Biblio Polis - Vol. 40 (2011) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
EDITORIAL / ПЕРЕДОВАЯ СТАТЬЯ / EDITORIAL
Vlad POHILĂ
Chişinău, un oraş al bibliotecilor

Am răsfoit recent nişte ghiduri ale Chişinăului, cum s-ar spune, „de ieri şi de astăzi”. Mai concret, vreo cinci ghiduri editate în anii de ocupaţie sovietică şi tot atîtea – în ultimele două decenii. Căutam să văd ce evidenţiau autorii acestor lucrări ca reprezentativ, emblematic pentru Chişinău, căruia, pe parcursul a vreo două sute de ani de existenţă ca centru de provincie, apoi de republică, iar acum – şi de stat independent – i s-au atribuit cele mai surprinzătoare epitete şi calificative: de la „oraş blestemat” pînă la „paradis scufundat în verdeaţă”. E de precizat că ghidurile Chişinăului în perioada numită „sovietică” erau elaborate, aproape că fără excepţie, de către alogeni, iar aceştia nu aveau nicio treabă cu vreun aspect, element, fapt, amănunt ce ar fi arătat apartenenţa naţională a oraşului. Şi nu e de mirare că „brandul” Chişinăului, pe atunci, îl formau fabrici şi uzine despre care azi nu se mai ştie, muzee ce nu mai există, monumente ce au dispărut – dacă încă nu şi de pe faţa oraşului, apoi cu certitudine din sfera de interese ale orăşenilor şi vizitatorilor capitalei noastre. Ghidurile mai noi, de după 1990-1991, sînt scrise de autori autohtoni; şi fotografiile sînt executate de maeştri cu nume româneşti, de unde şi fireasca tendinţă de a plasa în prim-plan obiective istorice şi culturale cu certă valoare naţională: teatre, muzee, instituţii de învăţămînt superior; nu trec autorii nici pe lîngă piaţa agricolă unde îşi aduc roadele muncii ţăranii basarabeni. Mai nou, apar în aceste cărţi de vizită ale capitalei şi bisericile, dar alături de siluetele lor arhaice se strecoară şi siluetele unor bănci hiper-moderne, plus restaurante, baruri, cazinouri...

Ce credeţi că este comun pentru aceste ghiduri ale Chişinăului, care formează două categorii informaţionale distincte (dacă nu antagoniste!)? Poate dragostea pentru oraşul natal? Nu, pentru că în ghidurile din prima categorie (cele vechi, învechite, „sovietice”) această iubire – ostentativ afişată, de altminteri – este una categoric searbădă, abstractă, „de serviciu”: se scria despre Chişinău exact cum se scria despre Kiev sau Odesa, despre Minsk, Taşkent sau Almatî... (Doar cu referire la Moscova şi Leningrad / Sankt Petersburg autorii găseau alte cuvinte; alte erau formulările şi despre capitalele republicilor baltice, la a căror elaborare pur şi simplu nu erau admişi străinii.) În ghidurile din ultima perioadă dragostea păleşte, pierde, dacă nu se topeşte definitiv în faţa „pragmatismului” contemporan, etalat de autorii lucrărilor cu un conţinut şi un scop dintre cele mai practice... Cel mai ciudat e că nici nu putem reproşa ceva autorilor în cauză, doar şi utilizatorul, beneficiarul, destinatarul acestor ghiduri nu caută în ele sentimente, ci cît mai mult... „spirit practic”, adică cifre, date, nume, adrese, telefoane... Aşadar, se pare că nu este nimic comun între ghidurile Chişinăului din ultimii ani versus cele tipărite cu trei-patru decenii în urmă. Şi chiar dacă o fi existînd unele elemente comune, anumite dovezi de similitudine, în cărţile „cercetate” de noi, merită atenţie doar o coincidenţă negativă, şi cea mai frapantă în contextul discuţiei noastre: lipsa oricăror informaţii despre bibliotecile Chişinăului... (În numele adevărului, vom preciza că într-o carte despre Chişinău, editată în 1982, se aminteşte despre fiinţarea în capitala RSS Moldoveneşti a Bibliotecii Republicane „N.K. Krupskaia”, actuala Bibliotecă Naţională a RM.)

