Biblio Polis - Vol. 32 (2009) Nr. 4 (Serie nouă)  
ARHIVA  
ANIVERSĂRI / ГОДОВЩИНЫ / ANNIVERSARY
Maria-Natalia ŞVEŢ
De mică îi era drag teatrul...

Generaţiile de basarabeni mai în vârstă o ţin minte cum a jucat, strălucitor, rolul Julietei în spectacolul montat după nemuritoarea poveste a celor doi tineri îndrăgostiţi din Verona, aşa cum a relatat-o, în limbaj dramatic, William Shakespeare. S-au întipărit în memoria teatralilor din Chişinău şi din Bălţi şi alte roluri jucate cu multă dăruire de către Dina Cocea, actriţă de teatru şi film cu adevărat celebră în peisajul artistic de la noi.

S-a născut la mijloc de noiembrie, în familia lui Ion şi a Antoninei Cocea, intelectuali din comuna Voloca, de lângă Cernăuţi. La numai două săptămâni de la naşterea fetiţei, îngroziţi de tăvălugul ocupaţiei sovietice, părinţii s-au refugiat peste Prut, în Transilvania. Însă în 1946, ei au fost constrânşi să revină acasă. Voloca natală, ca şi Cernăuţii şi împrejurimile – străvechi pământ românesc, era deja incorporat Ucrainei...

Copilă fiind, făcea duminica, pe jos, câte 12 kilometri, până la Teatrul din Cernăuţi şi înapoi. Spectacolele erau prezentate, desigur, în limba ucraineană, căci Teatrul Naţional, românesc, fusese închis imediat cum au călcat în Nordul Bucovinei cizmele ruseşti. Nu înţelegea ce vorbeau artiştii pe scenă, dar mergea la spectacole de teatru cu o deosebită plăcere, de mică îndrăgostindu-se de magia teatrului. Tatăl său, muzician de profesie, a învăţat-o să cânte la mandolină, vioară şi acordeon. De la tatăl său a deprins cântatul la vioară şi fratele ei, Lucian, cunoscut violonist, care îşi face meseria în Orchestra de muzică populară Fluieraş.

Adeseori, sta cu urechea la aparatul de radio, pe unda Bucureştilor, ascultând spectacole cu participarea unor mari actori români, inclusiv Radu Beligan şi Dina Cocea – celebra ei omonimă de la Bucureşti (1912-2008).

Dina şi-a făcut studiile medii la baştină, apoi la Institutul de Arte Gavriil Musicescu din Chişinău (1960-1964). Încă pe când era studentă în anul II la Institutul de Arte G. Musicescu din Chişinău, a fost acceptată fără nicio rezervă în trupa Teatrului Vasile Alecsandri din Bălţi, încât, atunci când destinul a adus-o la viitorul Naţional M. Eminescu din Chişinău (în acei ani – Teatrul Muzical-Dramatic A.S. Puşkin), era deja o actriţă împlinită.

A debutat în rolul Ninei din Mascarada de Mihail Lermontov. În teatru a fost ghidată de regretatul regizor şi actor Valeriu Cupcea, în a cărui clasă a studiat timp de patru ani (1960-1964).

Evoluează în roluri dramatice, tragice şi de comedie din opere ale dramaturgiei clasice şi contemporane, atât româneşti, cât şi din patrimoniul universal. A intrat în roluri mari: Beatrice în Mult zgomot pentru nimic, Julieta în Romeo şi Julieta de William Shakespeare, Paulina în Păsările tinereţii noastre de Ion Druţă, Panova în Liubov Iarovaia de Konstantin Treniov, Nastia în Azilul de noapte de Maksim Gorki, Ioana d’Arc în Ciocârlia de Jean Anouilh, Donna Anna în Oaspetele de piatră de Aleksandr Puşkin, Eleonora în Tata de Dumitru Matcovschi, Hanuma în comedia omonimă de A. Ţagareli, Iulia în Ovidiu de Vasile Alecsandri, Lucy în Opera de trei parale de Bertold Brecht, Pepi în Pepi Ciorap-Lung de Astrid Lindgren etc.

După 1990, timp de trei ani, a lucrat la Teatrul din Galaţi, unde a avut roluri care i-au adus satisfacţie sufletească, captând atenţia spectatorilor.

În palmaresul actriţei sunt peste 100 de roluri jucate, extrem de variate, după cum ne putem da seama chiar şi din sumara listă a spectacolelor cu participarea ei, listă prezentată ceva mai sus.

A fost distinsă cu titlul onorific de Actriţă Emerită (1976), cu medalia Mihai Eminescu, iar cu totul recent Dina Cocea a devenit Artistă a Poporului din R. Moldova.

Maria-Natalia ŞVEŢ