Bibliopolis


  Biblio Polis - Vol. 63 (2016) Nr. 4  
ARHIVA  
MISCELLANEA
Sandra GUȘTIUC
Arta refugii. O copilărie transilvană e o dramă a existenței

Arta refugii. O copilărie transilvană de Paul Goma e opera care dezvăluie drama intelectualilor basarabeni nevoiți să treacă Prutul pentru a scăpa de urgia ocupației sovietice. Atmosfera devine și mai apăsătoare, deoarece evenimentele sunt prezentate prin prisma unui copil ce a fost nevoit să-și părăsească casa părintească din Mana, centrul universului său, împreună cu părinții săi, învățători. Pentru el, ca și pentru toți refugiații, timpul s-a divizat în trecut și prezent. Trecutul sunt rădăcinile, rudele apropiate, casa părintească, viața fericită, iar prezentul e învăluit în incertitudine și mutări continui. E frica de a nu-și revedea tatăl care deja a mai fost arestat de sovietici. Sunt gazdele fără sfârșit, reținerea salariului părinților, e sărăcia, grija zilei de mâine a maturilor, naivitatea ardelenilor ce cred că vor fi eliberați de sub dominația ungurilor de către noul regim, fără a conștientiza că vor avea de suferit la fel de mult și, din păcate, unii din ei vor cunoaște și gustul amar al deportărilor.
Da, e o lecție de istorie, de adevăr romanul lui Paul Goma, dar e și un roman al copilăriei, în care naratorul, deși mistuit de dorința de a se reîntoarce la casa părintească, încearcă să se detașeze un pic de realitatea ostilă, legând prietenii frumoase, jocul devenind puntea ce-l transpune într-o lume în care nu există război, sunt numai ei, copiii, și alergatul ziulica-ntreagă, sunt doar fețele lor fericite ce se bucură de darurile de Paști… E școala primară unde activează mama și tata și rezultatele frumoase la învățătură.
Sunt filele în care adolescentul mărturisește primii fiori ai dragostei și se ciocnește de nepăsare, somnul devine mai dulce și mai lung. Rânduri în care naratorul se redescoperă, se adaptează metamorfozelor prin care trece. Sunt studiile făcute la Sibiu.
E greu de imaginat cum a reușit naratorul, ca și colegii, părinții și toți care au trecut prin acele vremuri grele să reziste foamei, cum au reușit o parte din ei să păstreze omenia, împărțind bunătățile de acasă cu cei care nu primeau nimic. Cum așteptau ziua de mâine pentru a mânca din produsele primite ca ajutor din partea americanilor și care nu a mai venit, pentru că sacii din depozite au dispărut.
Sunt pagini pline de deznădejde în care adolescentul povestește despre arestarea părinților. I-a ajuns urgia! Regimul comunist! Condițiile inumane în care erau ținuți arestații. Zbuciumul, singurătatea, neputința de a-și ajuta părinții îl măcinau pe adolescentul de treisprezece ani care s-a maturizat forțat de timpurile vitrege. Și blestematul colhoz, așa-zisul viitor luminos, care prindea rădăcini în Buia și în satele din vecinătate și căruia mulți încă se împotriveau, inclusiv învățătorii basarabeni, părinții naratorului care cu capul ridicat nicidecum nu puteau fi îngenuncheați de cei ce i-au alungat din propria casă și din țara lor. Aceasta i-a fost insuflată și copilului lor! Să nu plângă! Să meargă cu capul ridicat!
Sandra GUȘTIUC,
clasa a XII-a A, Liceul Teoretic
„N. Iorga”, Chișinău