Biblio Polis - Vol. 29 (2009) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
OMAGIERI / ГОДОВЩИНЫ / ANNIVERSARY
Vlad POHILĂ
Îşi împlineşte cu demnitate rostul în bibliologie

Modestia hominem ornat, adică modestia îl înfrumuseţează pe om, spuneau strămoşii noştri romani. Obişnuit a da dreptate, necondiţionat, cugetărilor emise de cei bătrîni şi înţelepţi, abia de la un timp am prins a pune la îndoială veridicitatea acestui aforism referitor la modestie. Probabil şi din motivul că mi-a fost dat să văd, uneori, cum omul modest este „aruncat peste bord”, neglijat, „neluat în seamă”, iar în ultimă instanţă – şi dat uitării. Gîndul acesta, de fapt – această schimbare de optică nu-mi dă pace de o habă, de pe la începutul toamnei lui 2008. Tocmai se definitiva Calendarul Naţional-2009 (CN-2009), al cărui redactor-stilizator şi coautor mă aflu de un deceniu şi mai bine, găsind şi acolo o sursă de reale satisfacţii sufleteşti. Am descoperit atunci, prin septembrie trecut, cu o gravă întîrziere, că în 2009 urmează a marca o frumoasă aniversare şi dna Valeria Matvei, şefa secţiei Cercetări bibliografice, iar ca membră a colegiului de redacţie şi autoare – şi adevărata responsabilă pentru elaborarea CN – această lucrare de referinţă unică, în felul ei, la noi. Atunci, deşi traversam o perioadă grea, din punct de vedere existenţial, m-am oferit, cu plăcere, să „însăilez” o schiţă biobibliografică despre dumneaei, chiar dacă în practica elaborării Calendarului s-a stabilit o regulă ca despre lucrătorii domeniului bibliologic să scrie colegi de breaslă. Una peste alta, fusesem solicitat, în acest sens, şi de colegiul de redacţie al Calendarului şi nu-mi rămînea decît să realizez intenţia. Foarte curînd însă, m-am indispus: Valeria Matvei nu fusese omisă, nici neglijată, ci dimpotrivă – colegiul de redacţie aprobase în unanimitate includerea în Calendarul Naţional-2009 a unei schiţe biobibliografice despre şefa secţiei Cercetări bibliografice, însă dumneaei a refuzat categoric să fie prezentată în CN-2009, rugînd să fie lăsată pentru mai tîrziu, pentru altă aniversare. Iată la ce poate duce uneori modestia... Poate, mai ales, cînd avem a face cu o fire de codreancă.


Nu am putut atunci să insist asupra unor banale axiome: cum mai trec anii! şi cum se mai schimbă, adesea, priorităţile! Vreau să cred că va apărea încă mult şi bine Calendarul Naţional, că şi aici, şi în alte surse de referinţă, se va ţine cont oricum de împlinirile, de meritele deosebite ale celor pe care le au, efectiv, în domeniul literaturii, artelor, culturii, cercetării etc., inclusiv în sfera bibliografică. Însă jubileul, cum numeau vechii evrei aniversarea a 50-a, este un prag deosebit în viaţa omului şi el trebuie luat în seamă, marcat şi evidenţiat într-un fel sau altul. Tocmai de aceea, încă de astă toamnă, şi cu deosebire din primele zile ale acestui an, nu mă lasă în pace gîndul să scriu ceva despre dna Valeria Matvei. Iar gîndul insistent, cînd acesta vine nu atît din cap, cît mai ales din suflet, se vrea împlinit. Cu atît mai mult cu cît am ce spune despre această doamnă simpatică, luminoasă la chip şi la suflet, cu voce blîndă, cumpătată, dar şi cu o frază bine potrivită în textele pe care le scrie. Iar scrisul, derivat din cercetare, a devenit în ultimul deceniu o preocupare de primă importanţă în activitatea Valeriei Matvei, încît dînsa poate fi trecută, fără ezitare, în lista nu prea numeroasă a bibliografilor marcaţi de fascinaţia scrierii, elaborării, redactării textelor de specialitate, dincolo de necesităţile strict profesionale.


