La 1849, marele scriitor francez Victor Hugo scria: „Va veni o zi cînd toate naţiunile continentului, fără a pierde calităţile lor distincte sau glorioasele lor individualităţi, vor fuziona într-o unitate superioară formând astfel fraternitatea europeană. Va veni o zi cînd nu vor mai exista alte cîmpuri de bătălie decît cele ale pieţelor deschise ideilor. Va veni o zi cînd gloanţele şi bombele vor fi înlocuite de voturi.” Aproape peste un secol, în 1946, omul politic britanic, primul ministru al Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Winston Churchill, nota în aceeaşi cheie: „Trebuie să construim un fel de State Unite ale Europei. Este unicul mijloc de a permite sutelor de milioane de muncitori de a regăsi bucuriile  simple şi speranţele care fac ca viaţa să merite a fi trăită... De ce n-ar exista un grup european capabil să dea un sentiment de patriotism extins şi de cetăţenie comună popoarelor înspăimîntate ale acestui continent turbulent şi puternic?” În urma unor frămîntări de veacuri de a trăi în pace, de a evita orice fel de conflicte pe bătrînul continent în prezent avem constituită de facto Uniunea Europeană – o comunitate din 27 de ţări cu o populaţie de peste 500 milioane de oameni (a treia în lume) şi un teritoriu de peste 4324 mii de km2 (al şaptelea în lume). Calea spre o astfel de convieţuire a fost lungă şi plină de dificultăţi. În viitor, Uniunea Europeană va continua să se extindă, ceea ce va face să apară noi impedimente şi provocări. Aceasta dictează oamenilor şi analiştilor politici, cercetătorilor din diverse domenii să analizeze faptele şi să propună soluţii pentru a acţiona în vederea lichidării oricăror disensiuni. Un cercetător fervent al fenomenelor de pe continentul european este şi gen. de brig. (r) Gheorghe Dragomir, absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti (1971) şi al cursurilor postuniversitare de relaţii internaţionale şi de comerţ exterior (1989), membru fondator şi preşedinte executiv al Asociaţiei Culturale „România în lume” (din 2001 pînă în prezent). Fiind un expert politico-militar şi autor al numeroase studii şi articole de politică externă, strategie geopolitică şi geoeconomică privind zona Mării Negre, Asiei Centrale, Mării Caspice şi Orientului Mijlociu, în volumul Europa cu capul în stele şi trupul însîngerat*[1] încearcă să găsească răspunsuri cît mai concludente şi ferite de prejudecăţi la un şir de întrebări care obsedează şi îngrijorează numeroşi savanţi, diferite organizaţii sau grupări elitiste şi anume: Criza economică actuală este semnalul declinului moral al Occidentului? Europa este ameninţată de islamizare în următoarele decenii? Agonia creştinismului va da naştere unei noi religii, alta cu totul deosebită? Civilizaţia perioadei ce urmează să vină va fi spiritualizată sau războinică? etc.

Cartea pusă în discuţie, lucrare în care prevalează stilul publicistic, a implicat autorul într-o amplă documentare şi consultare a inimoşilor Liviu Pandele, preşedintele Fundaţiei „Dacia” din Braşov; George Apostoiu, distins diplomat şi scriitor; părintele-doctorand Ioan-Mircea Ghiţea din Oradea; tînărul masterand Radu Chirculescu, care a prefaţat cartea; fiica Loredana-Ştefania Caradimu, un exigent critic literar; nora Mihaela Dragomir, preşedinta SC „Orca Warehouse”; Maria Dohotaru, director general al Editurii „Magic Print” din Oneşti, care a sprijinit financiar proiectul; Dan Gherman, care a creat designul copertei ş.a. Mai menţionăm că această carte este dedicată martirilor care veacuri de-a rîndul au pătimit şi s-au stins întru Iisus Hristos, încercînd prin străduinţa depusă să trezească în sufletele semenilor lor puterea credinţei în Dumnezeu. De asemenea, Gh. Dragomir încearcă să transmită un avertisment locuitorilor unei Europe tot mai laicizate şi, în acelaşi timp, un mesaj de unitate bisericilor creştine pentru a rezista unui islam agresiv.

