Biblio Polis - Vol. 39 (2011) Nr. 2 (Serie nouă)  
ARHIVA  
STUDII ŞI CERCETĂRI / ИССЛЕДОВАНИЯ / STUDIES AND RESEARCH
Ion STOICA
Rolul de comunicatori al bibliotecarilor

STUDII ŞI CERCETĂRI

Abstract

The article is about a library communication function. In the last years the communicative function of the information structure was approached in the special literature with a high frequency, but is poor and lack of depth in the treatment of the librarian role in communication. The article lists the changes produced in the society and reflected in library activities. The reality of the modern libraries highlights the set of forms of communication where the librarian is implicated. The article mentions new representative interactive form with a powerful force of communication and underlines the importance of the integration in the information energy flow of the information specialist and notes the importance of the communication education of the librarians.

Keywords: communication, librarians, information specialist, communication education, communication function in information structure.

Nu ştim destul despre determinarea şi implicarea comunicaţională a diferitelor profesii. Ştim, însă, că nicio profesie nu se poate dezvolta în afara fluxurilor de comunicare ale domeniului şi că intensitatea şi calitatea comunicării profesionale reflectă, deşi în proporţii încă incerte şi în forme încă imprecis conturate, nivelul preocupărilor pentru performanţă. Oricâte conexiuni, adiacenţe şi cauzalităţi ar sta la temelia progresului unui câmp profesional, o severă analiză multiunghiulară, din perspectivă contemporană, conduce în mod inexorabil la evidenţierea priorităţii componentei comunicaţionale. Pentru profesiile infodocumentare, imperativul comunicării largi şi profunde este, astăzi, incontestabil.

Informaţia este matriceală, dar comunicarea este, cu necesitate, consecinţială. La scară generală, relaţia pare, adesea, ambiguă însă, la scară infodocumentară, traseele sunt, în ultima vreme, mai uşor de urmărit, finalităţile pot fi decelate şi investigate raţional.

Bibliotecarii, profesioniştii tradiţionali ai celor mai cunoscute şi mai răspândite structuri infodocumentare au devenit purtătorii sensului contemporan al existenţei acestor organizaţii unice ale societăţii. Arhetipul biblioteconomic nu a favorizat abordarea comunicaţională a profesiei, ba, dimpotrivă, a încurajat persistenţa reprezentărilor comune, instalate solid, de milenii, bazate pe scheme statice, aproape contemplative şi chiar mistice, izolaţioniste şi atemporale. Dar, nu trebuie ignorat faptul că salvarea memoriei omenirii a fost tocmai consecinţa acestui arhetip, urmarea unei, în realitate, lăudabile capacităţi de adecvare la presiunile vremurilor. A fost nevoie de o întreagă şi dramatică revoluţie a mişcării informaţiei pentru ca o profesie cu vocaţie comunicaţională profundă să-şi descopere o nouă filosofie, noi modalităţi şi mijloace de acţiune, din ce în ce mai conforme cu misiunea ei teleologică fundamentală. De aceea, o discuţie despre funcţia de comunicare a bibliotecilor trebuie să pornească, în special, de la principiile integrative şi participative ale contemporaneităţii, de la nevoia de recorelare a acestei profesii cu alte zone ale mişcării informaţiei, în numele vechiului ideal de punere în comun a întregului lor potenţial de cunoaştere.

Flexibilizarea modelului profesional biblioteconomic, din această perspectivă, presupune reconsiderarea tuturor fundamentelor principiale şi a tuturor etapelor procesuale. Debutul oricărei abordări la nivelul modelului este abordarea strategică, înţelegerea caracteristicilor epocii şi a sistemismului informaţional. Fără informaţie, comunicarea nu există şi fără participare generalizată societatea modernă intră în colaps. Dacă structurile infodocumentare sunt fundamental comunicaţionale, înseamnă că toate caracteristicile lor de agenţii de comunicare trebuie să se regăsească, în forme specifice, în profilul modelului profesional. Orice proiecţie în folosul creşterii performanţelor structurilor infodocumentare trebuie tradusă în politici formative, în forme de integrare globală, în programe de acţiune, în modalităţi de evaluare. Comunicarea performantă în sfera cultural-ştiinţifică nu este o rezultantă spontană, nu se realizează într-un cadru al izolării, ci se învaţă sistematic, într-un spaţiu deschis tuturor cooperărilor. Dinamica interioară a cunoaşterii se manifestă, în primul rând, prin dinamica informaţională, prin stimularea conexiunilor şi prin abordarea critică a rezultatelor. La rândul ei, comunicarea are o dinamică puternic susţinută de motorul intermedierii, de profesii care se corelează prin metodologii, limbaje şi responsabilităţi compatibile.

