Biblio Polis - Vol. 61 (2016) Nr. 2  
ARHIVA  
RECENZII ȘI CONSEMNĂRI / REVIEWS AND NOTES / РЕЦЕНЗИИ И ЗАМЕТКИ
Victoria FONARI
Imaginarul poeziei feminine: coerența cercetării universalului

Tendința egalității în drepturi lucrează uneori în favoarea unei terminologii, alteori în defavoarea unor concepte. Discriminarea poeziei feminine se resimte în mai multe dicționare. Or, prerogativa criticii patriarhale a subapreciat de multe ori talentul poetelor, neacordându-le nici spațiu de investigare. Referințele puteau să intervină mai degrabă din alte culturi, decât din cea pe care o reprezentau (cazul Dora d’Istria, pseudonimul Elenei Ghica, Elena Văcărescu, Anna de Noailles, o descendentă a familiei Brâncoveanu).
În plan social se dorește o abordare a femininului. În plan artistic acesta deseori este negat. În aceste condiții îmi amintesc de Salonul de carte de la Paris din anul 2015, care s-a desfășurat sub următoarea temă: ROUMANIE la littérature féminine, le féminin de la littérature (România: literatura feminină, femininul în literatură). Mai multe participante, printre care scriitoarea Linda Maria Baros, au pus sub semnul întrebării corectitudinea titlului sub egida căruia ne adunasem să discutăm. O altă polemică a stârnit antologia Lirica feminină din Basarabia (Alba Iulia, 2014), coordonată de editorul Virgil Șerbu Cisteianu.
Cauza de a nu accepta o clasificare e probabil generată de frica de a nu se clișeiza. Concomitent lipsa unei clasificări contribuie la o generalizare abstractă care îneacă autorii în coperți și atunci apare riscul RAM (Memoria Accesibilă Aleatoriu), după cum ingenios opinează scriitorul ceh Patrik Ouředník, valorificând RAM: „… în societatea occidentală mai importante decât memoria sunt principiile universale, voința generală și faptul că a putut să facă trecerea de la heteronimie la autonomie, iar democrația nu se bazează pe memorie și tradiție ș.a.m.d., ci pe convenție între comună și individ, care e lipsită de valoare istorică și antropologică…”
Cartea Georgetei Adam Imaginarul poeziei feminine. O secțiune de aur (Editura „Niculescu”, 2010) diminuează riscul acestei memorii aleatorii, proprie computerului. Studiul își asumă proiecții care urmează încă să fie cooptate artistic. Autoarea a perseverat în cercetarea sa un câmp minat de concepte patriarhale, de viziuni doctrinale, de competiția interdisciplinară.
Ținând cont de dominanta unei societăți de marketing, unde contează fundamentul priorităților de argumentare, autoarea și-a selectat fișierele de lucru despre imaginarul scindat în atributele masculinului și femininului din studiile teoreticienilor Gaston Bachelard, Albert Béguin, Hugo Friedrich, Gilbert Durand, Jean Burgos, Mircea Eliade. În contextul terminologiei propuse cercetătoarea Georgeta Adam dezghioacă discursul lui Gaston Bachelard, din care desprinde „sensul” și „simțurile”. Enunțul care fundamentează științific vectorul autoarei constituie: „Visul – avertizează Bachelard – este masculin, iar reveria este feminină” (citat din Poetica reveriei, prezent la p. 9).
Investigarea imaginației a dominat proiecția acesteia în diferite racursiuri: din optica textului poetic, a planului figurativ, în disecarea unui simbol-axă, a aspectului arhetipal, care corelează textul artistic cu mitul și ritualul, cu adevărul artistic, ce reflectă perspetiva eului producător, care își trasează prin rânduri propriul text, propria arhitectură poetică. În acest sens „imaginarul” perindă critica literară, psihanaliza, antropologia, filosofia, lingvistica.
Treapta care oferă nuanțarea atrage cu sine o altă precizare: a diurnului și a nocturnului. În periplul investigației se anunță o altă escală dihotomică: „imaginația și rațiunea” (p. 10), care vizualizează geometric figura pe laturile căreia se citește „libertatea spirituală” și „construcție poetică”. Corelația masculin – feminin devine nucleul care magnetizează dubletele: animus și anima, imaginea și imaginarul, ascensiune și coborâre.
Atentă la polemici, Georgeta Adam le înregistrează. Este o calitate a cercetătorului ce nu are frică de argumente ce vin în antiteză / contradictoriu: investigațiile psihanaliștilor despre conștiință și subconștient; infinitul imaginarului din optica lui Albert Béguin. Trecerea de la abis la structură este relevată de conceptul lui Hugo Friedrich. „Traseul antropologic” imprimă limitele simbolului turnat în formele schizomorfe, mistice și sintetice.
Capitolul I – Poetica imaginarului – se încoronează cu Dicționar de termeni și idei literare. Abordarea noțiunilor androgenitate armonioasă, arhetip, arta imaginarului, coerență = izotopism, fantezie, imaginar, intuiție, simbol etc. explică predilecția cercetătoarei de a plasa în căsuța schemei concepția unui autor. Acest dicționar precizează frontierele noțiunii, care va fi ulterior abordată în investigarea imaginarului în textele poetelor Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Carolina Ilica, Mariana Marin. Acest dicționar structurează și relevă opinia exegetei, prezintă aria terminologiei pe care o proiectează de la diferiți autori – cum ar fi noțiunea de simbol, care este explicată prin citatele lui M. Eliade și G. Durand, arhetip – prin C.C. Jung și J. Burgos. Cel mai vast, din punct de vedere semantic, se evidențiază conceptul de imagine. Prin acest dicționar percepem diferențierile pe care autoarea le distinge între imaginar, imaginație și imagine.
