Biblio Polis - Vol. 23 (2007) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
EVENIMENT / СОБЫТИЕ / EVENTS
Consemnare: Elena TAMAZLÂCARU, Vlad POHILĂ

CINSTIREA VERBULUI ROMÂNESC, ÎN ULTIMELE ZILE DE AUGUST...

În acest an, Ziua Limbii Române a venit odată cu sărbătoarea unei mult aşteptate ploi... Aceasta a coincis, la rândul ei, cu venirea la Chişinău şi a altui fenomen - cultural-ştiinţific, nu mai puţin aşteptat la noi - marele prieten al Basarabiei, acad. Eugen Simion, ex-preşedintele Academiei Române. De această dată, aflarea la Chişinău a faimosului savant de la Bucureşti s-a produs sub semnul unor coincidenţe semnificative: comemorarea a 90 de ani de la dramatica şi prematura stingere a poetului preot Alexe Mateevici şi tot atâţia ani de când a scris nemuritoarea odă Limba noastră; desfăşurarea lucrărilor Simpozionului comemorativ B. P. Hasdeu; decernarea titlului de Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) - poetului Grigore Vieru, Salonul Internaţional de carte, prilejuit de aniversarea a 175-a a Bibliotecii Naţionale, în fine – sfânta noastră Sărbătoare de 31 August... Festivitatea consacrată, aproape că în egală măsură, lui Al. Mateevici, lui Gr. Vieru, Limbii şi Literaturii Române din Basarabia, a debutat în dimineaţa zilei de 30 august a.c., printr-o şedinţă festivă a Consiliului Suprem pentru ştiinţă şi dezvoltare tehnologică al AŞM, în Sala Azurie a acestui for savant. Cuvântul de deschidere a fost ţinut de către acad. Gh. Duca, preşedintele AŞM, fiind urmat de un Laudatio intitulat Doi poeţi mărturisitori: Alexe Mateevici şi Grigore Vieru, sau tranziţia de la memorie la istorie, pe care l-a prezentat dna dr. conf. univ. Ana Bantoş, director interimar al Institutului de Filologie al AŞM. După înmânarea Diplomei prin care se confirmă alegerea lui Grigore Vieru ca Doctor Honoris Causa al AŞM, remarcabilul, îndrăgitul nostru poet a ţinut Oratio gratitudinis - un impresionant discurs de recepţie / de gratitudine pentru conferirea, de către Academia de la Chişinău, a înaltei demnităţi. Trei academicieni: Eugen Simion, Mihai Cimpoi şi Gheorghe Ghidirim au dat, fiecare în felul său, strălucire festivităţii, fiecare aducându-şi elogiul personalizat operei lui Gr. Vieru, marelui său precursor Al. Mateevici şi Cuvântului Românesc ce uneşte aproape treizeci de milioane de suflete de pe ambele maluri ale Prutului. Vom reaminti, pentru cititorii noştri, că discursul lui Grigore Vieru s-a numit: Limba Română, Oastea noastră naţională, fiind subintitulat Testament. Deşi emoţionanta alocuţiune a fost destul de amplu mediatizată (publicată în cotidianul naţional Timpul, din 7 septembrie a. c., în săptămânalul Literatura şi arta, de la 20 septembrie a. c.; într-o versiune prescurtată fiind inserată şi în revista Limba Română, nr. 7-9/2007), găsim de cuviinţă să reproducem şi noi măcar unele gânduri din acest magistral Testament - poetic, civic, maiestuos şi dureros împlântat în realitatea dramatică pe care o trăim.
„[...] Mă puteţi întreba: ce legătură are Limba Română cu moldovenii pierduţi în furnicarul global? Are, şi încă una foarte strânsă!
Poetul Grigore Vieru a fost onorat la Academia de Ştiinţe de la Chişinău, iar savantul acad. Eugen Simion – la Centrul Internaţional Mihai Eminescu
Dacă vom fi nevoiţi să părăsim pământul natal cu aceleaşi ritmuri, peste vreo 50 de ani s-ar putea să nu se mai vorbească româneşte pe la noi. Or, tocmai Limba şi Religia au ţinut vie fiinţa noastră naţională de-a lungul veacurilor. Gândindu-mă la aceasta, am uneori clipe de prăbuşire sufletească. Mă ridic însă. Altfel, nu aş mai putea scrie. Ştiu că Limba Română la noi nu este altceva decât o candelă plăpândă. Dar marele Shakespeare zicea: „Nu este destul întuneric în tot universul ca să stingă lumina unei plăpânde candele”.
