Bibliopolis


  Biblio Polis - Vol. 61 (2016) Nr. 2  
ARHIVA  
CARTEA DE SPECIALITATE / PROFESSIONAL BOOKS / КНИГИ ПО СПЕЦИАЛЬНОСТИ /
Vlad POHILĂ
Devenirea unei importante biblioteci, așa cum o văd angajații ei

Deși situată, vorba letopisețului, „în calea tuturor răutăților”, din cele mai vechi timpuri Moldova nu a dus lipsă de valoroase focare de cultură. Căci, se pare că moldovenii, românii în genere, au fost mereu conștienți de adevărul emis prin anul 1910, în volumul Cugetări, de către celebrul savant și patriot Nicolae Iorga: „Fără steag de cultură un popor e o gloată, nu o oaste.”
Astfel au prins a răsări pe harta Țărilor Române, mai ales spre sfârșitul Evului Mediu, superbe biserici, mănăstiri, schituri, școli de zugravi de icoane și de copiști ai cărților sfinte, apoi tiparnițe, școli (numite cam pretențios, dar în spiritul vremii: „academii”)… Ceva mai târziu harta culturală a românilor se îmbogățește și cu „depozite de cărți” (cu deosebire pe lângă mănăstiri, dar și în unele case boierești sau de ierarhi), acestea constituind prototipul bibliotecii contemporane.
Fiecare cu un rol distinct, bine determinat de necesitățile timpului și ale societății, cu contribuții diferite, dar oricum orientate spre luminarea mulțimilor, aceste instituții au pus baza mișcării culturale în Moldova, în Țara Românească și în Transilvania, o bază care constituie până în prezent obiectul mândriei noastre naționale. Suficient să amintim de mănăstirile sau bisericile Voroneț, Putna, Căpriana; de Învățăturile lui Neagoe Basarab (1512-1521), Cazania lui Varlaam (1643), Biblia de la Bălgrad (Alba Iulia, 1648), Biblia de la București (1688), Psaltirea în versuri a lui Dosoftei (1673). Să ne amintim și de Cronica universală a lui Mihail Moxa (1620), de Letopisețele lui Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin, Ion Neculce (sec. XVII-XVIII), de Descrierea Moldovei a lui Dimitrie Cantemir (1714-1716), cîte altele care au contribuit enorm la cristalizarea unei „limbi ca un fagure de miere” (M. Eminescu). Scrierile citate au furnizat informații extrem de valoroase privind istoria poporului nostru, dar și a altor populații și țări, adeseori sugerând netrecătoare învățături de ordin etico-moral.
Cu timpul, mai ales de la finele sec. XX – începutul sec. XX, alături de biserică și școală, și biblioteca a căpătat o importanță cu totul deosebită la propagarea cunoștințelor, informației, științei, culturii, moralității. Este și motivul ce a determinat creșterea vertiginoasă a numărului acestor instituții, pe întreg spațiul românesc, inclusiv în Basarabia. O adevărată înflorire a învățământului, a sistemului de difuzare a cărții prin biblioteci și librării și a celui muzeal a avut loc în perioada interbelică (1918-1940), apoi în anii ’60-’80 ai secolului trecut. De la zeci și sute, numărul acestor instituții a ajuns de ordinea miilor, fiind răspândite nu numai la Chișinău, nu numai în orașele mai mari (Tighina, Orhei, Soroca, Bălți, Cahul…), dar și în comune și sate.
Nu a fost o excepție nici Ungheniul – orașul și raionul – în care s-a înregistrat, în perioadele amintite mai sus, importante evoluții, al căror impact se face simțit și în prezent. E de menționat că acest oraș, de-a lungul ultimelor două secole, a avut un specific cu totul aparte, în acest sens: aici, la Ungheni, se termina „imperiul răului”, iar un splendid pod, construit de celebrul inginer și arhitect Gustave Eiffel, face legătură noastră cu celelalte pământuri românești și cu Europa în ansamblu. Această apropiere a fost benefică mereu, în ciuda tuturor piedicilor și a interdicțiilor impuse de stăpânitorii străini: la gara Ungheni, din trenul de la București, adeseori „coborau” și cărți românești, și discuri cu muzică românească, și ziare sau reviste bucureștene ori ieșene, însă, esențial, aici puteai auzi mereu dulcea noastră limbă românească – un aspect pe care basarabenii din alte localități și-l doreau, unii îl visau… ca să devină realitate abia după 1990. Este anul unor transformări radicale în viața și în mentalitatea noastră, și la acest capitol unghenenii fiind niște avantajați.
