Biblio Polis - Vol. 23 (2007) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
OMAGIERI / ГОДОВЩИНА / ANNIVERSARY
Vlad POHILĂ

ACADEMICIANUL CARE NU ROŞEŞTE PENTRU CĂ ESTE AŞA

Rămâne o mare taină a epocii în care trăim noi, felul cum lucrează agenţiile de sondare a opiniei publice... Bunăoară, în ceea ce priveşte evidenţierea şi clasarea celor mai populare personalităţi din R. Moldova. Ştim însă că, paradoxal, sus-amintitele agenţii (oficii, birouri...) scot în prim-plan mereu aceleaşi feţe. De obicei - politice, printre care se mai strecoară şi câte o înaltă faţă bisericească, secundată de vreun businessman. Oamenii de cultură, nu se ştie de ce, sunt trecuţi cu vederea de către autorii topurilor popularităţii: ori nu pun nici un preţ pe cultură, ori se tem de ea... – altă concluzie, căci, alta, care ar fi să mai tragem?! Dacă s-ar realiza la noi un sondaj de opinie cu adevărat al popularităţii, sau al adevăratei popularităţi, atunci, un loc de frunte i-ar reveni, neîndoios, lui Mihai Cimpoi: critic şi istoric literar, filozof al culturii, doctor habilitat în filologie, profesor universitar, academician; „un reputat critic literar şi „stâlp” al vieţii culturale din Basarabia” (Eugen Simion), „un remarcabil eminescolog” (Constantin Ciopraga), „un G. Călinescu dintre Prut şi Nistru” (Fănuş Băileşteanu).
Într-adevăr, de câteva decenii bune, Mihai Cimpoi se află „în gura lumii”, altfel spus – în centrul atenţiei generale. Despre Domnia Sa se vorbeşte şi se scrie foarte mult – şi la modul elogios, exaltant, şi – ce-i drept, infinit mai rar – la modul critic, ba chiar şi denigrator, calomnios.
Recent, M. Cimpoi a trecut încă „un prag mai înalt” al tumultuoasei sale existenţe – un prilej deosebit să se scrie / să se vorbească iarăşi despre câte şi cum le-a făcut, despre cum e şi cum trebuie să fie un academician de talia sa (supranumit de unii şi „dublu academician”, nu fără o doză de ironie). Părerile, în mod firesc, sunt împărţite. Totuşi, există şi un sigur (nu şi singur!) punct de unanimitate: Mihai Cimpoi este unul dintre academicienii noştri – şi ne referim exclusiv la domeniul umanistic – care nu are de ce roşi pentru că e înnobilat cu acest calificativ, sau rang, sau titlu – numiţi-l cum doriţi.
Acesta ar fi şi principalul motiv ce ne-a determinat să inserăm şi noi un material dedicat lui M. Cimpoi - în pofida faptului că este una dintre personalităţile cele mai mediatizate; dincolo de rarisima popularitate pe care o are în comunitate. E, la mijloc, fireşte, şi simpatia, preţuirea aparte de care se bucură printre bibliotecari şi utilizatorii bibliotecilor noastre, sentimente ce se conjugă, firesc, şi cu un interes sporit pentru personalitatea, opera şi activitatea sa curentă. Plus, desigur, aniversarea pe care o marchează Mihai Cimpoi în a treia zi a primei luni de toamnă... Această ultimă împrejurare ne-a determinat să plasăm o schiţă mai mult descriptiv-analitică, decât biografică, mai mult elogioasă, decât în „dulcele stil” de cârcotaş .
Dar mai bine citiţi şi judecaţi şi Dvs. Cine mai are de spus ceva – poftim, scrieţi, adăugaţi ce găsiţi de cuviinţă - din câte ştim, revista BiblioPolis, va mai apărea şi vom publica neapărat şi alte opinii. Iar domnul acad. Mihai Cimpoi cu certitudine le va citi – felicitările şi urările noastre, ale altor, numeroşi simpatizanţi şi simpli cititori–, îi asigură mulţi ani înainte, unul mai rodnic decât altul! Viitorul mare critic literar, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din luna mai 1987), membru de onoare al
Academiei Române (din 1991) şi membru titular al AŞM (din 1992), debutează editorial destul de ingenuu: cu un eseu despre creaţia pentru copii a lui Grigore Vieru: Miracolul copilăriei (1968). Un an mai târziu îşi adună o serie de articole şi eseuri în cartea Disocieri (1969), urmată de Alte Disocieri (1971). Aceste volume anunţă apariţia la Chişinău a unei noi viziuni asupra procesului literar, prezentată într-un limbaj analitic proaspăt, inedit. Astfel, încă de la debuturi, Mihai Cimpoi se distanţează categoric de maniera criticii existente pe atunci în RSSM, în genere aservită tiparelor ideologice (poate cu excepţia lui Vasile Coroban), făcând dovada unui demers critic „impresionist”, pe linia lui G. Călinescu şi a altor mari critici români. Procesul literar curent din R. Moldova, cu excursuri în trecutul său, devine obiect de predilecţie al preocupărilor de exeget ale lui M. Cimpoi, fapt ce îşi găseşte o expresie majoră în volumul de sinteză O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia, tipărit în 1996, cu cinci ediţii ulterioare, adăugite, completate, îmbunătăţite. (Anterior, în 1994, M. Cimpoi editase un studiu consacrat fenomenului cultural, spiritual şi existenţial de la noi: Basarabia sub steaua exilului). După cum au menţionat mai mulţi specialişti în materie, O istorie deschisă..., dar şi alte scrieri ale lui M. Cimpoi pe această temă, confirmă elocvent, fără drept de tăgadă, nişte axiome enunţate de Alexie Mateevici („Nu avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut”) sau de G. Călinescu („Literatura română este una şi indivizibilă”).