Cine ştie, poate că Valeria avea această pasiune încă din anii de şcoală, căci a crescut într-o familie de pedagogi: Parascovia şi Dumitru Palici, mama – profesoară de istorie şi tatăl – profesor de matematici la şcoala din Mînzăteşti-Ungheni. Era o familie de intelectuali exemplari, de la ţară, cu cultul cărţii, cu dorinţa de a semăna lumină în sufletele şi în minţile copiilor proprii şi ale multor altora, care erau elevii lor. După absolvirea şcolii medii de cultură generală de la Hîrceşti, o altă comună de la poalele codrului din părţile Unghenilor, Valeria a dat cu succes admiterea la Facultatea de biblioteconomie şi bibliografie a Universităţii de Stat din Chişinău. Ca licenţiată a acestei facultăţi, în 1980, se întoarce la baştină, şapte ani lucrînd la Biblioteca raională din Ungheni, cea care poartă acum numele luminatului principe Dimitrie Cantemir şi este una din instituţiile fruntaşe în domeniu, la nivel naţional. În anul de graţie 1989, Valeria Matvei se angajează la principala Bibliotecă a Basarabiei, a cărei angajată este pînă în prezent.


Am cunoscut-o mai bine de cînd dînsa colaborează activ la Calendarul bibliotecarului, numit, din anul 2000 – Calendar Naţional. La răscruce de secole şi milenii, funcţia de responsabilă pentru elaborarea Calendarului o deţinea doamna Elena Sănduţă, care oferea un model de minuţiozitate şi dăruire profesională în muncă. Dădea un exemplu ce nu putea să nu fie urmat şi, în linii mari, aşa s-a şi întîmplat: colegele mai tinere „s-au molipsit” de un acut şi benefic spirit al răspunderii pentru activitatea prestată. Atîta doar că, din multiple şi nu întru totul vesele motive, colectivul de bibliografi ce elaborau Calendarul a cunoscut o fluctuaţie continuă, înclinînd spre reducerea, an de an, a numărului colaboratoarelor. Valeria Matvei şi Natalia Şveţ au rămas cele mai fidele la acest loc de lucru. Ei da, pe aceeaşi linie a unei apreciabile fidelităţi în apariţia Calendarului s-au menţinut şi alţii: dna Elena Turuta şi echipa sa de la centrul editorial al BNRM, acad. Petru Soltan, preşedintele colegiului de redacţie al CN, dr. Iurie Colesnic, prof. dr. Aurel Marinciuc, membri ai colegiului, şi, desigur, Alexe Rău, director general – şi al Bibliotecii Naţionale, şi al CN. Cum însă despre unele din aceste personalităţi am scris, cu diferite prilejuri, iar despre doamnele Elena şi Natalia voi scrie neapărat cu o proximă ocazie, acum voi insista asupra chipului Valeriei Matvei.