[...] Din păcate, în strivitorul întuneric ţarist ce acoperise Basarabia (după ocupaţia rusă, din anul 1812, n. n.), lipsea un Solomon al nostru. Ţarul nu putea fi Solomon. De altfel, el însuşi tăiase în două miraculoasa fiinţă, care, din vrerea şi mila Lui Dumnezeu, se numeşte Limba Română. Tot ţarul a dat istoricei noastre limbi un alt nume: „limba moldovenească”. Cred că nu este cazul să explicăm de ce s-a recurs la acest criminal procedeu; motivul este arhicunoscut. [...] „Noul nume” al Limbii Române în Basarabia de sub ocupaţia ţaristă, apoi de sub cea sovietică, jigneşte un popor ce a trudit la zidirea Limbii noastre istorice, dar şi memoria celor care, prin har şi jertfă, au remodelat-o, dându-i o desăvârşire deplină, aşezând-o în rândul celor mai civilizate limbi ale lumii. [...] Aceeaşi jignire, apărătorii falsului glotonim o aduc şi savanţilor străini care, prin competenţa şi cinstea lor, ştiu mai bine decât căţeluşii noştri lingvistici cum se numeşte corect limba lăsată nouă moştenire. [...] Se pune fireasca şi logica întrebare: cum şi de unde s-a iscat în Basarabia o altă limbă decât cea română? A declarat oare cândva Stamati, Donici, Stere, Mateevici, că scrisul lor este altul decât cel românesc?! Aţi găsit undeva mărturisiri în care Eminescu, Creangă, B.P. Hasdeu, Alecu Russo, Sadoveanu, Bacovia vorbesc despre „limba moldovenească”?! [...] Slujitorii falsului glotonim „limba moldovenească” ne pot replica: „Să vedem ce ne zice poporul”. După ce i s-a băgat în cap, amar de vreme, ideea că vorbim o altă limbă decât cea română, e clar ce poate zice poporul, mai exact – o parte a poporului. [...] Am spus-o de nenumărate ori: sârma ghimpată din fundul grădinii noastre mi-a zgâriat şi îmi zgârie inima. O suport, însă, cu îngăduinţă, ştiind că, aidoma Zidului Berlinului, va cădea şi ea atunci când vor dori organismele internaţionale, Marile Puteri şi, bineînţeles, atunci când va vroi poporul să o dărâme. Zidul, însă, dintre noi şi Limba Română, trebuie să cadă azi. Lacrimi aşteaptă să strălucească de bucurie în ochii noştri în acea măreaţă zi, când vom fi şi noi în rând cu lumea, cu alte cuvinte, în Europa. Nu poţi intra în Europa cu graniţa în spate. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.
* * *
În aceeaşi minunată zi de 30 August, către ora 14.00, vine şi rândul Centrului Academic Internaţional Mihai Eminescu, bibliotecii cu acest nume. Dacă ne amintim bine, faimosul eminescolog este aşteptat aici încă de la inaugurare! Veşnice coincidenţe, veşnice aglomerări de evenimente… Şi tocmai acum veni şi rândul acestui atât de meritat premiu! Ca şi în cazul titlului pentru Grigore Vieru, de altfel. Sala se adună în jurul rafturilor şi expoziţiilor de carte, al busuiocului şi ţigăncuşelor – buchet ce se topeşte în curcubeul estival al unui tricolor… Deşi totul este perfect, dna director Elena Dabija mai aranjează o carte, mai schimbă o vorbă cu câte cineva din sală, mai face unele mici retuşări, cunoscute doar de dânsa, mai caută cu ochii spre uşă. Răsună discret romanţe foarte îndrăgite, scrise de patronul spiritual al Centrului Academic-bibliotecă... În scurt timp, apar şi oaspeţii, toată lumea îşi ocupă locurile… Acad. Mihai