A ieşit de sub tipar cartea Roadele credinţei de Ana Sofroni*. Am avut fericita ocazie s-o ţin în mâini ca unul din primii ei cititori, rămânând profund impresionat de conţinutul lucrării. Şi am înţeles, că această carte merită să fie citită de cât mai multă lume, fiindcă învăţătura creştin-ortodoxă în ziua de azi nu se cunoaşte îndeajuns de către noi, creştinii, şi atunci evident că nici nu suntem în stare să o respectăm după toată legea. Cu atâta indiferenţă trecem noi pe lângă adevăruri de importanţă vitală! Anume această teză, ca una de bază, uneşte toate textele cugetărilor. Ca să evităm o atare situaţie, autoarea chiar de la bun început vine cu îndemnul de a nu fi nepăsători faţă de cele necesare sufletului. Adâncindu-mă apoi în lectura cărţii, m-am convins eu însumi cât adevăr este scos aici la lumină, ca să ni se ia ceaţa de pe lumina ochilor când e vorba despre cele ce ţin de credinţă.[1]

Cugetările prezentate în Roadele credinţei sunt nişte texte scurte, redate în stil laconic, specific limbajului academic, dar care nicidecum nu te oboseşte când citeşti, ci dimpotrivă, te face să parcurgi cu interes crescând articolul până la capăt. Rămâi surprins de actualitatea temelor reflectate, proaspăt desprinse din viaţa noastră cea de toate zilele, care uneori atât de mult ne îngrijorează cu sumedenia de probleme ce ne apar în cale, încât îţi vine a lăsa totul baltă, în voia valului tulbure. Însă nu e chiar aşa, fiindcă există mijloace de a ne feri de grelele încercări, de a le ţine piept, de a ne arăta tari în faţa vrăjmaşului nevăzut – e sprijinul şi ajutorul lui Dumnezeu care pe toţi ne are în paza Sa. Astfel şi patimile pierzătoare cu caracter epidemic, precum sunt beţia, narcomania, desfrâul, desfătările infinite etc., şi relaţiile negative din viaţa familială sau cele dintre părinţi şi copii, şi şubrezenia morală din societate, şi falsul în activitatea de instruire desfăşurată de instituţiile respective, şi toate celelalte lucruri care în mare parte decurg pe dos ar putea fi aduse în albia firescului, dacă ne-am conduce de învăţătura creştin-ortodoxă. Făcând numeroase referiri la pasaje din Sfânta Scriptură, din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Credinţei ortodoxe, din alte lucrări cu caracter religios, totodată cugetând asupra faptelor noastre nedemne de buni creştini, Ana Sofroni reuşeşte să scoată în evidenţă abateri foarte regretabile de la morala creştină. Imediat ne sugerează şi ce arme de combatere să folosim.

Un accent deosebit autoarea pune pe starea sufletească a creştinului, pe care e imposibil s-o păstrezi sănătoasă, dacă nu eşti un creştin adevărat. Exemplele din vieţile unor sfinţi aduse în Roadele credinţei sunt atât de grăitoare în acest sens! N-are importanţă că sfinţii au trăit în alte timpuri, diferite de cele de azi. Pentru că şi noi, actualii creştini, putem simţi cu toată fiinţa noastră prezenţa ajutorului lui Dumnezeu în momentele grele de viaţă. Doar să dorim acest lucru, şi atunci ni se descoperă pe înţeles ceea ce pare neînţeles. Autoarea destul de convingător elucidează momentul.

Doamna Ana Sofroni a ajuns la vremea culesului pe ogorul credinţei sale. E destul de bogat sau mai puţin bogat acest rod, rămâne să se pronunţe cititorii. Dar anticipând răspunsurile lor, cu certitudine se poate afirma că citind Roadele credinţei, rămâi mult îmbogăţit sufleteşte. Îţi dai bine seama că de sufletul tău trebuie să te îngrijeşti cu aceeaşi străduinţă, cu care te îngrijeşti de corpul tău.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu în sporirea virtuţilor, că viciile prea mult s-au răspândit în rândurile puţin credincioşilor! Să citim Roadele credinţei şi alte cărţi asemănătoare!

Petru RACU,

specialist principal, Biblioteca AGEPI