Bibliotecarii au avut întotdeauna dificultăţi şi restanţe în a-şi conceptualiza domeniul, dar, în ultimele decenii, au operat cu înlesnire şi cu determinare cu virtuţile simbolizării şi clasificării, adică au pus în operă elementele de funcţionalizare superioară a comunicării profesionale. Acest efort comun a însemnat depăşirea înţelegerii comunicării doar ca un simplu proces de relaţie semantică între emisie şi recepţie. Conştiinţa imperativului punerii în comun a sensurilor complexe şi variate ale mesajelor a condus, treptat, la aprofundarea diferitelor etape ale acestor relaţii, la tratarea specifică şi, în acelaşi timp, unitară a tuturor stărilor comunicaţionale care se dezvoltă în cadrul fluxurilor infodocumentare.

Natura integral informaţională a profesiilor infodocumentare, atît de evidentă încă din prima jumătate a secolului XX, a facilitat noi accepţii şi forme de acţiune. N-a fost uşor nici pasul pentru înţelegerea corelaţiei dintre caracteristicile comunicaţionale ale structurilor infodocumentare şi acţiunile consecinţiale legate de atitudinea şi comportamentele profesioniştilor informaţiei din acest cadru structural. Şi a trecut, de asemenea, destul de mult timp de la înţelegerea legăturii amintite şi dinamica tabloului general al mişcării profesionale reale. Literatura de specialitate a abordat, în ultimele trei decenii cu o mare frecvenţă, problematica funcţiei comunicaţionale a structurilor infodocumentare, dar e încă săracă şi lipsită de profunzime în tratarea rolului principal de agenţi de comunicare al bibliotecarilor. E greu de admis că organizaţiile din perimetrul informaţiei, inclusiv bibliotecile, pot fi performante utilizând profesionişti fără abilităţi de comunicare şi fără convingerea că, astăzi, raţiunea de a fi a acestor structuri nu poate fi alta decât comunicarea.

Adecvarea conceptuală, atitudinală şi comportamentală a bibliotecarilor se pot realiza doar ca rezultat al unei strategii globale, consecvent tradusă în politici raţionale, pe toate planurile şi construite preponderent din perspectivă comunicaţională. Capacităţile de comunicare ale bibliotecarilor pot conduce spre evoluţii benefice, nu numai în interiorul profesiilor specifice, ci şi în zonele exogene, din amonte şi din aval, pe tot cursul sinuos şi complicat al receptării informaţiei. Toate procesele şi evenimentele biblioteconomice, de orice natură şi de orice extensie, pot fi compromise de incompetenţa comunicatorilor, de lipsa de adecvare, de pertinenţă şi de ţinută publică ale acestora.

Bibliotecarii sunt comunicatori speciali care dispun de cel mai diversificat instrumentar de comunicare, de toate avantajele coroborării existenţei stocurilor de informaţii proprii cu disponibilităţile sistemice. Ei sunt profesioniştii privilegiaţi care pot utiliza inteligent sensurile şi fluxurile integratoare ale mişcării contemporane a informaţiei. Ce bază mai bună poate avea comunicarea în perimetrul cultural-ştiinţific? Bibliotecarii nu sunt doar agenţii unei sfere dinamice de intermediere, ci sunt, în acelaşi timp, producători şi comunicatori de energie informaţională. Chiar dacă este vorba despre o energie greu de cuantificat, aceasta este o forţă catalitică fără de care motorul informaţional nu poate funcţiona decât la o putere mult mai redusă, departe de cerinţele societăţii moderne.

Integrarea în fluxul energetic informaţional este, de asemenea, cum am subliniat deja, o problemă de strategie, de competenţe şi de organizare sistemică, la care profesioniştii informaţiei sunt obligaţi să răspundă. Energia informaţională se manifestă prin fluxuri interferente, convergente şi divergente, prin obiecte informaţionale de o mare diversitate şi, mai ales, prin forţa comunicaţională a celor care ştiu să organizeze, să disponibilizeze şi să promoveze informaţia la nivelul colectivităţilor şi al indivizilor. Efectele energiei informaţionale traversează toate câmpurile mişcării ideilor, iar spectrul general al consecinţelor este indescriptibil, în extensie şi în profunzime. Deşi bibliotecarul este considerat încă profesionistul mai puţin implicat în comunicarea dinamică, el produce situaţii şi elemente comunicaţionale cu un important potenţial, simboluri şi entităţi care „vorbesc” în locul lui sau împreună cu el, orientează, coroborează, transmit mesaje, se înscriu semnificativ în ansamblul comunicaţional al societăţii. Întregul sistem de referinţe al structurilor infodocumentare se bazează pe cunoştinţele, abilităţile şi voinţa de acţiune a acestora, pe capacitatea lor de implicare şi de coordonare, adică tocmai pe factorii care determină caracterul sintetizator al funcţiei de comunicare.

