Biblio Polis - Vol. 29 (2009) Nr. 1 (Serie nouă)  
ARHIVA  
TEORIE ŞI PRACTICĂ / ТЕОРИЯ И ПРАКТИКА / THEORY AND PRACTICE
Lidia-Elisabeta HLIB
Copiii Chişinăului citesc multe cărţi bune

Dacă la sfîrşitul mileniului trecut se formase un gol în bibliotecile pentru copii, lipsind cărţile cu grafie latină, în prezent este o abundenţă, o avalanşă de literatură aşa-numită „pentru copii”.
Librăriile şi bibliotecile sunt inundate de cărţi colorate ţipător, fără un gust artistic ce ar educa în micul cititor simţul estetic, al armoniei culorilor… Adeseori chiar şi în titlul de pe copertă sunt comise greşeli ortografice, nemaivorbind de text. De exemplu, în titlul unei cărţi era scris „seminţa” în loc de „sămînţa”. Nu are importanţă care editură şi ce autor au conceput această carte, deoarece sunt prea multe „capodopere” puse la dispoziţia micului cititor de „scriitori” crescuţi peste noapte pe cîmpul irigat de incultură. Ar avea criticii literari un teren imens de activitate, dacă ziarele ar remunera munca lor şi ministerele educaţiei şi culturii n-ar fi indiferente faţă de literatura pentru copii.


Ar trebui ca această literatură să corespundă măcar celor trei criterii de bază în orice creaţie artistică – cognitiv, educativ şi neapărat emotiv, cînd e vorba de copii. Dar iată că o mulţime de edituri particulare luptă pentru a supravieţui şi se bucură de orice „autor” care nu-i cu buzunarul gol şi astfel se creează condiţii ideale pentru cultivarea infantilităţii unor generaţii care în final se fac văzute şi auzite pe la „Fabricile de staruri”, poluînd eterul cu „perle” ce te fac să închizi cu groază televizorul, plîngînd de milă tinerilor agramaţi şi inculţi, ce-şi afişează „calităţile” pe micul ecran pentru a fi „admiraţi” de întreaga lume.


Trăim într-o perioadă a haosului ofensiv, care nimiceşte fără selecţie tot ce cîndva ţinea de cultură, moralitate, etică, estetică, armonie etc.
Literatura pentru copii este prima treaptă în crearea gustului estetic şi a dragostei pentru Cuvînt. Şi această treaptă trebuie să fie trainică pentru a înălţa copilul spre alt nivel.
Cine în prezent este ocrotitorul, ochiul exigent, distribuitorul care trece ca prin razele X (roentgen) acel puhoi de cărţi pe care-l elimină pîntecele fecund al editurilor?
Îmi face impresia că doar lucrătorii bibliotecilor, mai ales cei din municipiu. Am avut ocazia să fac cunoştinţă cu o structură ce stă mai mult ascunsă la demisolul de lîngă Centrul Academic Eminescu – „Departamentul Achiziţie. Evidenţă. Prelucrare”. Cîteva colaboratoare în frunte cu Zinaida Pahomi încearcă să se descurce în teancurile de cărţi noi care-şi doresc un loc pe rafturile bibliotecilor. E grea munca lor, obositoare. În mare măsură de răbdarea, profesionalismul, insistenţa în lecturarea noilor apariţii editoriale depinde fondul bibliotecilor. Poate ar fi cazul ca doamna Z. Pahomi să aibă în componenţa acestui departament vreo doi critici literari, care să-şi asume o parte din răspunderea mare pe care o poartă colectivul dumneaei la achiziţia şi completarea fondurilor din biblioteci.


Deocamdată însă volumul enorm de lucru apasă pe umerii doamnei Z. Pahomi şi ai cîtorva subalterne, care fac uneori tot posibilul şi imposibilul ca să ţină piept cerinţelor. Sunt binevoitoare, atente la cărţile noi, gata oricînd să asculte propunerile interesante şi profesioniste.
Din acest Departament cărţile pornesc călătoria, ajungînd pe rafturile bibliotecilor, apoi spre inimile cititorilor. Ca să atragă aceşti cititori, bibliotecarele trebuie să dea mereu dovadă de inventivitate. Şi ele sunt ingenioase, aceste preotese ale „ritualurilor sacre” de la bibliotecile publice din municipiu. Le-aş compara cu mercurul scăpat din tubul spart: asemenea argintului viu, sunt mereu în căutarea metodelor noi de a atrage cititorii şi nu prea au răgazul de a se odihni. Îmi face impresia că şi prin somn caută un „ceva” deosebit, inventînd diferite procedee care ar trezi interesul, curiozitatea, dorinţa de a vizita bibliotecile, de a descoperi comorile ascunse pe rafturi, de a cuprinde o arie largă în sufletele copiilor.
Ca o zeiţă, doamna Lidia Kulikovski – femeie cultă, cu un intelect bogat, cu inima deschisă către condeierii ce se numesc scriitori, îşi dirijează subalternele spre îndîrjita luptă pentru a nu pierde cititorul.


