiu bine ce a spus cândva Napoleon: „Un cap (adică: un om, un popor) fără memorie este ca o fortăreaţă fără garnizoană.” Noi avem Cetatea noastră dragă, cu bune şi cu rele, pe care nu o putem lăsa nicio zi, nicio clipă fără garnizoană! Şi, în acest context, nu pot să nu evoc şi un gând luminos al lui Nicolae Iorga: „Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se.” Comentariile, aici, cred că sunt de prisos...

Am început a face donaţiile la Chişinău, la Biblioteca Municipală, şi consider că am procedat corect: cuvântul capitală are aceeaşi rădăcină cu cuvântul cap; şi de aici, de la cap-capitală totul începe, aici totul continuă şi aici trebuie să culmineze – am în vedere faptele bune, desigur! Ştiu că în reţeaua principalei Biblioteci a Chişinăului, care poartă numele celebrului scriitor, lingvist, filozof, dar şi istoric Bogdan Petriceicu Hasdeu, lucrează peste 300 de bibliotecari, în marea lor majoritate doamne şi domnişoare. Ele sunt nişte harnice şi devotate slujitoare în Templul Cărţii, ele îşi fac cu cinste datoria, în condiţii nu dintre cele mai bune, dar ele ştiu a trăi cu bucuria de a ajuta de alţii să se documenteze, să se informeze, să se apropie de valorile spirituale naţionale şi universale. Nu am nicio îndoială că reuşitele Bibliotecii Municipale se datorează în bună parte şi faptului că în fruntea Echipei „Hasdeu” se află doamna Lidia Kulikovski care, prin muncă asiduă, prin studii; prin respect profund faţă de valorile naţionale şi universale, faţă de omul dornic de a cunoaşte; printr-o sensibilitate aparte la tot ce este valoros şi nou sau nou şi valoros şi-a cucerit bunul nume de lider al unei importante instituţii culturale, strategice.

Marele, regretatul nostru poet Grigore Vieru, pe care am avut norocul să-l cunosc personal şi să mă bucur de o sinceră comunicare intelectuală cu el, spunea că „întreaga societate şi întregul univers a atârnat şi va continua să atârne de genele femeii”. E un gând frumos, poetic, dar este şi extrem de adevărat, căci nu ne putem imagina vreo împlinire valoroasă fără implicarea, fără contribuţia femeii. Eu însumi am simţit aceasta din plin, căci la elaborarea mai multor lucrări, mai ales a celor concepute, scrise, redactate în anii de prigoană, de detenţie politică, am beneficiat mereu, din plin, de sprijinul moral, şi nu numai, al soţiei mele, Lilia, fapt pentru care ori de câte ori am ocazia, îi exprim cuvinte de caldă recunoştinţă. Zicea undeva Napoleon că „în marile crize, menirea femeilor este de a ne îndulci necazurile” şi cum noi trăim mai multe decenii de criză profundă, Dumneavoastră îndepliniţi cu brio această misiune pe care v-o asumaţi benevol, pentru a asigura în societate un echilibru, apoi şi condiţii pentru a merge înainte. În acest context, menţionez cu o deosebită satisfacţie sufletească: în munca mea de cercetare a istoriei recente a Basarabiei am avut norocoasă ocazie de a depista, a descifra, a comenta, a edita şi de a populariza jurnalul Eufrosiniei Kersnovski, o basarabeancă de excepţie, care ne-a lăsat un document zguduitor despre schimbările tragice ce au avut loc în viaţa şi în sufletul basarabenilor în anii ’40-’50 ai secolului trecut. Acest jurnal a fost tradus şi în italiană, beneficiind de o excepţională lansare / prezentare; acum se traduce şi în germană; păcat că nu s-a găsit încă nimeni să-l traducă şi în română, limbă pe care o cunoşteau bine şi membrii familiei Kersnovski, ca nişte cetăţeni loiali ai Regatului României, chiar dacă limba lor maternă era rusa, ei reprezentând o viguroasă dinastie de nobili din sudul Rusiei. Cu toate că am la dispoziţie foarte puţine exemplare ale jurnalului Eufrosiniei Kersnovski, câteva le voi dărui cu emoţie celor mai importante biblioteci din Chişinău şi din marile noastre centre social-economice, pentru ca un număr cât mai mare de compatrioţi să ia cunoştinţă de trăirile acestei basarabence de excepţie, de principialitatea ei nestrămutată, neclintită chiar şi în condiţii când se părea că nimic nu mai contează. Iar noi, şi acum, avem mare nevoie de nişte lecţii de principialitate, de verticalitate – ca o condiţie obligatorie pentru o evoluţie spre normalitate.

