Biblio Polis - Vol. 39 (2011) Nr. 2 (Serie nouă)  
ARHIVA  
REMEMBER
Vlad POHILĂ
Figură emblematică a intelectualităţii din Basarabia anexată Uniunii Sovietice

Faptul că nu am avut în Basarabia disidenţi de talia lui Paul Goma, Aleksandr Soljeniţin, Vaclav Havel, Adam Michnik, Lech Walesa... nu ar trebui să ne stimuleze complexe de inferioritate. Acest fapt însă nu poate constitui şi un motiv de a-i trata cu indiferenţă pe puţinii opozanţi ai regimului sovietic de ocupaţie. Cînd spun indiferenţă, am în vedere şi „neglijenţa informaţională”: ne amintim mai ales la aniversări de personalităţile ce au opus rezistenţă; nici pînă azi nu avem un studiu mai solid, o monografie consacrată acestor oameni, crezului lor, formelor de luptă prin care s-au mobilizat la un duel inegal, parcă din start hărăzit eşecului. Iar ei, opozanţii basarabeni ai regimului sovietic de ocupaţie au fost... da, foarte diferiţi, cu implicări şi contribuţii inegale, însă cel mai mult contează că nu au căzut conaţionalii noştri cu totul „în somnul cel de moarte”, că au avut puteri, curaj şi demnitate să spună „Nu!” poate celei mai cumplite orînduiri din cîte a cunoscut Europa modernă şi contemporană. Scriu aceste rînduri gîndindu-mă, acum, la unul dintre cei care au făcut parte din această tagmă de proscrişi, pe atunci; dar care, peste ani, se dovedesc a fi modele de demnitate omenească, intelectuală şi naţională. I-am reţinut numele din adolescenţă: prea frumos, prea rar era acel nume ca să nu atragă atenţia: Negru-Vodă...

...Cu vreo şase ani în urmă, o importantă sursă enciclopedică de la noi a pregătit un material omagial privind personalitatea lui Alexandru Negru-Vodă: tocmai se împlineau 75 de ani de la naşterea eminentului savant şi om de stat. Recunosc, am redactat acel articol şi, împreună cu autorul şi cu alte persoane implicate în apariţia acelui volum aniversar, nici nu ne-am pus problema cînd sau dacă în genere a decedat protagonistul... Împlinea Al. Negru-Vodă doar 75 de ani şi ne-am lăsat „furaţi” de ideea că o fi trăind în tihnă undeva pe la Moscova, unde plecase cu vreo patru decenii în urmă, ca să facă în capitala URSS o carieră fulminantă.

Abia prin 2010, revenind absolut întîmplător la acest subiect, era să aflu că Alexandru Negru-Vodă se stinsese din viaţă de vreo treizeci şi ceva de ani... Am luat cunoştinţă de această precizare nu atît surprins, cît stupefiat de miopia ce pusese stăpînire pe mine, ca redactor al acelui articol omagial...

„De fapt, greşeala din acest text este „relativă”, a încercat să mă calmeze dna dr. conf. univ. Tatiana Dumitraş, care tocmai pusese din nou în actualitate problema comemorării lui Al. Negru-Vodă. Şi a continuat: „Pentru noi, rudele şi apropiaţii lui Al. Negru-Vodă, el este şi acum ca şi viu şi probabil că încă mult timp va rămîne printre noi exact aşa: ca un om viu”.

Totuşi, „nedreptatea” ce i s-a făcut lui Alexandru Negru-Vodă – inclusiv prin implicarea mea, printr-o regretabilă imprecizie biografică într-o solidă sursă de referinţă – , nu mi-a dat pace pînă cînd nu am reparat-o,
scriind pentru Calendar Naţional – 2011 o schiţă biobibliografică, pe care încerc să o dezvolt în prezentul material. (Am mai putut evoca personalitatea lui Al. Negru-Vodă şi la Radio „Vocea Basarabiei”, în sîmbăta din ajunul Paştelui Blajinilor. Între timp, în săptămînalul Timpul a apărut un articol omagial semnat de dna dr. Natalia Tcaci, nepoata de la frate a omagiatului...)

* * *

Viitorul savant, om de stat, academician, figură cu adevărat emblematică a intelectualităţii naţionale din Basarabia anexată Uniunii Sovietice, s-a născut la 13 aprilie 1931, în satul Cot, judeţul Soroca (în prezent, r-nul Şoldăneşti), în familia ţăranilor gospodari Ştefan şi Eufrosinia Negru-Vodă. S-a stins din viaţă prematur, la 2 noiembrie 1978, într-un spital din Moscova, în capitala rusă fiind şi înmormântat.

