Excepţionalele versuri din acest titlu aparţin poetului Adrian Păunescu. Şi sunt extrase din una dintre cele patru excepţionale apariţii editoriale, jubiliare, despre care intenţionez să vorbesc…

Volumele în discuţie sunt un eveniment în sine. În veşmânt sărbătoresc şi seducător, nu-s altceva decât „o splendoare”, cum ar aprecia neapărat deosebitul cărturar şi mare prieten al Basarabiei, acad. Eugen Simion! Ele fac parte dintr-o adevărată şi superlativă simfonie a inteligenţei şi sunt consacrate jubileului intelectual al Chişinăului nostru, cum e lesne de înţeles… Sub alte aspecte, am mai scris pe tema sărbătorilor intelectuale consacrate oraşului, dar apariţia unor volume, prilejuită expres de alinierea cifrelor 575 care simbolizează o vârstă, mai bună de jumătate de mileniu de atestare documentară a oraşului, precum şi lansarea de carte în chiar acele zile de sărbătoare, constituie o minunată ocazie de a reveni mereu, răsfoindu-le, la înalte, frumoase, parfumate şi cognitive ocazii-clipe de bucurie intelectuală pentru toată lumea, cred.

Vorbim la acest elegant şi elitar, de ce nu, compartiment istorico-literar livresc despre patru apariţii editoriale îngrijite de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, pe care le enumerăm în ordine alfabetică: Chişinăul din amintire[1], Chişinăul în literatură[2], Creatori de ex-libris basarabeni[3], Timp şi istorie. Autori de la „Viaţa Basarabiei”[4]. Cărţile sunt excepţionale, cum am mai menţionat şi cum se poate deduce şi după titluri, şi după impresia pe care o produc, din punctul de vedere al realizării poligrafice, editoriale, a textului – conţinutului lor propriu-zis –, precum şi al perseverenţei în a finaliza fericit destinul unei minunate idei…

Le răsfoim, pentru Dumneavoastră, pentru toţi cei interesaţi, cum e şi firesc. Chişinăul din amintire (Editura „Grafema Libris”, 2011) este un impresionant volum de Iurie Colesnic. Cu altă copertă decât componentele, cele nouă sau zece, ce alcătuiesc recuperatoarea şi excepţionala serie Basarabia necunoscută, proaspăta apariţie editorială este axată pe tema Chişinăului, a vieţii lui şi a citadinilor săi, a faptelor lor întru prosperarea lui. Nu mai e cazul să amintim – toată lumea ştie că Iurie Colesnic este un mare împătimit de istorie şi de urmele spirituale ale omului de calitate lăsate pe traseele ei – adică ideea, intenţia, fapta frumoasă, edificatoare, înălţătoare… În prefaţa Chişinăul priveşte sigur în viitor dr. Lidia Kulikovski, director general al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, scrie: „Prin introspecţia deosebită, reuşită, Iurie Colesnic, scoate repere prezentului pentru construirea viitorului”, prefaţatoarea mai precizând că: „Biblioteca Municipală s-a dedicat unei agende provocatoare, consacrată aniversării a 575-a a Chişinăului…”, detaliu despre care vorbim şi noi, enumerând titlurile provocărilor livreşti, intelectuale, care ar fi şi cele mai frumoase provocări, până la urmă! În principiu, ceea ce facem acum cu această prezentare a câtorva cărţi de excepţie – şi ne vom convinge de adevăr – ar încăpea într-o singură frază, care-i şi titlu de subcapitol undeva în debutul volumului Chişinăul din amintire şi anunţă cu multă cunoştinţă în cauză despre un Destin ce nu încape în manuale. Metaforic vorbind, subînţelegem vastitatea, importanţa, profunzimea temei şi a obiectului de studiu. Să nu uităm că Chişinăul este un foarte important oraş românesc, el fiind şi a doua capitală românească a celui de-al doilea stat românesc…

Revenim la tema… imposibilităţii de a încadra destinul oraşului nostru drag între file de voluminos şi somptuos tom. Tot materialul factologic, documentar, ilustrativ – desene, reproduceri, fotografii, diversitatea de portrete solo, duete şi de grup – impresionează ca volum şi diversitate, la care se adaugă şi zestrea de suflet, atitudine şi veneraţie faţă de obiectul studiului, faţă de oraşul nostru, în cazul dat, obiect al studiului, care este silit să încapă în circa 600 de pagini, 20 de capitole. Lectura sau răsfoirea atentă prefigurează titluri, precum urmează: Aleea amintirii, Memoria care nu poate fi învinsă, Chişinăul din amintire, Oraşul pe care n-o să-l vedem niciodată, Barierele Chişinăului, Câte ceva despre cimitire, Primăria Chişinău, Catedrala „Naşterea Domnului”, Statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Monumente dispărute, Un exponent al istoriei, Izvorul dintâi, Momentul adevărului, Familii de neuitat, Case în care a sălăşluit istoria, Albumul nobilimii de odinioară, Personalităţi care au marcat destine, Turnul dezrobirii, Morile Chişinăului, Ultimul tramvai…

