Biblio Polis - Vol. 23 (2007) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
PATRONUL NOSTRU SPIRITUAL / НАШ ДУХОВНЫЙ ПАТРОН / OUR SPIRITUAL PATRON
Viorica şi Grigore BOTEZ

B.P. HASDEU – BIBLIOTECAR LA IAŞI (1859-1863)

Istoricii literari şi biografii, chiar cei care abundă în detalii, menţionează numai în treacăt că, în timpul şederii la Iaşi, Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost bibliotecarul Şcoalelor din Moldova. Faptul nu putea fi complet ignorat, fiindcă însuşi Hasdeu, în cunoscutul proces literar din 1863, citează printre ocupaţiile pe care le-a avut de la stabilirea lui în ţară şi acea de „bibliotecar al şcoale din Moldova”1. Alexandru Hâjdău pomeneşte şi el, într-o scrisoare din 1867, că fiul său a fost numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza „custode de bibliotecă naţională”2 din Iaşi; în sfârşit, Hasdeu se întitula el singur cu ironie, după îndepărtarea lui şi din comisia de documente istorice, „exprofesor”, „exbibliotecar” şi „exmembru al comisiei de documente istorice”, uitând, în grabă, să adauge şi titlul de „exjudecător”, la care ar fi avut dreptul.
Pe fondul zgomotosului debut literar şi ştiinţific al lui Hasdeu, activitatea lui de bibliotecar public a putut să pară cercetătorilor destul de ştearsă şi lipsită de semnificaţie. Reconstituirea ei, după documentele ce se găsesc în arhiva bibliotecii „N. Bălcescu” [astăzi „Mihai Eminescu”] a Universităţii din Iaşi, ne arată însă că ea poartă pecetea marii personalităţi a lui Hasdeu, care a făcut, ca şi în orice domeniu de activitate în care el s-a manifestat, să nu fie niciodată un mediocru diletant.
Hasdeu a venit la Iaşi la începutul anului 1857, când împlinea 19 ani. În atmosfera premergătoare Unirii Principatelor şi reformelor înfăptuite de prima monarhie burgheză din ţara noastră, el găsea elemente ce conveneau perfect formaţiei şi temperamentului lui: vârtejul luptelor politice, polemici violente, febrilitatea de a crea într-un stat nou instituţii noi, necesitatea imperioasă a soluţiilor inovatoare în cele mai variate domenii. Format la universitatea din Harkov, într-un climat revoluţionar de puternică afirmare a libertăţii umane, de ideile lui Herzen şi Bielinski, dispreţuind compromisurile de orice gen şi conciliatorismul, Hasdeu este de la început alături de cei mai progresişti şi mai radicali oameni politici ai vremii. După ce plăteşte tribut intransigenţei lui politice şi este destituit, în vara anului 1858, din postul de judecător de la Cahul, el se reîntoarce la Iaşi şi scoate, în noiembrie, revista istorico-filologică România, precursoarea Foii de istorie română din 1859. În toamna acestui an, luptându-se cu mari dificultăţi băneşti, Hasdeu solicită o catedră, la şcoala reală din Iaşi. Cam în aceeaşi perioadă, la 23 septembrie, el îşi oferă biblioteca Bibliotecii Şcoalelor din Moldova3. Dăruia imediat un număr de 37 cărţi şi manuscrise4, urmând ca pentru celelalte volume, ce trebuiau să atingă cifra impresionantă de 4000, De- partamentul de Culturi şi Instrucţiune publică să-i puie la dispoziţie fondurile necesare transportului. Dacă ne gândim că Biblioteca şcoalelor dispunea, în acel moment, de 1823 opere, în 4.168 volume5, putem să apreciem imensa valoare a donaţiei lui Hasdeu. El lua locul de frunte, ocupat până atunci de poetul V. Alecsandri, pe lista generoşilor donatori ai bibliotecii ieşene.
Nu au fost încă lămurite cauzele care l-au determinat pe Hasdeu să nu respecte în întregime angajamentul luat. Raportul din septembrie 18606, în care el vesteşte Ministerul că a depozitat cele 4000 de cărţi în bibliotecă, cât şi analiza fondului de cărţi donate, ne dau unele indicaţii. Până la venirea în ţară, Hasdeu fusese deprins să găsească în biblioteca părintească sau în aceea a Universităţii din Harkov toate lucrările ştiinţifice de care avea nevoie. La Iaşi, procurarea materialului de studiu a devenit dintr-odată o problemă de nerezolvat. Lipsa unei biblioteci ştiinţifice de specialitate trebuie să o fi resimţit Hasdeu până la chin. De aceea, cedând şi unui sentiment de cald patriotism, el s-a hotărât să înzestreze biblioteca ieşeană, atât de săracă la acea dată, şi, în acelaşi timp, să folosească singura posibilitate care i se oferea pentru a-şi aduce biblioteca în imediata lui vecinătate. Numirea ca bibliotecar satisfăcându- i din plin această dorinţă, îi putea da chiar şi iluzia că biblioteca îi aparţine încă şi că ea trebuie să-l deservească cu prioritate. Cum s-ar putea explica altfel, la acest adversar al disciplinei, atitudinile frecvente de bibliotecar „jandarm”, zgârcenia cu care acorda împrumuturi acasă, întârzierea în întocmirea lucrărilor de inventariere a cărţilor donate – care ar fi implicat punerea lor în circulaţie – sau păstrarea de-a valma în bibliotecă a numeroase cărţi proprii pe care le-a achiziţionat după 18607? Părăsind Iaşul, după îndepărtarea sa din postul de bibliotecar, Hasdeu s-a văzut silit să facă o triere a cărţilor pe care le depozitase în bibliotecă în 1860 şi după această dată, oprind tot ce îi era util pentru continuarea cercetărilor sale. Nu este exclus ca acest gest să fi exprimat, în acelaşi timp, şi un protest faţă de îndepărtarea sa din funcţia de bibliotecar, dar primul considerent a fost desigur determinant şi explică schimbarea în defavoarea bibliotecii ieşene.
