Biblio Polis - Vol. 60 (2016) Nr. 1  
ARHIVA  
RECENZII ŞI CONSEMNĂRI / REVIEWS AND NOTES / РЕЦЕНЗИИ И ЗАМЕТКИ
Vlad POHILĂ
Basarabenii au multiple şi surprinzătoare talente

Scriu aceste rînduri cu emoția și bucuria de a mă referi la o clasă deosebită de cărți: dicționarele. Mulți le folosim, mai rar sau mai des; cu certitudine însă nici pe departe nu toți știu cum se face un dicționar…
La baza elaborării unui dicționar enciclopedic stă – sau, cel puțin, trebuie să stea – o maximă corectitudine, precizie, exactitate; evitarea aproximațiilor, presupunerilor, datelor „auzite din popor”. Tocmai de aceea, de regulă, dicționarele constituie opera unei echipe de entuziaști, oameni dornici și capabil să-și adune și să-și conjuge eforturile pentru a scoate la lumina zilei o carte și bogată în informații, și credibilă. Au fost și mai există, desigur, cazuri, cînd ideea, elaborarea, apoi și realizarea unor astfel de cărți și le asumă o singură persoană. Practica ne demonstrează, însă, că asemenea „aventuri lexicografice” de cele mai dese ori eșuează, mai ales pentru că dimensiunile intențiilor nu sînt întotdeauna pe potriva posibilităților de care dispune autorul, omul în genere. Cu atît mai agreabilă este sarcina noastră de a fi lecturat, apoi și prefațat, iar acum, iată – de a și scrie o prezentare a unui dicționar enciclopedic reușit conceput, alcătuit, elaborat, machetat, ilustrat de un singur om: publicistul Denis ROȘCA. Tot dumnealui, probabil, îi va reveni și misiunea de a promova, într-un fel sau altul, lucrarea-i cu adevărat monumentală (ca aspect, volum, dar și ca bogăție a informației cuprinse), intitulată – ar părea unora – cumva patetic: Cartea de aur a Basarabiei și a Republicii Moldova.
* * *
Dicționarele cu caracter enciclopedic, se știe, pot avea cele mai diferite tematici: de la una categoric îngustă (bunăoară: sport sau chiar tenis, ori volei, numai); la tematici infinit mai largi (Enciclopedia picturii franceze, Dicționar enciclopedic politehnic etc.) și pînă la sume enorme de teme și subiecte – ne referim la enciclopediile sau dicționarele enciclopedice universale, cărți ale căror autori încearcă (și, de obicei, izbutesc!) „a cuprinde infinitul între două coperte”. Diferă mult aceste lucrări ca proporții (volum), ca aspect, ca design, prin calitatea hîrtiei și a ilustrațiilor. Însă, oricum ar fie ele, cărțile din respectiva categorie se bucură de un constant succes în rîndul cititorilor. Statisticile, oficiale sau mai puțin oficiale, ne demonstrează că atît în comerțul de cărți, cît și în spațiul bibliotecar, așa-numita literatură de referință (este tocmai cea care include dicționarele, enciclopediile, diverse îndreptare, îndrumare, vademecum-uri, aide-mémoire-uri etc.) ocupă un loc de frunte în solicitările cumpărătorilor / cititorilor.
