O ŞANSĂ SIGURĂ PENTRU FORMAREA INTELECTULUI: BIBLIOTECA

  • Vlad POHILĂ
Keywords: Intelect, Biblioteca, Formare

Abstract

       Intelect, inteligenţă, intelectual... – sînt doar trei cuvinte cu aceeaşi rădăcină, din acelaşi cuib lexical; trei dintr-o mulţime de cuvinte înrudite ce desemnează omul instruit, cult, documentat, dar şi omul rafi nat în abordări şi atitudini, cu un comportament agreabil celor din jur – rudelor, prietenilor, colegilor, chiar şi trecătorilor; în fi ne, ele mai caracterizează omul (de regulă) conştient şi conştiincios de ceea ce face, de cum lucrează, creează, se implică în viaţa comunităţii etc. Dacă e să rezumăm, omul ce posedă un intelect remarcabil, apreciabil este acea persoană care secole la rînd s-a identifi cat cu idealul unei societăţi mai bune, al unei lumi la care au jinduit nu numai fi lozofi i şi esteticienii tuturor epocilor, dar şi monarhii cei mai luminaţi, şi cercurile, mişcările, partidele dornice de a schimba în bine viaţa popoarelor. Aşadar, a fi inteligent, a fi un intelectual este o dorinţă, o aspiraţie, în linii mari, generală: şi a fi ecărui om în parte, şi a celor din anturajul său: părinţi, alte rude, învăţători, profesori, colegi de breaslă, lideri spirituali, sociali, economici ş.a.m.d.

Downloads

Download data is not yet available.
Published
2020-06-11
How to Cite
POHILĂ, V. (2020) “O ŞANSĂ SIGURĂ PENTRU FORMAREA INTELECTULUI: BIBLIOTECA”, BIBLIOPOLIS, 30(2), pp. 5-10. Available at: https://bibliopolis.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/98 (Accessed: 3December2024).
Section
Editorial