Şi iată că de cîţiva ani Chişinăul este animat de un program fără precedent în istoria bibliotecilor, sub genericul „Copiii Chişinăului citesc o carte”. Acest program contrapune leneviei intelectuale o activitate utilă, înviorînd simţitor viaţa culturală a municipiului. Ar fi bine să urmeze exemplul acesta şi bibliotecile din centrele raionale.
Uneori televiziunea, internetul, calculatoarele sunt ca un amortizor al intelectului, înlenevind omul, dîndu-i mură-n gură, luîndu-i plăcerea descoperirilor obţinute prin munca asiduă de lecturare a unui morman de cărţi şi dirijîndu-l într-o direcţie impusă, manipulîndu-l.
Deşi se editează atît de multă literatură, cartea începe să fie un atribut al trecutului şi prea puţini maturi se îndeletnicesc în timpul liber cu lectura.
Cum se simte în aceste condiţii un scriitor ieşit la pensie, uitat de lume, închis într-un apartament nereparat de ani de zile, îngrozit de preţurile ce cresc fabulos, calculînd posibilităţile ce i le aduc o pensie care nu acoperă măcar coşul de consum, cînd gînduri amare îi taie orice poftă de creaţie? Părăsit, uitat de toţi şi de toate, lăsat la voia întîmplării?...
Dar în liniştea tragică a singurătăţii răsună deodată un apel telefonic şi vocea uneia din bibliotecarele din municipiu (rareori şi din centre raionale) te rupe din disperare, din gînduri negre, scoţîndu-te de printre rafturi la lumina ochilor de cititor.


În asemenea cazuri eu, femeie a fanteziilor curgătoare prin creier ca apele subterane, mă cutremur, trezindu-mă din somnolenţa ce mă trage spre moarte, îmi scutur coama asemenea calului lui Harap Alb şi merg la întîlniri cu micul, dar frumosul şi sincerul meu cititor.
Atunci, împăcată cu Dumnezeu, îmi zic: şi în condiţiile noastre atît de dezastruoase pentru cultură mai există minuni.
Şi una din aceste minuni este reeditarea cărţilor mele Zâna celor micuţi şi Regina nopţii. Cum să nu mă închin adînc în faţa scriitoarei şi editoarei Silvia Ursachi, acest suflet nobil venit în literatură nu doar pentru a-şi promova propria creaţie, ci pentru a susţine şi pe alţi scriitori pentru copii. Dragostea Domniei Sale pentru literatură o face să-şi scoată banul din pungă pentru a reînvia arhiva bibliotecilor, a da o viaţă nouă cărţilor care îi plac şi consideră că merită să fie o reeditare.
A doua minune a făcut-o dna Elena Dabija (directoarea CAIE), împreună cu dna Genoveva Scobioală, manager al Departamentului Marketing la BM „B.P. Hasdeu”, care au propus cartea Regina nopţii spre lecturare în cadrul programului „Copiii Chişinăului citesc o carte”.


