Biblio Polis - Vol. 39 (2011) Nr. 2 (Serie nouă)  
ARHIVA  
CARTEA DE SPECIALITATE / КНИГИ ПО СПЕЦИАЛЬНОСТИ / PROFESSIONAL BOOKS
Vlad POHILĂ
Fenomenul informaţional pus în faţa interdisciplinarităţii, transdisciplinarităţii şi multidisciplinarităţii

Vasta şi consistenta bibliografie a dlui prof. univ. dr. Ion Stoica s-a completat cu o nouă şi puţin obişnuită carte. Neobişnuită măcar şi din motivul că această Scurtă introducere la o enciclopedie a informaţiei anunţă, oricît de indirect, apariţia a încă unei cărţi cu aceeaşi arie tematică, cu aceeaşi deschidere enciclopedică, dar deja una de sinteză, din cele care, de regulă, sînt elaborate de colective de autori. Cînd ne gîndim însă că Ion Stoica are la activ mai multe volume de autor care, în mod normal, ar trebui să fie scrise de o echipă, ne putem aştepta, peste un an sau cîţiva ani, la Enciclopedia anunţată în titlul noului volum, pe care dorim să-l prezentăm în continuare*.[1]

Ca şi majoritatea cărţilor de autori ce se respectă, şi Scurta introducere la o enciclopedie a informaţiei se deschide cu o Introducere, care însă, fiind scrisă de prof. Ion Stoica, este un solid studiu ştiinţific, aşa cum ni s-a părut nouă – cu elemente de odă (sau de imn, de elogiu, de laudatio) informaţiei, pentru „cea mai banală şi mai enigmatică noţiune a lumii moderne, teritoriul cel mai plin de drumuri şi cel mai haotic, universul întregului şi al detaliilor, al forţei şi al neputinţei” [p. 5], cum califică autorul, din chiar capul locului, informaţia. (Menţionăm şi noi, din start, că în această carte dl prof. dr. Ion Stoica are foarte multe definiţii, calificări, caracterizări ale fenomenului informaţional, fiecare prezentare nouă beneficiind de alte şi alte precizări, completări, nuanţări...).

Autorul consideră că în epoca actuală informaţia a fost redescoperită, această redescoperire fiind „una dintre cele mai mari victorii ale spiritului uman, care şi-a găsit astfel un complice pe măsură” [p. 6]. Tocmai din această cauză, „studiul informaţiei este încă la început”, făcîndu-se simţită astăzi absenţa unor modele critice de abordare, ca şi tergiversarea lansării şi impunerii unor desluşiri.

„Probabil că, informaţia va rămîne multă vreme indicatorul paradoxal al creşterii cantităţii de incertitudine”, consideră autorul, ca să continue: „[iar] adevăratele ei valenţe, cele calitative, rămîn ascunse în spatele unor procese care ar putea fi adunate într-o teorie a secretelor pe care le intuim vag, dar pe care nu le putem descoperi” [p. 6]. Recunosc, franc: am rămas bulversat, contrariat, citind aceste constatări. Nu numai din motivul că mi se părea – ca şi multor altor colegi de breaslă din sfera mass-media – că în domeniul informaţiei totul este de mult clar... Prof. Ion Stoica ne convinge de contrariu, menţinîndu-se însă pe linia unui calm profesional, al unei resemnări, de vreţi, pentru că „informaţia se valorizează numai în raport cu o incertitudine”, iar „valorizarea informaţiei nu se încheie, de fapt, niciodată; este, potenţial, permanent deschisă” [p. 7]. Problema stă nu atît în studierea, investigarea, diseminarea informaţiei ca fenomen, cît în cercetarea şi buna cunoaştere a proceselor informaţionale, deoarece „cunoaşterea mai profundă a proceselor informaţionale este o modalitate de a spori relevanţa şi valoarea informaţiei. Cu cît mai multe filtre vor interveni în mişcarea informaţiei, cu atît valoarea generală a informaţiei va creşte. Filtrele nu sînt bariere, ci porţi deschise către direcţii diferite, către cîmpuri şi modalităţi de intermediere diferite, prin care informaţia trece, încărcîndu-se de sensuri şi de potenţialul uriaş al întrebărilor” [p. 9].

Cum am văzut noua carte a prof. Ion Stoica, m-am gîndit că avem a face cu o prezentare în stil enciclopedic, lexicografic, descriptiv, a principalelor noţiuni, fenomene, nume, probleme, faţete, aspecte, posibil şi amănunte ale informaţiei. Nu am exclus nici abordarea savantă, analitică, a fenomenului, a proceselor informaţionale, atîta doar că i-am rezervat acesteia un loc sau un plan secund. Şi, recunosc, am greşit, căci Scurtă introducere la o enciclopedie a informaţiei este, în primul rînd, un studiu analitic, o scriere bazată pe o subtilă investigare, pe o abordare filozofică, aprofundată, a fenomenului informaţional.