Capitolele citate mai sus nu sunt bătute în cuie – fiecare dintre ele mai odrăslesc două-trei subcapitole pentru a prezenta şi dezvolta cât mai bine linia de subiect. Autorul îşi începe volumul cu anul 1989, cu aspecte personale privind sesizarea, înţelegerea restructurării gorbacioviste, ca să se „întoarcă” la anul 1918 şi la perioada interbelică, la cea imediat postbelică… Ca să se mai „întoarcă” în „negura trecutului” şi să recunoască la p. 14: „A scrie despre Chişinău este extrem de dificil. Cum să prezinţi o localitate, o urbe ridicată de către voia istoriei la rangul de capitală a unui stat când în negura trecutului sunt zeci, sute şi mii de ani de istorie care până astăzi rămân nedescifraţi. Arheologii au descoperit pe vatra actualului oraş aşezări umane care datează cu epoca de piatră şi care exprimate cronologic în limbajul cifrelor ţin de ordinul 35-8 mii ani î. Hr.” (Nebănuitul Chişinău, în cap. Memoria care nu poate fi învinsă). Şi noi recunoaştem cu toată sinceritatea foarte dificilă atât problema autorului, cât şi a noastră! E foarte greu să şi scrii despre… o carte consacrată Chişinăului! În schimb cititorul este alintat şi avantajat!!! Lectura curge ca o apă îmbălsămată, beneficiind de un limbaj viu – şi este autorul discipolul anunţat al lui Nicolae Dabija – mergând şi Iurie Colesnic cumva tot pe urmele lui Orfeu şi ale urmaşilor lui Orfeu! Un specific al limbajului colesnician ar fi… pasiunea alertă cu care scrie, grăbindu-se să-şi împărtăşească cu interlocutorul-cititorul bucuria descoperirii sau analizei fine, şi în această situaţie de jubilaţie a spiritului parcă ar… uita, pe alocuri, să pronunţe sau să scrie câte o conjuncţie-două… Dar în viteza lecturii nu sesizezi fenomenul care poare fi observat doar la o altă întâlnire cu textul!

Şi volumul Timp şi istorie. Autori de la „Viaţa Basarabiei” (Editura „Grafema Libris”, 2011), de acelaşi Iurie Colesnic, este extrem de generos cu cititorul! Sesizabil mai suplu, alte circa 450 de pagini doldora de ispite intelectuale îl aşteaptă – cu destine, fapte şi portrete ale scriitorilor de la revista dată… Materialul ştiinţifico-biografic, factologic, este organizat în ordine alfabetică şi începe cu Nicolae N. Alexandri ca să continue cu Elena Alistar, Zamfir Arbore, Boris Baidan, Alexandru Bardieru… Şi aşa, unul după altul, se perindă toate cele peste 200 de nume de personalităţi, de autori ai revistei care şi-au legat sufletul de ea… Cu destine, cum spuneam, cu biografii de creaţie, cu prieteni şi prietenii… Volumul-document este dotat cu Epilog, Anexe, şi completat cu alte instrumente de lucru cum sunt Bibliografie selectivă, Index de nume…

