ACCESUL DIGITAL

IMPACTUL DREPTULUI DE AUTOR ASUPRA PRACTICILOR DE DIGITIZARE ÎN BIBLIOTECĂ

  • Mariana HARJEVSCHI, director general, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, președinte ABRM
Keywords: digitizare, drept de autor, politica de digitizare, biblioteci publice

Abstract

Bibliotecarii joacă roluri-cheie în modelarea politicii naționale și internaționale privind drepturile de autor și protejarea, dar și promovarea accesului la cunoștințe. În Republica Moldova a fost creată o rețea importantă de biblioteci ca instituții culturale și științifice pentru furnizarea de informații ca bun public și păstrarea patrimoniului nostru cultural. Pentru a-și îndeplini misiunea în era digitală, bibliotecile au nevoie de un sistem al legislației cu privire la dreptul de autor. Atât Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), ca instituție cu un cadru juridic delimitat în domeniul PI, inclusiv DA, cât și Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova care promovează biblioteca și informația în societate, acționează pentru dezvoltarea accesului egal la informații și cunoștințe pentru toți, oferă sprijin pentru a găsi soluții și instrumente pentru a permite bibliotecilor să-și păstreze colecțiile, să sprijine educația și cercetarea și să împrumute materiale în mediul electronic.

Bibliotecarii conștientizează că legile restrictive privind drepturile de autor creează bariere juridice în calea utilizării resurselor pentru educație, cercetare și dezvoltare socio-economică. Acest lucru poate avea consecințe semnificative asupra persoanelor care folosesc bibliotecile în țările în curs de dezvoltare și în economiile în tranziție, în care abilitatea de a produce și de a folosi cunoștințele este un factor major în dezvoltare.

Downloads

Download data is not yet available.
Published
2020-03-06
How to Cite
HARJEVSCHI, director general, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, președinte ABRM, M. (2020) “ACCESUL DIGITAL: IMPACTUL DREPTULUI DE AUTOR ASUPRA PRACTICILOR DE DIGITIZARE ÎN BIBLIOTECĂ ”, BIBLIOPOLIS, 68(1), pp. 10-18. Available at: https://bibliopolis.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/6 (Accessed: 5December2024).
Section
Editorial