Este simplu, uşor şi plăcut să lucrezi în preajma unui bibliograf, fie şi cu atribuţii de şef, de responsabilă, cum e dna Valeria Matvei. În primul rînd, pentru că îşi cunoaşte foarte bine meseria, rolul, locul sau, ţărăneşte vorbind, „postata”, ce-i revine în muncă, în activitatea-i cotidiană. De fapt, ar fi mai potrivit să spunem că dna Valeria Matvei şi-a găsit norocos rostul în muncă, în bibliografie ori, mai larg – în bibliologie, un rost pe care-l împlineşte cu demnitate, în cunoştinţă de cauză, şi, esenţial – cu pasiune. La noi, ca şi în alte părţi, cei mai mulţi oameni au o închipuire foarte vagă despre munca bibliografilor. „Ia, fac şi ei nişte liste, ale lucrărilor unui poet, ale unui prozator, acolo...”, cam aşa s-ar exprima majoritatea, dacă i-ai întreba în ce constă activitatea biobibliografică. Şi doar cei implicaţi mai direct, bunăoară, lucrînd la elaborarea unei bibliografii, sau cei cărora li se face o biobibliografie, prind a înţelege importanţa, dar şi dificultatea alcătuirii „acelor liste”. Abia în aceste situaţii oamenii străini de bibliografie pătrund în complicaţiile şi în tainele ce le conţine ştiinţa şi practica bibliografică. Iar misterele astea sînt multiple: o bibliografie bine alcătuită este cea mai bună carte de vizită a unui autor, al cărei conţinut devine clar dacă faci anumite eforturi ca să percepi ce se află dincolo de nişte „simple înşiruiri” de titluri, nume, ani, pagini. Pentru un „muritor de rînd”, adică pentru un nespecialist, nu are vreo importanţă, de exemplu, punctuaţia în bibliografie, or aceasta este decisivă pentru o descriere corectă şi densă prin conţinut. Eram şi eu dintre cei care mă întrebam: ce contează – o bară sau două bare; două puncte sau punct şi virgulă, cratimă sau linie de dialog, paranteze drepte sau rotunde etc., etc. Dar fiecare din aceste „fleacuri” au roluri, semnificaţii distincte, inconfundabile! De pildă, o bară după un titlu sau după un nume arată gradul de responsabilitate – după această bară se indică numele coautorului, traducătorului, prefaţatorului sau al pictorului, pe cînd după două bare este indicată sursa – titlul culegerii sau al revistei în care este publicat textul bibliografiat. Parcă e simplu, dar... Acest şi alte „fleacuri” care-s, în temei, nişte subtilităţi foarte importante ale muncii bibliografice le-am învăţat şi eu, şi alţii care au dorit, de la dna Valeria Matvei. Dînsa nu şi-a exprimat uimirea „Cum de nu înţelege, cum de nu ştie atîta treabă?!”, ci a avut bunăvoinţa şi răbdarea de a lămuri o dată, apoi încă o dată, şi, dacă a trebuit – a treia, a patra oară... La acest capitol, dna Valeria Matvei e o adevărată profesoară, o autoritate incontestabilă, căci le ştie la perfecţie pe toate, mai fiind la curent cu cele mai recente (şi, destul de frecvente) modificări pe care le operează Camera Naţională a cărţii, în ultimele două decenii, pentru a ajusta bibliografia de la noi la standardele europene şi mondiale.


Deşi admir şi acest segment al muncii dnei Valeria Matvei – cunoaşterea subtilă a rigorilor bibliografice – personal, preţuiesc cel mai mult felul cum elaborează dumneaei texte aniversare pentru Calendarul Naţional. Nu am putut contabiliza cu o anumită precizie cîte schiţe biobibliografice a scris dna Valeria, în ultimul deceniu, dar cu certitudine că are cîteva sute bune, poate chiar o mie de prezentări ale unor personalităţi marcante ale literaturii, culturii, artelor, ştiinţei naţionale şi universale. Indiferent cum ar fi aceste schiţe – mari sau mici, ample sau mai sumare – toate au un numitor comun: sînt scrise cu pasiune şi cu un simţ deosebit al corectitudinii, acesta fiind, în ultimă instanţă, o manifestare a seriozităţii, a responsabilităţii pentru munca prestată, pentru profesiunea aleasă. Din această listă cu adevărat impresionantă de articole ale dnei Valeria Matvei îmi vine greu să evidenţiez ceva anume, din simplul motiv că le-am găsit pe toate cu un semn sigur al calităţii. Totuşi, se remarcă, ies cumva într-un prim-plan textele consacrate unor fruntaşi ai deşteptării naţionale, din diferite epoci, şi unor reprezentanţi de seamă ai literaturii române. Eminescu, în primul rînd, despre care scrie, iată, cîţiva ani la rînd, schiţe aniversare foarte bine articulate, de fiece dată punînd în evidenţă aspecte mai puţin vehiculate ale vieţii şi activităţii Luceafărului. A se vedea, în acest sens, volumul pentru anul 2009 al CN, în care dna Valeria a pus în circulaţie un document eminescian, practic, necunoscut, la noi – Jurămîntul depus de către poet la numirea sa în funcţia de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, pe cînd Mihai Eminescu avea 25 de ani. Aş mai aminti şi articolele dumneaei despre Andrei Şaguna, Aron Pumnul, B.P. Hasdeu, Ion Luca Caragiale, Ion Agârbiceanu, Garabet Ibrăileanu, Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Mircea Vulcănescu, G. Călinescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu etc., etc. Plus, nişte schiţe elaborate, într-un chip explicabil, cu o deosebită căldură, despre Veronica Micle, Carmen Sylva, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Maria Cebotari sau Ana Blandiana... Şi, să nu uit: articolul despre bimilenarul creştinismului, ca şi elaborările Valeriei Matvei privind textele sacre în română: primele tipărituri conţinînd catehisme, liturghiere, rugăciuni, psalmi, vieţi ale sfinţilor, apoi diferite ediţii ale cărţilor Sfintei ScripturiNoul Testament de la Bălgrad (Alba Iulia) şi Biblia de la Bucureşti, apoi Biblia în română, editată la Petersburg de către mitropolitul G. Bănulescu-Bodoni, traducerea literară a Sfintei Scripturi, realizată chiar la Chişinău, de către părintele scriitor şi profesor Gala Galaction...