În decursul anului 2008 am fost mereu solicitată şi trezită din letargie de acele sunete de telefon, ce mă invitau la comunicare cu cititorii numeroşi.
Au urmat şiruri de întîlniri organizate de bibliotecile: Centrul Academic Eminescu, „Ştefan cel Mare”, Traian, „Ovidius”, „Târgovişte”, „Maramureş”, atît în cadrul bibliotecilor, cît şi în incinta liceelor şi şcolilor din capitală.
Şi, vorba proverbului: „Toamna se numără bobocii”. La 13 noiembrie a urmat apogeul – extraordinarul final, la care au fost adunaţi cei mai activi cititori din tot oraşul, cu ochi strălucitori, cu buchete de flori, cu sărbătoare în suflete, făcîndu-mă să cred că nu am trăit în zadar pe lume, mîncînd pîinea muncită de alţii fără de rost, că am creat şi eu ceva de valoare, am adăugat o picătură de miere la stupul literaturii.
Nu pot uita acele mînuţe ridicate (ca o pădurice) pentru a comunica o impresie, a-mi adresa o întrebare, a-şi exterioriza emoţiile produse de lectura Reginei mele.
Am acum pe biroul meu un teanc de scrisorele, felicitări, desene, urări de succes şi declaraţii de dragoste...
Printre primii mă îndeamnă inima să-i numesc pe elevii Liceului teoretic „Liviu Rebreanu”, întîlnirea cu ei fiind organizată de doamna Maria Chirilă de la Centrul Academic Eminescu. Am în faţă scrisorile semnate de Ana-Maria Mălai, Diana Trofim; Ana (fără nume) din clasa a IV-a îmi scrie:Regina nopţii nu este o carte simplă, numai citind-o porţile visului îţi sunt deschise oricînd... Toate capitolele sunt interesante, dar cel mai mult mi-a plăcut Şcoala fulgilor”. Păcat, dragă Ana, că mi-ai scris doar prenumele tău... Vlada Aftenie din aceeaşi clasă îmi scrie: „...Vreau să fac o plecăciune în faţa scriitoarei, pentru cartea aceasta frumoasă, interesantă, plină de fantezie...”
Scrisoarea Gabrielei Ciolacu este excepţional de îngrijită, cu o caligrafie ce-mi aminteşte de cărţile vechi religioase, unde fiecare literă pare scrisă cu pana Sufletului. Îmi face impresia că fetiţa aceasta ar putea fi în viitor o prozatoare bună, concomitent şi o pictoriţă. Simt plăcerea de a reproduce cîteva rînduri din scrisoarea ei: „...Îmi place nespus de mult această poveste fantastică. Cînd o citeşti, te simţi de parcă ai zbura spre tărîmul poveştilor, unde palatele-s pe nori, curcubeul este din pulbere cu rouă şi soarele-i asemenea unui bujor vesel cu petale de aur... am citit de multe ori această carte. Ea a devenit o prietenă dragă, un izvor de inspiraţie, o lumină multicoloră...”
Şi mie multă lumină mi-au revărsat în suflet minunatele scrisori şi în continuare îi voi numi pe alţi copii de la acest liceu care m-au bucurat neînchipuit de mult expunîndu-şi părerile cu străduinţă pe foi pictate cu gust: Diana Moscovciuc, Cristian Moisei, Xenia Ungureanu, Vlada-Valeria Botnaru, Marina Munteanu ş.a.
Copiii de la Liceul „Dante Alighieri” au fost mai laconici, mulţi mi-au scris că mă iubesc şi că le place cartea. Printre ei: Cristian Mîrza, Dumitru Ghelciuc, Adriana Cojocaru, Irina Adomniţa, Adriana Caraman, Ina Popescu, Alina Ciuchitu, Mirela Josu ş.a.


Un mesaj frumos mi-au transmis şi cititorii Bibliotecii „Ştefan cel Mare”, elevi la Liceul „Iulia Hasdeu”: Valeria Goncearencu, Elena Tăvăluc, Cristina Apostol, Beatrice Castraveţ, Rosina Marian, Diana Căldare, Anatol Guşan. Iar Mihaela Sarabaş, din clasa a VIII-a, a citit povestea cu interes, scriind şi o expunere talentată. Un rezumat cult, cu o limbă frumoasă a scris şi Ruxandra Şterbeţ din clasa a III-a. Iată cîteva rînduri: „...După ce am citit cartea Regina nopţii, am rămas tristă că m-am despărţit de Fulguţa. Atunci am cumpărat cartea Zâna celor micuţi. M-am bucurat foarte mult cînd m-am reîntîlnit cu Fulguţa... Voi sfătui şi pe alţi colegi şi prieteni să citească cărţile Regina nopţii şi Zâna celor micuţi”.
Şi-au expus părerile şi copiii din şcoala nr. 5: Marina Bătrînu, Elena Anghel, Ludmila Balacan, Irina Timuş şi alţii care au uitat să-şi scrie numele...
Cititorii Bibliotecii Traian, îndrumaţi de tînăra directoare Natalia Dabija, şi-au transmis mesajele într-un mod original – pe frunze decupate din file galbene – frunze de arţar, pe care în fiecare toamnă le admir...


Răsfoiesc aceste „frunze” şi citesc: Regina nopţii... mi se pare că este cartea cea mai potrivită pentru copii... îţi trezeşte şi bucurie...”, scrie Mihaela Guţu de la Liceul teoretic „Traian”. Irina Todircă, tot din clasa a III-a îmi scrie pe altă frunză: „Citind cartea, aveam emoţii pentru fiecare pas periculos făcut de personajele şi aşteptam cu nerăbdare să ajung la momentul unde totul se termină cu bine. În fetiţa Fulguţa parcă mă vedeam pe mine şi mă gîndeam, dar eu cum aş fi procedat în locul ei... Este o carte pe care poţi să o reciteşti şi să primeşti iarăşi plăcerea lecturii.”
Alte frunze sunt semnate de Galina Smolenschi, Cristian Găină (Liceul „Elena Alistar”), Valeria Bivol (Liceul teoretic „Nicolae Iorga”).
Am fost onorată şi cu o „Diplomă de excelenţă” de către Biblioteca „V. Bielinski” pe care este indicată şi cifra 251 copii, adică numărul celor care mi-au citit cartea (împrumutată de la această bibliotecă).
Biblioteca „Al. Donici” a adunat şi ea mulţi cititori, printre care cei de la Gimnaziul „I.L. Caragiale”, unde activează învăţătoarea Raisa Florea, care a inspirat-o pe eleva din clasa a IV-a Mariana Lupaşcu să scrie un referat despre întreaga mea creaţie, cu note bibliografice. Vreau să-l numesc şi pe Cristi Lungu (clasa a III-a B) de la şcoala nr. 59, mai am un număr de scrisori frumoase, autorii cărora de emoţii au uitat să le semneze ori n-au menţionat şcoala, de exemplu: Cristi Vintilă, care se declară cititorul meu fidel, Daniela Ciobanu, Dina Cristian, o fetiţă Olguţa – autoarea unei ilustrate confecţionate cu mult simţ artistic.


