O ISTORIE ILUSTRATĂ A ROMÂNILOR DE LA EST DE PRUT DIN 1971 PÂNĂ ÎN PREZENT: O NOUĂ CARTE DE REFERINȚĂ A ISTORICULUI OCTAVIAN D. ȚÂCU

  • Raia ROGAC
Keywords: istoria Moldovei, identitate nationala

Abstract

             Volumul s-a bucurat de o frumoasă lansare, care a avut loc pe 17 ianuarie, la Biblioteca „Onisifor Ghibu” din Chișinău. Surprinzător, dar și plăcut pentru autor și editor, a fost momentul când publicul, select și numeros, a făcut coadă nu numai după autografe, dar și pentru procurarea cărții, stocul fiind epuizat în doar câteva zeci de minute. Iată că această practică mondială începe să fie exersată cu succes și în R. Moldova, semn de îndreptățită apreciere a efortului intelectual al istoricului și al editurii, fiind vorba despre prestigiosul grup editorial Litera, adică Vidrașcu și fiii. Înainte de a mă referi la discuțiile principale și aprecierile din cadrul lansării, voi prezenta pe scurt cartea și pe cel care a alcătuit-o, amintindu-ne aici numaidecât de poezia lui Tudor Arghezi: Carte frumoasă, cinste cui te-a scris/ Încet gândită, gingaș cumpănită;/ Ești ca o floare, anume înflorită/ Mâinilor mele, care te-au deschis. Deci, a fost deschis drumul către lectură, cinstea rămâne să se îndrepte și către cititori. Este o carte și de zile mari, dar și de căpătâi, o carte care se impune a fi la îndemână oricui, cercul destinatarilor fiind foarte extins, pornind de la elevi și studenți și încheind cu nonagenarii. Este o carte care răspunde la numeroase întrebări ce țin de adevărata istorie și identitate a neamului românesc, de chestiuni care până nu de mult au constituit adevărate enigme, fiind de multe ori mărul discordiei între grupuri de etnii, ba chiar și familii, unii membri declarându- se moldoveni și vorbitori de limba moldovenească, iar alții români și vorbitori de limba română. Această aprigă dispută continuă și astăzi și, după cum o să vedem, nu doar în Republica Moldova.

Downloads

Download data is not yet available.
Published
2020-08-10
How to Cite
ROGAC, R. (2020) “O ISTORIE ILUSTRATĂ A ROMÂNILOR DE LA EST DE PRUT DIN 1971 PÂNĂ ÎN PREZENT: O NOUĂ CARTE DE REFERINȚĂ A ISTORICULUI OCTAVIAN D. ȚÂCU”, BIBLIOPOLIS, 72(1), pp. 175-179. Available at: https://bibliopolis.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/istoriamoldovei (Accessed: 10October2024).
Section
Recenzii și consemnări