Poate că unii se vor întreba care este scopul sau subtextul acestei donaţii de carte. Răspund cu plăcere că nu urmăresc decât un singur scop: să contribui şi eu, în limita posibilităţilor, la familiarizarea compatrioţilor noştri cu istoria naţională. Dumneavoastră, bibliotecarii, ştiţi mai bine decât alţii că noi trăim în Epoca Cunoaşterii, a Informării; că fără informare, fără documentare, fără cunoştinţe profunde în domeniul ales ca specialitate, dar şi fără cunoştinţe de cultură generală, nimeni nu poate fi ceea ce înţelepciunea populară numeşte omul care sfinţeşte locul sau, mai simplu, omul potrivit la locul potrivit – omul de care are nevoie orice societate şi poate mai ales societatea noastră, aflată într-o stare de agonie a tranziţiei. S-a spus cu diferite ocazii că omul cunoscător, omul informat este un om puternic şi un cetăţean valoros. Aş adăuga în acest context că omul care cunoaşte istoria este de două ori puternic, deoarece istoria oferă informaţi şi chiar anumite soluţii de convieţuire, dar şi de supravieţuire; totodată însă, Istoria educă, dezvoltă sentimente fără de care existenţa noastră şi mersul nostru înainte sunt de neconceput. Am în vedere sentimentele civice, patriotice, societale, dar şi estetice, capabile de a ne sublima existenţa. Amintiţi-vă câte romane şi povestiri istorice v-au frapat copilăria, apoi adolescenţa, apoi tinereţea, apoi şi alte etape ale vieţii. Însă perceperea justă şi aprofundată a numeroase fenomene şi fapte de viaţă devine posibilă numai
printr-o înţelegere şi cunoaştere adâncă, subtilă a istoriei.

Acum, dacă tot ne aflăm într-un cadru neoficial, ci mai mult în unul familiar, colegial, chiar intim, îmi permit să vă dezvălui un secret, pe care unii – posibil – îl ştiu sau îl intuiesc, iar pentru alţii „dezgolirea” acestei taine ar putea adăuga un fel de plusvaloare cărţilor, atunci când le vor solicita, le vor citi, le vor folosi – cu siguranţă – pentru documentare şi studiu. Majoritatea cărţilor pe care le donez au fost până nu demult tabu. Este greu să crezi una ca asta, doar Republica Moldova de 20 şi ceva de ani este considerată un stat perfect democratic! Cu toate acestea, repet: cărţile pe care vi le donez au fost mulţi ani interzise sau, cel puţin, nedorite de regimul care „mi-a creat condiţii” – pun aceste cuvinte între ghilimele – de a-mi continua şi în detenţie munca de cercetare ca istoric. Cărţile de care vorbesc nu puteau fi lansate, nu puteau fi expuse, în anumite situaţii nu puteau fi nici măcar citate. Această incredibilă, stupidă tabuizare a unor volume de istorie, în general inofensive, în tot cazul – obiective, după cum le-au apreciat mai mulţi specialişti de la noi şi de peste hotare, se datorează „ostaşilor” şi „ofiţerilor” regimului totalitar, dar trebuie să constat, cu regret, că şi unii oameni de-ai noştri s-au lăsat atraşi în cursa pe care au întins-o bolşevicii de pe malul Bâcului – prin intimidare, prin minciună, prin falsuri şi denigrare. Norocul nostru e că istoria are totuşi o logică a ei, care nu se lasă intimidată de nimeni şi de nimic! Şi iată că tocmai această logică sănătoasă a istoriei mi-a oferit astăzi fericita ocazie de a mă afla printre Dumneavoastră şi de a vă prezenta cărţile care au aşteptat cuminţi ora normalităţii.

Cărţile pe care le donez au în vedere istoria recentă, din ultimele şapte decenii ale poporului şi statului nostru. Nu încape nicio îndoială că concetăţenii noştri se interesează şi de alte perioade ale istoriei naţionale. Astfel încât, cine deţine cărţi de istorie privind alte perioade din trecutul nostru, poate face donaţii, pentru că lipsa cărţii de istorie se face simţită în toate bibliotecile din republică, iar compatrioţii noştri nu au pierdut interesul, pasiunea pentru istoria Neamului. Lansez acest apel – de a face donaţii de carte solicitată, de carte valoroasă, de carte istorică – către toţi istoricii şi către instituţiile ce îi reprezintă într-un fel sau altul: redacţii, edituri, centre de cercetare şi altele unde, cu certitudine, se găsesc nişte volume care s-ar putea să nu fie de primă necesitate acolo, dar care volume, ajunse în bibliotecile publice, vor aduce numeroşilor cititori bucuria descoperirii şi a cunoaşterii Adevărului care, biblic vorbind, ne face mai liberi şi mai puternici.

Doresc tuturor multă sănătate, noi împliniri în munca de cercetare şi editate a lucrărilor concepute, scrise, elaborate, redactate, îngrijite, precum şi în activitatea de popularizare, de propagare în mase a cărţii, astfel, prin intermediul cărţii, susţinând un dialog continuu şi viu cu societatea care încă nu ş-a pierdut încrederea în stâlpii spiritualităţii: în feţele bisericeşti, dar şi în istorici, scriitori, ziarişti, artişti, cadre didactice şi, desigur, în Dumneavoastră – bibliotecarii...

Valeriu PASAT,

dr. hab. în istorie, membru corespondent al AŞM