„SUBCULTURA RUSEASCĂ NE DEVASTEAZĂ. ȘI AVEM O ȘANSĂ DE SCĂPARE: ROMÂNIA, CULTURA, TELEVIZIUNEA, CĂRȚILE ROMÂNEȘTI”

  • Vasile MUNTEANU

Abstract

      Vlad Pohilă s-a născut pe 6 aprilie 1953, în satul Putinești, raionul Florești. Zilele și nopțile le dedica cărților. Intelectual de marcă, avea modestia sufletului curat și onest, iar limba română a servit-o cu devotament și credință. I-a dedicat întreaga viață.

     VLAD POHILĂ, scriitor, publicist, lingvist: „Acasă vorbeam în graiul moldovenesc. Este graiul meu la care țin și la care nu am renunțat niciodată. Ușor, ușor intrau și niște rusisme. Noi însă eram cumva avantajați că veneau rude din România și nu înțelegeau ce înseamnă „holodilnic” (frigider) și atunci eram atenți să spunem românește ca să fim înțeleși, ca să nu apară probleme în comunicarea cu rudele cele mai apropiate. Unele provocau râsul rudelor, dar un râs homeric, sincer și nejignitor. O soră de-a mea a spus că fiul ei e plecat în „lagăr”, adică tabără de pionieri, și sora tatei, profesoară la Universitatea din București a spus: „Mai sunt și acum lagăre la voi?” Era prin 1965. Știam că le-au închis, lagărele, după moartea lui Stalin. Și atunci, sora le-a explicat că e vorba de o instituție curativă, de agrement, de odihnă pentru copii. Era o tendință de a vorbi. Și apoi aveam modele”.

Downloads

Download data is not yet available.
Published
2020-09-12
How to Cite
MUNTEANU, V. (2020) “„SUBCULTURA RUSEASCĂ NE DEVASTEAZĂ. ȘI AVEM O ȘANSĂ DE SCĂPARE: ROMÂNIA, CULTURA, TELEVIZIUNEA, CĂRȚILE ROMÂNEȘTI””, BIBLIOPOLIS, 77(2), pp. 51-57. Available at: https://bibliopolis.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/561 (Accessed: 21December2024).