De la Hasdeu au rămas în bibliotecă 1639 volume – dintre care 1490 cărţi, 77 broşuri şi 72 „ uvraje necomplecte” – în afară de 11 manuscrise8 . Chiar şi redusă, această donaţie rămâne cea mai bogată şi mai valoroasă donaţie pe care a primit-o biblioteca din Iaşi în veacul trecut[XIX]. Ea cuprinde o Biblie leşească, s.l., s.a, incunabulă; ediţii rare, ca Platonis Opere, Veneţia, 1580; ediţia princeps a lucrării lui Athanarius Kircher, China monumentis qua sacris qua profanis , Roma, 1667, şi alte cărţi vechi din sec. al XVI-lea. Printre manuscrise se găsesc disertaţia lui B.P. Hasdeu [de fapt : Al. Hâjdău], Spiritul legislaţiei lui Alexandru I; scrieri ale lui Tadeu Hâjdău; Sonetele Moldave ale lui Alexandru Hâjdău; Comentarii asupra cunoaşterii de sine ale lui Grigori Skovoroda ş.a.
Un număr însemnat de cărţi, aşa cum specificase şi Hasdeu, în oferta făcută Ministerului, sunt din domeniul istoriei. În 1868, după ce biblioteca fusese înzestrată cu numeroase cărţi de la mănăstirile secularizate, donaţia lui era încă masivă în acest sector. După catalogul lui C. Cătănescu, care trebuieşte privit cu multe rezerve, fiindcă nu indică întotdeauna donatorul şi, adesea, grupează greşit cărţile pe specialităţi, reiese că din totalul de 514 cărţi de istorie, pe care le avea biblioteca, 187 pro- veneau din fondul de cărţi Hasdeu. Donaţia cuprinde o colecţie însemnată de lucrări referitoare la istoria politică a principalelor ţări din Europa, din antichitate şi până la epoca modernă. Se remarcă lipsa lucrărilor de teorie a istoriei, deşi, la această dată, Hasdeu nu ajunsese încă la o concepţie proprie şi se găsea în plin proces de documentare. În afară de opera lui Herder, care se afla, aici, aproape în întregime, lipsesc lucrările lui Montesquieu – dacă e prematur să vorbim încă de Buckle – şi ale altor înaintaşi ai curentului geografic, pe care el a putut să-i cunoască. Mai surprinzătoare este lipsa lucrărilor de fiziognomonie şi frenologie, ale lui Lavater, Combe sau Visconti, din care se inspiră în multe articole din această perioadă.9 Afirmaţia noastră că Hasdeu a reţinut, când a părăsit biblioteca, lucrările de care avea nevoie în cercetările sale, apare, astfel, plauzibilă. În acelaşi sens pledează şi lipsa totală a lucrărilor de economie politică – disciplină care era pe atunci în sfera preocupărilor lui10 , ca şi a tratatelor de lingvistică sau, dimpotrivă, abundenţa materialului lingvistic elementar. Găsim, în donaţia lui Hasdeu, mai multe gramatici ale limbii otomane, care ne amintesc de amuzantul episod din anii de studenţie11 , gramatici ale limbilor clasice şi slave, ale limbii franceze, germane, engleze, suedeze şi numeroase dicţionare şi lexicoane. La această dată, Hasdeu se putea dispensa de acest material. Poliglot desăvârşit, el se încumeta să „ tălmăcească” – aşa cum se exprima în înştiinţarea prealabilă din primul număr al „ Foii de istorie română” – „toate documentele ce i s-ar fi trimis în limbile franceză, germană, italiană, spaniolă, engleză, latină, elenă şi în toate dialectele slavone”.
Filosofia, care l-a pasionat [până] spre sfârşitul vieţii sale, este reprezentată în fondul de cărţi donate numai prin opera lui Platon, menţionată mai sus, operele alese ale lui Condillac, un curs de filosofie, al lui Willebrand, şi de istoria filosofiei, al lui Ast.
Cărţile juridice, puţin numeroase şi ele, sunt, ca apariţie, contemporane anilor lui de studenţie, spre deosebire de numeroasele cărţi şi tratate de medicină (53 din totalul de 126, după catalogul din 1868), care aparţin generaţiilor precedente şi par a reflecta preocupări ale înaintaşilor lui cărturari.
Printre operele literare, toate de incontestabilă
valoare, găsim: L’Odyssиe d’Homиre (trad. M-me Dacier), Paris, 1846; La Gerusalemme liberata de Torquato Tasso; operele complete ale lui Shakespeare, Voltaire, Lamartine; operele ilustrate ale lui Chateaubriand; operele alese ale lui Goethe; volume răzleţe din operele lui Racine şi Dickens; Les Doinas (Paris,1852) şi Ballades et chants populaires (Paris, 1855 ale lui V. Alecsandri); Recueil de poйsies de D. Hadjello (Kichineff, 1860) şi o parte din studiile critice şi de istorie literară ale lui Willemain şi Sainte-Beuve.