Odată cu apariţia, în 1979, a eseului Narcis şi Hyperion, M. Cimpoi se conturează ca un eminescolog cum nu au mai fost în Basarabia. Exegezele eminesciene devin o permanenţă în activitatea sa de cercetător, cu fiece carte nouă autorul lor aprofundându- şi şi nuanţându-şi abordările:
Narcis şi Hyperion, ed. a 2-a (1986); Căderea în sus a Luceafărului (eseuri, 1993); Spre un nou Eminescu (dialoguri cu eminescologi şi traducători ai operei lui Eminescu, 1993); Narcis şi Hyperion: Eminescu – Poet al fiinţei („poem critic”, pregătit la solicitarea ed. Junimea din Iaşi, pentru colecţia Eminesciana, în care sunt tipărite cele mai de seamă cercetări ale operei lui Eminescu, de autori români şi / sau străini); Eminescu, poet al fiinţei (referat pentru obţinerea titlului de doctor în filologie, 1998), Plânsul Demiurgului (eseuri noi, 1999); Eminescu, mă topesc în flăcări: Dialoguri cu eminescologi în perspectiva Mileniului III (2000, o ediţie completată a vol. Spre un nou Eminescu). Cartea din urmă se înscrie într-o serie - Corpusul Eminescu, în 10 vol., tipărit în perioada 1998-2000, M. Cimpoi fiind coordonatorul acestei ediţii consacrate operei şi vieţii Luceafărului literaturii române. În 2001 este coordonator al editării la Chişinău a Operei lui M. Eminescu, în 8 vol., elaborată pe baza ediţiei academice (Ediţia Perpessicius), de la Bucureşti, a scrierilor lui Eminescu. În ultimul deceniu al secolului XX, când la Bucureşti, dar şi la Chişinău au apărut serii noi de detractori ai Poetuluinepereche (unii, surprinzător - din rândul eminescologilor!), Mihai Cimpoi a fost cel care a dat ripostele cuvenite.
Aşadar, putem contura două direcţii de bază ale scrisului lui M. Cimpoi: a) literatura din Basarabia, prezentată atât în plan sincronic, cât şi diacronic, ca o parte componentă a literaturii române; b) cercetarea operei lui Eminescu, văzut „global”, în adâncime, ca „Poet al fiinţei”. Cu timpul, aria de preocupări ale lui M. Cimpoi include şi c) alte personalităţi marcante ale spiritualităţii române: Lucian Blaga (1997), George Bacovia (2005; cu o versiune în engleză - 2007), Duiliu Zamfirescu (2002, 2007); în „Anul Brâncuşi” (2001) scoate o carte consacrată sculptorului şi filozofului Constantin Brâncuşi, precum şi despre discipola acestuia, basarabeanca Miliţa Petraşcu; în „Anul Enescu” (2005)
scrie despre geniul muzical enescian. Cu diferite ocazii, M. Cimpoi a scris eseuri substanţiale despre zeci de alte „sânte firi vizionare” – clasici ai literaturii române (D. Cantemir, Hasdeu, Iorga, Ion Barbu, Sadoveanu, Camil Petrescu, Stănescu, Preda, Sorescu, etc., etc.), acordând însă şi atenţia cuvenită procesului literar contemporan, disecând opera fruntaşilor acestui proces amplu şi complex, desfăşurat de la Nistru şi până în Banatul de Sud (zis şi „Sârbesc”), de la apele Tisei şi până la cele ale râului Iordan, de la Paris şi Stockholm, până la Toronto şi New York. În 2004 revine la un subiect monografic de la debuturi – creaţia lui Gr. Vieru.