Toate cele expuse mai sus se pot deduce – mai direct, mai indirect – și din studiul pe care l-ai deschis, acum, stimate cititorule: Cartea în competiție cu timpul: studiu bibliografic [La 70 de ani de la fondarea Bibliotecii Publice Raionale „Dimitrie Cantemir” din Ungheni], alcătuitoare, culegere computerizată și redactare – dna Elena Struc, șefă Serviciu bibliografic la BPR „D. Cantemir”. În Nota asupra ediției, intitulată cu destulă inspirație Cinstește și oglindește trecutul pentru a avea prezent și viitor, autoarea menționează că lucrarea este consacrată aniversării a 70-a a bibliotecii unghenene, constituind „o succintă trecere în revistă a evoluției noastre prin deschiderea trecutului, oglindirea prezentului și schițarea strategiei de viitor [a bibliotecii]”. Vom menționa din capul locului că aceste obiective i-au reușit autoarei de la Ungheni, posibil și datorită faptului că nu este la prima experiență de acest fel: BPR „D. Cantemir”, în persoana dnei E. Struc, susținută de administrația bibliotecii unghenene, de unele colege, dar și de angajații Direcției cultură a APL, și-a adunat o brumă de binemeritată faimă și recunoștință prin elaborarea și editarea originalului îndreptar Pământenii noștri. Personalități unghenene (două ediții), apoi a Bibliografiei Ungheni, ca să nu mai vorbim de numeroasele buletine informative privind noile intrări în bibliotecă, diverse pliante omagiale sau care descriu programe culturale de anvergură ce se desfășoară în bibliotecă.
Studiul se deschide cu o sumară prezentare istorică-geografică a satului / târgului / orașului Ungheni, celelalte pagini – circa 60 – fiind consacrate exclusiv evoluției, de-a lungul a șapte decenii, a principalei biblioteci din municipiu și din raion. O evoluție cu adevărat impresionantă – trebuie să o spunem. Astfel, la deschidere, în 1946, biblioteca de la Ungheni ocupa o încăpere într-o locuință particulară, având în fond vreo 200 de cărți. Astăzi BPR „D. Cantemir” se află într-un frumos edificiu-tip (chiar model), în inima urbei, având mai multe săli (de lectură, de conferințe și alte manifestări, de expoziții etc.) și cinci filiale situate în diferite cartiere ale orașului. Iar fondul de documente a depășit cifra de 55 mii unități, puse la dispoziția câtorva mii de ungheneni, dar și oaspeți ai orașului. A crescut spectaculos numărul de volume de literatură artistică de autori români sau străini, traduși în română. Fondul literaturii de referință este capabil de a satisface cele mai neașteptate solicitări, deoarece cuprinde numeroase dicționare, enciclopedii, ghiduri de specialitate, îndreptare și îndrumare, atât în română, cât și în unele limbi de largă circulație: engleză, franceză, germană, rusă etc. Obiectul mândriei justificate a BPR „D. Cantemir” îl constituie colecția de cărți de autor cu dedicații și autografe. După cum menționează autoarea studiului, „valoarea acestor cărți, cred, o accentuează personalitățile notorii care au vizitat biblioteca în diferite timpuri, au participat la manifestările organizate de biblioteca noastră […]”. Totodată, subliniază dumneaei, „prin cărțile păstrate, deținem mărturii ale timpului în care au fost create, iar autografele exprimă zbuciumul, neliniștea, incertitudinea unor personalități, făcând referiri la timpurile în care trăiau, sau mulțumirea, satisfacția de aceleași timpuri, ale altora”.
Realizările incontestabile ale BPR „D. Cantemir”, cel puțin, în ultimul timp, se datorează unei politici bine gândite de parteneriat. BOR Ungheni dezvoltă o frumoasă conlucrare cu mai multe instituții similare din republică. Însă, deosebit de fructuos este parteneriatul stabilit între Ungheni și municipiile Iași și Brașov. BJ „Gheorghe Asachi” din Iași și BJ „George Barițiu” din Brașov de mai mult timp au devenit o prezență benefică în viața unghenenilor: de acolo vin cărți noi și expoziții, dar vin și idei noi, creative. Și, firește, sosesc numeroși oaspeți dragi: bibliotecari, funcționari întru cultură de la APL, scriitori, ziariști etc. La rândul lor, și unghenenii beneficiază de vizite de lucru (dar și de recreere) în aceste admirabile orașe din România.