Cu siguranţă, şi acest volum este unul inspirat de seria Basarabia necunoscută. „Contabilii” vor „cântări” şi „calcula” datele problemei! Noi suntem siguri că de dragul acestei excepţionale pasiuni a autorului – istoria în detaliu şi date enciclopedice, dotată cu evenimente pregătite de personalităţi, puse în contextul timpului şi al interacţiunii factorilor interni şi externi, dimensiunea şi aspectul faptelor văzute din perspectiva anilor, avem o panoramă excepţională a unei reviste de cultură, „groase”, căreia Pan Halippa i-a dat viaţă şi a diriguit-o în perioada anilor 1932-1944. Din Prefaţa autorului aflăm: „Revista Viaţa Basarabiei a apărut în anul 1932 ca o necesitate. Era un moment greu pentru Basarabia, era o schimbare a generaţiilor în viaţa socială, era alungat Constantin Stere din politică şi basarabenii se regrupau în jurul lui Pan Halippa şi al lui moş Ion Codreanu. Era un moment greu pentru cultura basarabeană. Fiindcă după o sută de ani de ocupaţie ţaristă, ea se afla încă în căutarea identităţii naţionale a specificului său cultural şi curentul regionalist părea să pună stăpânire pe provincia dintre Prut şi Nistru. Era un moment dificil al schimbului de generaţii, fiindcă la 14 ani după Unire se ridicau tineri ambiţioşi cu şcoală românească, cu o cultură solidă rusească şi cu un orgoliu de a se afirma pe câmpia aridă a scrisului. Publicaţiile sporadice în ediţiile periodice nu dădeau senzaţia de viaţă literară, era nevoie de o revistă „groasă”, solidă, aşa cum în Rusia de odinioară fusese Sovremennik, iar în România – revista Viaţa românească” (p. 5). Vă daţi seama că… am cam rămas unde eram?!! Ne căutăm identitatea, nu cunoaştem ce limbă vorbim, iar limba vorbită în stradă şi în unele instituţii continuă să fie infectă… În timp ce mai mulţi istorici, savanţi, oameni de cultură şi ziarişti nu obosesc să tot amintească, cu documentul şi statistica în mână, că în anii interbelici România se afla, împreună cu Danemarca, pe locul 6 sau 7 în Europa… Adică exact atunci când Ţara era întreagă! Şi situaţia în care ne tot lăfăim o bună jumătate de secol este din cauza unui cataclism al istoriei şi civilizaţiei – al Doilea Război Mondial cu toate ale lui. Iar Iurie Colesnic concretizează în aceeaşi Prefaţă la p. 10, cu referire la revistă: „Apariţia ei a durat până în 1944. Am în arhivă şpalturile unui număr de revistă din luna martie a acelui an, adică din momentul când armata roşie ocupase Soroca, revista încetase să mai apară.”

Volumul este impresionant din toate punctele de vedere şi îşi aşteaptă cititorii. Profesorii de istorie şi de literatură română sunt cei care ar trebui să prezinte elevilor, să le propună teme de referate pentru lecţii obişnuite, tematice, deschise, conferinţe etc.

Investigaţiile autorului, credem, continuă! Şi peste cinci ani – la un alt inevitabil şi fericit jubileu – e foarte posibil să apară o altă ediţie, completată şi revăzută… Şi aşa, din jubileu în jubileu, cum s-ar zice, punem baze serioase studiului Chişinăului, cunoaşterii, respectării şi promovării oraşului nostru, destinelor de personalităţi care l-au cunoscut, iubit, onorat şi înălţat prin fapta vieţii sale şi prin destin.

Chişinăul în literatură (Editura „Grafema Libris”, 2011). Un alt excepţional volum din setul celor patru, ce aminteşte lumina sau culoarea nativă a oraşului „cu umeri albi de piatră” şi uşoare urme de filă de manuscris, roasă de vremi şi lectură, desigur. Avem a face cu o antologie de texte grupate în compartimente: Poezie, Proză, Eseu, Versuri cântate, Chişinăul în alte limbi, Utilizatorii BM despre Chişinău… Este un volum colectiv şi asupra lui au trudit şi vrăjit – cu adevărat, mai multe vestale ale Templului Cărţii, precum urmează: conf. univ. dr. Lidia Kulikovski – idee, concepţie şi responsabilă de ediţie; Genoveva Scobioală – alcătuitor şi coordonator; Claudia Tricolici – redactor bibliograf; Tatiana Roşca – design şi copertă şi, nu în ultimul rând, scriitorul Vlad Pohilă, redactorul cărţii.

