Biblio Polis - Vol. 29 (2009) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
RECVIEM PENTRU GRIGORE VIERU
George ROCA, Sydney, Australia. Consemnare: Vlad POHILĂ
„Ne-a luminat viaţa prin scrierile sale, prin însăşi prezenţa sa aici...”: Mesaje ale durerii

(Spicuiri din corespondenţa e-mail, mijlocul lunii ianuarie 2009)

Cred că orice moarte, orice pierdere a unei fiinţe dragi produce mutaţii neaşteptate, considerabile, în starea de spirit a celor apropiaţi. Tragica plecare dintre noi a lui Grigore Vieru a provocat o bulversare a simţirii, a existenţei chiar a unui număr foarte mare de conaţionali, admiratori ori simpli cunoscători ai creaţiei sale. A demonstrat-o şi poşta unor redacţii de ziare şi reviste: bunăoară, Literatura şi arta, la mijlocul lunii ianuarie, şi încă multe săptămîni ulterior, era efectiv asaltată de scrisori, telegrame, apeluri telefonice marcate de profundă durere, tristeţe, jale... Ce-i drept, concomitent, în aceste mesaje ale unui doliu cu adevărat naţional, se întrevedea şi o trezire, o acutizare a conştiinţei noastre de oameni şi de reprezentanţi ai unui pămînt, ai unui Neam, în fine – ai unei literaturi, culturi, spiritualităţi. Avalanşa, nemaipomenită, de reacţii ale conaţionalilor îndureraţi a pus în mare dificultate redacţia săptămînalului literar de la Chişinău: conform mărturiei poetului Nicolae Dabija, redactor-şef al publicaţiei, membru de onoare al Academiei Române, ar fi trebuit să scoată în acele zile îndoliate, consecutiv, vreo zece numere de Literatura şi arta, ca să poată insera măcar o bună parte din scrisorile cititorilor, ale admiratorilor şi prietenilor operei lui Grigore Vieru.


În aceste zile triste de 2009 s-a schimbat, brusc, şi tonalitatea mesajelor trimise ori primite prin internet: veştile bune, aspectele optimiste ale vieţii, au trecut pe plan secund, în faţă situîndu-se confesiunile elegiace... Chiar şi atunci cînd mesajele veneau de la persoane care, în virtutea circumstanţelor de viaţă, au o activitate mai îndepărtată de universul literar. Am spicuit pentru cititorii revistei noastre cîteva din aceste mesaje, nişte reacţii sincere, „neşlefuite”, adică modelate exclusiv de felul cum le dicta autorilor inima, sentimentele de conaţional sau de om apropiat sufleteşte al Marelui Dispărut. Aducem, şi prin aceste „telegrame cosmice” – mesaje pe internet, piosul nostru omagiu celui care a fost şi va rămîne Grigore Vieru...

„M-a zguduit, m-a năucit vestea despre moartea năprasnică a lui Grigore Vieru! Am avut onoarea deosebită de a fi printre cei ce se pot considera apropiaţi sau, posibil, chiar prieteni ai marelui poet şi marelui român Grigore Vieru. Ca om, întrunea toate însuşirile bune, cele mai admirabile calităţi pe care i le poate dărui Dumnezeu unui pămîntean. Ca poet, este un model, s-a ridicat la un nivel artistic greu de atins, devenind un simbol al spiritualităţii româneşti acolo unde ea a fost crucificată. Trecerea în nefiinţă a acestui simbol al românismului mereu arzînd reprezintă o pierdere irecuperabilă a poporului nostru. Un al doilea Mihai Eminescu a fost Grigore Vieru şi bine ar fi ca naţiunea noastră, sfîrtecată de probleme existenţiale, să mai nască un urmaş destoinic al lor, de care avem stringentă nevoie. Numai că cine ştie cînd... Dragă Grigore Vieru, acum cînd ne părăseşti îndreptîndu-te spre alte tărîmuri, vreau să-ţi spun că noi, toţi românii de bună-credinţă, avem inimile zdrobite de durerea pierderii tale. Niciodată nu te vom uita, niciodată nu vom înceta să te iubim şi versurile, cîntecele, gîndurile, idealurile tale ne vor fi mereu stindardul cel călăuzitor.