Această omitere, neglijare a existenţei bibliotecilor din Chişinău este doar la prima vedere o ciudăţenie. Oricît de mult ar fi crescut în ultimul timp rolul bibliotecilor în viaţa noastră, ele sînt plasate tradiţional, din inerţie, dacă vreţi, pe un loc ce se află undeva în spate, în umbră... Faceţi un mic experiment: stînd la un colţ aglomerat pe bdul Ştefan cel Mare şi Sfînt, întrebaţi de trecători unde se află Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” şi / sau Biblioteca Naţională a RM şi jumătate din cei chestionaţi vor strînge din umeri, iar jumătate din jumătatea ştiutoare va confunda, imperturbabil, locul aflării BM „B.P. Hasdeu” cu cel al Bibliotecii Naţionale a RM. Nu e la mijloc numai slaba informare a chişinăuienilor, de fapt, a orăşenilor în genere, căci ar fi incorect să atribuim această scădere exclusiv locuitorilor capitalei noastre. Să nu ne scape un amănunt semnificativ: cele mai multe biblioteci au sedii retrase, departe de agitaţia cotidiană şi, de regulă, ocupă spaţii puţin impozante, de natură să atragă atenţia generală. La Chişinău, poate doar Biblioteca Naţională, Biblioteca Municipală şi – mai nou – Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan” a Academiei de Ştiinţe a Moldovei au edificii ce „bat la ochi”, ce se impun, într-un fel sau altul, în peisajul arhitectonic al Chişinăului.

Evident, bibliotecile nu beneficiază de o publicitate la nivelul exigenţelor impuse de epoca în care trăim. De fapt, nici
n-avem în vedere publicitatea în sensul clasic al acestui cuvînt; ne referim la simpla informaţie despre ansamblul bibliotecilor din Chişinău, căci altfel, cam fiece bibliotecă mai răsărită pune obligatoriu la dispoziţia celor interesaţi pliante informative fie ele şi modeste ca aspect, dar destul de cuprinzătoare dacă nu chiar exhaustive prin conţinut.

Aici nu putem să nu menţionăm, cu justificată mîndrie, că Biblioteca Municipală a elaborat şi a editat o sursă informativă unică – din mai multe unghiuri de vedere: Ghidul bibliotecilor din Chişinău (ed. îngrijită de Lidia Kulikovski, coordonator – Genoveva Scobioală; Chişinău, „Epigraf” SRL, 2007, 152 p.). Lucrarea a fost scoasă în contextul parteneriatului bibliotecar – una din devizele anului în care a văzut lumina tiparului – şi prezintă datele de strictă utilitate referitoare la trei grupuri mari de biblioteci: a) biblioteci publice; b) biblioteci ale instituţiilor de învăţămînt; c) biblioteci de alte tipuri (specializate, ştiinţifice, departamentale). Două indexuri auxiliare – alfabetic şi topografic (pe străzi) – sporesc şi mai mult gradul de utilitate al ghidului. E de mirare că această cărţulie – şi frumoasă, şi folositoare – nu a beneficiat de vreo prezentare, de vreo recenzie, căci ar merita toate elogiile măcar şi din motivul că, în premieră, la noi, între copertele unei cărţi, sînt instrumentate informaţii despre majoritatea bibliotecilor chişinăuiene, de la Naţională şi Municipală, de la Camera Cărţii, Biblioteca Naţională pentru copii „Ion Creangă” şi Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan” a AŞM pînă la biblioteci infinit mai modeste aparţinînd unor universităţi, colegii sau licee recent întemeiate. Cine are curiozitate să răsfoiască Ghidul bibliotecilor din Chişinău va găsi informaţii despre peste 400 de biblioteci. Astfel ne putem face şi o imagine cam cîte biblioteci are capitala noastră la ora actuală: cel puţin 400, sau, dacă e să adăugăm cu generozitatea specifică probabilităţii – circa 500 de biblioteci. E o cifră impunătoare, o cifră ce spune multe, căci dincolo de aceste 400-500 stau zeci de milioane de volume, sute de mii de beneficiari, zeci de mii de destine înnobilate de apropierea de carte.

Astfel încît, dacă la această aniversare, de cinci secole şi trei pătrare de veac, Chişinăului i s-ar căuta (încă) un calificativ – actualizat, inedit, poate şi insolit, acesta ar fi, credem noi, „oraş al bibliotecilor”. Un calificativ pe care Chişinăul îl merită din plin, nu numai pentru că niciodată nu au fost aici o concentrare mai mare de biblioteci, respectiv, cărţi şi cititori, ci şi pentru că biblioteca, lectura, cititorii sînt o marcă, un brand cu care se poate mîndri orice oraş modern, cu aspiraţii europene. Iar Chişinăul aspiră spre modernitate, spre spiritul european, iar odată cu el – şi noi, locuitorii lui, cititorii bibliotecilor chişinăuiene, trăim cu setea de cunoaştere şi de lectură, dar şi cu speranţa unor orizonturi noi, mai încurajatoare.

Vlad POHILĂ