BIBLIOTECILE CA STRUCTURI ORGANIZAŢIONALE
Abstract
Bibliotecile sunt organizaţii oficiale, majoritatea covârşitoare non-profit, prestatoare de servicii (informaţionale, culturale, de instrucţie şi educaţie), având caracteristici specifice, ce le particularizează în raport cu celelalte instituţii social-culturale, cum ar fi1:
• sunt agenţi de prestare de servicii, instituţii care nu sunt orientate spre realizarea de profit; furnizează informaţii şi nu servicii sau produse de factură materială;
• îndeplinesc atribuţii atât de furnizare, cât şi de îndrumare, o combinaţie care în domeniul medical, de exemplu, este asigurată în cooperare de cabinetul doctorului, spital şi farmacie;
• furnizează servicii personale fără ca, în majoritatea cazurilor, să aibă relaţii personale, pe baze permanente cu clientul;
• cu toată acceptarea generală de care se bucură, se caracterizează în prezent ca având unele scopuri ambigui şi nicidecum obiective clar stabilite;
• pe parcursul îndelungatei lor istorii, şi-au creat şi menţinut anumite concepte privind funcţionarea şi metodele de lucru care explică uneori structura lor rigidă şi atitudinea de rezistenţă faţă de schimbare;
• reacţionează atât faţă de resurse, cât şi faţă de clientelă într-o manieră dualistă, câteodată chiar contradictorie, o parte din personal fiind caracterizată de orientarea preponderentă către carte, restul fiind orientat mai mult către utilizatori, văzuţi ca beneficiari;
• funcţionează ca unităţi auxiliare ale unor organizaţii mai mari, cum sunt universităţile, şcolile, facultăţile, municipalităţile, şi nu ca entităţi independente; • din cauza rolului auxiliar sunt supuse deseori presiunilor externe din partea structurilor politice, cadrelor didactice sau utilizatorilor;
• deţin în eşaloanele superioare personal cu studii superioare, însemnând un nucleu de bază al personalului format din specialişti cu educaţie deosebită; • sunt administrate de profesionişti, promovaţi din rândurile personalului de specialitate şi nu de manageri de carieră;
• caută să-şi definească identitatea şi sfera de activitate în ansamblul unei mulţimi de surse de comunicare şi informare pe care le are societatea/comunitatea în general, dar şi organizaţia tutelară.