Biblio Polis - Vol. 56 (2015) Nr. 1  
ARHIVA  
ALŢII DESPRE NOI / OTHERS ABOUT US / ДРУГИЕ О НАС
Lidia HLIB
BiblioPolis – revistă pentru sufletul românesc

BIBLIOPOLIS – 
REVISTĂ PENTRU SUFLETUL ROMÂNESC

Adeseori mă simt ca un călător care nu s-a aprovizionat cu suficientă apă şi s-a rătăcit într-un pustiu. Apa aceasta fiindu-mi posibilitatea de a publica din când în când gândurile, ideile, doleanţele, exprimate în diferite genuri şi specii literare.

De vreo două decenii ne-am obişnuit să nu mai aşteptăm vreun onorariu pentru munca de creaţie. Ne-am transformat în entuziaştii care scriu de dragul scrisului şi suntem satisfăcuţi dacă avem norocul să ne vedem publicate câteva pagini semnate de careva dintre noi. Astfel, am ajuns să fiu şi eu printre autorii articolelor din revista BiblioPolis.

De atunci urmăresc aproape sistematic această publicaţie şi cu fiecare număr ieşit de sub tipar selectez tot mai multe articole ce-mi trezesc interesul. Din an în an revista devine tot mai atractivă, numărul de pagini creşte şi îmi simt curiozitatea şi setea de ceva nou satisfăcute, cu atât mai mult cu cât nu am încă internetul acasă.

Mă bucur că prin anii 2008-2009 revista cuprindea vreo 100-150 de pagini, în prezent trece de 250. Nu aş vrea să ţină „o cură de slăbire” şi mă rog zeiţei Tara (a compasiunii) să reverse din Sfera Divină în contul BiblioPolis-ului nişte milioane – lasă-i să fie de orice culoare.

Prin ce mi-a trezit interesul această revistă? Deşi denumirea te duce cu gândul la ştiinţa biblioteconomică, aşteptându-te să dai de articole de strictă specialitate, totuşi fiecare om ce tinde să fie un intelectual, găseşte cu ce să-şi alimenteze materia cenuşie.

Am citit cu sufletul la gură discursul lui Nicolae Dabija din 31 august 2012, publicat în întregime. M-am mândrit împreună cu toţi cititorii revistei nr. 1 din 2009, descoperind că Luceafărul a fost omologat de Academia Recordurilor Mondiale ca cel mai lung poem de dragoste din lume. MieLuceafărul mi-a părut o poveste atât de scurtă, când am învăţat-o pe de rost, fără să ştiu că are 98 de strofe, aş fi vrut tot să continue, să-mi fie ca un murmur de izvor nesecat.

M-a impresionat puternic şi mi-a adăugat cunoştinţe noi articolul semnat de dna prof. dr. Lucia Sava Din viaţa culturală a Chişinăului la începutul sec. al XX-lea. Sunt nişte crâmpeie alese cu ingeniozitate de către dl Vlad Pohilă din cartea acestei autoare. Nu pot să nu atrag atenţia asupra scrisorii semnate de Sergiu Cujbă către soţia sa Eliza, din 27 octombrie 1906, spicuită din articolul de mai sus, anume fragmentul-document: „Am tradus un cântec din ruseşte şi acum îl cântă un rus cu vorbe româneşti. Să vezi ce frumos este! E o plăcere să ştii că ai făcut ca rusul să cânte româneşte şi apoi să-i şi placă…”

Biet ciob de popor român, basarabenii! Cum ne bucurăm când un rus îşi dă silinţa să ne înveţe limba. Şi peste un veac aceleaşi probleme, aceeaşi minciună despre două popoare, cu o diferenţă, însă, esenţială: un secol are suficient timp pentru a spăla creierii sclavilor rusificaţi. Exilaţi din spaţiul purităţii româneşti, mulţi au uitat că roadele limbii pământului nostru cresc din osemintele strămoşilor noştri eroici.

Prin intermediul revistei mi-am descoperit un autor pe care urmează să-l citesc. E vorba de volumele Recviem pentru spioniEuropa cu trupul în stele şi capul însângerat, România între scutul american antirachetă şi katiuşa rusească. Autorul acestor scrieri este gen. de brig. Gheorghe Dragomir (BiblioPolis, nr. 3 din 2012). Mi-au atras atenţia articolele semnate de Constantin Bobeică (regretatul, Dumnezeu să-l odihnească în pace).

