„LIMBA ROMÂNĂ ESTE PARTEA CEA MAI IMPORTANTĂ A VIEȚII MELE…”

Abstract

           Despre Vlad Pohilă s-a scris și se va scrie. Totuși, se pare că nu atât numele, cât faptele lui rămân în umbră, și asta din cauza modestiei sale, de multe ori exagerată. Dar vine primăvara și cu ea o frumoasă aniversare pentru protagonistul nostru. De aceea deschiderea parantezelor e binevenită. Pentru cei din generația lui e ușor să și-l amintească pe acel Vlad Pohilă din junețe, cu pletele în vânt, à la Eminescu și Vieru, cu un fular lung (nu roșu), de cele mai multe ori alb, à la Florin Piersic, cu un trenci sau mantou pe măsură, adică lung, ca un dandy moderat, dar care încă de pe atunci, în plin regim comunist, savura din miezul și splendorile limbii române, grație rolului de interpret pentru turiștii români, pe care l-a desfășurat cu plăcere până prin anii ’80 și unde, spre deosebire de semenii săi, avea dreptul să citească și să vorbească românește, în limita obligațiilor de serviciu.