CLEPSIDRA CE ÎNCAPE ARTA DE A FI
(Reflecții pe marginea creației poetei Victoria Fonari)
Аннотация
Victoria Fonari este iubitoarea de stră-batere a frumosului, alegându-și calea de dialog cu sinele prin intermediul a trei dimensiuni: cea de profesoară, de cercetător literar și arta poetică, astfel cucerind simpatia nemijlocită a zeiței Minerva și a zeului Apollo și dedându-se deopotrivă patronajului mobilității minții și a flexibilității imaginarului. Cu alte cuvinte, calea spre centrul spiritual al planetei Schambala îi este una deschisă. Deschisă pentru că primele două dimensiuni o înviorează pe cea de-a treia, profesoara tentându-i pe învățăcei să cucerească miezul cuvântului prin lecturi, cea dea doua – să se pătrundă de aria lui de interpretare, cea de-a treia ordonându-l pe cititor la dezvăluirea efec-telor imaginarului ce implică receptarea mesajului și plauzibilitatea re-trăirii celor transmise de eul artistic, fie prin metaforă sau printr-un gând fracturat pe care-l numim areal poetic.