VIITORUL BIBLIOTECII, VIITORUL COMUNITĂŢII

  • Vlad POHILĂ
Keywords: Bibliotecă, comunitate, viitor

Abstract

                Codul profesional recomandă, într-un anumit sens chiar și cere, bibliotecarilor, să nu-și manifeste simpatia sau reticenţele faţă de o categorie anumită de utilizatori – toţi trebuie trataţi la fel; nevoile, preferinţele, pretenţiile tuturor trebuie să se afl e în prim-planul atenţiei angajaţilor bibliotecii. Oricum, există grupe de cititori faţă de care mulţi bibliotecari nu pot să nu-și acutizeze atenţia. Astfel, categoria numită metaforic „de vîrsta a treia” implică o atitudine mai grijulie, mai călduroasă, ca să nu zic mai duioasă, și această abordare vine cumva de la sine, din educaţia de acasă și din școală, datorită căreia avem implantată în sufl ete un sentiment ce depășește stima faţă de omul în etate, faţă de persoana cu o bogată experienţă de viaţă, cu abilitatea și cumpătarea specifi ce anilor adunaţi. Altă categorie favorizată într-un fel de atenţia bibliotecarilor o formează copiii, cei care, în afara casei părintești – la școală, în stradă, la magazin sau la bibliotecă – consideră că trebuie să li se acorde căldura cu care îi obișnuiesc, de obicei, părinţii și bunicii, fraţii și surorile mai mari, alte rude apropiate. Urmează adolescenţii și tinerii, din prima subcategorie făcînd parte, de obicei, liceenii, iar din cea de a doua – studenţii, precum și proaspeţii absolvenţi de școli profesionale, colegii și universităţi, cei care fac primii pași în cariera profesională, de fapt, își încep viaţa de sine stătător. Copiii, adolescenţii și tinerii sînt și la noi, și în lumea largă, cei mai energici utilizatori ai bibliotecilor.

Downloads

Download data is not yet available.
Published
2020-06-12
How to Cite
POHILĂ, V. (2020) “VIITORUL BIBLIOTECII, VIITORUL COMUNITĂŢII”, BIBLIOPOLIS, 55(5), pp. 6-9. Available at: https://bibliopolis.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/133 (Accessed: 3December2024).
Section
Editorial