M-au impresionat mult şi scrisorile Svetlanei Rîbac, Anastasiei Gucenco, Iuliei Cojocaru, Cristinei Rusu – cititoarele Bibliotecii poloneze „Adam Mickiewicz”.
M-a înduioşat încercarea Mariei Balacan (nu ştiu din care şcoală sau liceu) de a-mi dedica următoarea poezioară compusă de ea:
„Prietenia este bogăţia
pe toată veşnicia,
cine o găseşte,
se îmbogăţeşte.”
Într-adevăr, sunt foarte bogată, am atîtea mii de prieteni – cititorii mei.
Vreau să le mulţumesc cordial tuturor cititorilor mei şi profesorilor de la liceele „Nicolae Iorga”, „Liviu Rebreanu”, „Elena Alistar”, „Traian”, „Dante Alighieri”, „Iulia Hasdeu”, gimnaziului cu profil teatral „I.L. Caragiale”, şcoala nr. 5, nr. 9, nr. 59, nr. 83 şi, spre mirarea mea, mi-au scris şi cititorii Bibliotecii poloneze „Adam Mickiewicz”, despre existenţa căreia nu ştiam.
Potrivit statisticii scoase din calculatoare, peste cinci mii de copii s-au încadrat în program. Aceştia fiind doar cititorii bibliotecilor, dar la aceste cifre aş adăuga şi mulţimea de copii care au contribuit cu bani pentru a-şi completa bibliotecile proprii cu încă două titluri – Regina nopţii şi Zâna celor micuţi, cei mai activi fiind de la liceele „Columna”, „Liviu Rebreanu”, „Mihai Eminescu” ş.a. La Liceul „Columna” am cunoscut-o pe doamna învăţătoare Rodica Prodan, care la orele de lectură a lucrat mult cu elevii, convingîndu-mă că toţi copiii din clasa Domniei Sale au manifestat un interes deosebit faţă de personajele din Zâna celor micuţi şi Regina nopţii.
Ecoul programului „Copiii Chişinăului citesc o carte” mai răsuna încă şi în luna decembrie, şi în primul trimestru al anului 2009.
M-a bucurat mult activitatea unor biblioteci din şcoli. Ele s-au sincronizat cu programul municipal. O întîlnire pe care nu voi uita-o niciodată a organizat-o doamna Ala Nuţa – bibliotecara din şcoala nr. 83 „Grigore Vieru”. Sunt profund recunoscătoare şi doamnei Ala Munteanu, tînăra învăţătoare a clasei a III-a. Deşi are o vechime pedagogică de numai 10 ani, şi-a demonstrat talentul de scenaristă, regizor şi animator al intereselor elevilor faţă de Cuvînt. A reuşit să monteze un adevărat spectacol din Regina nopţii, a ştiut să cointereseze părinţii, m-am simţit minunat în atmosfera caldă, primitoare, emoţionantă, creată de aceste două doamne cu prenumele Ala. Dar cîtă străduinţă au demonstrat micii pictori care mi-au dăruit desenele-ilustraţii din poveste: Irina Cheptea, Anastasia Miţchevici, Tatiana Nicolai, Dorin Munteanu şi alţii care, însă, au uitat să-şi semneze desenele.
Şi unele biblioteci din municipiu au prelungit programul şi în ianuarie 2009. Astfel la Biblioteca „Hristo Botev” am avut două întîlniri cu cititorii care-mi cunoşteau bine cartea.
Scriu acest articol rupt din inimă, căci sunt ca o convalescentă, doar că medici mi-au fost doamnele bibliotecare. Ele, trezindu-mă, activînd interesul copiilor, mi-au reînnoit forţele creatoare care începeau să cadă în letargie, m-au readus la biroul meu şi am o sete nepotolită de a mai crea...
Vă mulţumesc, iubitele mele Surori şi adevărat vă spun, că de se va repeta minunea şi voi avea norocul să mi se editeze o carte nouă, dedicaţia de data aceasta va fi pentru neostenitele bibliotecare, ce nu-şi permit un repaus prea mare şi sunt mereu-mereu în pas cu necesităţile vieţii culturale.