Hasdeu mai dăruieşte bibliotecii numeroase cataloage de cărţi, colecţia pe anul 1853 a revistei Sovremennik, pe care o avea probabil din timpul studenţiei, şi portretul lui Ifrym Hâjdău. Nu donează însă nici una din revistele scoase de el la Iaşi. Donaţia Hasdeu cuprinde opere valoroase din literatura ştiinţifică universală şi a umplut multe goluri în biblioteca ieşeană, în special în domeniul ştiinţei ruse şi polone. Ea ne interesează şi pentru că nu este străină, credem, de numirea lui în postul de bibliotecar.
În anul 1859, biblioteca „Mihăileană” din Iaşi număra mai puţin de 2 decenii de existenţă. Actul de fondare fusese semnat în 1838, dar ea funcţionează efectiv din toamna anului 1841. Până în 1859, cu donaţiile foştilor profesori şi elevi ai Academiei Mihăilene şi cu publicaţiile primite prin „ depozitul legal”, ea îşi triplase numărul operelor. Schema de personal prevedea însă, la data înfiinţării, numai postul de bibliotecar şi de bibliotecar adjunct. Insuficient şi slab pregătit, personalul bibliotecii încetase demult de a mai face faţă sarcinilor. Sistemul de cataloage, destul de primitiv, dar care introdusese o oarecare ordine în bibliotecă, conceput de D. Gusti, primul bibliotecar, fusese complet părăsit de cei ce îi succedaseră la conducere; de aceea, depozitul se afla în cea mai cumplită dezordine. Periodicele şi broşurile, manuscrisele şi documentele nu erau inventariate. Localul impropriu şi starea deplorabilă a mobilierului făceau ca obiectele de preţ: tablouri, hărţi sau manuscrise să fie expuse deteriorării.
În preajma anului 1860, care avea să aducă transformarea Academiei Mihăilene în universitate şi a Bibliotecii Şcoalelor în bibliotecă naţională, Departamentul de Culturi şi Instrucţiune publică s-a gândit să pună în fruntea acestei din urmă instituţii un conducător luminat, care să o reorganizeze radical. Este de la sine înţeles că Hasdeu putea satisface şi cele mai exagerate pretenţii. Mare erudit şi poliglot, întreprinzător, cunoscător şi pasionat cercetător de documente şi manuscrise, el întrunea toate calităţile pentru a fi un bibliotecar desăvârşit, iar donaţia lui neobişnuită făcea să se asocieze în chip inevitabil numele lui de cel al bibliotecii ieşene. Data numirii nu se cunoaşte cu precizie. Ea se situează, cu toată probabilitatea, la 1 octombrie 1859, deoarece la 11 octombrie încep operaţiile de predare-primire a patrimoniului bibliotecii, între fostul bibliotecar, D. Botez, şi Hasdeu12. La data de 21 octombrie, aceste operaţii erau complet încheiate13. Pe la mijlocul lunii noiembrie, Departamentul de Culturi şi Instrucţiune publică cere lui Hasdeu să prezinte „un lămurit proiect” pentru organizarea şi completarea bibliotecii, în aşa chip, încât să poată cu demnitate purta titlul de Bibliotecă Naţională14. Lucrarea, de proporţii destul de vaste, este încheiată la 3 decembrie. Într-o „crimpotă de zece zile”15, după propria-i mărturie – Hasdeu consultă lucrările bibliografilor renumiţi, dintre care citează pe D’Alambert, Ampиre, Daunou, Ebert, Haller, Meermann şi Brunet16, studiază diverse dicţionare ştiinţifice, în vederea întocmirii catalogului sistematic, analizează „statu quo” al bibliotecii17 şi întocmeşte lista cărţilor de primă necesitate cu care trebuia să fie înzestrată biblioteca. Lucrarea, întitulată Despre organizarea şi complectarea Bibliotecii Naţionale, este însoţită de mai multe anexe: Catalogul complectării bibliotecii (Anexa 1), Izvozelul18 manuscriselor şi rarităţilor (Anexa 2); Pianta19 bibliotecii şi făptura dulapurilor (Anexele 3, 4). Autograful, încă inedit20, are 134 p. in folio; el se găseşte în posesia Bibliotecii Universitare din Iaşi, înregistrat la VI, Ms. 51. Proiectul întocmit de Hasdeu este prima încercare originală de biblioteconomie din ţara noastră. Lucrul merită a fi subliniat, cu atât mai mult cu cât, în acea vreme, proprietatea ideilor era încă relativă, şi toţi predecesorii lui, în acest domeniu, au fost simpli compilatori.
Ca mai toate scrierile lui Hasdeu, lucrarea cuprinde comentarii neobişnuit de lungi, un aparat ştiinţific impunător şi numeroase incursiuni în domeniul istoriei şi literaturii. Scrisă într-un stil deosebit de acela pe care îl admite biblioteconomia azi, într-o formă vie şi uşor ironică, ea aparţine deopotrivă beletristicei şi literaturii ştiinţifice, domenii care mereu s-au întrepătruns în opera lui Hasdeu.