Volumul recenzat numără 575 de pagini, şi ne întrebăm în modul cel mai interesat dacă putea antologia să aibă alt număr de file?! Compartimentul Poezie este susţinut de circa 50 de autori… De la Sergiu Matei Nica (20.08.1917, Holercani, Orhei – 17.08.1973, Bucureşti) la poeţii contemporani vedem şi simţim că oraşul este prezent în sufletul şi gândul omului de creaţie. Cu aroma şi nostalgia parfumului rimelor şi metaforelor pornim de la Poşta Veche „cu ochi de fântână” (Ion Anton), îmbrăţişăm cartierul Râşcani, vizităm Ciocana Nouă care-i „…vara cuib de rouă” (Ion Bolduma) ca să ajungem în centrul Chişinăului, într-o „iarnă naţionalistă”, „la statuia lui Ştefan cel Mare” (Nicolae Dabija), la bustul lui Mihai Eminescu pe Aleea Clasicilor şi, câteva străzi mai sus, la „Valea Morii – Valea Morţii / dorm sub ierburi Don Quijoţii” (Ion Hadârcă)… De la portretul poetic, de poveste al oraşului, la cel de vacarm cu iz de genocid criminal, camuflat în gropi cu var în perimetrul cu numele atât de poetic: Valea Morilor… Pe toate le-a cunoscut oraşul pe parcursul istoriei sale, inclusiv, celei relativ recente… Observăm că prevestitorul de Furtuni pe Nistru, Sergiu Matei Nica, îşi plimbă nostalgic eleganţa inspiraţiei
într-o seară interbelică a tinereţii sale, când „Noaptea vine blondă” şi „stă timpul ucis – cu zborul sfârşit”, „zbor” pe care „doar stelele” îl mai pot reanima de dragul „cucoanelor” ce „îşi plimbă virtutea ca pe o pană” la pălărie, plimbare după care „floarea ferestrei” îşi va „strânge obloanele”. Tuşele aproape dramaticului tablou autumnal al unui septembrie încă devreme sunt definite pe strada „Alexandru cel Bun”, în raza concretă: „Grădina Soborului – corolă de arţar”, unde prin preajmă trec „fetele serii cu pasul de jar”… Şi toate aste acuarele – într-un „oraş, cu cele mai triste amurguri”! Incredibile „triste amurguri” în Chişinăul anilor tineri! Cu atât mai mult că în altă strofă melancolicele „triste amurguri” sunt uitate şi „…râde cristalul zorilor verzi, / Când roua cu plânsul alintă ţăranii. / Râd ciori pe-nfundate şi ţocăie berzi, / Le-nghite căuşul de must: Buiucanii”… Şi un Epilog bacovian pe măsura frumuseţii „ca-n vechile burguri” a portretului poetic al oraşului nostru interbelic, din perioada când Ţara era întregită: „Surâsul oraşului
e-nchis în clavir, / Macul sărutului e undeva în pădure, / Sângele – turmă de draci în delir – Aşteaptă pătrarul de lună să-l fure.”

Cu poemul Salcâmii sorb…, o splendidă acuarelă a vremilor când Ţara era prosperă, încercăm să trecem la alt capitol… Nu înainte însă de a reciti şi a comenta o altă ispită poetică: „Nu mă împiedică să-l
iubesc nici arhitectura sovietică / Şi nici masivitatea lui uşor moscovită. El e oraşul / De care mi-a fost dor, cum numai de Cluj / Mi-a fost dor vreodată / Şi cum numai de Cernăuţi îmi mai este. / Chişinău, Chişinău, Chişinău, lăudat fie numele tău…” Un poem-reportaj, Sosire în zori, semnat de fiul Basarabiei, Adrian Păunescu, şi consacrat oraşului atât de visat şi drag, despre Grigore Vieru, care e „prea obosit / Şi prea dăruit celorlalţi”, despre hotelul „Dacia”, unde-au sosit în chiar acele clipe şi prin care-l conduce prietenul şi fratele Grig spre cameră, vorbindu-i concomitent despre tratativele duse de Doina (Aldea-Teodorovici – n.n.) cu TVM-ul pentru duplexul Telematinal TVM-TVR Chişinău-Bucureşti, din chiar dimineaţa acelei zile... Cu participarea poeţilor şi interpreţilor concreţi: Adrian Păunescu, Grigore Vieru, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici… Oboseala drumului, senzaţia de „cenuşă albă” la ferestrele hotelului, comparaţia cu o „trecere prin foc” a trecerii hotarului dintre fraţi, egală cu „aceeaşi condamnare la carbonizare şi la uitare” pe final de poem, fac imposibilă prezenţa în cadru, la televiziune... Deocamdată nu pot preciza dacă cele relatate în poemul-reportaj şi faptele reale sunt identice. Este surprinsă în aceste versuri, probabil, prima vizită a poetului născut la Copăceni în Basarabia… Vor merge cei patru prieteni şi peste Nistru la 29 mai 1992, vor ajunge în tranşeele războiului, vor încerca cu cântec şi cu o poezie să-l câştige… Acel război inspirat şi iniţiat de statul care-şi ţine Armata a 14-a pe pământul de peste Nistru…