Ideea scrierii acestei cărţi a apărut în urma lecturii studiului L’Europe frigide al distinsului diplomat, istoric şi om de litere Elie Barnavi, care menţionează că „Europa este cu capul în stele şi picioarele în sînge”, făcînd aluzie la contribuţia bătrînului continent la formarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural şi ştiinţific al umanităţii, dar şi la războaiele, cruciadele, inchiziţia, persecuţiile, revoluţiile, care pe parcursul a două milenii au făcut să curgă rîuri de sînge. Autorul a început cu descrierea timpurilor demult apuse, cînd omul era într-o armonie perfectă cu natura şi Mîntuitorul cel de Sus. Parcurgînd filă cu filă o perioadă sumbră de existenţă a popoarelor în creştinism, ajungem la crizele de tot felul din contemporaneitatea hipertehnologizată şi ameţită de dominaţia, la toate nivelele sociale, a banului („ochiul dracului”). Iar aici se întrevăd germenii apariţiei noii civilizaţii...

Pentru a cunoaşte mai bine ce trebuie de făcut în prezent, trebuie să pătrundem în esenţa problemelor şi să intuim ce „surprize” ne poate oferi viitorul. Vor avea de cîştigat doar acei care vor fi familiarizaţi bine cu istoria universală, care, după cum ştim cu toţii, a fost de multe ori nedesăvîrşită şi nemiloasă. Gh. Dragomir conchide că ruperea, renunţarea la tradiţiile şi datinile strămoşeşti ale popoarelor va conduce omenirea spre impas. Conservarea şi respectarea identităţii fiecărui popor – iată soluţia pentru construirea unei noi civilizaţii bazată pe plenitudinea spirituală, şi nu pe obţinerea profitului material cu orice preţ. E incredibil, dar secolul XXI are deja la activul său un şir de evenimente sîngeroase, an de an pe Terra au loc tot mai multe şi mai devastatoare calamităţi naturale (din cauza intervenţiei brutale şi nechibzuite a omului în tainele naturii), nu ne ocolesc nici epidemiile pustiitoare... Ţinînd cont de aceste „semne divine” (consemnate în Biblie) omenirea trebuie să ajungă la o nouă abordare de convieţuire, nefiind încă prea tîrziu să fie elaborată o concepţie asupra coabitării viitoare a popoarelor de diverse confesiuni religioase. Cunoaşterea istoriei umanităţii, cu începere din perioada apariţiei creştinismului şi pînă în zilele noastre, e acea cheie care va dezvălui misterul interacţiunii dintre religie şi putere de-a lungul a sute de ani, precum şi implicaţiile tot mai accentuate ale fenomenelor politice, culturale, economice etc. în viaţa socială.

Europa cu capul în stele şi trupul însîngerat poate servi drept mesaj şi îndemn către tînăra generaţie de azi de a studia cu pasiune şi înţelegere istoria multimilenară a poporului român, pentru a avea ca stea călăuzitoare în viaţă pe martirii ce au apărat ortodoxia în primele veacuri ale apariţiei acesteia pe teritoriul străvechii Dacii. Autorul este ferm încrezut că poporul român va mobiliza toate energiile creatoare în scopul de a păstra cu orice preţ moştenirea culturală şi ştiinţifică lăsată de strămoşii noştri pentru dăinuire în timp şi spaţiu. Tinerii studioşi, fără îndoială, vor scruta cu încredere viitorul, ţinînd seama de greşelile comise în trecut, în aşa fel ca acestea să nu se repete.