Cimpoi, şi pe post de moderator, salută şi prezintă oaspeţii, audienţa, anunţă prilejul aflării noastre aici, citeşte motivaţia Premiului Eminescu, îi înmânează academicianului-eminescolog Eugen Simion Diploma şi celelalte însemne de rigoare. Iar dna Elena Dabija îi oferă Premiul propriu-zis: portretul-covoraş Eminescu, una din variantele foarte reuşite ale foarte popularului pe la noi obiect de lux… Îi mulţumeşte pentru faptul că a găsit timp şi bunăvoinţă să vină în vizita la CAIE, că a acceptat acest premiu…Toată audienţa este emoţionată, răsună aplauze, urmate de cuvântul de răspuns al distinsului premiant: „[...] Permiteţi-mi ca mai întâi să fac un dar Centrului Academic Eminescu, şi anume primele două volume Hasdeu. Peste două săptămâni vor apărea şi celelalte două – opera hasdeueană, într-o colecţie de tip Pleiade. Să ştiţi că Hasdeu este numărul 89. Sperăm ca până la sfârşitul anului să atingem suta de volume. Deci, vi le dăruiesc. Veţi primi şi restul. Ţin să vă mulţumesc foarte mult că m-aţi onorat sau, cum zicea regretatul Şerban Cioculescu, m-aţi „răsfăţat”! M-aţi răsfăţat cu acest premiu care, trebuie să vă spun, mă bucură enorm de mult şi că, înainte de orice, e un premiu al prieteniei şi al relaţiilor noastre bune…
A propos de Eminescu. Într-adevăr, de câţiva ani de zile este, ca să spun aşa, grija mea cea mai mare, cea care îmi produce cele mai multe insomnii. Aş fi vrut ca înainte de a părăsi preşedinţia Academiei Române să pot spune că am dus la capăt acest proiect [editarea Manuscriselor lui Eminescu, n. n.] – este un proiect mai vechi, al lui C. Noica. Era visul lui, în acest sens a scris şi a publicat o carte cu memorii… L-am cunoscut, am şi o scrisoare de la el pe această temă. Credeam că-l vom realiza. M-am zbătut pentru ca Parlamentul României să ne dea bani. Ne-au dat bani, dar vedeţi, când e o sumă foarte mare, încep poftele. Aicea n-am văzut posibilitatea să putem opri aceste pofte… Dar, nu vreau să vă bag într-o istorie urâtă, penibilă, una din cele mai triste experienţe ale mele pe care le-am avut cu oamenii. Din sfera academică, din păcate… Ce vă pot spune e că, dacă Dumnezeu mă ţine, nu voi pleca din lume până nu vom realiza acest proiect, care este fundamental pentru naţiunea română… Să lăsăm pe alţii să vorbească! Noi trebuie să facem ce trebuie: dicţionarele noastre, tratatele noastre, să punem la adăpost aceste manuscrise. Manuscrisele lui Eminescu sunt într-o stare de vulnerabilitate maximă, nu mai pot fi atinse… În momentul de faţă [...], am tipărit un op, dar nu l-am difuzat, pentru că nu s-a terminat licitaţia: a trebuit să luăm totul de la capăt. Licitaţia se încheie peste câteva zile… Şi după aceea să vedem ce putem tipări din Manuscrise până la sfârşitul anului, şi anul viitor. O echipă pe care o conduce un om absolut extraordinar, care este Mircea Dumitrescu – un artist, un profesor – şi cu studenţii lui, pregătesc fiecare pagină din Manuscrisele Eminescu. Nu este vorba de o copiere, de o xerocopiere. Fiecare literă este lucrată, curăţată, întărită, încât manuscrisul arată formidabil. Intenţia noastră este să-l trimitem la toate bibliotecile din Ţară, din lumea românească, ca să zic aşa…”.