La compartimentul Proză, eseu întâlnim autorii: Ana Bantoş, Geo Bogza, Leo Butnaru, Val Butnaru, Mihai Cimpoi, Dumitru Crudu, Nicolae Dabija, Ion Druţă, Victor Dumbrăveanu, Gala Galaction, Constantin Virgil Gheorghiu, Octavian Goga, Anatol Gugel, Nicolae Iorga, Bogdan Istru, Leonida Lari, Gheorghe V. Madan, Vasile Malaneţchi, Gheorghe Malarciuc, Vera Malev, George Meniuc, Paul Mihail, Olga Nacco, Constantin Negruzzi, Ghenadie Postolache, Victor Prohin, Alexandru Robot, Valeriu Rusu, Andrzej Stasiuc (Polonia), Victor Teleucă, Traian Vasilcău, Ion Vatamanu…

Urmează imaginea Chişinăului în Versuri cântate… Şi aici, o remarcă: erau mai complete versurile, dacă admitem, ar fi dotată Antologia cu un CD – varianta sonoră a capitolului muzical. În capitolul Chişinăul în alte limbi, la compartimentul în creaţia scriitorilor ruşi, concretizăm – sunt prezenţi circa 45 de autori de la Puşkin, încoace... Urmează capitolele Utilizatorii BM despre Chişinău, Indexuri... Nu în ultimul rând dăm titlurile care deschid volumul: Chişinău – oraş cântat, elogiat, iubit, apreciat de chişinăuieni – un Cuvânt-înainte de Dorin Chirtoacă, Notă asupra ediţiei, de alcătuitoarea şi coordonatoarea Genoveva Scobioală, precum şi Studiile introductive – O contribuţie deosebită la zestrea culturală a Chişinăului de Lidia Kulikovski şi Scriitorul şi oraşul: două „vase comunicante” de Vlad Pohilă.

Al patrulea volum, îngrijit de BM „B.P. Hasdeu”, şi acesta consacrat aniversării a 575-a a Chişinăului, vorbeşte despre artele plastice şi se intitulează Creatori de ex-libris basarabeni, mic dicţionar (Editura „Magna-Princeps”, 2011).

Ex-librisul este un gen de artă plastică miniaturală care vine spre noi de milenii, îşi trage rădăcinile, din negurile antichităţii. Îl asemuim cu un autograf, poate cu un aforism al imaginii. Este de la sine înţeles că doar marile metropole îşi puteau permite luxul acestui veritabil detaliu al civilizaţiei şi al rafinamentului cărţii de înaltă societate. Dicţionarele spun (şi un ex-libris original de pe coperta a IV-a, semnat de Valeriu Herţa) că însemnul este o vinietă artistică aplicată pe o carte şi care conţine numele bibliotecii, al posesorului cărţii, poate include o deviză, poate fi compus din ea. Dr. Lidia Kulikovski în Prefaţă şi cercetătorul Vasile Malaneţchi în cele două capitole de documentare asupra fenomenului, menită să faciliteze studiul temei, fac tot posibilul ca cititorul să răsfoiască albumul, să-l admire, să pătrundă în graiul liniilor şi al culorilor – de la autor la autor, de la ex-libris la alt ex-libris… Aşa aflăm despre importantul concurs de ex-libris organizat, în premieră, probabil, cu ocazia aniversării a 125-a a BM „B.P. Hasdeu”, în 2002, în urma căruia „participanţii au rămas mulţumiţi de lucrările realizate şi de trofeele obţinute. Aproape fiecare filială a avut ex-librisul ei. Bibliotecile Alba Iulia, Transilvania au ales ex-librisul din acest concurs ca logo şi sigiliu şi îl utilizează până în prezent”.

Douăzeci şi opt de pictori sunt incluşi în prezentul dicţionar de ex-libris. Prezenţa lor în album, cu câteva lucrări fiecare, este completată de un bloc foarte util de date biografice-limită: data şi locul naşterii, şcoală, expoziţii de grup şi personale, premii şi distincţii… Surprizele ne urmăresc la fiecare pas – e cazul doar ca să facem acest pas spre lumea miraculoasă a cărţii şi a însemnelor care o însoţesc pe parcursul istoriei…

Rămâne să anunţăm cititorii că valoroasele cărţi sunt în aşteptarea întâlnirii cu ei! Este un câştig reciproc – cunoaştem şi onorăm oraşul, destinul şi istoria lui, îi vedem viitorul şi prin asta creştem împreună cu el, ne pătrundem de unicitatea lui absolută, îi merităm graţiile. Felicitări echipei de temerari de la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” şi ne permitem a le face o sugestie: volumele merită să fie încadrate în diverse activităţi promoţionale – de la prezentări de carte, la întâlniri cu autorii şi la conferinţe similare, cum ar fi „Chişinăul citeşte o carte”.

Elena TAMAZLÂCARU