După absolvirea şcolii medii incomplete din satul natal, face studii la Colegiul agricol din Saharna-Rezina. În anii 1950-1955 urmează Facultatea de pomicultură şi viticultură a Institutului Agricol „M. Frunze” (acum, Universitatea Agrară din Moldova); tot aici face şi studii de doctorat (1955-1957), ca în 1958 să-şi susţină cu brio teza de doctor în agronomie. Lucrează preşedinte al gospodăriei agricole din s. Răspopeni, r-nul Rezina (1957-1959), de unde este promovat prim-secretar al Comitetului raional Cotovschi (Hânceşti) al PCM (1959-1962). Timp de trei ani (1962-1965) activează ca viceministru, iar între 1965 şi 1971 – ministru al agriculturii şi achiziţiilor al RSSM. Concomitent, este deputat în Sovietul Suprem al RSSM, de legislaturile VI-VIII. În 1968, susţine teza de doctor habilitat în ştiinţe economice, specialitatea economie în agricultură.

În 1971 este promovat membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole din URSS (mai cunoscută prin abrevierea în rusă – VASHNIL), cu sediul la Moscova. În perioada 1971-1973 este şef al Secţiei de economie a acestei Academii (VASHNIL),
ca în 1972 să fie ales preşedinte al Congresului Mondial pentru problemele economiei în agricultură, cu sediul la Rio de Janeiro, Brazilia. Este trimis la muncă de partid – ca funcţionar responsabil la Comitetul Central al PCUS (1973-1976), iar în 1976 este numit viceministru al agriculturii al URSS, responsabil cu problemele ştiinţei. În 1978 este promovat membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole din URSS (VASHNIL).

Direcţiile activităţii sale ştiinţifice au fost: specializarea agriculturii Moldovei conform zonelor de dezvoltare; crearea complexelor agro-industriale, introducerea în Moldova a livezilor de tip palmetă, dezvoltarea cooperării întreprinderilor de stat. A efectuat cercetări ştiinţifice în domeniul pomiculturii, propunînd şi implementînd zonarea producţiei agricole, raionarea şi microraionarea pomiculturii. A crezut în eficienţa repartizării raţionale şi a specializării producţiei agricole; considera necesară aplicarea agriculturii intensive în gospodăriile colective. Bazele şi principiile sistemului gîndit şi preconizat de Al. Negru-Vodă au fost expuse în circa 100 de articole, studii şi cîteva monografii, tipărite la Chişinău, Moscova, Berlin: Sistemul de conducere a gospodăriilor agricole în RSS Moldovenească, Livezile din Ungaria (1965), Livezile intensive de tip nou, Starea actuală şi perspectivele pomiculturii în RSS Moldovenească (1967), Concentrarea şi specializarea producţiei în agricultura Moldovei (1969), Pomicultura intensivă a Italiei (1971), Cooperaţia intergospodărească: experienţă şi probleme (1975, în limba rusă), Ştiinţa şi creşterea eficacităţii producţiei agricole (1975, în rusă), Integrarea ştiinţei şi a producţiei (1978) ş.a.

La realizările ieşite din comun, ce le înregistrase în scurta-i şi zbuciumata-i viaţă, lui Al. Negru-Vodă i s-au conferit nişte distincţii guvernamentale dintre cele mai modeste: Drapelul Roşu de Muncă (de două ori). A şi fost înmormîntat la cimitirul din sectorul Kunţevo al Moscovei – posibil într-o secţiune mai îngrijită, dar oricum într-o zonă considerată „proletară”, mai departe de locurile rezervate vieţii pe pămînt, apoi şi din ceruri, a reprezentanţilor elitei ruse de partid.

Se stinge din viaţă deţinînd funcţia de viceministru – în a doua zi a ultimei luni din toamna lui 1978, în Spitalul Central din Moscova, „în urma unei maladii grele şi îndelungate”, conform necrologului semnat de lideri de partid precum K. Cernenko, N. Krucina ş.a. din Moscova, I. Bodiul, P. Pascari de la Chişinău, dar şi de savanţi ruşi, acum necunoscuţi. În acelaşi document de epocă se menţionează: „Întreaga activitate de muncă a lui Al. Negru-Vodă a fost consacrată dezvoltării agriculturii socialiste”. Cu toate astea, „el s-a bucurat de o autoritate şi o stimă bine meritate printre specialiştii din agricultură, printre învăţaţi, printre cei care l-au cunoscut, muncind alături”. Cei mai mulţi dintre semnatarii necrologului ştiau probabil că boala lui Al. Negru-Vodă era incurabilă; la fel, ştiau ei că nişte colegi de-ai lui Al. Negru-Vodă, din Occident, de la Congresul Mondial pentru problemele economiei în agricultură, văzînd starea precară a sănătăţii sale, i-au propus un tratament gratuit, care, cine ştie, putea să-i mai prelungească zilele; oricum, să-i uşureze chinurile prin care a trecut în ultimele zile.

