Marcus Tullius Cicero în dialogul De oratore spunea: „Historia magistra vitae est” / „Istoria este învățătorul vieții.” Acest fapt ne demonstrează multitudinea de cărți cu tematică istorică ce apar la lumina tiparului atît în stînga, cît și în dreapta Prutului.
Confirmîndu-se cele spuse mai sus, pe 10 noiembrie 2016 la Biblioteca Centrală a BM „B.P. Hasdeu” a avut loc o lansare de carte a unui mare sufletist, compatriot al nostru stabilit cu traiul în Italia. E vorba de volumul Izbiște – satul izvoarelor (vol. I, Chișinău, 2016), iar autorul acestuia este Eduard Gherciu, medic de profesie, care a hotărît să facă tuturor consătenilor săi, dar și multor pasionați de istoria locală un excelent cadou – o cercetare ce merită toate cuvintele de laudă pentru înveșnicirea istoriei baștinei sale.
Scriitorul, jurnalistul, lingvistul Vlad Pohilă, redactorul coordonator al ediției și moderatorul manifestării, s-a referit la primele cercetări sociologice de la începutul secolului trecut pe care le-a efectuat Dimitrie Gusti cu echipa sa în Basarabia descriind cu lux de amănunte satul Cornova din preajma Unghenilor. În cazul nostru avem a face cu un singur autor, care a lucrat cîțiva ani la elaborarea lucrării sale. Structura cărții este cea clasică, principalele compartimente ale lucrării fiind: Poziția geografică și microtoponimia, Vestigii seculare (mărturii arheologice), Prima atestare documentară, Informație despre localitate în epoca medievală, În componența Imperiului Rus, În Componența României Mari, Administrația publică locală, Parohia ortodoxă, Școala, Îndeletnicirile locuitorilor. Artizanatul și industriile locale, Spitalul, Foametea și represiunile, Satul în perioada postbelică, Căminul cultural ș.a. Cartea este importantă prin valoarea informațiilor conținute ce se publică pentru prima dată.
Prima mențiune cunoscută despre satul Izbiște (în prezent în componența raionului Criuleni) datează de la 20 iunie 1453, cînd domnitorul Moldovei Alexandru al II-lea, nepotul lui Alexandru cel Bun, face danie logofătului Mihu și fraților săi Duma și Tabor un șir de sate din Țara Moldovei. În decursul secolelor, denumirea localității a suferit modificări, iar referitor la originea denumirii există cîteva ipoteze. Cu trecerea anilor, numărul moștenitorilor creștea, pe cînd dimensiunile moșiei rămîneau neschimbate, ba mai mult, moșia era supusă adeseori ocupării abuzive de către megieși. Recensămîntul general din 1817 arată că în sat erau doi preoți, un diacon, un dascăl, un paracliser, trei ruptași, 100 gospodării țărănești, 10 vădane, șase burlaci. Moșia era întinsă, avea în hotarul său 600 de fălci de pădure, 66 livezi, două vii, se mai cultiva tutun. În curînd au deținut părți din moșie și case la Izbiște o serie de proprietari din societatea nobiliară, funcționari de la orașe și negustori străini. În secolul XX, în perioada interbelică, s. Izbiște, cu 1009 gospodării și 4990 de locuitori, este trecut în plasa Criuleni, înregistrînd o impresionantă creștere demografică și industrială. Bunăoară satul avea centrală telefonică, spital cu doi medici, moară de abur, o bancă, o cooperativă de consum, trei întreprinderi manufacturiere, șase societăți comerciale, fabrică de cărămidă și țigle etc. Se construiește o serie de edificii noi, cele mai importante fiind școala și sediul primăriei.
Biserica a fost și este centrul spiritual al vieții satului, localul păstrat pînă în zilele de astăzi este de o vechime incontestabilă. Actualmente la parohie se păstrează cu sfințenie o parte din bogata bibliotecă și arhivă de altădată. În 1937 se finisează construcția noii școli cu o suprafață de 436 m pătrați. Perioada postbelică a fost caracterizată prin sovietizare forțată, foamete, represiuni și deportări, precum și propagarea unor idealuri socialiste alternative credinței ortodoxe și tradițiilor naționale. În anii ’80 ai secolului XX, la școala din Izbiște își începe activitatea o nouă generație de învățători și profesori, martoră a dizolvării URSS și proclamării suveranității Republicii Moldova, de asemenea tributară perioadei de tranziție ce se caracterizează prin profunde schimbări economice și sociale.