Ovidiu CREANGĂ,
Toronto, Canada, inginer-chimist, scriitor, originar din Basarabia lui Grigore Vieru

„Vestea ta de ieri ne-a întristat enorm, Vladule. Cînd am citit mesajul de la tine, am avut o senzaţie de groază, de incredibil, de imposibil... Am căutat îndată vreun număr de telefon – al dnei Raisa Vieru sau poate de la conducerea Uniunii Scriitorilor din Moldova, însă multe s-au schimbat între timp...
Poate găseşti tu vreo modalitate de a transmite nişte cuvinte de sinceră durere, condoleanţe – rudelor, colegilor şi cititorilor Moldovei. Să ştie cei apropiaţi că împărtăşim marea lor tristeţe şi noi, aici, pe malul Mării Baltice, unde Grigore Vieru a fost nu o singură dată şi, din cîte ştiu, s-a simţit bine la noi, în Letonia.
A plecat în veşnicie un mare om şi poet. Ne întîlneam rar, însă ori de cîte ori ne vedeam aveam marea şi neţărmurita bucurie de a conversa cu el. Avea un suflet răscolit care vărsa lumină peste fiecare cuvînt rostit. Vorbea mai mult în necuvinte şi metafore şi le rostea de parcă ar fi vorbit cu sufletul fiecărui dintre noi. Moldova a pierdut un om mare şi iluminat. Astfel de oameni se nasc o dată la multe veacuri. I-aş spune acum, fără a opri lacrima ce se scurge: „Drum bun, frate Grigore!...”

Leons BRIEDIS,
poet, traducător (inclusiv al poeziei lui Grigore Vieru), Riga, Letonia

„...Sufletul Neamului nostru a vorbit prin Dvs. aseară, la Radio România Actualităţi, întru cinstirea celui care este Poetul Limbii Române – prin creaţia sa, care ne aşază pe toţi cei care simţim româneşte, în „placenta” ei, din care apoi ne naştem. [Autoarea mesajului se referă la participarea subsemnatului la o emisiune comemorativă Grigore Vieru, în seara de 18 ianuarie 2009, la postul de radio menţionat – n.n., Vl. P.]. Sînteţi un imnograf al Limbii Române prin ceea ce scrieţi şi vorbiţi în texte de adîncă simţire şi venerare a graiului matern. Şi omagiul Dvs. pentru Grigore Vieru vine din dragostea comună pentru cea care ne naşte şi ne reprezintă pe toţi: Spiritualitatea Românească. Îmi explic căldura deosebită cu care V-a scris maestrul prefaţa la cartea de eseuri şi iată că i-aţi întors destoinic, în condiţii nefaste, gestul de neobişnuită generozitate. Căci nimic nu e mai greu decît să spui o vorbă potrivită la plecarea pentru totdeauna a unui om, poate cu deosebire a unei personalităţi remarcabile. Vă mulţumesc cu plecăciune şi cu lacrima regretului că Grigore Vieru ne-a lăsat orfani atît de devreme.

Zamfira MIHAIL,
dr. prof. univ., Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti

„M-am obişnuit deja să primesc de acasă noutăţi triste, însă aceasta, despre moartea lui Grigore Vieru, m-a zguduit, chiar dacă ştiam despre gravul accident încă de vineri, îmi spuse la telefon o mai veche cunoştinţă din Bucureşti. Dar mai ştiam că urma să intervină o echipă de colegilor de la Bucureşti, să le vină în ajutor celor de la Chişinău. S-a spulberat însă şi ultima speranţă, fatalitatea s-a dovedit a fi mai tare decît dragostea de viaţă a unui poet de talie naţională şi universală, şi decît marea dorinţă a celor care îl apreciau şi îl iubeau. Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de alţi creatori zbuciumaţi, căci, în ciuda aparenţelor, şi Grigore Vieru a avut o viaţă zbuciumată. Dintre poeţii noştri, basarabeni, el a avut în sufletul meu un loc mai aparte, pe care i-l găsisem încă în anii de şcoală, apoi în cei de studenţie şi va rămîne acolo mereu.

