Biblio Polis - Vol. 44 (2012) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
VIAŢA FILIALELOR / ЖИЗНЬ ФИЛИАЛОВ / LIBRARY`S BRANCHES LIFE
Cristina MAMAISCAIA
Zîmbete pe faţa copiilor suferinzi

Unul din obiectivele Bibliotecii „Maramureş” este de a-şi întări şi îmbunătăţi procesul de integrare socială. Activitatea pe care o desfăşurăm se regăseşte în acest proces care se referă la ansamblul relaţiilor sociale dintre indivizi şi grupurile sociale cu care acestea se intersectează vizitînd biblioteca, participînd la activităţile culturale, participînd la diferite programe de informare, educaţionale şi culturale.

Astfel am început să ne dedicăm o parte din activitate şi energie împlinirii dorinţei oamenilor de a avea o viaţă mai sănătoasă. Credem cu tărie că „Comunitatea face diferenţă” şi vrem să fim o prezenţă activă în societate, implicîndu-ne, atît la nivel de instituţie, cît şi prin intermediul angajaţilor noştri, în acţiuni menite să aline, să aducă zîmbete şi să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţilor celor mai puţin norocoşi din jurul nostru. Responsabilitatea socială pe care ne-o asumăm ne va ajuta să dobîndim, un plus de valoare.

În continuare aş vrea să mă refer la un aspect pe care îl realizăm în această direcţie. Este vorba despre proiectul Un zîmbet pe faţa copiilor suferinzi, pe care îl desfăşurăm deja al doilea an.

Vi s-a întîmplat vreodată să vreţi să ajutaţi pe cineva care trece prin momente dificile, dar nu aţi ştiut ce să faceţi şi ce să spuneţi? Colaboratorii Filialei „Maramureş” au trăit aşa momente fiind în vizită la pacienţii Spitalului Clinic municipal pentru copii „Valentin Ignatenco” din sectorul Centru. Chiar din depărtare spitalul pare destul de trist, trişti sînt şi copiii internaţi acolo, singuri şi printre străini.

S-ar părea că dacă nu sîntem în stare să-i salvăm din această situaţie dureroasă, să reparăm sau să schimbăm ceva, sîntem neputincioşi şi nu mai avem ce face. Să nu uităm însă că pacienţii au mare nevoie de susţinere, încurajare şi alinare în aceste clipe complicate ale vieţii. O carte, în astfel de situaţii, poate fi un foarte bun ajutor al medicilor, capabil să liniştească copiii speriaţi şi să le aline durerea.

Din aceste considerente şi pentru ca timpul să treacă mai repede pentru copiii internaţi în secţiile de neurologie, neurochirurgie, pediatrie şi gastrologie, ne-am gîndit să realizăm un proiect prin intermediul căruia să îndrumăm micii pacienţi spre lectură. Cărţile sînt, într-adevăr, terapeutice şi ajută la vindecare, alături de celelalte tratamente.

În sălile special amenajate pentru odihnă întîlnim copii cu vîrsta cuprinsă între 4 şi 17 ani, de aceea luam cu noi cărţi pe placul tuturor: cărţi cu poveşti, povestiri, fabule, legende, poezii, proverbe şi ghicitori, enciclopedii, reviste etc. Încercăm să venim de fiecare dată cu ceva nou şi interesant, care să le bucure clipele în care trebuie să stea singuri, departe de cei apropiaţi. Prin sfaturile călăuzitoare pe care le oferă cartea încercăm să-i ajutăm pe bolnavi să treacă mai uşor peste momentele grele în care se află.

Cu cei mai mari discutăm despre invenţiile şi descoperirile care s-au făcut de-a lungul anilor şi de care nu ne putem lipsi în viaţa de zi cu zi, despre marile minuni ale naturii, recordurile animalelor, viaţa sălbatică pe continente, lumea subacvatică, pămînt şi univers etc.

Cei mai mici au nevoie şi ei de cărţi, la fel cum au nevoie de dragostea părinţilor şi de hrană. Deşi probabil nu înţeleg încă bine sensul tuturor cărţilor, lecturile îi ajută pe micuţi să se maturizeze şi le dezvoltă dragostea pentru literatură şi cunoştinţe. Urmărind imaginile, copiii îşi fac impresii despre lumea înconjurătoare, dezvoltîndu-şi spiritul de observaţie. Astfel ei realizează că o carte înseamnă desene şi cuvinte. Ascultînd, copilul visează, se joacă, se dezvoltă şi creşte mare.

