Oraşul adolescenței lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (I)

Drumurile spre Hasdeu, la Chişinău, duc la Biblioteca Municipală

  • Vasile MALANEȚCHI

Аннотация

        Însemnele aflării lui Bogdan Petriceicu Hasdeu la Chişinău, urmele lăsate de cărturar în urbea primei sale tinereţi mai trebuiesc încă, în parte, descoperite şi identificate. Bustul de pe Aleea Clasicilor, inaugurată în 1957, din Grădina Publică "Ştefan cel Mare"; efigia în bronz din incinta Bibliotecii Municipale "Bogdan Petriceicu Hasdeu", ce ocupă, într-un fel, clădirea in care, odinioară, s-a aflat Gimnaziul Regional din Chişinău, frecventat la timpul respectiv de cărturarul al cărui nume îl poartă astăzi instituţia, sunt, nici vorbă, gestul nobil al urmaşilor recunoscători şi constituie un frumos omagiu adus omului de litere, de ştiinţă şi de cultură, care a dus departe în lume faima poporului său şi, deopotrivă, obîrşiile sale basarabene. Dar alături de aceste mărturii simbolice ale cinstirii memoriei Marelui Hasdeu (a acelui Hasdeu care, realmente, timp de cîţiva ani, a trăit şi activat la Chişinău), aici există locuri şi edificii, probate documentar, ce vorbesc elocvent despre perioada chişinăuianâ a vieţii şi activităţii celebrului nostru înaintaş.

Скачивания

Данные скачивания пока недоступны.
Опубликован
2020-06-26
Как цитировать
MALANEȚCHI, V. (2020) «Oraşul adolescenței lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (I): Drumurile spre Hasdeu, la Chişinău, duc la Biblioteca Municipală», BIBLIOPOLIS, 9(1), сс. 24- 28. доступно на: https://bibliopolis.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/260 (просмотрено: 20сентябрь2024).
Раздел
Articole