Paradoxuri poetice din “Librettele" Elenei Vizir

Abstract

      Placheta de versuri “Libretto” (Editura “Prut Internaţional”, Chişinău) este, cum s-ar zice, un volum compozit, iar Elena Vizir încă îşi "face vocea” în vederea incursiunilor ulterioare în spaţiile poemelor sentimentale. Un lucru însă pare a fi conturat clarisim, autoarea se desprinde de sine pentru a se regăsi în versuri destul de “fragile” cu afectul preocupărilor de a numi unele lucruri destul de exact. însă această extremă simplitate are o tensiune lirică neobişnuită: poezia există dincolo de cuvinte, ca o realitate invizibilă şi cucerită greu:”£u nu-s un pic de ploaie/ şi nu sunt bob de rouă,/ şi nu-s o picătură/ de apă de izvor,/ ci sunt un strop de suflet,/ fiinţă in văpaie,/ sunt inimă în două/ de simplu muritor. ” (Monologul lacrimii, p. 49). Confesivă în adevărata sa substanţă, lirica Elenei Vizir se impersonalizează prin exprimarea acestei dramatice aventuri a creaţiei.