Sergiu PALII,
dr. în chimie, Universitatea Florida, SUA

„Cînd am citit că nu mai este Grigore Vieru, nu am putut face nimic decît să... prind a boci... Am bocit fără să mă mai pot controla, fără să mă pot opri, aşa cum boceam la moartea tatălui, a mamei, a bunicii mele dragi... M-am calmat, cît de cît, abia după ce am conştientizat că acum mai important e să-i cinstim amintirea, aprinzînd o lumînare la biserică, recitind o poezie din cartea-i ce stă mereu în preajmă, alături de volume cu poezii de Eminescu, Blaga, Bacovia, Minulescu, Ion Barbu, Stănescu, Păunescu şi alţi poeţi dragi pentru toată viaţa.
M-am bucurat că soarta mi-a dăruit prilejul să-l cunosc şi pe Grigore Vieru, alături de o suită cu adevărat regală de personalităţi ale culturii noastre. M-au copleşit mulţime de frumoase, duioase amintiri... Era în primăvara lui 1990 – cred că nu mă înşeală memoria – cînd reuşisem, prin firma Oferta, să-l invităm pe Vasile Şeicaru într-un turneu la Chişinău. După un prim spectacol stăteam într-un agreabil cerc intim, la o masă improvizată, la sediul Ofertei, care se afla încă pe fosta str. Miciurin, acum Sfatul Ţării, în spatele actualei clădiri a Preşedinţiei. Nu cred să nu ţii minte acea seară nemaipomenită, căci erai cu siguranţă şi tu printre admiratorii lui Vasile Şeicaru atunci, „la un pahar de vorbă”. Era totul formidabil şi cînd colo, de parcă ar fi coborît din cer, apare Grigore Vieru, însoţit de Ion şi Doina Aldea-Teodorovici – alte talente de seamă, plecate şi ele dintre noi atît de tragic, atît de nedrept... Grigore Vieru mai fusese pe la Oferta, mi-a dăruit cîteva din cărţile sale de poezii şi – ceea ce mă bucura, mă încînta, dar mă şi amuza într-un fel – îmi dăruise, de cîteva ori, mai multe exemplare de Albinuţa: „Pentru nepoţi, căci vei avea nepoţi frumoşi!”, zicea el. Atunci, în acea zi, în centrul atenţiei se afla, fireşte, Vasile Şeicaru... Au discutat mult, călduros, frăţeşte, pe cele mai diverse teme, inclusiv despre norocul sau nenorocul ce ne-a însoţit de-a lungul istoriei. Deodată, Grigore Vieru luă de pe masă un şerveţel... Dacă ştiam ce vrea să facă, îi puneam la dispoziţie, tot atunci, o tonă de hîrtie de cea mai bună calitate! Şi iată că pe acest şerveţel scrise, în vreo zece minute, cîteva strofe peste care puse titlul: Ce noroc să fii român!... Citi cu voce tare poezia şi se iscă pe loc o firească, şi totuşi neobişnuită agitaţie: asistasem, fără să vrem, la naşterea, atît de uşoară, şi atît de frumoasă, a unei remarcabile creaţii poetice. Cuvintele de admiraţie nu mai încetau, dar Poetul abia de schiţă un surîs de recunoştinţă, poate şi de satisfacţie, de împlinire creatoare. V. Şeicaru îl rugă să-i dea şerveţelul ca amintire, „pentru istorie”, spuse cîntăreţul, amintind, cu haz, cum au făcut unii capital adunînd şerveţelele pe care îşi scria poeziile, prin restaurante, Nicolae Labiş... Ieşi apoi afară, ca să se întoarcă peste vreun sfert de ora, declarînd triumfător: „Maestre Grigore Vieru! dragii mei... cîntecul e gata... şi a ieşit o muzică bună pe versurile maestrului!...” Prinse a-l cînta, generînd un nou val de încîntare...
Iată ce amintire frumoasă, despre naşterea unei capodopere poetice, dar şi muzicale, şi patriotice, mi-a venit la ora cînd am aflat despre moartea tragică a lui Grigore Vieru... Fără să vreau m-am gîndit că naşterea e oricum mai tare decît moartea... că astfel continuă viaţa, cu rele, dar şi cu bune, cu tristeţe, dar şi cu bucurii... Şi poezia mare, şi cîntecul de calitate, şi amintirile frumoase sînt bucuriile care ne ţin pe acest pămînt... Iar Grigore Vieru a fost dintre cei care ne-a luminat viaţa prin scrierile sale, prin însăşi prezenţa sa aici, între noi.

Eugenia DUCA,
Cambridge, Massachusetts, SUA
[Colegă de promoţie, licenţiată a Universităţii din Chişinău, la specialitatea filologia engleză, Eugenia Duca e o femeie mai puţin obişnuită din mai multe puncte de vedere – frumoasă, inteligentă, sensibilă etc., etc. A fost un pionier al mişcării cooperatiste de la noi, mai tîrziu, un businessman prosper şi un generos filantrop, în R. Moldova; hăituită de mafioţii de aici, de cîţiva ani, iată, s-a autoexilat peste Ocean... – n.n., Vl. P.]