Ne putem imagina uimirea celor din conducerea Departamentului de Culturi şi Instrucţiune publică la lectura proiectului lui Hasdeu. Puţin propriu pentru informarea ştiinţifică şi pentru utilizarea practică, din pricina belşugului de informaţii, şi-a incapacităţii autorului de a se menţine în cadrul subiectului, proiectul era „incomod” şi prin nenumăratele anticipări asupra evenimentelor politice, prin aluziile la regimul constituţional, la expropriere sau cenzură. Toate acestea explică rezerva departamentului, tonul sec al rezoluţiei, semnată de ministru, de pe prima pagină a manuscrisului, şi lipsa oricărei iniţiative care ar fi dus la punerea lui în circulaţie.
Introducerea se ocupă de rolul bibliotecilor publice în ţările constituţionale, cu care prilej Hasdeu, primul în ţara noastră, leagă apariţia lor de condiţiile sociale şi politice: „Ori unde ar fi de trebuinţă nişte (buni) cetăţeni activi, iar nu numai pasivi, - răspândirea ştiinţelor devine o datorie guvernamentală şi înfiinţarea unei mari biblioteci publice, o cerere tot atât de urgentă precum şi a instituţiilor scolastice...
În România un asemenea aşezământ ar fi fost de prisos mai până în zilele noastre. Să aducem aminte din “letopiseţele” noastre pricina morţii hatmanului Velicicu Costin; să amintim, apoi, fanariotismul şi protipenda, atât de opuse principiului de cetăţenie activă... şi vom înţelege de ce o bibliotecă publică ar fi la noi superfluă, cel puţin de jure şi de ce se şi află de facto...”21
Afirmând cu tărie poziţia lui ideologică, în această perioadă din istoria ţării, care, pentru cauzele cunoscute, promitea mai mult decât a realizat, Hasdeu conchide peremptoriu: „Fără a avea însemnătate politică, fără a lua parte în formarea cetăţenilor activi ai statului, biblioteca publică este nulă”22.
Hasdeu concepe biblioteca naţională ca o bibliotecă ştiinţifică enciclopedică. Ferită de balastul producţiunilor lipsite de valoare, ea trebuie să cuprindă lucrările importante ale întregii literaturi ştiinţifice de specialitate. Cărţile rare şi manuscrisele trebuie să fie cât mai numeroase, cu cât greutăţile de achiziţionare şi preţul lor ridicat le fac pe altă cale “inaccesibile pentru majoritatea”23. Cât priveşte mijloacele de înavuţire a fondului de cărţi, Hasdeu distinge: “cumpărarea, dănuirea, cererea (depozitul legal), schimbul, copierea şi sechestrarea”24.
Nici biblioteconomia actuală nu cunoaşte alte mijloace de dotare a bibliotecii. Ea a renunţat, cum e şi firesc, datorită răspândirii tiparului, la copiere, iar “sechestrarea”, enumerată numai de Hasdeu, fără nici o explicaţie, trebuie legată de programul exproprierii moşiilor şi al secularizării mănăstireşti. De altfel, din 1861, bibliotecile importante ale mănăstirilor sunt „sechestrate” şi intră în patrimoniul bibliotecii.
Nu este exclus ca Regulamentul pentru bibliotecile publice, întocmit de N. Creţulescu, în 1864, să se fi inspirat din proiectul lui Hasdeu. În orice caz, el include primele 4 principii valabile şi azi. Toate aceste mijloace sunt analizate de Hasdeu în amănunt. Indicaţiile pe care le dă asupra cumpărării avantajoase a cărţilor, direct de la edituri sau din vânzările publice, asupra transportului lor într-un anotimp favorabil, nu sunt şi nici nu au pretenţia de a fi reguli rigide. Ele sunt simple sugestii, bazate pe experienţa proprie a autorului.

II
În deplină cunoştinţă de cauză vorbeşte Hasdeu şi de donaţii. Pledând, posibil pro domo sua, el propune să se facă o ierarhizare a donatorilor, acordându-se celor mai de seamă „o laudă cât se poate de obştească”25. La măsurile în vigoare: publicarea numelui donatorilor în foile oficiale şi înscrierea lor în „cartea de aur” a bibliotecii, cere, printre altele, ca „portretele lor să figureze în salonul bibliotecii publice”26.
Discutarea „cererii” sau a „depozitului legal” oferă lui Hasdeu prilejul de a marca preferinţa lui pentru regimul libertăţii presei. El propune, totodată, ca prevederile din „Aşezământul şcolilor” privind „depozitul legal” să fie modificate în sensul introducerii sancţiunilor. Necesitatea acestei modificări s-a reflectat în noua lege a presei din 1864.
Problema schimbului este strâns legată de aceea a copierii documentelor rare, aflate în alte biblioteci publice sau particulare şi – aşa cum se vede – l-a preocupat mai mult pe Hasdeu, cât timp a fost bibliotecar.
O contribuţie deosebit de valoroasă aduce Hasdeu în domeniul bibliografiei. Însuşi termenul a fost încetăţenit de el în revista Din Moldova (1862), numită (din 1863) Lumina, care cuprinde în fiecare număr un capitol special cu acest titlu. Este drept – aşa cum observă şi Barbu Theodorescu27 - că noţiunile de bibliologie şi bibliografie se confundă la Hasdeu. În acest domeniu, contribuţia lui Hasdeu poate fi comparată cu aceea a lui Al. Odobescu, în Muntenia. Ca şi Odobescu, Hasdeu este convins de necesitatea strângerii cărţilor rare şi a documentelor în biblioteci şi recomandă cu căldură catalogarea şi bibliografierea lor. În această privinţă, Hasdeu porneşte de la analiza critică a principalelor sisteme de clasificare, cunoscute la acea dată. Toate prezintă, după el, următorul inconvenient : ...în loc de a căuta o clasificare cu cât se poate mai scumpă în timp, mai accesibilă, bibliografii veneau după sistematizări care de care mai filosofice, mai cosmogonice...28. Ca o reacţie împotriva acestora, el concepe un sistem propriu, fundamentat pe principiul „îndemânării publicului”29. Adept al simplificării, el propune gruparea titlurilor pe aproximativ 100 de specialităţi, fără ierarhizare sau succesiune logică, ambele fiind contestabile. Întâmplător sau nu, pe aceeaşi linie a simplificării merge şi C. Cătănescu, care, în Catalogul din 1868, indică numai 24 de capitole.