Academicianul Gheorghe Rusnac, prefațatorul volumului, a menționat că Izbiște – satul izvoarelor de Eduard Gherciu constituie o sursă formidabilă pentru istoriografia și bibliografia Republicii Moldova, este o nouă cercetare importantă la ora actuală, ce nu apare în fiecare zi. Ne bucură faptul că ediția începe cu descrierea nașterii satului, a poziției geografice și a principalelor vestigii seculare (mărturii arheologice) – totul este aranjat chibzuit: și fotografiile, și documentele. Autorul a consacrat cîteva pagini și comunităților vecine a căror istorie este legată strîns cu cea a satului de baștină. S-a făcut un lucru important pentru consăteni, profesorii de istorie trebuie să folosească acest material la orele de istorie a localității. Nepoții trebuie să știe cine au fost străbuneii noștri, prin ce perioade grele au trecut părinții noștri, ce realizări avem în perioada contemporană ș.a.m.d. Eduard Gherciu merită să fie cetățean de onoare al satului Izbiște. Gh. Rusnac i-a dorit autorului succese la scrierea volumului al doilea.
Varvara Buzilă, etnograf și muzeograf, a evidențiat importanța apariției unei cărți remarcabile despre promovarea satului, a expus momentele esențiale prin care se deosebește de altele. Cartea e mai bună, mai interesantă decît alte monografii, deoarece dezvăluie istoria veche și cea recentă a izbiștenilor, autorul urmărește scopul de a pune în valoare istoria, economia, relațiile sociale într-un context regional mai mare. Volumul este bine închegat din punct de vedere arhitectonic, are un concept istoric bine definit, este scris într-o frumoasă limbă românească, de aceea prezintă un deliciu al lecturii. Această descriere istorică abundă cu date, în mare parte preluate de autor din diverse arhive locale și republicane. Cartea se distinge prin numărul mare de fotografii ce însoțesc textul, foarte prețioase din punct de vedere documentar și artistic.
Preotul din sat Victor Hanganu e de părere că pentru E. Gherciu dragostea de baștină și dorința de a lăsa o „urmă” a trecerii sale prin viață a fost principalul motiv de a scrie istoria satului. „Mă bucur că avem în sat astfel de oameni. Noi am aflat cine sîntem și unde ne ducem. O preocupare deosebită a autorului este de a prezenta istoria parohiei din Izbiște și a lăcașurilor de cult din sat. Preoții care au activat în sat au fost un model de slujire întregului popor, confirmînd proverbul Cine nu are prezent nu are nici viitor. Cu ajutorul lui Dumnezeu va apărea și volumul doi al cărții”, a spus dumnealui.
Medicul-chirurg Adrian Musteață a povestit cîteva amintiri din istoria satului Izbiște, apoi s-a referit la cartea, din care a aflat despre multe evenimente și date noi, pe care le va păstra în memorie pentru totdeauna.
Protagonistul evenimentului cultural Eduard Gherciu a menționat că lucrul la carte a început acum patru ani, după ce proiectul ei a fost pus în discuție cu fruntașii satului. Volumul este destinat, în primul rînd, elevilor și studenților pentru a fi folosit în procesul de învățămînt, în al doilea rînd, istoricilor, cercetătorilor din diverse domenii pentru a completa golurile despre situația social-istorică, religioasă, culturală, economică etc. a localităților noastre. Pentru sugestiile și ideile prețioase E. Gherchiu le-a mulțumit mult tuturor celor implicați în redactarea și tipărirea cărții, care a reușit deja să aibă priză bună la cititori.
Cunoscînd în profunzime istoria localității, așa cum reiese din documente și din tradiția orală, precum și îndeletnicirile, obiceiurile și folclorul local, dar și viața satului din ultimele decenii, cu toate evenimentele și schimbările ce se desfășoară într-o perioadă dificilă din istoria noastră, autorul a realizat nu numai o remarcabilă monografie, ci și o adevărată operă științifică și culturală despre satul Izbiște de altădată și de azi. Încă o dată ne-am convins că oamenii de la țară știu să facă un bine pentru societate, apreciază la justa valoare personalitățile ridicate din mijlocul lor, indiferent că este vorba de cultură, știință, artă sau sport. Astfel, cu toții am aflat încă despre o așezare pitorească din centrul republicii noastre, unde trăiesc oameni ospitalieri și onești care pot să se mîndrească pe drept cu trecutul localității sale, să se bucure de prezentul în care trăiesc, dar pot să și viseze la un viitor mai luminos al tuturor oamenilor din societate.