VLAD POHILĂ, OMUL CARE ÎȘI ISPRĂVEȘTE POSTATELE

  • Nicolae COJOCARU, dr. în filosofie

Abstract

              Foarte neobișnuitul Om Vlad POHILĂ ajunge, pe 6 aprilie 2018, la aniversarea a 65-a (s-a născut, deci, la o lună după dispariția tiranului Stalin). Și chiar dacă această vârstă e abia ajunul celei pe care grecii antici o numeau acmé (momentul culminant al dezvoltării personalității unui creator), aș putea spune nu puține gânduri care, am toată convingerea, îl definesc pe omagiat și, cred, ar fi interesante pentru multă lume de pe ambele maluri ale Prutului. Dar și pentru unii de mai departe (dacă le-ar citi), distinsul nostru MARE CĂRTURAR fiind cunoscut, într-o măsură sau alta, și pe multe alte meleaguri. Aș putea, zic, însă știu cu siguranță că doritori de a proceda așijderea sunt mulți. De aceea mă limitez doar la câteva din cele multe ce merită să fie spuse cu acest frumos prilej. Scriu însă cu o deosebită tragere de inimă nu numai pentru că provenim de pe aceleași meleaguri floreștene, ba chiar și din familii asemănătoare de săteni, ci și din multe alte motive.

Downloads

Download data is not yet available.
Published
2020-09-11
How to Cite
COJOCARU, dr. în filosofie, N. (2020) “VLAD POHILĂ, OMUL CARE ÎȘI ISPRĂVEȘTE POSTATELE”, BIBLIOPOLIS, 77(2), pp. 132-136. Available at: https://bibliopolis.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/555 (Accessed: 21November2024).