Volumul Cumpăna cu două ciuturi (2000) demonstrează o extindere a interesului de exeget al lui M. Cimpoi şi asupra d) problemelor de hermeneutică şi fenomenologie literară, de filozofie a existenţei spirituale şi etnice. O linie mai veche a preocupărilor lui M. Cimpoi, căreia îi rămâne fidel de-a lungul anilor este e) literatura universală, mai exact – prezentarea eseistică a unor corifei şi a unor capodopere semnificative ale poeziei, prozei şi dramaturgiei din lume. Încă în 1982 editează vol. Cicatricea lui Ulysse, iar în 1989 - Duminica valorilor: Cicatricea lui Ulysse-2, în care adună eseuri despre personalităţi remarcabile ale literaturilor străine, inclusiv f) din perspectivă comparatistică. Raportarea valorilor spirituale româneşti la cele europene şi mondiale o face cu mai multă claritate în volumul de eseuri Mărul de aur (1998; cu o versiune în lb. fr.: La Pomme d’or, 2001). Din 2001 M. Cimpoi editează Critice – volume miscelaneice, care ilustrează atât o constanţă a preocupărilor sale de cercetător, cât şi lărgirea spectrului de interese.
Scrisul lui M. Cimpoi se distinge prin eleganţa frazei, profunzimea gândului, precizia şi corectitudinea judecăţilor; fiece scriere a sa îşi are o arhitectură proprie, măiestrit proiectată şi finisată, criticul găsind formule adecvate pentru cei mai diferiţi autori, pentru cele mai diferite creaţii literare. Prin maniera cumpătată de abordare a procesului literar, M. Cimpoi este cel care ştie a menţine un echilibru, o stare de conlucrare, de calm creator. Exegetul este mereu prezent în presa de specialitate, literară, culturală, dar şi social-politică şi de altă natură de la Chişinău, Bucureşti, din alte centre populate de români, la fel şi în periodicele diasporei româneşti. Este solicitat la numeroase manifestări ştiinţifice şi culturale ce se desfăşoară la noi şi în întreg spaţiul spiritual românesc. Scrie mult şi eficient, cu o surprinzătoare viteză şi foarte generos; se vorbeşte chiar de o generozitate aparte a lui M. Cimpoi la scrierea unor prefeţe, postfeţe, recenzii, cronici de carte etc., această generozitate lăsând uneori impresia unei slăbiri a simţului discernământului. M. Cimpoi este unul dintre principalii autori, dar face parte şi din echipa de coordonare şi revizie a articolelor la Dicţionarul general al literaturii române – proiect de unicat, susţinut de Academia Română (Institutul de istorie şi teorie literară G. Călinescu) şi editura Univers Enciclopedic: vol. 1 (literele A-B) şi vol. 2 (C-D) au văzut lumina tiparului în 2004, volumele 3, 4 au fost tipărite în 2005, vol. 5 (P-R) - în 2006, iar în 2007 se preconizează apariţia ultimelor două volume, 6 şi 7.
Este director fondator al revistei literare Viaţa Basarabiei, din 2002, ca o reluare (serie nouă) a faimoasei publicaţii întemeiată în 1932 de Pan Halippa şi N. Costenco. Redactor-şef al buletinului Mihai Eminescu, editat de Centrul Academic Internaţional Eminescu (al cărui director onorific este); membru în colegiile de redacţie ale publicaţiilor Viaţa Românească, Caiete critice, Paradigma, Destin românesc, Limba Română, Sud-Est cultural, Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară, Magazin bibliologic, BiblioPolis etc. Multiplu laureat: Premiul de Stat al Republicii Moldova (1994), Premiul Nichita Stănescu al Academiei Române, Premiul pentru critică al Uniunii Scriitorilor din România (1997), Premiul Lucian Blaga pentru exegeză (1990, 1995, 2000, 2002), Premiul Opera omnia al rev. Convorbiri literare (2002), Premiul de excelenţă redacţională al Târgului Internaţional de carte Bookarest- 2002 (pentru Opere de M. Eminescu, în 8 vol.); Premiul Academiei Internaţionale Mihai Eminescu (2006), Premiul Uniunii Juriştilor din România (2003), laureat al săptămânalului Literatura şi arta, la compartimentul „Critică literară” (din 1991 - anual, până în 2007 inclusiv). Cetăţean de Onoare al municipiilor Craiova şi Cluj-Napoca.
La sfîrşitul lunii septembrie 2007 i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad.
Maestru al literaturii din R. Moldova (1992). Deţine Ordinul Republicii (1996), medalia jubiliară Mihai Eminescu a României şi medalia Mihai Eminescu a R. Moldova (2000); Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de cavaler al României (2002). Prezent plenar în literatură, în viaţa culturală a românimii, acasă, la Chişinău, Mihai Cimpoi este nevoit să se implice şi în politică, luând, uneori, atitudine clară, intransigentă, faţă de multele bariere şi primejdii ce apar în calea evoluţiei logice a spiritualităţii noastre.
Vlad POHILĂ