„LOZOVA RĂMÂNE PENTRU MINE UN SIMBOL AL LEGĂTURILOR INDESTRUCTIBILE NU NUMAI CU STRĂMOȘII, CI ȘI CU ÎNTREAGA ROMÂNITATE BASARABEANĂ”

Dialog cu acad. Victor SPINEI

  • Raia ROGAC

Abstract

      Istoric și arheolog specializat în cercetarea evului mediu, cu preocupări în domeniul istoriografiei. După absolvirea Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași în 1966, activează în cadrul Institutului de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol”, Filiala Iași a Academiei Române. Ulterior a exercitat funcțiile de șef al Sectorului de Arheologie Medievală (1990-2004), de director (2003-2011) și director onorific (din 2014) al Institutului de Arheologie din Iași. Din 1990 activează și la Facultatea de Istorie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași. A condus lucrările de pe numeroase șantiere arheologice, recoltând vestigii de mare interes științific și muzeistic. În 2001 este ales membru corespondent, iar în 2015 membru titular al Academiei Române. În același an este ales vicepreședinte al Academiei Române, iar din 2019 a devenit președinte al Secției de Științe Istorice și Arheologie. Este autorul a 16 volume, a peste 125 de studii și articole, a cinci cursuri universitare, a peste 200 de note, prefețe și recenzii și, totodată, editorul și coordonatorul a peste 100 de volume. A susținut comunicări la numeroase congrese și simpozioane naționale și internaționale. Este membru al multor consilii, comitete, comisii științifice din țară și străinătate, precum și membru corespondent al Institutului Arheologic German, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova și al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Cetățean de Onoare al localităților Lozova, Dumbrăveni și Iași. I s-a decernat Medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei [cea mai înaltă distincție a comunității științifice din Republica Moldova], Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, conferit de președintele României, Medalia Pontificia, acordată de Papa Francisc la Vatican etc.

Downloads

Download data is not yet available.
Published
2020-08-11
How to Cite
ROGAC, R. (2020) “„LOZOVA RĂMÂNE PENTRU MINE UN SIMBOL AL LEGĂTURILOR INDESTRUCTIBILE NU NUMAI CU STRĂMOȘII, CI ȘI CU ÎNTREAGA ROMÂNITATE BASARABEANĂ”: Dialog cu acad. Victor SPINEI”, BIBLIOPOLIS, 73(2), pp. 155-161. Available at: https://bibliopolis.hasdeu.md/index.php/bibliopolis/article/view/506 (Accessed: 10October2024).
Section
Dialoguri magistrale