„Îmi pot imagina numai ce tristeţe e la voi, dacă zici că la funeralii, valurile de oameni ce au venit să-şi ia rămas bun de la Grigore Vieru, aminteau de mulţimile ce ieşeau în 1989 în piaţă ca să ceară Limba Română, alfabetul latin, libertatea...
Mi-am amintit acum că a fost unul dintre primii poeţi români contemporani pe care l-am citit în original, pe cînd abia îmi începusem studiile la Chişinău. Şi atunci, prin anii ’70, era extrem de popular la voi. Păstrez în biblioteca personală cîteva volume cu poeziile sale, îţi mulţumesc, pentru că cele mai multe tu mi le-ai trimis, deşi probabil cîte ceva am procurat şi eu cînd mai veneam prin Basarabia.
L-am cunoscut şi personal pe Grigore Vieru, am comunicat cu dînsul de cîteva ori, cîte puţin, în nişte situaţii specifice: la Teatrul Luceafărul, după o premieră, cînd se discuta despre noul spectacol, apoi la şedinţele unui cenaclu de la redacţia unei reviste, nu mai ţin minte cum se numea, era la Casa Presei... Ţin minte bine, în schimb, cît de mult m-a impresionat comportamentul său. Era foarte modest, absolut abordabil; la noi, unii scriitori cu o creaţie medie erau inaccesibili, erau prea mîndri, poate aroganţi, sau nerealişti.
E o pierdere mare pentru voi, dar, în acelaşi timp e şi un prilej de a medita: ce mai este de făcut ca să doarmă acolo, sus, liniştit Grigore Vieru, doar el a fost nu numai un poet remarcabil, ci şi un patriot, un unionist înflăcărat, nu-i aşa? Cum sînteţi voi, basarabenii, nişte sentimentali incurabili, e foarte posibil ca pierderea unui poet atît de drag să vă mai mobilizeze forţele ca să ieşiţi în sfîrşit din băltoaca unde vă mai ţine destinul vitreg, pe care l-am avut şi noi, lituanienii. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace pe Grigore Vieru, iar pe voi să vă ajute să vă ridicaţi definitiv din genunchi.

Violeta STEPONAITYTE,
traducătoare, poetă, Vilnius, Lituania

„...Am aflat dis-de-dimineaţă tragica veste, datorită postului de radio Vocea Basarabiei, pe care îl ascult aici mereu, fiindu-mi un sprijin în creaţie şi în viaţa de toate zilele. La auzul acestei ştiri, am simţit o mare durere în suflet, dar şi una fizică, la fel de acută. Grigore Vieru mi-a fost Poetul şi Omul deosebit de scump sufletului, tot ce e mai frumos în Basarabia şi în toată românimea se identifică cu numele, poezia şi crezul său artistic şi patriotic.
Dis-de-dimineaţă umblu năucit şi dezorientat... Cineva a propus la Vocea Basarabiei să aprindem, oriunde am fi, cîte o lumînare în amintirea marelui nostru poet. În casa noastră arde o lumînare, acum am aprins încă una în atelierul meu, unde am fugit ca să pot plînge în singurătate, ca să mă răcoresc pe cît e posibil...

Teodor BUZU,
pictor, or. Tabor, Cehia, originar din Drăsliceni-Chişinău
„Cred că nu aş greşi dacă aş prezenta condoleanţe nu numai celor apropiaţi lui Grigore Vieru, dar şi ţie, şi nouă tuturor. Cu moartea lui Grig Vieru a plecat o întreagă epocă şi un univers întreg, care cine ştie cînd şi cum vor mai fi continuate. Ar trebui să ne bucurăm, totuşi, de ceva, în aceste zile sumbre: că el, Grig Vieru, a fost contemporanul nostru. Întîlnirile noastre cu el – la Chişinău, la Riga, la Ialta etc. – au fost adevărate sărbători ale sufletului. De aceea, eu şi cu Leons îl cunoaştem ca pe o poezie vie: nu numai prin cărţile sale, ci şi prin felul său, cu totul deosebit, de a vorbi, de a gîndi, de a se comporta. Trăim o epocă pe care generaţiile viitoare din Europa şi din lume nu cred că o va mai cunoaşte. Nu numai de aceea că, în genere, prea puţine se repetă peste ani sută la sută. Pur şi simplu, acum, fiind puşi mai des în situaţii extremale, fiecare caută orice modalităţi de supravieţuire şi prea puţin sau defel se mai gîndeşte la suflet. Or, Grigore Vieru era numai suflet şi din aceste considerente va dăinui multă vreme înainte, fie şi pentru o anumită parte a urmaşilor săi.

