CARTEA SATULUI RUSENI – EDINEȚ, UN OMAGIU CENTENARULUI MARII UNIRI

Authors

  • Vlad POHILĂ

Abstract

      Din lista unor inițiative la modă acum, la noi, aș evidenția ca pe o fericită excepție elaborarea și tipărirea monografiilor consacrate unor sate și orașe basarabene. Cred că marele Dimitrie Gusti s-ar bucura, extrem de plăcut surprins, de aceste împliniri ale cercetătorilor, entuziaștilor, editorilor și filantropilor care constituie, într-un fel, realizarea unui vis, a unui proiect magistral lansat de ilustrul nostru sociolog în anii ’30 ai secolului trecut, perioadă de relativă ascensiune în prea de tot scurta existență a României Mari. Trecem peste faptul – firesc întru câtva – că aceste monografii sunt inegale prin conținut, prin eficiență; rămânem la ideea că orice carte destinată trecutului și prezentului unei localități e valoroasă prin sine. În context, am aflat cu bucurie că a venit și rândul comunei Ruseni din fostul județ Hotin (apoi, Soroca), actualmente raionul Edineț, să aibă o monografie1, o carte de vizită, elaborată în baza principiilor clasice, gustiene, de vreți, cu firești retușări pe care le impune epoca în care trăim.

Downloads

Download data is not yet available.

Published

11.08.2020

How to Cite

POHILĂ, V. . (2020) “CARTEA SATULUI RUSENI – EDINEȚ, UN OMAGIU CENTENARULUI MARII UNIRI”, BIBLIOPOLIS, 75(4), pp. 185–190. Available at: https://bibliopolis.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/544 (Accessed: 19 April 2026).

Issue

Section

Recenzii și consemnări