Conţinutul volumului este divizat în cinci capitole: I – Criza economică, simptom al declinului moral al Occidentului?; II – Spre un nou raport între religie şi putere în Europa?; III – Agonia creştinismului: provocare sau o nouă şansă pentru o Europă laicizată?; IV – UE în pragul destrămării şi a unui nou început?; V – Către o civilizaţie spiritualizată ori spre o civilizaţie războinică? În capitolul I, Gh. Dragomir pune în discuţie criza economică actuală extinsă pe întreg mapamondul care se presupune că ar fi rezultatul unui declin al Occidentului. Următorul capitol tratează binomul religie-putere. Ulterior (în capitolul III), în mod desfăşurat, este analizată starea (de fapt, în perceperea autorului – agonia) creştinismului, relaţiile lui cu bisericile orientale, ajunse la o treaptă conflictuală. Ultimele două capitole examinează ideea Statelor Unite ale Europei în evoluţie, autoflagelarea popoarelor conlocuitoare pe continent, reactivarea naţionalismului extremist (quo vadis, Europa?), viitorul religiilor, diverse terapii de şoc pentru o nouă ordine mondială etc. – pînă să ajungă la concluzia salvatoare de instaurare a monahismului creştin ortodox.

Pe bună dreptate ne întrebăm fiecare dintre noi: în ce direcţie se îndreaptă acum Europa şi dacă este necesară o reformă în cadrul actualei organizări a Uniunii Europene? Autorul, care are experienţa unui om de ştiinţă şi a unui politician versat, încearcă să formuleze răspunsuri la aceste şi alte probleme ce ţin de subiectul anunţat. Unele soluţii pot fi acceptate chiar momentan, altele pot fi amînate, dar nu desconsiderate, nu ignorate întru totul. Cert este faptul că în prezent Biserica Catolică, desfăşurînd servicii religioase după mai multe rituri şi emiţînd ordine ce urzesc deseori comploturi, a intrat într-un uşor declin. De aici s-a ajuns la repercusiunea, dedusă dintr-o serie de argumente şi raţionamente care în final ne îndreaptă la valorile religiei creştine primare cînd omul îl căuta pe Dumnezeu şi îşi aştepta reîntoarcerea Mîntuitorului său.

Gheorghe Dragomir, observator foarte sensibil al evoluţiei politice şi al climatului moral-psihologic de pe vechiul continent, vede în Uniunea Europeană „o voce pe mai multe tonalităţi”. Ca toate instituţiile europene, de la Oceanul Atlantic şi pînă la Marea Baltică şi Marea Neagră, să funcţioneze fără întrerupere a ritmului mişcării înainte e nevoie să se facă reforme mai puţin sau mai mult radicale care ar impulsiona progresul general al omenirii. Dintre acestea putem numi: transparenţa în folosirea finanţelor publice, reducerea numărului structurilor statale, renunţarea la principii, reguli, valori ce cauzează disfuncţia organizaţiilor şi întreprinderilor legate într-un sistem unic. Putem adăuga neimplicarea bisericii în treburile statului şi concentrarea activităţii ei mai mult în sfera vieţii sociale. Ca un dangăt de clopot este chemarea Bisericii Ortodoxe Române de a se implica cu mai multă eficacitate în educaţia religioasă a creştinilor, bazată pe valorile autohtone ale istoriei, culturii şi civilizaţiei naţionale. Amintim că educaţia religioasă este temelia educaţiei morale a cetăţenilor, ea este concepută numai alături de educaţia intelectuală, educaţia fizică, educaţia estetică, educaţia civică etc. Educaţia religioasă mai înseamnă instruirea omului în comunitate, prin comunitate şi pentru comunitate. Reperele axiologice ale educaţiei religioase sunt: iubirea, încrederea şi libertatea. Educaţia religioasă este importantă întrucât în lumea modernă există tendinţa de a considera viaţa morală independentă de exigenţele religiei.

Europa se extinde, dar apare efectul bumerangului. Evenimentele de ultimă oră (printre care şi cele două atentate, recente, din Norvegia, soldate cu peste 90 de morţi) indică islamizarea majorităţii statelor europene. Toate acestea au loc datorită ignoranţei conducătorilor acestora. Autorul e de părere că trebuie să analizăm minuţios trecutul, cu toate plusurile şi minusurile lui, şi să construim viitoarea societate bazată pe credinţă în Dumnezeu. Mai avem o şansă de a trăi într-o lume fundamentată pe smerenie, dragoste, pocăinţă şi pace. Statul şi instituţiile sale nu-şi pot îndeplini în întregime sarcinile prescrise fără susţinere din partea Bisericii. Fără conştiinţa religioasă statul inevitabil se transformă în dictatură.

