SCRIERILE RISIPITE, SCRIERILE ADUNATE

Abstract

          Odată şi odată, fiecare din noi devine… scriitor. Adică, este pus în situaţia de a scrie ceva: o cerere, o reclamaţie , o notă explicativă, o declaraţie, în fine, pur şi simplu, o scrisoare „clasică” sau un mesaj electronic. Şi este formidabil că ajungem în această situaţie, pentru că exprimarea gîndurilor în scris implică nu numai o concentrare, o mobilizare sporită, dar şi respectarea unor „reguli ale jocului” pe care le neglijăm în vorbirea cotidiană. Mă refer, în primul rînd, la normele ortografice ale limbii – dacă nu le respectăm în scris, apoi textul alcătuit „ţipă”, devine problematic, poate avea cele mai nebănuite consecinţe: elementar, riscă a nu fi luat în seamă, dacă nu chiar să fie aruncat la coşul de gunoi. Persoana care se apucă de scris, mai ales dacă demersul său are un anumit succes, de obicei prinde gustul acestei îndeletniciri. La rîndu-i, cel care prinde gustul scrisului începe a-şi dezvolta şi anumite abilităţi în acest sens dar, esenţial, devine mai atent la formulări, la respectarea regulilor ortografice; face eforturi pentru ca pornirile, căutările, ideile, intenţiile sale să fie demne de atenţia destinatarului, să nu ajungă a fi „un glas în pustie”. Să mai spună cineva că nu e bine să scriem, că nu trebuie sprijinită dorinţa de a scrie!