În același context, mai trebuie pusă în evidență și flexibilitatea pe care o demonstrează lucrătorii bibliotecii: ei țin cont, tot mai mult de transformările vertiginoase din lume, din societatea noastră și din comunitatea ungheneană; au în vedere mereu schimbările ce se produc în preferințele, gusturile, doleanțele, aspirațiile și necesitățile locuitorilor orașului, poate în special – ale tinerei generații. Tocmai pentru copii, adolescenți, tineri se organizează numeroase concursuri, întruniri, cluburi pe interese, expoziții, acțiuni de informare, documentare, instruire și culturalizare etc. Dar, după cum vom putea vedea citind acest studiu, la BPR „D. Cantemir” nu sunt neglijate nici solicitările, interesele și preferințele persoanelor în vârstă, nici ale celor cu dizabilități.
Dacă în anii ’60-’80 aici se desfășurau cu precădere acțiuni consacrate sărbătorilor oficiale sovietice sau unor personalități în general politizate (chiar și în cazul unor scriitori), acum, la „D. Cantemir” se organizează săptămânal cel puțin o manifestare culturală, cu participarea reprezentanților celor mai diferite categorii sociale, de la copii și adolescenți, la persoane de vârsta a treia. Activitățile sunt înnobilate de prezența unor oameni de vază ai literaturii, culturii, artelor, științei, vieții sociale din republică. Nu prea multe biblioteci de rang orășenesc-raional s-ar putea mândri, aidoma BPR „Dimitrie Cantemir”, că i-a avut ca oaspeți pe cei mai mari, mai populari, mai îndrăgiți scriitori și oameni de cultură de la Chișinău. Dar și aici apare un specific al Unghenilor: atenția aparte pe care o acordă biblioteca personalităților din partea locului: suficient să amintim, din nou, de îndreptarul Pământenii noștri (iată un exemplu bun de urmat și pentru alte biblioteci raionale de la noi); faptul că au avut numeroase acțiuni omagiale, expoziții și spectacole, lansări și prezentări de carte, discuți cu cititorii, la care au fost protagoniști majoritatea absolută a scriitorilor, plasticienilor, artiștilor, savanților originari din oraș sau din raion; în fine, sala de expoziții a BPR „D. Cantemir” poartă numele unui faimos unghenean, dr. Vasile Șoimaru, profesor universitar, fost deputat în Parlament, publicist și maestru al fotografiei artistice.
Cine va avea interesul (și răbdarea!) de a răsfoi acest studiu bibliografic va rămâne, cu certitudine, frapat de numărul mare de manifestări, programe, proiecte, în care se implică biblioteca ungheneană. O certă realizare este includerea ei în derularea Programului Novateca, patronat de Melinda și Bill Gates din SUA și, grație cărui, vor avea acces la universul virtual mai multe biblioteci (dacă nu chiar toate) din raion. Astfel, Unghenii se situează pe un loc de frunte în opera de valorificare a Tehnologiilor Informaționale, care sunt absolut indispensabile în epoca noastră, supranumită și Era cunoașterii sau Era cunoștințelor, Era informației, Era oamenilor puternici pentru că sunt bine documentați.
Datele de ordin istoric, factologic, statistic etc., din prezentul studiu, sunt numeroase, copleșitoare și convingătoare, pentru că autoarea le redă amănunțit, emotiv, într-un limbaj accesibil, cu citate din spusele utilizatorilor, ale unor oaspeți ai BPR „D. Cantemir”, cu citate din presa vremii. Mai este însă ceva care transpare dincolo de aceste fapte sau din contextul enunțat prin ele. Bunăoară, în anul 1973, fondul de carte al BPR Ungheni era de peste 80 de mii de documente. Dar câte din ele erau în limba băștinașilor, în română? Fiți sigur că nu era nici măcar un exemplar de carte românească, editată la București sau la Iași! Chiar și procentul de carte în română cu litere ruse era unul nesemnificativ, oricum, infinit mai mic decât cel al tipăriturilor în limba rusă.
