Biblio Polis - Vol. 23 (2007) Nr. 3 (Serie nouă)  
ARHIVA  
BIBLIOTECARI ŞI ATITUDINI / БИБЛИОТЕКАРИ И МНЕНИЯ / LIBRARIAN AND OPINIONS
Alexandru Horaţiu FRIŞCU

NEMURIREA PRIN CARTE

Odată „poftit afară” din Eden, unde unica sa grijă era doar cea de a culege cele necesare pentru existenţă, omul a trebuit să-şi solicite din plin toate valenţele sale intelectuale pentru a-şi descoperi capacitatea de orientare ce l-ar ajuta să nu rămână ostatic al unui „deşert” în care a nimerit pe neaşteptate. Teama de vid l-a obligat să urce „în susul râului”, spre izvoarele cunoaşterii. Frica de a nu se pierde între bulgărele cosmic şi firul de nisip l-a determinat să încerce de a-i reda vidului ceva substanţă. Pare cumva surprinzător, dar tocmai ceea ce l-a alungat din rai, aceea l-a şi salvat. Dorinţa de a cunoaşte l-a sustras din izolare, din acea scorbură gregară a microcosmosului său şi l-a orientat spre polul opus, spre macrocosmos, pentru a privi peisajul integral şi a încerca senzaţia percepţiei prin prisma orizonturilor imaginare care leagă aceste două lumi.
Înarmat cu credinţa în raţiune şi adevăr şi cu cel de mai nădejde scut al său - cartea, omul s-a avântat în vârtejurile neantului pentru a risipi noaptea lumii… Cu părere de rău, pus în situaţia de a pătrunde tot mai adânc în materie, el foarte rar priveşte dincolo de hotarele ei şi uită cu desăvârşire că provine din spirit.
Or, spiritul, după Mahabharata, este ştiinţa supremă. Dar mai are timp… Mai are timp pentru a-şi echilibra aceste două extreme ale fiinţei sale şi dacă va reuşi, va recăpăta unitatea transcendentală dintre eul său şi esenţa cosmică… Până atunci, însă, mai este. Mai sunt încă vreo câteva perioade de parcurs în procesul de evoluţie până ce materia din noi se va spiritualiza în entităţi subtile. Vorbeam, însă de carte… E greu de găsit în dotarea umană un obiect mai iubit şi în acelaşi timp mai pasibil de a crea mari animozităţi, decât cartea. Cine numai nu a umblat cu pămătuful aprins în jurul ei: barbari şi creştini, regi şi califi, feţe bisericeşti şi sfinţi… Bunăoară, un rege al Babilonului, a distrus, în anul 747 î. Ch., toate scrierile în care erau oglindite vieţile şi faptele predecesorilor săi. Celebra Bibliotecă din Alexandria, cu peste 700.000 de volume, a fost arsă în întregime în timpul cuceririi oraşului de către romani, în anul 604 î. Ch. Papa Grigore cele Mare arde mii de cărţi “păgâne”. Sfântul Grigore, „Luminătorul Armatei”, arde în 277 d. Ch. toate bibliotecile din Armenia, toată literatura veche armeană – un izvor extrem de preţios pentru studierea istoriei popoarelor cu care armenii au fost în contact: asirieni, indieni, chinezi, perşi, greci, geţi… În anul 1073 turcii au prădat şi distrus Biblioteca din Cairo a califilor Egiptului, care avea peste 1 600 000 de volume...
Francii comandaţi de Raimond IV, au prefăcut în scrum în anul 1105 imensa Bibliotecă din Tripoli (Siria), cu un fond de carte de peste 3 000 000 de volume. Matei Corvin fondase la Buda o mare bibliotecă, în 1526; când sultanul Soliman a cucerit acest oraş, a dat foc bibliotecii. Şi lista poate continua... până în zilele noastre.
Totuşi, toate acestea sunt doar nişte floricele comparativ cu ceea ce-au făcut bolşevicii. Venind la putere prin cruzime şi minciună, ei au adus, pe lângă sărăcia economică, şi pe cea spirituală. Au scos de prin biblioteci, biserici, mănăstiri şi de peste tot unde erau depozitate aceste valori, milioane şi milioane de volume, dându-le foc, văduvind astfel popoarele, pe unde au trecut, de cel mai preţios suport care le menţinea verticalitatea ca neam - cartea. Fiind refractari la cultură şi la tot ce ţine de valorile umane, comuniştii au distrus tot ce nu cadra cu ideologia lor…
Şi totuşi Cartea a rezistat. Raţiunea şi Adevărul au triumfat. Spre norocul nostru, al tuturora, chiar şi atunci, în ceaţa vremurilor vitrege, au fost oameni care puneau cartea mai presus de orice. Să aducem doar un singur exemplu: Abdul Kassem Ismael, marele vizir al Persiei din secolul X îşi căra cu el, peste tot unde se ducea, cele 117 000 de volume ce-i alcătuiau biblioteca. Peste 400 de cămile transportau această colecţie de carte, aşezată în ordine alfabetică. Şi aceasta, pentru că nu avea încredere în nimeni, care i-ar putea păstra, în absenţa- i, biblioteca intactă. Armenii, izgoniţi de turci de pe pământurile natale, în secolele XV–XX, luau drumul pribegiei purtând în spate nu numai merinde şi obiecte de primă necesitate, dar şi cărţi vechi. În Ţările Baltice, ocupate de URSS în 1940, când bandele KGB-iste „vizitau” casele letonilor, lituanienilor, estonienilor, aceştia ascundeau de barbari lucruri de preţ, dar şi rafturi cu enciclopedii şi opere ale scriitorilor clasici. La noi, când au început deportările în Siberia, gospodarii basarabeni şi nord-bucovineni luau pentru drumul pătimirilor şi câteva cărţi, eventual – Biblia în limba română. Au salvat de focul nimicitor al prigoanei bolşevice, multe cărţi sacre preoţii şi călugării din locaşurile sfinte ale Basarabiei subjugate de sovietici...
Noi vom fi nemuritori cât va mai trăi Cartea. Asta e...