ACCESUL LA CUNOAŞTERE CA O FAŢETĂ IMPORTANTĂ A CULTURII INFORMAŢIONALE

  • Genoveva SCOBIOALĂ, şef Departamentul Marketing

Abstract

         Biblioteca Municipală, ca şi oricare altă instituţie infodocumentară, activează în serviciul publicului, fiind astfel obligată să se adapteze rapid la cererile tot mai diverse şi mai specializate ale comunităţii. Toate activităţile, acţiunile, procesele sunt axate pe regăsirea şi utilizarea eficientă a informaţiei. Totodată, acestea trebuie permanent evaluate, revizuite, modificate, pentru a avea garanţia că sunt în concordanţă desăvârşită cu cei ce ne frecventează biblioteca. Nu mai puţin important este şi faptul ca informaţia stocată, bine organizată şi structurată, să poată ajunge cât mai lesne cu putinţă la consumator, care la BM are o structură destul de eterogenă. Tocmai din acest motiv o problemă pentru bibliotecile publice a fost dintotdeau-na cultura informaţională a utilizatorului, mai ales în cadrul informatizării şi modernizării acestora. Ţinând cont că BM oferă acces nelimitat la colecţii, la programe de lectură şi de divertisment, la comunicare şi chiar la folosirea spaţiilor pentru diverse acţiuni culturale şi sociale (indiferent de vârstă, de nivelul de pregătire, de apartenenţă etnică), bibliotecarul e obligat să-i ajute, să-i ghideze, să-i formeze pentru a se putea descurca într-un spaţiu cu acces liber la raft, să utilizeze diferite suporturi cu informaţie şi cataloage, să posede abilităţi pentru a utiliza noile tehnologii. Cei mai interesaţi, şi de ce nu, şi mai indicaţi în formarea unor utilizatori cu un larg spectru de îndemânări sunt chiar bibliotecarii înşişi. în acest context, ABRM a recomandat instituţiilor bibliotecare de a activa în anul 2010 sub marca Cultura informaţionala, pentru a facilita comunicarea între specialiştii în domeniu şi societate. Decizia luată este în concordanţă cu tema prioritară a IFLA cu genericul Bibliotecile ca promotori ai accesului la cunoaştere şi este decisivă pentru orice persoană în cadrul Societăţii Cunoaşterii - în cazul nostru atât pentru bibliotecar, cât şi pentru utilizator.

Downloads

Download data is not yet available.
Published
2020-07-15
How to Cite
SCOBIOALĂ, şef Departamentul Marketing, G. (2020) “ACCESUL LA CUNOAŞTERE CA O FAŢETĂ IMPORTANTĂ A CULTURII INFORMAŢIONALE”, BIBLIOPOLIS, 36(4), pp. 34-36. Available at: https://bibliopolis.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/433 (Accessed: 21November2024).
Section
Teorie și Practică