Catalogul sistematic , numit de Hasdeu „ catalog”, trebuie să fie însoţit de un catalog „limbistic” şi altul „ alfabetic”. Ultimul „se face – fiecare operă îndeosebi – pe bilele băgate în cutii de carton înadins întocmite, rubricate respectiv cu literele A, B etc. şi lăsând titlurile descoperite în aşa chip, încât să se poată disfrunza şi citi fără stricarea ordinei”30Apare aici, exprimată cu anticipaţie, ideea fişelor mobile, idee care a fost pusă în aplicare în biblioteca ieşeană abia după 1916.
Cea mai perimată parte a proiectului lui Hasdeu este - şi aceasta din pricina progresului tehnicii – aceea referitoare la condiţiile materiale de organizare a bibliotecii. Şi aci se găsesc încă observaţii demne de reţinut. După o discuţie amplă asupra diferitelor sisteme de legare a cărţilor, Hasdeu optează pentru „ o legătură de carton cu laturi spalieruite şi de fruntea de safian rusesc (semi-reliure)”31. Pe cotor trebuie înscrise – pentru înlesnirea muncii bibliotecarului, de această dată – următoarele indicaţii bibliografice: titlul „ exact şi lămurit”, numele autorului, „cuprinderea cărţii” (?)32, numărul de ordine, anul şi numărul ediţiei, numele tipografului sau al librarului. Nu sunt uitate nici broşurile sau operele de format mai mare decât cel obişnuit, pentru care Hasdeu propune broşarea. Mobilierul se recomandă a fi construit dintr-un lemn tare de stejar, după un model ingenios, dar de mult depăşit, pe care îl dă în „ Anexa III-IV”.
Din indicaţiile pe care le dă asupra localului bibliotecii, rămân şi azi valabile acelea referitoare la amplasare. „ Scopul principal al edificiului unei biblioteci publice este păstrarea : păziţi-o de foc, de apă, înlăturaţi-o de învecinătatea grădinilor sau, cu alte cuvinte, de primejdia insectelor, feriţi-o de megieşia teatrelor, fabricilor, hanurilor etc... acestea sunt regulile capitale”33
Mai preţioasă, însă, este indicaţia referitoare la împărţirea localului în: „ trupul bibliotecii” (depozit), „ cabinet de lectură”, cancelarie şi vestiar, dacă ne gândim că în acea vreme localul bibliotecii se reducea în genere la o singură încăpere, care servea de depozit, sală de lectură şi cancelarie.
Lucrarea se încheie cu exprimarea satisfacţiei autorului că este dispensat de a se ocupa de regulamentul sălii de lectură, redactat deja, în mentalitatea obişnuită a timpului, cu restricţii uneori excesive, pentru cititor, dar care par să nu-l deranjeze pe Hasdeu.
Acesta este în linii mari cuprinsul valorosului proiect de reorganizare a bibliotecii ieşene, întocmit de Hasdeu, în care – aşa cum s-a văzut – bogăţia documentării, ingeniozitatea şi nota personală se împletesc la fiecare pas. Pentru istoricul biblioteconomiei româneşti, nu putem decât să ne exprimăm regretul că el a rămas necunoscut aproape un veac.
Activitatea practică de bibliotecar a lui Hasdeu poartă şi ea amprenta viguroasei sale personalităţi. Neconformist, dispreţuind formulele convenţionale şi tot ce ar fi putut să-i stânjenească libertatea de acţiune, exigent şi nerăbdător, el este un bibliotecar puţin obişnuit şi deosebit de incomod pentru autorităţi. Combativ prin excelenţă, interesul lui pentru bibliotecă descreşte pe măsură ce problemele ei cele mai arzătoare îşi găsesc rezolvarea. Dar lui îi revine meritul de a fi contribuit la soluţionarea lor prin diferite metode de persuasiune sau de constrângere chiar. Cea mai des întrebuinţată este aceea a rapoartelor, memoriilor şi referatelor, în care juristul Hasdeu, avocat strălucit în procesul de presă din 1863, apare ca apărător al intereselor bibliotecii. Fiecare problemă în rezolvare este un proces pe care Hasdeu îl câştigă graţie vervei şi logicii lui.
După întocmirea proiectului de reorganizare a bibliotecii, spre sfârşitul anului 1859, el înaintează Ministerului un raport privind „neorânduielile şi neajunsurile observate în întreţinerea ad-hoc a bibliotecii”34. Spaţiul nu ne îngăduie să-l discutăm aici. Remarcăm numai că observaţiile lui Hasdeu se referă la fondul de cărţi şi la condiţiile materiale de funcţionare a bibliotecii: local, mobilier şi schemă de personal. El cuprinde în esenţă programul întregii lui activităţi de bibliotecar. Prima grijă a lui Hasdeu este aceea de a spori fondul de cărţi, urmând propriile prescripţii din proiectul de reorganizare.