Maria MACOVEI-BRIEDE,
poetă, traducătoare, originară din Basarabia, Riga, Letonia

„...Am intrat de acum în sesiune şi fac toate eforturile ca să trec cu bine şi aceste examene... Numai că de data aceasta totul mi se pare deosebit de greu!... – sînt foarte, foarte afectat de ştirea că s-a stins din viaţă atît de oribil Grigore Vieru. Nu pot face nimic mai ca lumea, totul parcă trece pe lîngă mine de cînd am aflat ştirea aceasta atît de dureroasă şi tristă. Nu mă pot regăsi nici acum, cînd vă scriu, adică încerc să vă scriu... Credeam că îşi va reveni după acel groaznic accident, eram, după cum îmi dau seama acum, exagerat de optimist în privinţa aceasta. Domnul a hotărît să-l ia printre ai Lui şi nimeni nu se mai poate împotrivi acestei hotărîri de sus, nimic nu se mai poate schimba acum. Foarte ciudat, însă la fel s-a întîmplat şi cu Doina şi Ion Aldea-Teodorovici: de ce ne părăsesc atît de tragic marii artişti-patrioţi? Dacă e o pedeapsă a Cerului, înseamnă că avem încă multe păcate, încă multe avem de îndreptat în ceea ce gîndim, ce facem, ce năzuim...
Da, înţeleg că nu se mai poate întoarce roata vremii, dar nu-mi pot alunga nici marea tristeţe din suflet căci am pierdut o mare garanţie a identităţii noastre naţionale, româneşti care, din păcate, e prea firavă la noi ca să reziste în faţa agresiunii străine şi a trădărilor locale. Ştiţi că eu am mai puţine tangenţe cu literatura, şi totuşi, îmi permit să-l pun pe Grigore Vieru printre cei mai mari poeţi români. De altfel, aşa cred şi alţi prieteni şi colegi de facultate, şi mă refer la bucureşteni, craioveni sau clujeni, care, ca şi mine, nefiind filologi, cunosc versurile marelui nostru compatriot din Basarabia, unii le ştiu pe din afară, mai ales pe cele cîntate... În aceste zile unii colegi se miră să afle că l-am văzut şi l-am ascultat de mai multe ori, la întîlnirile pe care le onora, venind adesea la liceul nostru [Liceul român-francez „Gheorghe Asachi” din Chişinău – n.n., Vl. P.], iar acele întîlniri cu Grigore Vieru erau pentru noi, nişte copii, apoi adolescenţi, tineri, adevărate, neuitate sărbători spirituale.

Dan CASIAN,
student, Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti
Recviem pentru Grigore Vieru
Plecaşi şi dumneata spre ceruri
Să-l întâlneşti pe bădiţa Mihai,
Acolo sus sunt mulţi poeţi de faimă
Şi barzi, şi muze şi îngeri în alai!

Îi vei găsi pe Cezar şi Nichita,
Alături de Alecsandri cel blând,
Pe Goga, pe Coşbuc, pe Labiş
Şi mulţi ce scris-au „ghiersuri”
pe Pământ.

Te va întâmpina şi Carmen Sylva
Regescul vers să-ţi spună pe-ndelete,
Iar Bolliac şi doamna Mite Kremnitz
Vor declama rondele şi sonete.
Cu fraţii Văcăreşti, când vei da mâna,
Te-or saluta cu ochii-înlăcrimaţi
Şi-ţi vor cânta duios din alăută
Imnul poeţilor... demult plecaţi.

Romanţa despre plopii fără soţ
Pe muzica compusă de Şorban
O va interpreta un cor de îngeri
Şi Veronica Micle la pian.

Vei sta-ntre Calliope şi Erato
La hora celor nouă muze,
Iar prea-sfioasele nimfe Camene
Te-or săruta pe frunte cu a lor buze.

Poate Bacovia e dus la templu
Să inspecteze-n hruba cu păcat
Sicriele de plumb şi smoală
A epigonilor ce vor pleca spre iad.
Acolo sus e veşnic primăvară
Şi s-a deschis pentru poeţi tot ceru’,
Te-aşteaptă îngerii şi Domnul
Cu bucurii..., dragă Grigore Vieru!

Iar noi, care-am rămas acasă,
Înconjuraţi de rău în astă lume,
Tot mai purtăm în gând şi-n vârf
de buze,
Cu dragoste, al tău ilustru nume.

George ROCA,
Sydney, Australia

Consemnare: Vlad POHILĂ