În anumite perioade de timp sau ale anului dicționarele enciclopedice sînt mai solicitate chiar decît romanele de dragoste, polițiste sau de groază („horror”); uneori, sînt căutate mai des ca poezia sau proza clasică… Și doar cărțile pentru copii mai fac o reală concurență surselor de referință. Este o statistică ce nu poate să nu ne bucure: înseamnă că nu seacă, totuși, dorința oamenilor de a cunoaște, de a se cultiva; înseamnă că internetul, atotputernic, nu a eclipsat, decît parțial, puterea, frumusețea, comoditatea cărții clasice. De aici și necesitatea editării acestui gen de literatură, numită destul de izbutit, după cum am menționat deja, de referință. Dar cum la noi, în Republica Moldova, toate sînt mai altfel decît în lumea largă, nici publicarea literaturii de referință nu a devenit obiectul unei preocupări serioase a editorilor. Să vedem ce ne-au pus la dispoziție editorii de la Chișinău, în acest sens, în ultimii 15-20: superbul Dicționar enciclopedic ilustrat (DEI), al Editurii „Cartier”; cîteva reeditări ale faimosului Dicționar general al limbii române al lui Lazăr Șăineanu, actualizat la Editura „Litera”, în colaborare cu autori ieșeni; Enciclopedia Universală Britannica, tipărită la aceeași Editură „Litera”, difuzată, însă, cu regret, într-un mod nu chiar avantajos pentru abonații și cumpărătorii noștri care, dacă au interes și dorință de a procura cărți, nu întotdeauna au și posibilități financiare pe potrivă. Se face simțită o preferință netă pentru editarea dicționarelor explicative ale limbii române, care, nici vorba, sînt la noi deosebit de necesare, dar acestea, oricît de întinsă ar fi lista de nume proprii de la sfîrșitul volumului, nu le vor putea înlocui niciodată pe cele enciclopedice. Așadar, sursele de referință (dicționarele enciclopedice, în primul rînd) trebuie să aibă o viață a lor, respectiv, să facă parte dintr-o industrie proprie, ceea ce, din păcate, este irealizabil, deocamdată, la noi în republică.
În contextul discuției despre dicționare, mai rămîn deschise cel puțin două probleme: a) tirajul cărții; b) numărul de termeni incluși în volum. Tirajul oricărei cărți este „dictat de piață”, de solicitări, de interesul real al publicului cititor / utilizator. Nu putem neglija însă nici aceste virtuți inerente ale unei tipărituri: calitatea hîrtiei și copertei, aspectul, designul, prezentarea artistică, comoditatea formatului. O carte frumoasă ca aspect are, neîndoios, infinit mai multe șanse de a se epuiza din librării. Cît privește numărul de termeni cuprinși într-un dicționar, problema mai este discutabilă: totul depinde de categoria lucrării lexicografice, de interesul la zi al utilizatorilor (de exemplu, în prezent a scăzut drastic – și regretabil – interesul față de arhaisme; de regionalisme nici nu mai vorbim); la fel depinde acest factor și de intențiile autorului / editorului. Tradiția lexicografică românească, pînă la ora actuală, a pus la dispoziția cititorilor dicționare cu tiraje conținînd, de obicei, 50-60 de mii de termeni; cu cîțiva ani în urmă, DEXI (Dicționarul explicativ ilustrat al limbii române), elaborat și tipărit sub auspiciile Editurii „Gunivas” de la Chișinău, a făcut un salt impresionant, adunînd între copertele acestui volum circa 110 mii cuvinte-termeni. Mai mult a putut înregistra doar DLR (Dicționarul limbii române), – circa 175 mii termeni. Să precizăm că DLR e o lucrare elaborată de cîteva echipe din cadrul Academiei Române de-a lungul unui secol. În fine, merită să amintim totuși și de principiul de care s-au ghidat secole de-a rîndul autorii de dicționare: „Non multum, sed multa” [în traducere liberă din latină: „Nu mult (numeric), ci temeinic / consistent (în conținut)”]. E, de altfel, un principiu care nu-și va pierde valabilitatea încă mulți ani, poate decenii, poate secole chiar, înainte…
* * *
Deși dicționare se elaborează de secole, mai rămîne neelucidată pînă la capăt problema principiilor de alcătuire a lor. Există criterii indiscutabile, apriorice pentru alcătuirea dicționarelor: a) frecvența, răspîndirea cuvîntului / numelui; b) caracterul inovativ, inedit al termenului / numelui introdus în dicționar. Numele proprii (de persoane, de locuri, de instituții etc.), mai mult decît cele comune, conferă dicționarelor un subliniat caracter enciclopedic, accentuează tenta lor savantă și de cultură generală. Este unul din motivele ce-i determină pe autori / editori să includă în dicționarele (nou)-elaborate cît mai multe nume de personalități, toponime, instituții, opere de artă, documente, publicații periodice etc. – anterior prea puțin cunoscute sau chiar total necunoscute.