El urmăreşte îndeaproape depozitul legal şi cere Ministerului să autorizeze pe bibliotecari de a face controlul tipăriturilor, direct, în tipografii.35 Controlul fiind inoperant, din cauza lipsei unei evidenţe a tipăriturilor, el cere Ministerului şi obţine obligativitatea pentru tipografi de a avea o condică a tipăriturilor, ţinută la zi. Autorii sînt şi ei invitaţi personal săşi trimită lucrările; însuşi Ministerul este chemat la ordine, cu ironie, de Hasdeu şi somat să depună la bibliotecă numărul legal de exemplare ale bugetului. Nr. 3 (2007)
Iscodind bibliotecile mănăstirilor, Hasdeu propune Ministerului „ sechestrarea” Pravilei împărăteşti a lui Vasile Lupu, aflată în biblioteca Mitropoliei din Iaşi, motivând că „ nime nu se poate folosi de această carte rară, întru cât va fi acolo”36. El are satisfacţia de a obţine aprobarea Ministerului, iar în scurt timp, în septembrie 1860, de a vedea îmbogăţită biblioteca cu 450 cărţi şi broşuri de la mănăstirea Doljeşti37; în decembrie 1860, cu două liturghii legate în piele şi cu marginile poleite, de la mănăstirea Neamţ38, iar în octombrie 1861, cu biblioteca Mitropoliei din Iaşi39, mai bogată decât cea venită de la mănăstirea Doljeşti.
După transformarea bibliotecii în bibliotecă naţională, cu destinaţia principală de a deservi universitatea, Hasdeu cere profesorilor liste de cărţile, tratatele şi periodicele necesare studenţilor.40 Ministerul este solicitat de a acorda fondurile necesare pentru cumpărarea „operelor clasice, ştiinţifice şi literare, ale limbilor culte apusene şi în privinţa celor naţionale”41, prevăzute în proiectul de completare a bibliotecii din 1859. Obţine din partea Ministerului ca biblioteca să fie abonată la toate ziarele româneşti, din ţară şi din Transilvania.42
Donaţiile, puţin însemnate, nu-i permit lui Hasdeu să pună în aplicare programul de popularizare a donaţiilor, preconizat în proiectul de reorganizare a bibliotecii. Mai mult, un incident supărător, cu Teodor Boianu, executorul „venerabilului Asachi”, ce lăsase bibliotecii un număr de cărţi vechi româneşti – duce la o polemică publică destul de violentă43, puţin favorabilă stimulării donatorilor. Mărirea fondului de cărţi ridică o serie de probleme noi. Datorită stăruinţei lui Hasdeu, problema legatului cărţilor este rezolvată aproape integral (în august 1860). Ministerul aprobă legarea a 3000 de volume44, după indicaţiile date de Hasdeu. În problema catalogării cărţilor, el intenţionează doar să întocmească un catalog alfabetic mobil şi cere Ministerului să aprobe tipărirea a 2000 „ folioare” (fişe), după un model pe care îl anexează (o fişă cu trei rubrici : numele autorului, titlul operei şi numărul curent, specialitatea şi observaţiuni) şi confecţionarea unui fişier. Adresa rămâne fără răspuns, dar Hasdeu, contrar obiceiului, nu mai revine asupra ei, căci, probabil, operaţia migăloasă a fişării cărţilor nu-l atrage. Aşa se explică, credem, şi faptul că până la plecarea de la bibliotecă, el nu a întocmit nici inventarul cărţilor donate de el sau al fondului de cărţi primite de la mănăstiri, în ciuda repetatelor intervenţii ale ministerului.
Cu destul succes, faţă de posibilităţile vremii, este soluţionată de Hasdeu şi problema localului, a mobilierului şi în mai mică măsură a schemei de personal. Rapoartele privind starea proastă a localului sunt nenumărate. Ele ar fi rămas poate fără efect, dacă Hasdeu nu ar fi întrebuinţat şi metode de presiune asupra Ministerului. Cabinetul de lectură nu se poate deschide din cauza stării localului; lucrările cerute de Minister sînt efectuate cu mare întârziere sau nu sînt efectuate deloc, din aceeaşi cauză. În aprilie 1860, Hasdeu propune Ministerului să se afecteze bibliotecii cele trei încăperi învecinate ale internatului gimnazial, ocupate de laboratorul de chimie şi fizică, căci singura încăpere a bibliotecii se prefăcuse în rudis indigestaque moles. Ministerul aprobă cererea. În mai, sînt sparte geamurile, în timpul nopţii, de către elevii Academiei. Hasdeu revine, cerând un nou local, „mai cuviincios”46. În sfârşit , în septembrie 1860, Ministerul afectează bibliotecii trei încăperi spaţioase în clădirea universităţii, care se crea atunci. Odată cu mutarea, Hasdeu obţine şi un post de îngrijitor. No- ile încăperi primesc şi mobilierul adecvat, dar Hasdeu tot nu este mulţumit. El cere ca dulapurile vechi să fie scoase la reformă şi cărţile să fie aşezate numai în dulapuri noi47. Sălile nu sunt bine încălzite, şi cere să se instaleze sobe de fier48. Se aprobă şi această din urmă cerere, dar cabinetul de lectură tot nu este deschis.