Informaţia, mai precizează autorul nostru, „este o realitate prea complexă şi prea versatilă pentru a fi tratată şi înţeleasă ca urmare a utilizării unui singur unghi de vedere”, amintind, în context, „clasificarea pe faţete” a indianului S.R. Ranganathan, care anunţase şi afirmase necesitatea „modelului polifaţetat” de abordare a fenomenelor, nevoia de „analiză poliunghiulară” a acestora. Chiar dacă „despre informaţie se poate scrie oricînd, oriunde şi în orice fel”, „niciodată enciclopedismul şi universalismul nu şi-au găsit o reprezentare mai adecvată”, inclusiv din motivul că „informaţia a fost legată de toate stadiile dezvoltării umanităţii, a fost expresia profundă a vieţii oricărei comunităţi, indiferent de colţul de lume în care a trăit această comunitate, şi a fost oglinda oricărui mod de a gîndi şi a acţiona” [p. 10].

După aceste desluşiri, Ion Stoica ne explică şi ce reprezintă noua lucrare a Domniei Sale: „Scurtă enciclopedie... nu vrea să sublinieze, încă o dată şi inutil, dimensiunile greu de cuprins ale fenomenului informaţional, ci îşi propune să facă mai evidentă atît nevoia de abordare permanent deschisă a acestui fenomen, cît şi posibilităţile uriaşe pe care le oferă universul de metode al diverselor spaţii ale cunoaşterii. Informaţia este teritoriul cel mai favorabil interdisciplinarităţii, transdisciplinarităţii şi multidisciplinarităţii. De fapt, acest univers al metodelor formează un instrument enciclopedic, cu un potenţial operaţional permanent deschis”.

Plecînd de la premisa că „permanenta abordare enciclopedică a informaţiei nu poate fi decît productivă şi va oferi, cu certitudine, un răspuns din ce în ce mai bogat, privind imperativele organizării şi utilizării informaţiei”, convins că „la considerarea mai amplă şi mai sistemică a fenomenului informaţional pot participa, esenţializîndu-şi experienţele şi perspectivele, toate categoriile de actanţi ai informaţiei, de la structurile dedicate pînă la profesiile implicate în dezvoltarea cu rost a energiei intelectuale” [p. 12], Ion Stoica ne pune la dispoziţie în noua sa carte „peste 30 de unghiuri de abordare”, acestea fiind nişte „sugestii referitoare la modul în care metodologiile contemporane, din diverse cîmpuri de cunoaştere, ar putea contribui la creşterea potenţialului socio-uman al utilizării informaţiei” [p. 13].

Aşadar, 33 de microeseuri şi tot atîtea „unghiuri de abordare”, respectiv, „cîmpuri de cunoaştere”. „Unghiurile” sau „cîmpurile” profesorului Ion Stoica sînt reprezentate prin nişte sintagme din două cuvinte, din care unul e un substantiv la nominativ, iar al doilea – la genitiv, acesta din urmă fiind informaţie. Ni se oferă ocazia rarisimă de a ne familiariza cu o mulţime de forme, modalităţi de „convertire” a informaţiei în cele mai diferite spaţii, de la Arhitectura informaţiei şi pînă la Virtualizarea informaţiei. Vrînd-nevrînd, în timpul lecturii, şi mai ales după parcurgerea textelor, am clasificat „îmbinările din două substantive, unul în nominativ, altul în genitiv” în trei grupuri convenţionale: a) sintagme (îmbinări) fireşti, cunoscute, aşteptate; b) sintagme (îmbinări) mai puţin fireşti, mai puţin cunoscute, mai puţin aşteptate; c) sintagme (îmbinări) nefireşti, necunoscute, neaşteptate.

În prima categorie am inclus sintagmele, respectiv, eseurile: Bibliografia informaţiei, Biblioteconomia informaţiei, Comunicarea informaţiei, Conservarea informaţiei, Cultura informaţiei, Industria informaţiei, Istoria informaţiei, Lectura informaţiei, Politica informaţiei, Semantica informaţiei, Sociologia informaţiei, Ştiinţa informaţiei, Tehnologia informaţiei, Virtualizarea informaţiei etc. Este, neîndoios, compartimentul cel mai bogat, şi nu numai prin numărul de articole. Bogăţia materialului rezidă cel mai mult în expunerea unor sinteze de gîndire şi viziune, adînci şi de multe ori surprinzătoare, dacă nu chiar răscolitoare, asupra fenomenului analizat. Vom cita cîteva abordări ale autorului din eseul Lectura informaţiei, despre care, cel puţin subsemnatul, înainte de a-l citi, credea că ştie cîte ceva din materie, dar după lectură, m-am gîndit la cîtă dreptate a avut filozoful ce declarase franc, poate chiar dezarmant: „Eu ştiu că nu ştiu nimic!...” (... în multe domenii, inclusiv în cele reprezentate de savanţi de talia prof. Ion Stoica):

 „Abordarea lecturială a unui conţinut informaţional este determinată de o multitudine de aspecte care transcend simpla decodare. Spectrul informaţional propune şi foloseşte multe metode de lectură, nu totdeauna congruente [...]”;