Alt aspect: limba franceză s-a studiat întotdeauna la noi, în cele mai multe școli generale, Ungheniul fiind printre cele mai „francofone” raioane din republică. Atâta doar că nimeni, sau foarte puțină lume, eventual, specialiștii puteau citi o carte editată la Paris; și mai puțini puteau comunica „pe viu” cu vorbitori adevărați de franceză, cu francezi, belgieni, elvețieni, canadieni din Quebec, adică. În prezent, la Ungheni, francezii vin destul de des, participă la diverse activități cu unghenenii, fac donații de carte; mai mult – pun la cale deschiderea unui „Colț francez”, mai simplu spus – a unui fond de carte franceză, ceea ce ar implica diverse manifestări de promovare a impresionantei literaturi, culturi, arte, științe, din patria lui Voltaire, Hugo, Balzac, Baudelaire, Verlaine, Camus ș.a.
…Și cu totul surprinzătoare este, deschiderea și activizarea, la BPR „D. Cantemir”, a unui American Corner, alias, a unui Colț de carte și civilizație americană. Își putea imagina cineva așa ceva cu 30 de ani în urmă? Mai mult ca sigur că nu visau ceva similar nici măcar firele cele mai romantice, nici măcar cei mai mari iubitori ai limbii, literaturii, culturii, civilizației anglo-americane. Acum, așa ceva nu numai că e o realitate palpabilă la Ungheni, dar e și o dovadă a posibilității că noi putem dezvolta relații omenești, intelectuale, sociale cu oricine este dispus să le desfășoare, oferindu-le. În schimbul generozității lor culturale – noi le oferim toată ospitalitatea, atenția și predispoziția de a studia și a prelua tot ce este mai bun în SUA, în Marea Britanie, în Canada, în Australia, în Noua Zeelandă sau în alt spațiu anglofon.
Ar mai fi de menționat, în contextul prezentării studiului bibliografic Cartea în competiție cu timpul: studiu bibliografic că angajații, conducerea BPR „D. Cantemir” au o capacitate deosebită de a-și construi eficient, constructiv, benefic, relațiile cu APL și cu mass-media din localitate. La numeroase manifestări, unele cu totul surprinzătoare (cum ar fi „Devin pe o zi bibliotecar”) se implică și conducători de cel mai înalt rang de la Ungheni, acordându-le tot concursul bibliotecarilor, încurajându-i, dându-le sfaturi și sugestii, atunci când este cazul. Am găsi și aici un specific al Unghenilor, doar, trebuie să recunoaștem, că nici pe departe toate raioanele din republică reușesc această performanță extrem de necesară pentru buna funcționare a instituțiilor de cultură.
Cât privește relația cu presa locală (și nu numai), oricine se poate convinge ușor parcurgând Referințele bibliografice de la sfârșitul acestei cărți. Ele scot în evidență că de-a lungul anilor ziarul raional din localitate a reflectat activitatea bibliotecii, iar în ultimele decenii, ziarele Unghiul și Expresul de Ungheni demonstrează fără echivoc că ei apreciază la justa valoare munca bibliotecarilor, știu a aduce la cunoștința locuitorilor din oraș, din raion și din toată republica adevărul că la Ungheni se lucrează în cunoștință de cauză, cu dăruire și cu inspirație. Că angajații BPR „D. Cantemir” sunt receptivi la tot ce este nou și benefic pentru concetățenii lor, servind utilizatorii nu numai prin împrumut de carte, ci și prin manifestări de amploare, prin programe și proiecte ce înlesnesc apropierea oamenilor de noi informații utile, cunoștințe necesare, de noi tehnologii, noi universuri ale cunoașterii, culturii, artelor, frumosului și umanului.
Este ceea ce își dorește oricare bibliotecă ce se respectă, orice bibliotecă ce se vrea de perspectivă, iar unghenenii izbutesc să realizeze tot ce-și propun – proiecte, programe și acțiuni inovative – constant, cu pasiune, iar în ultimă instanță, și cu succes. Fapt ilustrat și de prezentul studiu bibliografic, pentru care autoarea și toți cei care și-au dat concursul la apariția ei – merită toate laudele, toată admirația și sincerele noastre felicitări.
Vlad POHILĂ