Cele mai multe cărţi propuse copiilor au fost cărţile cu poveşti şi e natural să vă întrebaţi: „De ce?” Pentru că lumea magică a basmului este lumea în care copilul trăieşte zi cu zi. E lumea în care toate sînt animate, în care vorbesc şi obiectele şi plantele, dar cel mai important – e o lume a luptelor şi a biruinţelor. În basm totul se termină cu bine, dar lucrurile nu merg întotdeauna bine. Există la început o situaţie în care prinţii sînt puşi să săvîrşească isprăvi imposibile, prinţesele sînt victime ale unor personaje malefice, iar copiii sînt prizonieri ai vrăjitoarelor. Basmul îi duce pe copii de mînă spre ieşirea din aceste situaţii îngrozitoare. Tocmai aceasta este valoarea basmului: de a prezenta o situaţie dramatică, o posibilă tragedie şi de a indica o cale de ieşire din această situaţie. Basmele înseamnă pentru aceşti copii glasul speranţei. Iar la această etapă a vieţii pacienţii au nevoie de multă speranţă, au nevoie de o poveste proprie cu un final fericit.

Basmele sînt pline de copii: copii abandonaţi, copii chinuiţi, rătăciţi, nedoriţi... Şi aceşti copii nu respectă niciodată interdicţiile: deschid toate uşile care ar trebui să rămînă încuiate, se abat de la drumurile pe care ar fi trebuit să meargă, se duc întotdeauna acolo unde n-ar trebui să se ducă. În felul acesta basmele îi vorbesc unui copil despre problemele cu care se confruntă zilnic: abandon, frică, singurătate, neascultare... În acest sens, basmele nu sînt doar un curs de reabilitare, ci şi un curs complet de formare pentru viaţă.

Am propus copiilor cele mai frumoase basme şi poveşti ale unor renumiţi scriitori români şi străini: Charles Perrault, Hans Christian Andersen, fraţii Grimm, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Petre Ispirescu sau culese din folclor, din cărţi de care dispune biblioteca, pe care le-au răsfoit cu interes, admirînd imaginile şi pe care le-am lăsat spre a fi lecturate.

Am îndemnat copiii să citească şi i-am convins că întreaga noastră viaţă este un basm, un basm cu final fericit pentru noi toţi. Eroii sîntem chiar noi şi avem şi o poveste comună ca omenire, ca fiinţe lipsite de apărare, avînd o mulţime de greutăţi de înfruntat în continuare. Viaţa se scurge vie, misterioasă, neaşteptată, uimitoare, magică şi mereu de descoperit. Să ne cufundăm deci în acest basm, să-l lăsăm să curgă şi să avem încredere în această curgere a lui.

Ne face plăcere să fim alături de aceşti copii, să le citim, să-i susţinem, oferindu-le speranţă, compasiune şi ajutor. Sînt lucruri mici, care le-au transmis însă emoţii şi trăiri intense, făcîndu-i să uite, măcar pe puţin timp, de tratamentul chinuitor, de pastile şi injecţii.

Prin activitatea desfăşurată sîntem remuneraţi cu zîmbetele copiilor pentru fiecare emoţie pozitivă primită în timpul activităţilor. Ştiind care este problema copiilor care se află la tratament în aceste secţii, am sesizat cîtă poftă de viaţă au aceştia, ceea ce ne motivează să mergem acolo în fiecare săptămînă.

* * *

Fiecare ocean se compune din picături de apă şi aparent o picătură în plus sau în minus nu face nicio diferenţă. Dar, dacă fiecare picătură ar fi gîndit acest lucru, oceanele poate nu ar fi existat. Astfel gestul, gîndul sau zîmbetul fiecăruia dintre noi pentru omenire poate să nu însemne mare lucru, dar pentru o fiinţă poate însemna uneori totul.

Nu vă gîndiţi că nu e suficient de mult sau suficient de des sau suficient de ... orice altceva. Este foarte bine că o faceţi, în felul în care o faceţi, chiar dacă uneori înseamnă doar un gînd împărtăşit cu prietenii.

Cristina MAMAISCAIA,

director, Filiala „Maramureş”