Dl acad. M. Cimpoi a făcut unele concretizări, esenţiale, despre activitatea ştiinţifică a Centrului Academic Internaţional Mihai Eminescu. La fel, a amintit despre studenţii săi, care au scris peste o sută de lucrări / studii pe tema creaţiei lui Eminescu; s-a referit şi la interesul sporind pentru Poetul nostru – nepereche, din partea tineretului studios de la mai multe centre universitare din Europa… Îl încredinţează pe dl acad. E. Simion că basarabenii aşteaptă cu nerăbdare cele 24 sau 25 de volume ale Manuscriselor… Că lumea literară şi studioasă aşteaptă şi ediţia a doua a Dicţionarului General al Literaturii Române, operă de o importanţă informativă, ştiinţifică, enciclopedică imensă, unde se întâlnesc, pentru prima oară, absolut toţi
scriitorii de limbă română, traducătorii din română, indiferent unde ar trăi, ar activa, edita şi publica…
Prezent la eveniment a fost şi dl ministru Mihai Gheorghiu, secretar de Stat, şeful Departamentului pentru relaţii cu românii de pretutindeni. Şi reprezentantului Guvernului României i s-a oferit o surpriză: Diploma de Merit şi portretul-covoraş cu chipul încoronat al Voievodului Voievozilor… Când s-au stins aplauzele, dl M. Gheorghiu avea să rostească:
„ [...] E o onoare şi o deosebită plăcere să mă aflu aici. E şi o premieră absolută – să mă aflu alături de unul dintre foştii mei profesori, dl acad. E. Simion. Eu am absolvit Facultatea de Litere, în 1991, şi de aici şi această apropiere şi iubire faţă de cultura română, literatura română, faţă de poporul român din Basarabia. Poate că nu e întâmplător că mă aflu aici, în această demnitate. Şi e bine spus – demnitate – fiindcă a-ţi sluji Ţara nu e o funcţie... Există această demnitate, această onoare pe care o ai – să-ţi slujeşti Ţara, Poporul, Cultura Neamului tău… E una din demnităţile cele mai frumoase, pentru că nu ai de lucrat numai cu hârtii, nu numai cu funcţionari. Ai de lucrat cu oameni, cu prieteni… Ai de lucrat şi cu necazuri, şi cu adversari. Dar satisfacţiile sunt majore. E o luptă aprigă pe care trebuie s-o ducem şi care cu onoare e dusă de o bună parte de intelectualitatea din Basarabia. Avem aici atât de mulţi prieteni, atât de mulţi oameni cărora le suntem datori şi pe care sper să ştim să-i onorăm în continuare. Aşa cum foarte mulţi oameni din România, ca dl acad. Eugen Simion, au făcut enorm pentru întregul Patrimoniu Cultural al românilor de pretutindeni, al românilor din Ţară şi din Basarabia. Despre Eminescu: vreau să spun că am învăţat să-mi iubesc Patria şi cultura citind şi studiind Eminescu. E cea mai bună introducere în istoria spiritului, în general, dar şi în cultura şi în spiritul, în duhul românesc...”
La ora 16.00, Sala de conferinţe a AŞM găzduia Simpozionul comemorativ B.P. Hasdeu… (Unele amănunte privind această manifestare a se vedea în interviul de la p. 61-63 ale revistei BiblioPolis – n. n.). A doua zi, 31 August, Aleea Clasicilor, bustul lui Mihai Eminescu, cele ale altor clasici ai literaturii române, primeau Sărbătoarea Limbii Române… Ploua, însă picăturile ce coborau din cer nu au putut opri pe adevăraţii prieteni şi admiratori ai Cuvântului Românesc, fie ei simpli chişinăuieni, fie oaspeţi ai capitalei. S-au recitat poezii, s-a cinstit memoria marilor noştri înaintaşi, s-a vorbit despre destinul nostru şi mai ales – despre soarta Limbii Române, acum, aici, la noi. Din mulţimea de luări de cuvânt, una mai emoţionantă decât alta, am selectat-o pentru cititorii chişinăuieni pe cea a oaspetelui nostru de la Bucureşti, acad. E. Simion, care, printre altele, a spus: „ [...] Plouă şi la noi, în Muntenia, ca şi la dumneavoastră, aici, în acest colţ de Moldovă. Ploaia este un semn de bucurie pentru că Dumnezeu e cu noi, este cu acest pământ. Noi am venit ieri să comemorăm un mare spirit pornit din aceste locuri - Hasdeu, un mare spirit al lumii româneşti. Luni, în Marea Aulă a Academiei Române, vom vorbi de asemenea despre acest om foarte învăţat care şi-a dominat, din punct de vedere intelectual, epoca. [...] Sunt fascinat, pur şi simplu, de acest intelectual pornit dintr-un stat de cultură unde se întâlnesc, de fapt, mai multe culturi. O dovadă că nasc nu numai la Moldova oameni, nasc oriunde oameni şi dacă ei au puţin noroc şi multă râvnă, reuşesc să se impună în cultură. Vă felicit pentru această sărbătoare foarte frumoasă care este a Limbii Române. Ne felicităm pe toţi pentru că limba este instrumentul cel mai important şi primul semn de identitate într-o cultură, într-o naţiune. Vreau să închei cu ce am spus şi ieri la AŞM, şi anume că marele nostru succes, al românilor, a fost de a intra în Comunitatea Europeană. Nu vrem să intrăm singuri, vrem să intrăm cu toată românitatea. De aceea vă aşteptăm acolo! Să fim împreună, pentru că cultura noastră este o una profund europeană....”.
Consemnare: Elena TAMAZLВCARU,
Vlad POHILĂ