În iulie 1861, el cere Ministerului să dispună confecţionarea mobilierului necesar sălii de lectură, pentru ca aceasta să poată fi deschisă la începerea anului şcolar 1861-186249. De data aceasta, Ministerul se opune şi condiţionează deschiderea cabinetului de lectură, de întocmirea inventarului, care fusese cerut de mai bine de un an.50 Cum inventarul nu a fost întocmit până la plecarea lui Hasdeu de la bibliotecă, nici sala de lectură nu a fost deschisă o singură zi, în timpul cît el a fost bibliotecar.
De la Hasdeu a primit biblioteca ieşeană, din 1861 până la 1864, denumirea de „Ulpia”. În ianuarie 1861, el propune Ministerului să aprobe confecţionarea unei peceţi pentru bibliotecă „după modelul aci-alăturat, cel mai potrivit cu demnitatea aşezământului şi cu simţul patriotismului”51. Sigiliul poartă la mijloc schiţa clădirii universităţii şi în chenar : Principatele Unite, Moldova şi Ţara Românească, Biblioteca Universităţii din Iaşi, Biblioteca Ulpia. El încerca, poate şi prin aceasta, să răspundă atacurilor vehemente ale lui Hrisoscoleu şi Neofit Scriban, care, după publicarea articolului „Pierit-au dacii?”, îl socoteau trădător de ţară, pentru că recunoştea persistenţa elementului dacic.
În bilanţul elementelor pozitive ale activităţii de bibliotecar public a lui Hasdeu, ocupă un loc însemnat şi felul cum el a reprezentat biblioteca în misiunea din Polonia. În iunie 1861, el este trimis de guvern, împreună cu pictorul Panaiteanu, în Polonia, pentru a copia sau cumpăra documente istorice privind istoria României. Marea lui erudiţie a uimit pe bibliotecarii, istoricii şi pe arhivarii polonezi; presa polonă vorbeşte în chip măgulitor despre această călătorie a lui Hasdeu52. Cu acest prilej, de altfel, el este ales membru al Societăţii Jagelone din Cracovia. După reîntoarcerea în ţară, în septembrie 1861, el păstrează legătura cu bibliotecile poloneze, dezvoltând astfel relaţiile cu bibliotecile străine, iniţiate, în decembrie 1860, cu biblioteca Universităţii din Moscova.
Cariera de bibliotecar a lui Hasdeu se încheie, în împrejurările cunoscute, cu destituirea din post, în mai 1863. Urmează apoi, în iunie, procesul de presă la care Hasdeu este achitat. Destituirea, procesul de presă şi raportul calomnios întocmit de Consiliul profesoral al Universităţii, în iunie 186353, ne amintesc de sfârşitul, la fel de trist, al carierei de bibliotecar a lui Mihail Eminescu. Dar, spre deosebire de Eminescu, care, atât de puţin înarmat pentru viaţă şi luptă, a evitat întotdeauna să se războiască cu adversarii, Hasdeu, fire robustă, a ştiut să se ridice triumfător deasupra nedreptăţilor, iar lupta a format climatul cel mai favorabil pentru deplina dezvoltare a uimitoarelor lui însuşiri.
Note:
1. Barbu Lăzăreanu. Umorul lui Hasdeu. – p. 14.
2. L. Marian. Alexandru Hasdeu şi Academia Română. Bucureşti, 1932, p. 31.
3. I. Dragomirescu, în „Ideile şi faptele lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, partea I-a,
1836-1863” (Bucureşti, 1913), la p. 28, publică adresa Nr. 8076 din 28 septembrie
1859, în care Ministerul Moldovei, Departamentul de Culturi şi Instrucţiune publică aduce mulţumiri lui Hasdeu pentru donaţie.
4. La aceasta se referă următoarea adresă a Ministerului Moldovei, Departamentul de Culturi şi Instrucţiune publică: Secţiunea I. Către bibliotecarul şcoalelor, Nr. 8075; 1859, luna septembrie, 28 zile, Iaşi.
D-lui, Comisul Petriceico Hajdeu, dăruind bibliotecii şcoalelor un număr de 37, treizeci şi şapte, cărţi şi manuscrise după specificarea în dos, se face d-tale cunoscut a le primi de la numitul şi a le trece în catalogul cuvenit, înscriind pe dănuitor în cartea pentru aceasta destinată, şi învoindu-i vizitarea bibliotecii conform § 224” (s.s) Dm. Alexandrescu
(Documentul se află în arhiva, pe anul 1859, a Bibliotecii Universităţii din Iaşi).
5. Cezar Cătănescu. Catalogul general al bibliotecii centrale din Iaşi. Iaşi, 1868, p. IV.
6. Dăm în copie raportul lui Hasdeu, după originalul ce se află în arhiva bibliotecii Universităţii din Iaşi, pe anii 1860-1861: „Onorabilul Minister de Instrucţiune Publică Profesor Hâjdău Suplică
După ce am dănuit Bibliotecii şcoalelor un număr de 4000 cărţi, în aceea numai ca Onorabilul Minister să plătească transportul lor; după ce Onorabilul Minister mă încredinţa, prin deosebită adresă, despre nesmintita plată a zisului transport, pe care temei am şi cheltuit peşin, semeşia şcoalelor nu vra acum să plătească decât 50 lei. De aceea rog Onorabilul Minister de a regula plătirea rămăşiţei de 50 lei, având neapărată trebuinţă.
(s.s) Hâjdău
21 septembrie 1860”.