Autorul dicționarului enciclopedic prezentat aici de noi, dl Denis Roșca, nu a urmărit, se pare, scopul, de a introduce cît mai multe nume proprii noi. Cert e că în procesul elaborării dicționarului său, ca și alți autori, dînsul a recurs la surse clasice (tipărite), dar și moderne (electronice), atît în română, cît și în engleză, rusă, franceză și alte limbi de largă circulație, verificările făcîndu-le, însă, din izvoare în circa 20 de limbi străine – o adevărată performanță pentru posibilitățile unei singure persoane, chiar și la răscrucea secolelor XX-XXI! De pe altă parte, dincolo de principiile de bază (a se vedea mai sus), în genere respectate, dl Denis Roșca și-a formulat și niște principii proprii, personale, iar, în ultimă instanță, și subiective, pe care le-a găsit importante și chiar obligatorii pentru configurația cărții sale. Criteriul de bază la care a recurs autorul nostru la elaborarea Cărții de aur… l-am putea numi relevanța personalității și a realizărilor sale. Și cum relevanță e un cuvînt polisemantic, se impun aici cîteva precizări. Dicționarul lui D. Roșca este o carte a unor personalități-autori de performanțe, dar nu oricare performanțe, ci a celor ieșite din comun, uneori flagrant. Performanțele, faptele, împlinirile, realizările, recordurile, victoriile personalităților din această carte garantează, cu certitudine, calitatea și originalitatea dicționarului: despre alții s-a mai scris; despre unii aici se scrie în premieră. Pentru că personalitatea respectivă este ieșită din comun, iar fapta sa (ori, faptele, realizările, succesele sale ieșite din comun), ținuta sa, comportamentul său – toate sînt și relevante, și frapante.
În această situație, este firesc ca autorul să fi respectat doar parțial schema clasică a surselor enciclopedice cunoscute de noi: definiția personalității (calificativele de bază); nume, prenume; locul și anul nașterii (anii de viață); principalele (de fapt, cele mai impresionante) împliniri; rezonanța acestor realizări în lume și în actualitate. Nu veți găsi întotdeauna în dreptul multor personalități din Cartea de aur… ce studii au făcut (decît aluziv, indirect, uneori), ambianța în care s-a format (iarăși, uneori o putem intui); cine-i sînt mentorii (dascălii, profesorii, îndrumătorii, antrenorii) și cine-i sînt discipolii… Prin contrast, la finele fiecărei biografii autorul plasează cîte o cugetare a unei celebrități – această maximă adeseori aflîndu-se într-o anumită legătură ideatico-etico-morală cu personalitatea prezentată sau cu vreo faptă deosebită a acesteia. Astfel, dicționarul lui D. Roșca devine și o frumoasă colecție de cugetări, întărindu-i reputația de „carte de învățătură” pe care oamenii o atribuie de multe ori surselor enciclopedice. Este o particularitate a Cărții de aur…; un specific ce o plasează mai la o parte de mulțimea de alte lucrări similare și acest fapt acordă autorului, respectiv, dicționarului, un avantaj în plus.
