Biblio Polis - Vol. 23 (2007) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
FILE DE CRONICĂ / ЛЕТОПИСЬ / CRONICS
Constantin TĂNASE

MAGUL DE LA CÎMPINA ÎN UMBRA CĂLĂULUI

O mare slăbiciune a călăilor din toate timpurile a fost patima rămînerii lor în istorie. Numele criminal, inoculat prin teroare şi demagogie în conştiinţa supuşilor, se vrea rămas, după moartea stăpînului, săpat adînc în piatră, în bronz, în memorie...
Bănuind că posteritatea ar putea să le vadă faţa adevărată, călăii încă din timpul vieţii bat pe pereţii clădirilor plăci de aur sau marmură cu numele lor. Cînd tiranii mor, lacheii – nu atît din frică, cît graţie unei înrudiri morale şi ideologice cu foştii stăpîni – le continuă opera: dacă nu pot masacra, atunci rebotează ceea ce a mai rămas nebotezat – sate, oraşe, străzi, instituţii ş.a.m.d., înveşnicind memoria siniştrilor dispăruţi. Fiindcă umbra lor diabolică trebuie să domine spiritul posterităţii. Fiindcă numai aşa îi poţi ţine pe supuşi în şahul spaimei. Fiindcă numai aşa poate fi cultivată o conştiinţă de turmă.
Umbra şi duhul lui Stalin n-au dispărut odată cu dispariţia lui fizică. Acestea trăiesc şi prin „discipolii” lui, care îl slujesc cu credinţă şi după moarte. Oraşe, universităţi, biblioteci, vapoare, colhozuri, tipografii ş.a.m.d. poartă şi astăzi numele acestor „discipoli”. ... Nefericitul pămînt al Ţării Moldovei le-a îndurat cu resemnare pe toate. În aerul ei de baladă au vibrat sfidător nume de ţari, de mareşali, de demnitari, nume necunoscute, venite de pe aiurea. Străzile le purtau numele, unele le mai poartă şi acum. O minte lucidă nu va explica, de exemplu, prin ce a cîştigat un oarecare Pavka Morozov dragostea poporului moldovenesc, de vechea stradelă a Fundăturii de la Poşta Veche a început să-i poarte numele. Ori poate moldovenii au avut totdeauna o slăbiciune aparte faţă de fiii care-şi vindeau zbirilor propriul tată, numai pentru că acesta tăinuia un tăbultoc de grăunţe cu care să-i scoată tot pe ei din gheara foamei? Dar ce a fost subversiv şi antisovietic în denumirea ulicioarei Măzărache, de au rebotezat-o în Tula? (Oraş din centrul Rusiei, vechi centru al industriei de armament – nota red.). Sau cine a calculat cu cîte procente a crescut gradul prieteniei popoarelor după ce Şoldăneştii a început să poarte numele lui Cernenko – acest „frate întru stagnare” al inveteratului sibarit Brejnev? Dar cu cîte procente a crescut gradul prieteniei dintre poporul moldovenesc şi cel rus după ce marele despot de la Chişinău, Ivan Bodiul, într-un acces de mare dragoste faţă de stăpînul său, a făcut din Ialoveni - Kutuzov? Toate acestea, pînă una – alta, mai treacă-meargă. Să admitem că cu acestea te mai poţi împăca. Să admitem numai. Sînt însă lucruri cu care nu te poţi împăca, or, împăcîndu-te săvîrşeşti un act de profanare faţă de ceea ce se cheamă demnitate umană.
Iată despre ce este vorba. Revista Ogoniok (Nr. 19, mai, a.c.) publică un articol cutremurător despre figura odioasă a lui Jdanov – unul dintre organizatorii direcţi ai „dezmăţurilor sîngeroase” din anul 1937, care nu ceda prin nimic în faţa lui Iagoda, Ejov, Beria. Inspiratorul direct al programului anti–Zoşcenko, anti–Ahmatova, anti- a tot ce înseamnă spirit, cultură, demnitate. Numele acestui monstru stalinist continuă să fie purtat şi astăzi de nenumărate instituţii, colhozuri, străzi, biblioteci..., inclusiv de Biblioteca Orăşenească din Chişinău. Aria răspîndirii geografice a acestui nume a bătut toate recordurile. După cum menţionează Iuri Kareakin, acesta-i „un record al cinismului celor care în mod conştient nu vor să se despartă de acest nume, un record al propriei noastre ignoranţe, al indiferenţei şi al lipsei de caracter”.
De necrezut că Universitatea din Leningrad (Sankt Petersburg – nota red.) îi poartă şi pînă astăzi numele... Articolul din Ogoniok optează pentru a salva Universitatea din vechea capitală a Rusiei de această ruşine; ea nu trebuie să poarte numele inchizitorului stalinist, ci al lui Vernardski, mare şi onest savant, martirizat de regimul stalinist. Fie ca însăşi istoria acestei schimbări să devină pentru noi toţi o mare lecţie!
De această lecţie avem nevoie şi noi. Căci este mai mult decît amoral ca Biblioteca Centrală din Chişinău să poarte numele unui satrap. Numele lui nu poate sta pe peretele aceleiaşi clădiri alături de chipul magului de la Cîmpina – Bogdan Petriceicu Hasdeu. Nu poate, deoarece, dacă istoria i-ar fi întîlnit, Jdanov ar fi slobozit personal un glonte în fruntea luminoasă a marelui umanist! Nu, fiindcă umbra lui Jdanov poate face acest lucru acum, într-o noapte de la sfîrşitul secolului XX! Nu, căci vecinătatea acestor nume este un act de vandalism împotriva Restructurării! Nu, fiindcă umbra lui Jdanov mai păstrează un glonte şi pentru Restructurare!
Dacă „nina-andreieviştii” (adepţii unei oarecare activiste de partid comunist, din Leningrad-Petersburg, Nina Andreeva, o aprigă adversară a „perestroikăi” lui M. Gorbaciov, - nota red.) nu vor să renunţe la acest nume, apoi n-au decît să-şi înalţe un azil dincolo de timp şi spaţiu, dincolo de memoria noastră şi, încălzindu-se în el, să-i zgîrie acolo, înăuntru, cu unghiile numele în piatră.
...Dar de pe zidurile bibliotecii noastre el trebuie să dispară. În caz contrar, ce garanţie avem că nu vor apărea din nou jdanovii, vînînd prin biblioteci „duşmani ai poporului?”.
...Iar Biblioteca Orăşenească ce ar
purta numele lui Bogdan Petriceicu Hasdeu ar fi încă o garanţie în acest sens. Încă una, căci avem atît de mult nevoie de garanţii.
Constantin TĂNASE