Sunt sincere confesiunile unor directoare de biblioteci municipale şi raionale şi se citesc cu plăcere.

Ca scriitoare, nu pot trece pe lângă rubricile Manifestări culturale, File de istorie, Maluri de Prut, Laborator de creaţie, Cultura pe glob, Recenzii şi consemnări ş.a.

Un articol mic, Primul abecedar cu grafie latină, semnat de Constantin Adam, actor la Teatrul de la Botoşani, m-a dus cu gândul la un epizod din familia mea. Era în anul 1949, când începuse deportările, în sobă ardea focul şi tatăl meu rupea foile din nişte cărţi, printre care şi abecedarul, pe care-l răsfoisem de multe ori, deoarece avea poze colorate. Se temea lumea de percheziţii, iar bogăţia cea mai mare a tatălui meu erau cărţile. Mi se părea că foile colorate se îndoiau, gemând sub flăcări până se înnegreau. Ştiu, că multe din cele mai scumpe cărţi pe care le avea, tata le îngropase adânc-adânc, învelite în straturi groase de paie. Şi aşteaptă timpul, când vreun arheolog, săpând, le va descoperi. Spera, doar să fie un român. Cu părere de rău, eu nu cunosc locul unde au fost „înmormântate”. Iar tată-meu a murit, aşteptând să se schimbe timpurile…

Citatul utilizat în articolul său de către doamna profesoară de limba română de la Liceul „Litterarum”: „Nu citiţi pentru a vă distra, precum copiii, nici pentru a vă instrui precum cei ambiţioşi. Nu. Citiţi pentru a trăi!!!” (Gustave Flaubert). Acesta a fost şi modul de viaţă al tatălui meu, servindu-mi şi mie ca model pentru tot restul vieţii.

Ce-a fost pentru mine biblioteca în copilărie? O adunătură de cărţi de tot felul, puse la întâmplare pe nişte rafturi într-o aripă a clubului din Dănuţeni (Ungheni) şi o bibliotecară necunoscătoare a limbii române. Nici nu prea era la curent ce cărţi are biblioteca. Şi totuşi, pentru mine era o bucurie, când îmi permitea să stau câte o oră şi să răscolesc, până îmi alegeam ce-mi dicta intuiţia – această cucoană adeseori m-a îndemnat să citesc literatură nepotrivită vârstei mele fragede. Romanul Roşu şi negru de Stendhal l-am citit pe la vreo nouă ani.

Acum bibliotecile sunt nişte palate. Iar revista BiblioPolis este coroana ce tronează peste ele. Citind articolul Legile perfecţionării, semnat de conf. univ. dr. Lidia Kulikovski, am simţit parcă un regret că nu sunt discipola Domniei Sale, să sorb mai mult din câmpul informaţional (ce şi-a deschis atât de larg orizonturile), fiind îndrumată de ea.

În articolul Bibliotecile şi elitele, scris de marele cărturar şi redactor-şef al revistei dl Vlad Pohilă, am descoperit nişte citate din confesiunile celebrului regizor de teatru şi film din Polonia, Krzysztof Zanussi: „Trebuie să cauţi mereu posibilităţi de a creşte lăuntric, de a deveni astfel mai puternic. Este necesar să vezi mereu un pas înainte în dezvoltarea spiritului tăuCine va înţelege aceasta, nu va merge cu mulţimea. Pe când cei leneşi cad de acord cu tot ce-i înconjoară şi preferă să se identifice cu mulţimea. Astfel se produce scăderea potenţialului uman.”

Există oare o afirmaţie mai actuală pentru societatea noastră compusă dintr-o mulţime oarbă şi o „elită” ce o conduce spre… ce? Potrivit legii ciclurilor, după o civilizaţie urmează o decădere, apoi un progres treptat, fiecare urcuş aflându-se la un nivel superior celui precedent. Să sperăm, că spiritele evoluate îşi vor găsi un drum şi prin ţărişoara noastră râvnită de cei hrăpăreţi.

Revista BiblioPolis este un focar de răspândire a culturii inedite şi m-a mirat şi m-a întristat faptul că până în anul 2014 această excelentă publicaţie nu era inclusă în Catalogul ediţiilor periodice din Moldova. Sunt de acord cu doamna Genoveva Scobioală, că este o mare scăpare (involuntară ori ba?).

