Biblio Polis - Vol. 23 (2007) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
REMEMBER
Ghenadie NICU

ANONIMATUL BINE FĂCUT

Vinerea trecută au avut loc funeraliile scriitorului Aurel Scobioală... Nu ştiu cît şi dacă spune ceva - cititorului din partea aceasta de Prut - numele celui răposat. Probabil nu. Sau, mai curînd, nu - pur şi simplu (deşi, evident, luînd cauzele la puricat, ajungi inevitabil să înţelegi că „nu”-ul respectiv e şi impur, şi copleşitor de complex în acelaşi timp).
Aurel Scobioală a fost un scriitor pentru copii. A scris, în perioada sovietică, cîteva lucruri dulci, de o aproape subversivă ingenuitate, fără inerentele, pe atunci, moralizări didactice şi (mai ales!) partinice...
Lumamiejovisîdu - parca aşa se numea una dintre cărţile sale, reunind într-un singur cuvînt, prin aglutinarea primelor două litere, denumirile zilelor săptămînii: condică fantezistă, de o gratuitate surîzătoare şi graţioasă. Asta în timp ce rafturile librăriilor şi ale bibliotecilor se îngrelau cu mereu alte tomuri ale interminabilei “Leniniane” sau cu romane anodine despre colectivizare...
Aurel Scobioală n-a fost ceea ce se cheamă un scriitor important, reper, cap de serie etc. Prozele sale au savoarea purităţii, sînt susceptibile de atmosferă, ating uneori pragul naivităţii autentice - tocmai calitatea (calităţile) pentru care sînt prizate de micul cititor. Ele au verosimilitatea înaltă a prefăcătoriei, ştiinţa subtilă a jocului sub specia maximei sobrietăţi, aerul grav al convenţiei. Nu urcă, însă, în demnitatea miracolului, ca unele poeme de Grigore Vieru, nu impun un stil, nu au făcut şcoală. Şi cu toate acestea, există în sine, au facultatea mirobolantă a unei vieţi proprii. Probabil că pentru asta, în fond, la cel de-al XXX-lea Congres Internaţional al IBBY (Consiliul Internaţional al Cărţii pentru Copii şi Tineret) de la Macau, China, din septembrie 2006, cartea lui Aurel Scobioală (un titlu aiuritor, dar fascinant, vă previn), Carte pentru cîini deştepţi, a primit Diploma de Onoare... A fost multă vreme consilier la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. Cînd barul de la parter - locul unde scriitorimea noastră se socializa frenetic şi boem - mai funcţiona (acum se afla într-o eternă renovare şi mi-e teama că acesta va fi motivul pentru care acad. Mihai Cimpoi va pierde următorul mandat de preşedinte al Uniunii), Aurel Scobioală putea fi văzut în dreptul unui păhăruţ de votcă, învăluit de fumul gros al ţigărilor „Tempo”. Era un bărbat înalt, cu un cap masiv ornat cu doi ochi negri, enormi, şi cu o mustaţă cochetă, de o premeditată desuetudine. Nu ştiam pe atunci că suferă crîncen de cancer pulmonar şi că lichidul incolor avea, pentru el, efectul unei pasagere şi improbabile beatitudini...
Fusese coleg cu mama la „Alecu Russo”, Universitatea din Bălţi, şi uneori, cînd mă invita larg să iau loc în areopagul de muşterii ce se întîmpla să conducă (fiindcă avea, realmente, aerul de guru, privilegiat de vîrstă, de experienţă, de un fler incisiv), mă simţeam în pielea unui favorit...
Altminteri era un om delicat. Avea atenţii pentru toţi, fără obişnuitele printre literaţi discriminări de rang sau te miri ce alte idiosincrasii. În afara paginii redevenea bărbatul lucid şi pragmatic, în stare să te uimească cu precizia cîte unui diagnostic, pus rectiliniu, peste orice conjunctură. Un spirit care a privit lumea fără prea multă pietate, dar care s-a revanşat în delicioase instantanee prozaistice, unde îşi adjudeca cercul lui de candoare, micul său eden cu lotuşi şi chiparoase...
M-am întrebat întotdeauna cum poate un bărbat atît de impunător (părea un hidalgo rătăcitor printre derizoriile făpturi ale lumii) să se rezume la instantanee şi fulguraţii? Povestirile sale îţi dau, cert, un reconfortant sentiment epic şi ai fi vrut cîteodată să le amîi niţel sfîrşitul, să guşti mai departe stilul lor jovial şi acidulat totodată. De ce nu ne-a lăsat un roman? Cît din penibila condiţie a scriitorului basarabean - omul dintre lumi - intră în aceasta potenţialitate ratată? Mult-puţinul postmodernism de pe malurile Bîcului îi este îndatorat şi acestui scriitor fără veleităţi. Aurel Scobioală ne învaţă frumuseţea anonimatului temeinic făcut...
Ghenadie NICU
(Ziarul de Iaşi, 9 iulie 2007)