Potenţialul şi realitatea funcţională a bibliotecilor moderne pun în evidenţă un ansamblu de forme unisensuale şi bisensuale de comunicare, în care sunt implicaţi bibliotecarii. Istoria recentă a acestor profesii indică modificări importante ale locului comunicării în practica profesională cotidiană. A crescut şi a devenit mai reprezentativă zona formelor bisensuale, interactive, cu o mare forţă de comunicare. Convergenţele formelor unisensuale şi bisensuale sunt impresionante prin consecinţele lor şi prin raporturile de complementaritate, precum şi prin tendinţa de prevalenţă, în ultima vreme, a formelor interactive. Cel mai intensiv perimetru de comunicare, în care se verifică în fiecare zi capacităţile comunicaţionale interactive ale bibliotecarilor este cel al serviciilor publice. Formele unisensuale, cataloagele, bibliografiile, unele acţiuni precis direcţionate, oferta structurală, în ansamblu, au şi ele un rol fundamental în activităţile de comunicare pentru că se bazează, în esenţă, pe concluziile numeroaselor modalităţi de testare, de analiză şi de sintetizare, prin comunicare directă, a nevoilor utilizatorilor.

Nevoia de comunicare determină conţinutul şi dinamica profesiilor de intermediere. Comunicarea, directă sau indirectă, ca obiectiv principal al tuturor programelor formative, începe să fie markerul cel mai puternic al gândirii profesionale şi al expectanţelor bibliotecarilor, expresia contemporană superioară a deontologiei lor de breaslă. Această filosofie şi direcţie de acţiune nu reprezintă o opţiune arbitrară a formatorilor profesioniştilor din spaţiul infodocumentar, ci un corolar al dezvoltării contemporane a mişcării informaţiei. Cercetarea stadiilor diferitelor categorii de mesaje demonstrează cât de necesară este intermedierea în procesele de regăsire a informaţiilor şi de punere în relaţie a surselor şi a conţinuturilor acestora. Educaţia pentru comunicare trebuie să abordeze toate procesele intermedierii infodocumentare şi, cu deosebire, trebuie să investigheze zona serviciilor de referinţe şi de legătură directă cu toate categoriile de solicitatori de informaţii. În această zonă, rolul de comunicatori al bibliotecarilor are cele mai generative consecinţe. Aici se pot decela şi pune în aplicare cele mai adecvate forme de interconexiune, traducerea comunicaţională a fiecărei etape de intermediere, repotenţarea comunicării verbale, abandonată în trecut, esenţializarea mesajelor, adoptarea celor mai favorabile interfeţe ale programelor informatizate, orientarea în acest sens a atitudinilor şi a comportamentelor profesionale.

În teritoriile comunicării se pot descoperi şi valorifica cele mai productive forme de cooperare profesională, astfel încât întregul structurii să se comporte sistemic, utilizatorii să devină parte integrantă, în sens activ, a mişcării informaţiei. Singura ameninţare reală pentru bibliotecari, din punct de vedere profesional, este tocmai abstragerea din fluxurile de comunicare, izolarea savantă sau neputincioasă, ignorarea formelor vii de relaţie interumană. Printr-o comunicare performantă, realizată inclusiv prin însuşirea unor tehnici moderne de comunicare, bibliotecarul devine un factor constructiv al receptării critice şi un reper de imagine cu o importantă forţă de promovare a valenţelor informaţiei.

Pe de altă parte, educaţia pentru comunicare a bibliotecarilor nu trebuie să se limiteze la relaţia directă cu utilizatorii. Prezenţa lor în presă, nu doar în cea profesională, construirea unor evenimente informaţionale puternic iradiante, implicarea în fluxurile informaţionale curente, cultural-ştiinţifice şi de altă natură, pot reprezenta nu numai contribuţii necesare la reconsiderarea profesiilor infodocumentare şi la recunoaşterea capabilităţii profesioniştilor, ci şi participări productive la dinamica generală a comunităţilor.

Comunicarea este un teritoriu atât de vast şi o sferă de nevoi atât de neîmplinite încât izolarea, indiferenţa, sfioşenia unor specialişti funciar legaţi de comunicare devin, în fapt, carenţe etice majore şi expresia nedorită a unui management vetust, lipsit de viziune şi de forţă.

Prof. univ. dr. Ion STOICA