La cele mai multe funcţii şi realizări, Al. Negru-Vodă a fost cel mai tînăr printre semenii săi, din acei ani: cel mai tînăr doctor în ştiinţe, cel mai tînăr ministru la Chişinău, apoi şi viceministru la Moscova, cel mai tînăr academician etc. Prestaţia lui, mai puţin obişnuită printre politrucii rigizi, adeseori şi obtuzi, provoca admiraţia unora, dar cel mai des – stupoarea, invidia, dispreţul şi chiar ura. Se pare că excela, la „capitolul invidie şi ură”, fostul lider de partid Ivan Bodiul, încă elogiat şi astăzi de unii, dar calificat pe drept, de cei mai mulţi, ca un satrap, ca o figură odioasă în istoria Moldovei anilor ’60-’80 ai secolului trecut. În asemenea condiţii, este întru totul firesc să nu fi găsit Al. Negru-Vodă la Chişinău nici sprijin, nici aprobare sau măcar înţelegere – la şefii de partid, dar nici la cei din domeniul cercetării, pentru că în vîrful piramidei se afla acelaşi Ivan Bodiul, care ura tot ce însemna demnitate, inteligenţă, dragoste pentru chinuitul popor băştinaş. Pentru a-şi potoli sentimentele de ură, I. Bodiul ţesea cele mai penibile intrigi şi vai de steaua celui care nimerea în acest păienjeniş bodiulist. Ticăloşiile la care se deda I. Bodiul depăşesc orice imaginaţie: bunăoară, „veterinarul de la Balta”, cum îl numeşte Ion Druţă în ciclul de memorii Îngerul păzitor, prin oamenii săi, a făcut tot posibilul să zădărnicească susţinerea, de către Al. Negru-Vodă, a disertaţiei de doctor habilitat. Din fericire, nu i-a reuşit, ne putem însă numai imagina starea celui care devenise ţinta unor persecuţii – oricît de voalate, oricum penibile.

Tocmai de aceea, cînd i s-a propus, Al. Negru-Vodă a acceptat cu bucurie transferul la Moscova. Nu ştia însă că trena dezacordurilor, dar şi a suspiciunilor avea să-l urmărească şi acolo. Multe deranjau în persoana lui Al. Negru-Vodă: căci se distingea printr-un comportament delicat, o pregătire solidă, o predispoziţie de a munci eficient, inclusiv prin recursul la unele schimbări, reformări în spiritul celor văzute în agricultura altor ţări – dacă nu ca în Italia, cel puţin ca în Ungaria. Nu în ultimul rînd, „isca semne de întrebare” şi identitatea sa etnică, românească; până şi numele lui, dublu, din care al doilea component desemna pe conducătorii principatelor române. Mai mult, Negru-Vodă s-a numit şi legendarul voievod, considerat întemeietor al Ţării Româneşti, la începutul sec. XIV; la fel se numeşte şi o faimoasa mănăstire, nu chiar departe de Bucureşti, ctitorită de dinastia domnească a Basarabilor. Aceste amănunte le ştiau la Chişinău, desigur, numai istoricii, unii intelectuali de creaţie; le aflaseră însă şi cei care nu-l acceptau, nu-l
agreau pe intelectualul, cercetătorul şi omul de stat Al. Negru-Vodă. Unde mai pui că deja pe cînd se stabilise în capitala Rusiei, „cineva” îl vedea pe Al. Negru-Vodă la spectacole cu artişti din Chişinău sau din Bucureşti; „altcineva” îl observase cumpărînd cărţi la librăria Drujba, unde se vindea şi literatură românească – multă, bună, pentru toate gusturile...

Fără doar şi poate, Alexandru Negru-Vodă a împărtăşit destinul acelor intelectuali basarabeni care, în anii de ocupaţie sovietică, graţie capacităţilor intelectuale şi pur umane au putut face o carieră strălucită, care însă, la un moment de vîrf, s-a prăbuşit dramatic. Or, această carieră era împresurată cu mine sau schije şi o puteau parcurge fără probleme cei excesiv de prudenţi, cei mereu atenţi la indicaţiile partidului de guvernămînt. Evident, nu o puteau parcurge simplu intelectualii marcaţi nativ sau prin educaţie de valenţe ca delicateţea, bunul-simţ, onestitatea, corectitudinea şi, poate cel mai mult, demnitatea umană, dar pusă în legătură directă cu demnitatea naţională.