Pasiunea cu care lucrează dna Valeria Matvei se vede cu multă claritate şi în sentimentul bucuriei ce o copleşeşte atunci cînd depistează şi pune în circuit, între copertele Calendarului adică, un fapt inedit, semnificativ, din viaţa vreunei personalităţi, sau o carte, o creaţie mai puţin cunoscută publicului cititor larg. Acelaşi sentiment o domină – şi o înfrumuseţează! – atunci cînd, după lungi, adeseori istovitoare, munci şi aşteptări, ia în primire un nou volum al Calendarului. Din fericire, tot mai multă lume înţelege valoarea acestei activităţi a secţiei Cercetări bibliografice şi în genere a BNRM, importanţa, pentru noi, a Calendarului Naţional care, în lipsa unei surse enciclopedice, deţine cu demnitate rolul de anuar enciclopedic pentru spaţiul cultural-informativ al R. Moldova.


Aportul dnei Valeria Matvei la elaborarea şi menţinerea „pe linia de plutire” a acestui calendar anual este, fără exagerare, unul considerabil. Tocmai de aceea, la aniversare, vrem să-i urăm ca satisfacţia sufletească pentru apariţia Calendarului să fie una de durată cît mai lungă. La care să se adauge şi alte bucurii, acasă, în primul rînd. Acolo, unde o aşteaptă să vină, cît mai grabnic şi bine dispusă, de la serviciu, soţul, om cu o specialitate departe de bibliografie, dar atît de înţelegător faţă de preocupările profesionale ale doamnei. La fel, o aşteaptă „fetele mamei” (şi „ale tatei”!), fiicele cu nume de zeităţi antice, Livia şi Diana care, deşi au pornit pe alte căi, ale unor specializări moderne, înţeleg şi ele foarte bine că mama se consacră unei munci nu numai dragă inimii, dar şi necesară, utilă oamenilor. La mulţi ani cu multă sănătate, rezistenţă, inspiraţie şi noi împliniri, stimată doamnă Valeria Matvei! Să fiţi cît mai mult la fel de pasionată de munca bibliografică, de frumuseţea „cazaniilor” şi măreţia faptelor „prorocilor” spiritualităţii naţionale, să vă ştim mereu binevoitoare, corectă şi dreaptă, dar şi iubitoare de dreptate în ceea ce faceţi şi scrieţi, aproape zilnic, pentru noi şi noi volume ale Calendarului Naţional. Să nu vă părăsească nicicînd lumina de pe chip şi din suflet, cu care v-au dăruit, generos, părinţii, şi pe care o împărtăşiţi, la fel de generos, celor care se află în preajma Dvs.

29 Ghenar 2009