În prezent e la vedere atitudinea autodistrugătoare a ţărilor cu standardul de viaţă ridicat. Să ne amintim de cele opt „păcate ale omenirii civilizate” (după Konrad Lorenz, laureat al Premiului Nobel pentru medicină şi fiziologie în anul 1973): suprapopularea, distrugerea mediului natural, competiţia umană acerbă, atrofierea simţurilor, degradarea genetică, ruptura de tradiţie, receptivitatea la îndoctrinare şi cursa înarmărilor. Concluzia vine de la sine: să nu pierdem firescul instinct de conservare. Trebuie să gîndim nu în categorii efemere şi locale, ci mult mai larg. Şi totodată, religia trebuie să influenţeze comportamentul uman în bine.

Problema patriotismului şi naţionalismului în interiorul Uniunii Europene trebuie pusă în prim-plan. Nu mai încape îndoială că trebuie să fim cu ochii în patru, atenţi la reactivarea curentelor de tot soiul: xenofobe, islamofobe, antisemite etc. Autorul cărţii crede într-o reconciliere dintre Occident şi Orient. Este nevoie ca cei care conduc destinele Uniunii Europene să renunţe la atitudinea arogantă şi chiar de dispreţ faţă de Orient, impunînd modelul de viaţă occidental subţiat de moravuri decadente unor ţări cu tradiţii seculare. De aceea, este necesar un comportament cu prudenţă în astfel de probleme subtile ale convieţuirii popoarelor creştine şi islamice, dat fiind faptul că anume Occidentul şi-a schimbat orientarea, pe cînd Orientul rămîne aşa cum a fost în Antichitate.

Ordinea mondială actuală pune în pericol ideea statelor naţionale şi a religiilor existente, inclusiv cea creştină. Cauza: proasta guvernanţă la toate nivelele – instituţional, naţional, regional, continental, mondial – care se reduce la incoerentă în acţiuni, lipsă de transparenţă în operaţiile financiare, deficit de răspundere individuală pentru derapaje şi necunoaştere a subtilităţilor din sistem. România are un binemeritat loc în cadrul civilizaţiei mondiale. Ea nu trebuie să-şi pună în pericol viitorul statului naţional, unitar, suveran, independent şi indivizibil. De aceea, trebuie clarificate toate acţiunile strategice, dacă nu dorim să fim şterşi din istoria contemporană. Mihai Eminescu scria: „Arta omului de stat constă în atitudinea de a alege, într-o stare de lucruri dată, sistemul cel mai suportabil din toate, care să asigure un progres de-o jumătate de secol sau un secol.” Nu se poate trece cu vederea peste această sugestie a clasicului nostru. Hai să învăţăm singuri să ne protejăm, să supravieţuim, să ne afirmăm...

După o analiză detaliată a situaţiei reale a proiectului de construcţie a unei Europe unite, cartea lui Gheorghe Dragomir Europa cu capul în stele şi trupul însîngerat trezeşte interesul tuturor celor care doresc o schimbare a stării de lucruri în ţară şi pe continent. La sigur, se vor isca dezbateri în organizaţiile politice, în instituţiile de învăţămînt superior, în parohii ş.a.m.d., căci comunitatea europeană trebuie să aleagă între moartea spirituală şi perfecţiunea morală, care este alternativa noastră şi urmează cît mai urgent să luăm această direcţie de perspectivă ce unifică toate forţele de coeziune. Iar rădăcinile creştine ale Europei vor deveni liantul ei, conchide autorul. Citind această carte nu poţi să nu înţelegi că religia creştină a fost trecutul, este prezentul şi va fi, cu siguranţă, viitorul nostru salvator. Deci, trebuie să fim încrezători în viitorul creştinismului, să purificăm sufletul nostru plin de păcate, să-l modelăm după cum voieşte Dumnezeu, să ne preocupăm de modul în care ne vom mîntui şi să avem întotdeauna smerenie, iubire şi iertare.

Cristian ZIDARU