Capitolul II – Poezia feminină în România – se axează pe raportul dintre receptarea scriitoarelor de origine română și critica literară. În această traversare de pe linia pietonală de contemplare a simplului cititor, Georgeta Adam realizează o gradație a misoginismului din critica literară: „Călinescu renunță la semnalarea interferențelor și examinează termenii (recte sexele) în «absolutitatea lor». Suita antinomiilor relevate denotă un misoginism mai radical decât cel lovinescian” (p. 81). Sunt interesante percepțiile critice selectate pentru a evidenția atitudinea, în special, de epocă de la Titu Maiorescu până la Nicolae Manolescu și Eugen Simion. De exemplu, tranzacțiile interpretative ale creației Alice Călugăru de către C. Ciopraga sau poezia Elenei Farago versus opinia lui Perpessicius, sau Otilia Cazemir descifrată de Ov. S. Crohmălniceanu. În Primele scriitoare cu personalitate accentuată. Versantul occidental se specifică modalitățile de abordare a scriitoarelor Elena Ghica, cunoscută sub pseudonimul Dora d’Istria (1828-1888), Iulia Hasdeu (1869-1888), Elena Văcărescu (1864-1947) în spațiul altor limbi – engleză și franceză.
Capitolul III – Poeta-poesis. Ipostaze ale eului liric – și Capitolul IV – Marea conjugare: Cronos-Eros-Thanatos – valorifică creația poetelor Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu, Carolina Ilica, Mariana Marin. Acest studiu urmărește individualitatea operei artistice din optica terminologiei propuse, cu toate recidivele societății în care au scris, în paralel cu toate noutățile conceptuale care apar: feminismul, postfeminismul.
Capitolul V – De la aer la zbor. Breviar al imaginarului liric – se bazează pe extragerea stihiilor din textul artistic. Asistăm la măiestria interpretării, care planează liber printre coloanele terminologiei teoriei literare, pe care Georgeta Adam le-a construit un fundament axiologic interpretativ, investigând percepția individuală a creației celor cinci poete prin întreaga paletă a liricii românești visul, umbra, zborul etc. Prezenta carte constituie o realizare interpretativă, ce nu sub bisturiul de a extrage figuri nu zdruncină nicio pană din reveria poetelor analizate. Cartea impresionează, așa cum bine a menționat prof. univ. dr. Eugen Negrici, prin „spiritul clasic, așezat și metodic (aș zice masculin, dacă aș da curs prejudecăților masculine) cu care abordează o temă trendy, încercând să dea rigoare imaginarului poetic și să prindă în arcanele logicii înspumata lume a sufletului feminin (cum ne place să ne-o închipuim)”. Îmi permit să nu fiu de acord cu a doua parte a constatărilor. Or, autoarea nu face doar o încercare, ci reușește să sfideze preceptele patriarhale, să iasă din clișeu. Paralelismul îndrăzneț, competența, și detaliile edificatoare, îi permit să realizeze investigări curioase: „Acest poem (Acord final al Ilenei Mălăncioiu) a fost scris cu mult înainte de Scara la cer a lui Marin Sorescu, și totuși, catrenul al treilea parcă intră în rezonanță cu cel sorescian, scris foarte aproape de desprinderea sufletului poetului de trup…” (p. 283). Instrumentariul critic denotă că structurarea materialului e realizată la un nivel de giuvaiergiu care, având pietrele șlefuite ale textelor artistice, știe să le valorifice într-un studiu, în care femininul apare într-o amploare ontologică, ce nu neagă esența masculină, dar nici nu se autodiminuează. Versurile își trăiesc amploarea sensului printre rândurile de interpretare. Explicațiile dezvăluie ascunsul artisticului, imaginile sunt valorificate în diferențierea percepției, așa cum o specifica Marshall McLuhan, accentuând că doar cuvântul lucrează multidimenional. Versurile selectate abordează plan, dinamică, aspecte termice, varii poziții spațiale și nuanțe de pe paleta simțirii trecerii prin timp: de la copilărie la ecoul respirației morții. Axiologic cercetătoarea demonstrează importanța de a fi deschisă la diverse interpretări ale aceleiași noțiuni; sinteza atinge perfecțiunea de a nu sublima cuvânul artistic și de a-l corela cu textul critic. Prezenta carte argumentează că și cele mai mistice teme, cum ar fi imaginarul, visul, reveria, pot fi valorificate, sistematizate și abordate organizativ.
Lucrarea, realizată la un înalt nivel de cercetare, pe lângă importanța sa pentru specialiști, se pretează a fi utilizată la următoarele cursuri universitare: Teoria literaturii, Genul liric, Hermeneutica literară, Istoria literaturii române (perioada postbelică), Literatura română comparată. La sigur că ar fi un suport binevenit și la cursurile opționale, care vizează corelația sacru-profan, noțiune-context, animus-anima, istoria criticii literare, raportul dintre mit și simbol etc.
Conf. dr. Victoria FONARI,
Departamentul lingvistică română și științe literare, Facultatea de Litere, USM