7. În fondul de cărţi Hasdeu se găsesc şi cărţi apărute după 1860, dată la care donaţia intrase în patrimoniul Bibliotecii. Acest lucru ne permite să presupunem că şi alte cărţi, cu apariţia anterioară, au putut fi achiziţionate după această dată şi depozitate în bibliotecă. Dintre cărţile de prima categorie cităm: Andrei Mureşanu, Poezii, Braşov, 1862; Pelemon, Traian în Dacia, Bucureşti, 1862; G.K., Ceasuri de petrecere, Braşov, 1863
8. Reconstituirea fondului de cărţi Hasdeu s-a făcut după „ Inventarul cărţilor şi manuscriselor hărăzite bibliotecii de B. P. Hasdeu, după arătarea d-sale” (document păstrat în arhiva Bibliotecii Universităţii din Iaşi, în anii 1861-1863) şi după Catalogul general al Bibliotecii Centrale din Iaşi, întocmit de Cezar Cătănescu, în 1868, care menţionează şi numele donatorilor.
9. Cităm pe cel mai ilustrativ: „ Portretul lui Vlad Ţepeş Dracu”, publicat în rev. „ Din Moldova”, Nr. 16-18, 1863, p. 62-64; 75-79; 95-96.
10. Vezi articolul lui Hasdeu, Sofisme economice de Frederic Bastiat, în Foiţă de istorie şi literatură, Iaşi, 1860; Nr. 3-5, coloanele 87-92, 113-117, 156-159.
11. Iuliu Dragomirescu, op. cit., p. 23.
12. Procesul-verbal se află în arhiva bibliotecii Universităţii din Iaşi, pe anul 1859.
13. După cum rezultă din raportul Nr. 127 din 23.XI.1859, semnat de Hasdeu.
14. Avem cunoştinţă de cuprinsul acestei adrese numai indirect, din raportul lui Hasdeu, fără număr, din 3 decembrie 1859.
15. B. P. Hasdeu. Despre organizarea şi completarea Bibliotecii naţionale, p. 37.
16. Ibidem, p. 16.
17. Ibidem, p. 37.
18. Cuvântul vine de la izvod şi este întrebuinţat în sensul de registru, catalog.
19. Italienism întrebuinţat în sensul de pliant.
20. Lucian Predescu a publicat, cu titlul Un articol inedit al lui Hasdeu, în Moldova literară, an. III, 1929, Nr. 3-4, p. 13-14, un fragment din proiectul de regulament întocmit de Hasdeu. Fragmentul, cu unele prescurtări pentru care nu se dau explicaţii, cuprinde aproximativ primele 6 pagini din manuscris. Transcrierea are nenumărate greşeli.
21. B. P. Hasdeu. Despre organizarea.... p. 1 (în transcriere s-a renunţat la latinismele şi pumnismele, care abundă în scrierile lui Hasdeu din această perioadă, şi alte forme ortografice vechi).
22. Ibidem, p. 2 (subliniat în text).
23. Ibidem, p. 4.
24. Ibidem,
25. Ibidem, p. 11.
26. Ibidem
27. V. Istoria bibliografiei române. Bucureşti, 1945, p. 74.
28. B. P. Hasdeu. Despre organizarea....p. 17.
29. Ibidem, p. 19.
30. Ibidem, p. 20.
31. Ibidem, p. 23.
32. Ibidem, p. 25.
33. Ibidem p. 29.
34. Din raportul nr. 12, fără dată, semnat de Hasdeu, care se află la arhiva Bibliotecii Universităţii din Iaşi, pe 1859.
35. Raportul Nr. 13 din 18.IV. 1860. Arhiva bibliotecii din Iaşi, pe anii 1860-1861.
36. Adresa bibliotecii nr. 22 din 16.VI.1860. Ibidem.
37. Raportul bibliotecii Nr. 50 din 1.X.1860. Ibidem.
38. Adresa Ministerului nr. 17.186 din 29 XII.1860. Ibidem.
39. Adresa bibliotecii Nr. 176 din 21.X.1961. Ibidem, arhiva pe anii 1861-1863.
40. Adresa bibliotecii Nr. 65., din 1860. Ibidem, arhiva pe anii 1860-1861
41. Raportul bibliotecarului nr. 105 din 26.I.1861. Ibidem
42. Adresa bibliotecii nr. 82 din 24.XII.1860. Ibidem.
43. Vezi [revista] Ateneul.
44. Adresa Ministerului nr. 9900 din 31.VIII.1860. Arhiva bibliotecii Universităţii din Iaşi, pe anii 1860-1861.
45. Raportul bibliotecii nr. 9 din 8.IV.1860. Ibidem.
46. Raportul nr. 17 din 20.V.1860. Ibidem.
47. Referatul nr. 116. din 3. II. 1861. Ibidem.
48. Raportul nr. 75 din 8.XII.1860. Ibidem
49. Referatul nr. 151. din 17. VII. 1861. Ibidem
50. Adresa Ministerului Nr. 17.344 din 22. VII.1861. Ibidem.
51. Raportul bibliotecii nr. 93 din 2.I.1861. Ibidem
52. V. Iuliu Dragomirescu. Ideile şi faptele lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, partea I-a, 1836-1863. Bucureşti, 1913, p. 32-33.
53. Raportul nr. 9 din 9. VI.1863. Arhiva bibliotecii Universităţii din Iaşi, pe anii 1861-1863 (Reprodus din rev. Călăuza bibliotecarului, X, nr. 8, aug. 1957, nr. 9, sept. 1957)