Memoria distinsului nostru conaţional este păstrată pios de văduva Valentina Negru-Vodă, de fiicele Natalia şi Marina, de cei doi nepoţi, Iulia şi Alexandru, acum trăitori în ţări atât de depărtate şi atât de diferite de Moldova – Finlanda şi Japonia. Aici, la baştină, făclia amintirii despre Al. Negru-Vodă arde graţie dnei conf. univ. la ASEM, dr. în economie Natalia Tcaci (născută Negru-Vodă), despre care am amintit mai sus, de soţul dumneaei – dr. în ştiinţe agricole Grigore Tcaci, precum şi de fratele, respectiv, cumnatul Alexandru Tcaci, dr. în economie, care se consideră cu neascunsă mîndrie discipoli ai lui Alexandru Negru-Vodă. Li se alătură tînăra familie Tatiana şi Grigore Dumitraş, fiica, respectiv, ginerele Nataliei şi ai lui Grigore Tcaci, şi ei doctori în ştiinţe, dar şi oameni cu un acut simţ al valorilor umane şi spirituale.

...O stradă din sectorul Botanica al Chişinăului poartă numele lui Al. Negru-Vodă (fosta Krasnoselskaia); la fel, din 2011 – şi o stradă din orăşelul Şoldăneşti. Din surse insuficient verificate, deducem că acelaşi nume îl va purta şi liceul din satul natal, Cot; posibil şi un liceu din centrul raional. Pe cînd însă atribuirea numelui lui Alexandru Negru-Vodă unui colegiu de agronomie, poate şi unei facultăţi sau catedre de la Universitatea Agrară, unde a învăţat cîndva această personalitate?

Bibliografie selectivă

Scrieri

Negru-Vodă, Alexandru. Bilanţul şi perspectivele agriculturii Moldovei. Ch.: [S. n.], 1967. 18 p.

Negru-Vodă, Alexandru. Concentrarea şi specializarea producţiei în agricultura Moldovei. Ch.: Ed. Comitetului central al PCM, 1969. 106 p.

Negru-Vodă, Alexandru. Livezile din Ungaria. Ch.: Cartea Moldovenească, 1965. 41 p.

Negru-Vodă, Alexandru. Agrar-Industrie-Kooperation: Erfahrungen un Probleme in der UdSSR. Berlin: VEB Deutscher Landwirtschafts-Verlag, 1977. 192 p. – În limba germ.

Negru-Vodă, Alexandru. Mežhozâjstvennaâ kooperaciâ: opyt i problemy. Moskva, 1975. 224 p.

Negru-Vodă, Alexandru. Razmesčenie i specializaciâ sel’skohoziastvennogo proizvodstva. Moskva, 1968. 240 p.

Negru-Vodă, Alexandru [et al.]. Sadovodstvo Italii. Ch.: Cartea Moldovenească, 1971. 89 p.

Pannikov, V. D.; Negru-Vodă, Al. Nauka i povyšenie effektivnosti sel’skohozâjstvennogo proizvodstva. Moskva: Znanie, 1975. 64 p. – (Novoe v žizni, nauke, tehnike).

Despre Alexandru Negru-Vodă

Alexandru Negru-Vodă (13.IV.1931 – 2.XI.1978): [necrolog]. În: Sel’skaâ žizn’. 1978, 4 noiem., p. 4; idem în trad. română: Moldova socialistă; Viaţa satului. 1978, 5 noiem., p. 4.

Cot – sat din judeţul Soroca, Comunitatea băştinaşilor „Moldova lui Ştefan”: [referiri la viaţa şi personalitatea lui Al. Negru-Vodă] [on-line]. Acces: http://www.moldova. 110mb.com/old/03/so/cot.html

Dumitraş, Tatiana. [O minte genială, un suflet sensibil: gînduri despre unchiul meu]: [dr. în medicină T. Dumitraş despre Al. Negru-Vodă]. – Ch., 2010. – (Manuscris).

Nirca, Eugen. Negru-Vodă, Alexandru. În: Nirca, Eugen. Compatrioţi înfrăţiţi cu ştiinţa. – Ch., 2001, p. 155-157.

Pohilă, Vlad. Alexandru Negru-Vodă (1931-1978). În: Calendar Naţional – 2011. – Ch.: BNRM, 2010, p. 67-69.

[Şveţ, Maria-Natalia]. Alexandru Negru-Vodă (1931-1978). În: Calendar Naţional – 2006. – Ch.: BNRM, 2005, p. 115-116. – (Semnat: M.Ş.)

Tcaci, Natalia. Alexandru Negru-Vodă, un academician notoriu. În: Timpul. 2011. 6 mai, p. 26. – (In memoriam).

Al. Negru-Vodă
(1931-1978)

Vlad POHILĂ