ZIUA BIBLIOTECARULUI, PE NOU

Abstract

           Dacă e să tragi cu coada ochiului în Calendarul UNESCO, vei observa neapărat că fiecare meserie mai însemnată în activitatea umană îşi are o zi a sa. Astfel, ni se sugerează să marcăm, să sărbătorim, să cinstim pe reprezentanţii celor mai diferite profesii, îndeletniciri, preocupări.
           Discret, şi totuşi perseverent, în „lumea fericită a comunismului”, în URSS în primul rînd, se prelua din „universul în putrefacţie al capitalismului” ceea ce putea fi pe plac „poporului muncitor”, inclusiv sărbătorile profesionale. Nu e de mirare că aveam şi în anii de comunism nu numai zile ale revoluţiei, victoriei, gloriei militare etc. asemenea, dar şi zile ale medicului, aviatorului, ale agricultorilor şi muncitorilor de diferite calificări. Nu exista însă şi o Zi a bibliotecarului, care a fost desemnată abia în anii ‘90 ai secolului trecut. Nu ştiu pe cît era această sărbătoare un prilej ca liderii ce s-au perindat, ai Republicii Moldova, să-şi amintească şi de cei încadraţi în instituţiile bibliotecare. Cert e că prima duminică din octombrie devenise o ocazie ca bibliotecarii înşişi să-şi amintească de rostul muncii lor, inclusiv cu ochii cititorilor, care le aduceau cîte o floare, le adresau cîte o felicitare. Firi în genere cuminţi, nepretenţioase, bibliotecarii acceptaseră necondiţionat această dată, mulţumindu-se cu puţina atenţie pe care le-o acordau şefii, şi, precum am spus – utilizatorii.