* * *
Un merit aparte al prezentului dicționar enciclopedic rezidă în faptul că autorul a făcut tot posibilul – și a reușit, într-o proporție impresionantă – să ne prezinte Basarabia, respectiv, Republica Moldova ca pe un meleag unde mereu a pulsat o cultură originală, cu referire specială la ultimele două secole. De regulă, această cultură face parte dintr-o continuitate mai veche, multiseculară, însă adeseori avem surpriza de a descoperi „explozii”, „răbufniri”, „salturi” ale unei mentalități generatoare de uimitoare faze ale evoluției culturale din lume. Această cultură a Basarabiei – Republicii Moldova este extrem de variată, multicoloră, pluridimensională. Inclusiv datorită faptului că avem un sol românesc extrem de fertil pentru a se manifesta în arte, literatură, știință, spirit inventiv, ingeniozitate, fantezii etc. – și reprezentanții etniilor conlocuitoare, fie această conviețuire milenară, fie seculară, fie de cîteva decenii doar. Nu poate fi neglijat nici acest adevăr: foarte mulți compatrioți ai noștri s-au putut manifesta mai plenar, adeseori uimitor, nu numai (sau nu atît acasă), ci și departe de baștină, în spații unde apartenența etnică are o importanță secundară, primînd talentul, perseverența, ambiția, aspirația de a te impune, de a cuceri grațiile publicului și ale specialiștilor în materie.
Ar fi de menționat încă o virtute a dicționarului enciclopedic al lui Denis Roșca, pe care metaforic am numi-o juvenila sau moderna actualitate / actualizare a conținutului: dînsul a inclus în lucrare personalități și performanțe din ultimul timp, chiar din ultimul deceniu, chiar din ultimul an! – cu precădere din sport, din modelling, din arta vestimentației, din design, alte îndeletniciri ultramoderne, gustate deosebit de mult de tinerii de la noi. Alte surse enciclopedice de la noi, desigur, și-ar îndrepta și ele privirile spre aceste tinere vlăstare ale esteticului modern, cu rod frumos, atîta doar că ar face-o peste ani și ani, și alta ar fi deja culoarea, aroma, ingeniozitatea performanței, respectiv, a celui care a înregistrat-o.
Oricine va lua în mînă dicționarul enciclopedic al publicistului lexicograf Denis Roșca, pînă a se putea convinge de valoarea conținutului, va rămîne frapat de designul cărții, de materialul ilustrativ – frumos, aranjat cu gust, edificator. Apar la noi multe cărți minunate, ce te fac să dai tîrcoale în repetate rînduri rafturilor sau librăriilor. Lucrarea dlui Denis Roșca e o carte de lux, or, această referință nu are în vedere obligatoriu aspectul „ce fură ochii” al unei apariții editoriale. Sau, nu doar acest aspect contează în șirul celor ce bat la ochi, parte dintre ele fiind deja amintite de noi. Personal, citind-o, am rămas surprins de limbajul sobru al expunerii, ca și de capacitatea autorului de a spune „multe în vorbe puține” – adică, să facă tocmai ceea ce implică, necesită, impune elaborarea unei lucrări cu caracter enciclopedic. Unde mai pui că autorul nostru se află la o primă experiență în acest sens și, fără să vrei, te gîndești: dar cum va fi la al doilea, la al treilea… experiment? Îndrăznesc să afirm că prin dl Denis Roșca în acest domeniu a apărut un om potrivit pentru o preocupare potrivită.
Însă, poate cea mai aleasă virtute a acestei cărți este insistența cu care autorul ține să ne cultive dragostea și mîndria pentru plaiul natal și pentru oamenii lui care, în condiții nu întotdeauna favorabile, au demonstrat că sînt capabili de rezultate uimitoare, de performanțe ce uimesc și încîntă și pe conaționalii noștri, și numeroși străini. Virtutea ni se pare cu atît mai importantă, cu cît la noi, la diferite niveluri, se vorbește mult de dragoste de patrie, de mîndria de a fi cetățean al tînărului stat Republica Moldova, dar, cu regret, prea puțin și nu întotdeauna temeinic se și face ceva concret dincolo de asemenea declarații. Din acest punct de vedere, Cartea de aur… a lui Denis Roșca dobîndește și o certă valență civică – asta, pe lîngă niște certe calități cum ar fi informarea și cultivarea, trezirea curiozității pentru domenii puțin cunoscute sau abia bănuite, deschiderea ochilor tineretului nostru spre un miraculos univers al preocupărilor capabile să aducă și satisfacție sufletească, dar și contribuție la binele obștesc, național, poate chiar și al omenirii.
