REVISTELE BIBLIOTECONOMICE DIN MOLDOVA CA MIJLOC DE COMUNICARE ŞTIINŢIFICĂ
Аннотация
Comunicarea joacă un rol important în cercetarea ştiinţifică, însă valoarea ei scade dacă descoperirile şi ideile nu sunt cunoscute sau evaluate critic de către comunitatea savantă. P. Ramsden a menţionat: „Putem afirma că în mediul academic cercetarea devine «o lucrare» doar atunci când se materializează în formă convenţională şi fizică într-o lucrare publicată sau într-un echivalent al acesteia, dar cel mai fundamental proces social al ştiinţei este comunicarea şi schimbul rezultatelor de cercetare” [1].
Într-adevăr comunicarea ştiinţifică este un factor important în dezvoltarea ştiinţei. Ea stimulează apariţia cunoştinţelor teoretice, asigură distribuirea lor, activizează schimbul de informaţii în cadrul comunităţii ştiinţifice şi, în acelaşi timp, contribuie la distribuirea acestora în activitatea practică. Problema dezvoltării comunicării ştiinţifice în biblioteconomia Moldovei este un subiect puţin discutat, dar care nu trebuie să-şi piardă relevanţa.Un argument în susţinerea acestei idei rezidă în axioma că biblioteconomia este „o ramură a ştiinţei informării, preocupată de organizarea, administrarea şi funcţionarea bibliotecilor” [2], iar bibliotecile moderne pretind a fi unele dintre cele mai importante canale de comunicare în Societatea Informaţiei şi a Cunoaşterii. Deci, unul din segmentele importante pentru biblioteconomie trebuie să fie legat de dezvoltarea şi aplicarea în practica bibliotecilor a tehnologiilor de comunicare profesională, inclusiv a tehnologiilor informaţionale de comunicare.
În articolul Professional communication through journal articles, citând-o pe Christine Borgman, Maxine Rochester a menţionat că interesul pentru comunicarea academică din domeniul profesional propriu este un semn de maturitate [3].