Consider, că tirajul trebuie mărit cu mult sau măcar triplat, să pătrundă prin bibliotecile liceelor, instituţiilor superioare, prin şcolile din republică. Bucură faptul că unele biblioteci din România sunt la curent cu revista aceasta şi o susţin. Iată ce scrie domnul Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare „…una dintre cele mai bune publicaţii de profil biblioteconomicPartea ştiinţifica şi partea culturală sunt integrate armonios în rubrici.”

În Revista Bucureştilor dna Gabriela Toma scrie că publicaţia „cuprinde o tematică bogată, iar printre cei care semnează sunt liceeni, directori de biblioteci, scriitori. Sunt consemnate manifestările filialelor, târgurile internaţionale, sunt prezentate personalităţi din lumea literară şi apariţiile noi de carte”.

Personal aş dori ca revista să fie direcţionată şi în domeniul ştiinţelor precise, al medicinei, al astronomiei, să fie şi vreo trei-patru pagini de literatură pentru copii, poezie, proză pentru cei maturi. Ar fi şi mai diversificată şi atrăgătoare printr-un cuprins atât de variat.

Pe timpuri eram abonată la săptămânalul Za rubejom, editat la Moscova. Trecând peste primele pagini, unde era exclusiv politică, următoarele aveau un conţinut excepţional: cele mai recente descoperiri ştiinţifice, din genetică, cosmos, medicină chiar şi religie (despre chipul lui Isus Cristos de pe giulgiul de la Torino).

Acum, când informaţiile sunt la dispoziţia căutătorului, s-ar putea completa cunoştinţele cititorilor BiblioPolis-ului cu mult succes. Dar nu pretind ca părerea mea să fie luată în seamă. Cu atât mai mult cu cât în prezent colectivul redacţiei este compus din trei-patru persoane şi mă mir cum de se descurcă cu munca aceasta colosală, la care s-au angajat.

O bucurie deosebită ne aduce revista BiblioPolis şi prin curăţenia lingvistică, gramaticală a textelor publicate. În prezent aproape că ne-am obişnuit să închidem ochii la greşelile comise prin publicaţii. Începe să fie la modă analfabetismul şi adeseori totalmente sunt neglijate regulile morfologice, sintactice, stilistice… Unii postmodernişti se pretind originali prin aceste neglijări, încălcând toate normele limbii române. Dacă până nu de mult creaţiile oamenilor de litere serveau ca etalon de corectitudine lingvistică, acum uneori mă întreb, un licean ce susţine bacalaureatul şi utilizează citate din scrierile poeţilor postmodernişti va fi sancţionat pentru greşeli, micşorându-i-se punctajul?

În încheiere vreau să-i mulţumesc colectivului de creaţie al revistei BiblioPolis şi să le doresc „să le meargă mintea” în continuare la fel de ingenios, să poată edita la timp şi fără probleme financiare toate numerele, să fie mărit tirajul şi să crească cât mai mult greutatea fizică şi spirituală a revistei.

În loc de post-scriptum

Mi-a răscolit sufletul Memorandumul scris de stimatul domn Eugen Statnic (BiblioPolis, nr. 3 din 2014), autorul unor descoperiri importante în domeniul electronicii, dar şi semnatar al unor studii de istorie universală. Domnul E. Statnic (apropo, cetăţean al Germaniei, emigrat din România) se oferă să finanţeze lucrările tipografice pentru editarea unei Istorii a Basarabiei în limba română. Ne propune şi un plan al tematicii acestei cărţi, care ar fi binevenită și pentru alolingvi, fiind tradusă şi în limbile rusă, engleză, franceză. Susţin din tot sufletul această idee şi propun, la rându-mi, să se deschidă prin intermediul revistei un cont pentru toţi românii de pretutindeni, care pot să-şi permită donaţii de susţinere a intenţiei domnului inginer şi Mare Patriot – Eugen Statnic. Împreună, umăr la umăr şi mână de la mână, vom reuşi, sunt sigură, să materializăm iniţiativa Domniei Sale.

Lidia HLIB,
membră a US din România
şi din Moldova, 
membră a Uniunii Ziariştilor 
din Moldova