* * *
Orice lucrare – și cu deosebire una cu caracter enciclopedic, universal, de cultură generală – nu poate să nu genereze și anumite întrebări, nedumeriri, reticențe, dar și sugestii. Nu excludem că printre potențialii cititori / utilizatori ai acestei Cărți de aur… unii vor găsi nume de personalități prea sumar prezentate și, dimpotrivă – alte persoane, „zugrăvite” spectaculos fără să o fi meritat, la ora actuală, cel puțin. Va părea unor că au fost incluse în dicționar și personalități ale căror viață și împliniri au prea puțin în comun cu „spațiul mioritic” numit de autor „Basarabia – Republica Moldova”… Unora li se va părea bătătoare la ochi nerespectarea, peste tot, a proporției: de ce un scriitor (actor, învățat, plastician, sportiv etc.) este multilateral prezentat, iar altul, într-un domeniu de bază doar? În replică, vom reaminti, pe scurt, că autorul a adoptat în criteriu propriu și este firesc să-l și respectat dacă a găsit optim tocmai acest principiu. Avem cititori extrem de atenți din toate punctele de vedere și se prea poate ca cineva din această categorie să găsească, în Cartea de aur… a dlui Denis Roșca, o predilecție pentru reprezentanții unei sau altei etnii. Gusturile, spuneau vechii romani, nu se discută; în plus, aici, credem, nici nu e vorba atîta de gustul personal al autorului, ci de aspirația de a pune în prim-plan – performanța, noutatea și originalitatea realizării înregistrate de respectiva personalitate care, în opinia autorului, devine demnă a fi o parte a culturii, a spiritualității, a inteligenței, mîndriei noastre naționale.
* * *
Și acum, dacă avem deja o imagine relativ clară despre ce urmează în cele 640 de pagini ale Cărții de aur… a dlui Denis Roșca, nu ne rămîne decît să medităm mai adînc la rostul unui dicționar, la felul cum se folosește acesta ca să devină cu adevărat… și de folos, și trebuincios, și captivant. Ne vin în ajutor niște reflecții ale marelui scriitor și cărturar Mihail Sadoveanu (1881-1961), care nota, prin anul 1933, pe marginea Dicționarului academic al limbii române, ediția alcătuită sub îndrumarea lingvistului Sextil Pușcariu (1877-1948):
„Pentru cei care știu să-l mînuiască, care știu cînd să i se adreseze, care pricep cum să-și varieze ceasurile cenușii ale plictisului, care se pot duce pe șiraguri de cuvinte și pe evocări în lumi de vis și de fantazie, pentru asemenea oameni un dicționar e cea mai minunată și mai amuzantă carte.
Încercați. […] Astfel vă opriți din cînd în cînd […]. Vă zîmbește sufletul și inteligența părinților noștri. Vă reluați călătoria, ca albina între flori cu lamură dulce. Depuneți fascicola. O veți mai relua din cînd în cînd. E un prieten delicat și discret al unora din ceasurile vieții. Mai ales acest secret, al răsfoirii extrem de interesante a unui dicționar, voiam să vi-l împărtășesc.”
„Cartea de aur… a dlui Denis Roșca e și un îndemn la călătorie și măcar din acest motiv își va găsi neapărat cititorul și admiratorul – toți sîntem amatori de drumeții, popasuri, descoperii, de aventuri chiar. Iar cine va porni la imaginarul drum cu Cartea de aur… la braț, vor dobîndi, fără mari dificultăți, o informare mai amplă și o cultivare mai fină a minții și sufletului. Și vor descoperi, o dată în plus, uimiți, cît de neobișnuite sînt roadele răsărite sau crescute pe aceste meleaguri. Niște roade pe care se cuvine nu numai să le admiri, dar să li și urmezi exemplul; astfel acest pămînt va da noi și noi roade.
Sincere felicitări autorului pentru munca-i dificilă, tenace și inspirată; felicitări tuturor celor care vor deschide și vor înțelege unde se află aurul acestei cărți.