 „Lectura informaţiei are constrîngeri şi libertăţi impuse atît de natura codului cît şi de competenţele, de mijloacele şi de obiectivele receptorului [...]”;

 „Mediul informatic contemporan impune caracteristici noi lecturii informaţiei. Intermediarii trebuie să se adapteze la cerinţele speciale de flexibilitate, de viteză, de navigare, de cunoaştere a tipologiei obiectelor informaţionale, de înţelegere a virtuţilor şi dezavantajelor efemerităţii unor repere şi a particularităţilor integrative ale infosferei. Energiile lecturii sînt legate de mediul lecturii, de performanţele tehnologiilor implicate şi de competenţele receptării”;

 „Lectura informaţiei face parte din existenţa omului contemporan. Problemele care necesită aprofundări permanente se referă la domeniile şi modalităţile lecturii, la necesitatea îmbinării dintre abordarea criptică şi abordarea hermeneutică, ambele determinate situaţional şi la fel de utile. Educaţia pentru lectură trebuie să fie o pledoarie pentru selectivitate, pentru lectura participativă, profundă, analitică, sistematică, legată de conţinuturi de idei care stimulează virtuţiile superioare, care propun modele umane pilduitoare, care cultivă adevărul, frumosul şi valorile umanismului” [p. 99-102].

În convenţionala categorie b) sintagme (îmbinări) mai puţin fireşti, mai puţin cunoscute, mai puţin aşteptate am „plasat” eseuri ca Dreptul informaţiei, Ecologia informaţiei, Etica informaţiei, Filosofia informaţiei, Managementul informaţiei, Matematica informaţiei, Pedagogia informaţiei, Sinergia informaţiei. În această situaţie, un potenţial cititor al acestei consemnări, dar şi al cărţii lui Ion Stoica (sau care ar fi luat cunoştinţă barem de sumarul volumului) aşteaptă, fireşte, să afle ce a nimerit în a treia categorie: c) sintagme (îmbinări) nefireşti, necunoscute, neaşteptate. Cred că nu puţini ar fi miraţi să citească îmbinări de cuvinte precum: Chimia informaţiei, Fizica informaţiei, Gramatica informaţiei. Or, cît de neaşteptat, surprinzător şi totuşi firesc se pot înscrie multe (dacă nu toate) „alăturări nefireşti” din categoriile „mele” b) şi c) ne-o demonstrează cîteva citate aleatorii din eseul Gramatica informaţiei:

 „Întîlnirea dintre informaţie şi gramatică este, de fapt, întîlnirea dintre conţinuturi şi forme, dintre libertăţi şi constrîngeri [...]”;

 „Într-o realitate temperată, gramatica nu e însă decît o condiţie socializată a informaţiei, la nivelul celor doi poli fundamentali ai comunicării: emisia şi recepţia. Celelalte zone includ detalii”;

 „Construcţia de sensuri, de înţelesuri şi determinări este scopul major al informaţiei gramaticalizate, nu menţinerea unor singularităţi şi nici intrarea în tipare prestabilite şi rigide. Dar, ca şi exigenţele normative, flexibilitatea gramaticii are limite impuse de imperativele comunicării” [p. 79-81].

Ca şi în alte scrieri de specialitate, prof. Ion Stoica a adoptat şi în Scurta introducere la o enciclopedie a informaţiei un stil elegant, plasticitatea expunerii se revarsă armonios peste pagini, procurînd cititorului o adevărată delectare numai din acest punct de vedere. Textele sînt construite din naraţiuni ce oscilează între delimitări de ordin filozofic, varietate şi rigoare enciclopedică şi o poziţie clară, inconfundabilă de savant şi de Om al Cetăţii, toate astea conferindu-le un spor de calitate – pentru viziunea unui specialist, şi un spor de atractivitate, pur şi simplu, pentru perceperea unui cititor comun. De aceste virtuţi ale lucrării (ale lucrărilor!) lui Ion Stoica îşi pot da seama şi cititorii ce abia urmează a cunoaşte opera distinsului profesor universitar, savant şi manager în bibliologie, de la Bucureşti. Îi rog numai să citească mai atent citatele din recenta sa carte, pe care le-am reprodus în textul de faţă nu că în abundenţă, ci cu generozitate, fiind pus în situaţia de a le selecta după principiul „Multum in parvo”.

Spuneam la începutul acestei tablete că ne-am putea aştepta la extinderea – ca volum, ca teren de valorificare tematică etc. – a acestei cărţi, într-un viitor apropiat, eventual, prin implicarea unei echipe, îndrumată de prof. Ion Stoica. După lecturarea mai atentă a cărţii mă văd nevoit să-mi modific substanţial ori chiar să-mi retrag aserţiunea iniţială, pentru că o asemenea lucrare poate fi dezvoltată numai şi numai de Ion Stoica. Doamne ajută în tot ce faceţi, Domnule Profesor al nostru, de la Bucureşti.

Vlad POHILĂ

[1]* Stoica, Ion. Scurtă introducere la o enciclopedie a informaţiei. Constanţa: Ex Ponto, 2010. 159 p.